Prospect Cezera 5 mg, comprimate filmate

Substanța activă: levocetirizinum
Producator: KRKA d.d. Novo mesto, Slovenia
Clasa ATC: [R06AE]: aparatul respirator >> antihistaminice de uz sistemic >> antihistaminice sistemice >> derivati de piperazine

Indicații Cezera 5 mg, comprimate filmate:

Medicament antialergic (antihistaminic pentru uz sistemic).
Cezera comprimate este utilizat pentru tratamentul semnelor de boală (simptomelor) asociate cu stări alergice, cum sunt:
- rinita alergică (inflamarea alergică a mucoaselor nazale şi oculare),
- erupţia trecătoare pe piele cu aspect de înţepătură de urzică, care apare frecvent (urticarie cronică idiopatică).
Antihistaminicele, cum este Cezera, ameliorează simptomele neplăcute şi disconfortul asociat afecţiunilor menţionate mai sus, cum sunt strănutul, iritaţia nazală, secreţia nazală abundentă şi nasul înfundat, mâncărimea, roşeaţa oculară şi lacrimarea şi erupţiile trecătoare pe piele.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Cezera
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la diclorhidrat de levocetirizină sau la oricare dintre celelalte componente ale Cezera;
- dacă aţi avut reacţii alergice (hipersensibilitate) la alte antihistaminice (medicamente din aceeaşi clasă);
- dacă aveţi o afectare severă a funcţiei renale.

Administrare Cezera 5 mg, comprimate filmate:

Utilizaţi întotdeauna Cezera exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani
Doza uzuală pentru adulţi şi copii cu vârsta de 6 ani şi peste, este de un comprimat pe zi.
Dacă aveţi probleme renale, vi se poate recomanda o doză mai mică, în funcţie de severitatea afecţiunii dumneavoastră. Medicul dumneavoastră va prescrie dozele necesare.
Comprimatul trebuie înghiţit întreg, cu apă şi se poate administra cu sau fără alimente.
Durata tratamentului depinde de tipul, durata şi evoluţia simptomelor şi va fi indicată de către medicul dumneavoastră.
Comprimatele de Cezera nu sunt recomandate copiilor cu vârsta sub 6 ani.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Cezera
La adulţi, administrarea de prea multe comprimate, poate determina apariţia somnolenţei.
Copiii pot prezenta iniţial excitaţie psihomotorie şi agitaţie, apoi devin somnolenţi.
Dacă dumneavoastră credeţi că aţi luat o doză de Cezera mai mare decât cea recomandată, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră, care va decide ce trebuie făcut.
Dacă uitaţi să luaţi Cezera
Dacă uitaţi să luaţi medicamentul, nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată; aşteptaţi momentul dozei următoare şi continuaţi tratamentul după orarul obişnuit.
Dacă încetaţi să luaţi Cezera
Întreruperea prea devreme a tratamentului cu Cezera nu ar trebui să producă reacţii adverse. Totuşi, simptomele bolii pot reapărea.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Cezera 5 mg, comprimate filmate:

Substanţa activă este diclorhidratul de levocetirizină. Fiecare comprimat filmat conţine diclorhidrat de levocetirizină 5 mg.
Celelalte componente sunt: nucleu - lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, dioxid de siliciu coloidal anhidru şi stearat de magneziu şi film - lactoză monohidrat; hipromeloză 6cP, dioxid de titan (E 171), macrogol 3000 şi triacetină.

Precauții:

Utilizarea Cezera nu este recomandată copiilor cu vârsta sub 6 ani, deoarece formele de prezentare disponibile nu permit ajustarea dozei.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Unii pacienţi trataţi cu Cezera pot simţi somnolenţă/moleşeală, oboseală şi epuizare. Dacă intenţionaţi să conduceţi vehicule, să vă angajaţi în activităţi potenţial periculoase sau să folosiţi utilaje, sunteţi sfătuiţi să evitaţi aceste activităţi, până aflaţi cum acţionează acest medicament asupra dumneavoastră.

Informaţii importante privind unele componente ale Cezera
Cezera conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Cezera 5 mg, comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Cezera poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţii adverse frecvente (apar la mai puţin de 1 pacient din 10, dar nu la mai mult de 1 din 100 pacienţi trataţi):
De obicei, au fost raportate reacţii adverse uşoare până la moderate:
- uscăciunea gurii,
- dureri de cap,
- oboseală,
- somnolenţă/moleşeală.
Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 pacient din 100 şi la mai mult de 1 din 1000 pacienţi trataţi):
- epuizare,
- durere abdominală.
Reacţii adverse foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10.000 pacienţi trataţi):
- creştere în greutate
- valori anormale ale testelor funcţiei hepatice
- palpitaţii
- tulburări vizuale
- respiraţie scurtă
- stare de rău (greaţă)
- edem angioneurotic (umflarea bruscă a feţei, gâtului, buzelor, limbii, posibil a mâinilor şi picioarelor)
- mâncărime (prurit)
- erupţii trecătoare pe piele
- umflarea, înroşirea şi mâncărimea pielii (urticarie)
- hipersensibilitate, inclusiv anafilaxie
- hepatită.
Dacă apar reacţii de hipersensibilitate (alergie la medicament), cu simptome care pot include senzaţie de presiune toracică sau respiraţie şuierătoare, umflare neaşteptată şi înroşire bruscă a feţei, cu evoluţie posibilă spre colaps, întrerupeţi imediat administrarea comprimatelor şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Aceştia vă vor spune dacă puteţi utiliza acest medicament.

Utilizarea Cezera cu alimente şi băuturi
Se recomandă precauţie la utilizarea concomitentă de Cezera cu alcool etilic.
La pacienţii sensibili, utilizarea concomitentă de levocetirizină şi alcool etilic sau alte medicamente cu acţiune centrală, poate determina efecte asupra sistemului nervos central.

Cezera poate fi administrată cu sau fără alimente.

Administrarea de Cezera 5 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Spuneţi medicului dacă sunteţi gravidă, plănuiţi să rămâneţi gravidă sau alăptaţi.
Acesta vă va spune dacă puteţi utiliza acest medicament.

Prezentare ambalaj:

Comprimatele filmate sunt rotunde, biconvexe, albe, rotunde, biconvexe, cu margini teşite.
Cutie cu blistere cu 7, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 60, 90, 98 şi 100 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizaţi Cezera după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă levocetirizinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Cezera 5 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Cezera 5 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.