Prospect Dermaton, crema

Substanța activă: combinatii
Producator: S.C. Mark Pharmaceutics S.R.L., Romania
Clasa ATC: [C05BA]: sistem cardiovascular >> vasoprotectoare >> medicatie antivaricoasa >> topice cu heparina

Indicații Dermaton, crema:

Dermaton este indicat în:
- tratamentul bolilor venoase cronice (tromboflebite, tromboze superficiale) şi a complicaţiilor inflamatorii ale acestora precum şi ale bolilor inflamatorii acute venoase (flebite superficiale);
- profilaxia flebitelor;
- tratamentul leziunilor post-traumatice ale articulaţiilor şi ţesuturilor moi însoţite de revărsat sanguin şi edem local (luxaţii, entorse, contuzii, întinderi musculare, afecţiuni meniscale, tenosinovite, contracturi, hematoame).

Contraindicații:

Nu utilizaţi Dermaton în următoarele situaţii:
- hipersensibilitate la heparină, la diclofenac, la alte antiinflamatoare nesteroidiene, la acidul acetilsalicilic sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.
- leziuni cutanate, indiferent de etiologia acestora: dermatite supurative, eczeme, plăgi, hemoragii, infecţii cutanate, arsuri.
- trimestrul al III-lea de sarcină.

Administrare Dermaton, crema:

Pe pielea zonei dureroase (pe o lungime de aproximativ 5 cm, la nivelul zonei lezate) se aplică 2-3 g cremă de 1-3 ori pe zi, după care se masează uşor.
În cazul tratamentului afecţiunilor venoase, nu este recomandată masarea zonei ci aplicarea unui pansament oclusiv peste zona pe care a fost aplicată crema.
Durata tratamentului depinde de recomandările medicului şi de efectul terapeutic obţinut. Se recomandă reevaluarea clinică a pacientului după 2 săptămâni după începerea tratamentului.
Ce trebuie făcut dacă aţi omis o aplicare a Dermaton?
Dacă aţi omis o aplicare a Dermaton continuaţi tratamentul aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră.
Ce trebuie făcut dacă aţi aplicat prea mult Dermaton?
Dacă aţi aplicat prea mult Dermaton, zona pe care a fost aplicat trebuie spălată cu săpun şi apă caldă din abundenţă.

Acțiune:

Dermaton este un medicament ce face parte din grupa farmacoterapeutică: medicaţie antivaricoasă, topice cu heparină sau heparinoizi, combinaţii.

Compoziție Dermaton, crema:

100 g cremă conţin heparină sodică 25000 UI şi diclofenac sodic 1 g.
Excipienţii sunt: mentol, alcool cetostearilic tip A, parafină lichidă, glicerol, octildodecanol, p-hidroxibenzoat de metil, p-hidroxibenzoat de n-propil, apă purificată.

Precauții:

Crema trebuie aplicată pe suprafeţe de piele intactă. Trebuie evitat contactul cremei cu ochii sau mucoasele. În cazul apariţiei unei erupţii cutanate, administrarea trebuie întreruptă imediat. După fiecare aplicare, mâinile trebuie spălate. În cazul în care crema este aplicată în mod repetat de către o altă persoană, aceasta trebuie să poarte mănuşi de protecţie.
Crema conţine alcool cetostearilic tip A ce poate determina reacţii cutanate locale (de exemplu dermatită de contact), p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de propil ce pot determina reacţii alergice (posibil de tip întârziat).
Trebuie să utilizaţi cu prudenţă Dermaton în următoarele situaţii:
- afecţiuni gastro-intestinale (de exemplu ulceraţii şi sângerări)
- afecţiuni cardiace (hipotensiune arterială, cardiopatie ischemică)
- insuficienţă renală sau hepatică
- hipovolemie
- hipoalbuminemie severă
- tulburări ale coagulării
- diabet zaharat
- epilepsie
- sindroame parkinsoniene
- afecţiuni psihiatrice
- infecţii acute sau subacute
- persoane care conduc vehicule sau folosesc utilaje.

Atenționări:

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Administrat în dozele recomandate, acest medicament nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Totuşi, pacienţii trebuie avertizaţi că în cazul în care există condiţii ce cresc absorbţia sistemică pot să apară reacţii adverse ce pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse ale Dermaton, crema:

Dermaton poate determina reacţii adverse tipice antiinflamatoarelor nesteroidiene, heparinei şi mentolului. Reacţiile adverse pot fi locale, precum eritem sau iritaţie cutanată dar şi sistemice, în cazul în care există condiţii ce cresc absorbţia sistemică, precum cefalee, ameţeli, tinitus, vertij, tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături, durere epigastrică, diaree), hemoragii şi ulceraţii gastrice, reacţii de hipersensibilitate cu manifestări cutanate, respiratorii (astm bronşic), sau generalizate (reacţii anafilactice), somnolenţă, confuzie mentală, depresie, halucinaţii, exacerbarea manifestărilor epileptice sau parkinsoniene, convulsii, rareori leucopenie, trombocitopenie, anemie, hematurie, hipertensiune arterială şi hiperglicemie şi foarte rar, hepatită gravă însoţită de icter, neuropatie periferică şi tulburări vizuale şi auditive.
Dacă observaţi apariţia oricărei reacţii adverse, chiar dacă nu a fost menţionată în acest prospect, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

În cazul utilizării medicamentului în dozele recomandate şi datorită absorbţiei sistemice scăzute a substanţelor active este puţin probabil să se producă interacţiuni medicamentoase semnificative clinic.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent orice alt medicament chiar dintre cele ce pot fi obţinute fără prescripţie medicală.

Administrarea de Dermaton, crema în sarcină / alaptare:

Sarcină
Utilizarea medicamentului poate fi făcută cu precauţie în primele 2 trimestre de sarcină, doar dacă este neapărat necesar şi doar dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial fetal, şi este contraindicată în al III-lea trimestru de sarcină.

Alăptare
Deoarece antiinflamatoarele nesteroidiene sunt excretate în laptele matern, se recomandă evitarea administrării acestui medicament în perioada de alăptare.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu un tub din aluminiu a 35 g cremă.

Condiții de păstrare:

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Dermaton, crema(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Dermaton, crema vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.