Prospect EDEREN, compr.

Substanța activă: acetazolamidum
Producator: Terapia
Clasa ATC: [S01EC]: organe senzitive >> produse oftalmologice >> antiglaucomatoase si miotice >> inhibitori ai anhidrazei carbonice

Indicații EDEREN, compr.:

Glaucom cronic simplu si preoperator, in glaucomul acut congestiv; uveite hipertensive; epilepsie, ca tratament adjuvant (mai ales pentru mic rau la copil, epilepsie catameniala, epilepsie posttraumatica); retentie de fluide (edeme): tensiune premenstruala, edeme medicamentoase, obezitate si insuficienta cardiaca congestiva; sindrom Ménière.

Contraindicații:

Acidoza, precoma si coma hepatica, insuficienta renala cu anurie, stari de hiponatremie si hipokaliemie, boala Addison, coma sau precoma diabetica, litiaza renala, alergie sau intoleranta la acetazolamida si sulfamide.

Administrare EDEREN, compr.:

Glaucom: adulti 250-1000 mg/zi in patru doze; copii mai mari de 5 ani 125-750 mg/zi (5-10 mg/kg corp si zi). Retentie de fluide: - numai pentru adulti: insuficienta cardiaca: 250-375 mg/zi timp de doua zile, urmate de o zi pauza; apoi se va repeta; tensiune premenstruala: o doza unica de 125-375 mg/zi incepand cu 5-10 zile inainte de debutul menstruatiei, sau la debutul simptomelor; obezitate: 250-375 mg/zi. Epilepsie: adulti: 250-1000 mg/zi in mai multe doze; copii: 125-750 mg/zi in mai multe doze.

Acțiune:

Sulfamida inhibitoare a carboanhidrazei; scade presiunea intraoculara - efectul se instaleaza dupa 20-90 minute de la administrarea orala, este maxim la 3-5 ore si dureaza 4-8 ore; are efect diuretic (slab si repede autolimitant), alcalinizeaza urina si acidifica mediul intern; antiepileptic; antiulceros - inhiba secretia gastrica de acid clorhidric. Mod de actiune: inhibitor specific al anhidrazei carbonice la nivelul tubului renal, corpului ciliar, plexului coroidian, sistemul nervos central si mucoasa digestiva.

Compoziție EDEREN, compr.:

1 comprimat contine 250 mg acetazolamida.

Precauții:

Prudenta la cirotici sau in alte conditii de dezechilibru electrolitic sever, la diabetici si la gutosi; nu se administreaza timp indelungat in glaucomul cronic congestiv cu unghi inchis. Acetazolamida, ca si alte diuretice, figureaza pe lista substantelor dopante (interzise la sportivi).
Sarcina si alaptare: Nu se va administra in primul trimestru de sarcina.

Reacții adverse ale EDEREN, compr.:

Dozele mari provoaca hipokaliemie (se asociaza saruri de potasiu), somnolenta, parestezii ale fetei si extremitatilor, mai rar oboseala, nervozitate, tremor, depresie, dezorientare (mai ales cirotici), ataxie, sete, tulburari digestive (anorexie, voma), uneori eruptii cutanate alergice; foarte rar agranulocitoza, trombocitopenie, leziuni renale, surditate si miopie trecatoare (se intrerupe medicatia); tratamentul indelungat poate fi cauza de acidoza hipokaliemica (se asociaza clorura de potasiu), calculoza renala (mai ales calcica), hiperglicemie, hiperuricemie.
Alte medicamente cu substanța activă acetazolamidum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu EDEREN, compr.(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul EDEREN, compr. vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.