Prospect Erdomed 225 mg granule pentru suspensie orală

Substanța activă: erdosteinum
Producator: ANGELINI PHARMA, Republica Cehă
Clasa ATC: [R05CB]: aparatul respirator >> preparate pentru tratamentul tusei >> expectorante fara combinatii cu antitusive >> mucolitice
Erdomed este un mucolitic care, după administrare orală, reduce vâscozitatea secreţiilor bronşice şi favorizează eliminarea acestora, îmbunătăţind respiraţia.

Indicații Erdomed 225 mg granule pentru suspensie orală:

Erdomed este utilizat ca terapie secretolitică în afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice, care sunt însoţite de o tulburare a producţiei şi transportului de mucus şi pentru fluidificarea mucusului vâscos în cazul afecţiunilor acute şi cronice ale căilor respiratorii. Medicamentul este destinat adulţilor.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Erdomed
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la erdosteină sau la oricare dintre celelalte componente ale Erdomed
- dacă aveţi funcţia ficatului sau rinichilor sever afectate
- dacă aveţi fenilcetonurie (datorită conţinutului de aspartam).
- dacă aveţi homocistinurie, datorită posibilei interacţiuni a metaboliţilor cu metabolismul metioninei/cisteinei.

Administrare Erdomed 225 mg granule pentru suspensie orală:

Utilizaţi întotdeauna Erdomed exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi: se administrează conţinutul dizolvat al unui plic de 2 sau de 3 ori pe zi. Se dizolvă conţinutul unui plic într-un pahar cu apă, suc de fructe sau ceai, se amestecă bine şi se administrează înainte de mese. Suspensia orală trebuie administrată imediat.

Copii şi adolescenţi: se administrează alte forme farmaceutice, adecvate vârstei (de exemplu Erdomed 175 mg/5 ml pulbere pentru soluţie orală).

În insuficienţa hepatică şi renală uşoară până la moderată, se reduce doza, administrându-se conţinutul dizolvat al unui plic o dată sau de 2 ori pe zi.

Durata tratamentului
Durata tratamentului trebuie stabilită individual.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Erdomed
Până în prezent nu se cunosc cazuri de supradozaj cu Erdomed. Atunci când sunt administrate doze mari de Erdomed, este aşteptată apariţia mai frecventă şi de intensitate crescută a simptomelor menţionate la reacţii adverse, în special dureri gastro-intestinale. Nu se cunoaşte un antidot specific.
Dacă aţi luat mai mult Erdomed decât doza recomandată, adresaţi-vă medicului sau farmacistului cât se poate de repede.

Dacă uitaţi să utilizaţi Erdomed
Dacă uitaţi să administraţi o doză de Erdomed, utilizaţi-o de îndată ce vă aduceţi aminte şi apoi conţinuaţi ca mai înainte.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Erdomed 225 mg granule pentru suspensie orală:

- Substanţa activă este erdosteina. Un plic cu granule conţine 225 mg erdosteină.
- Celelalte componente sunt: zahăr, aspartam, benzoat de sodiu, amidonglicolat de sodiu şi aromă de lămâie pulbere.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Erdomed
- dacă aveţi funcţia ficatului sau rinichilor afectate,
- dacă aveţi ulcer gastro-duodenal.
Deoarece creşte volumul secreţiilor bronşice, Erdomed poate accentua reflexul de tuse.
Nu luaţi medicamente care inhibă tusea, deoarece nu veţi mai putea elimina sputa.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu există dovezi privind efectele negative asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Erdomed
Acest medicament conţine aspartam (E 951). Este sursă de fenilalanină. Poate fi dăunător pentru persoanele cu fenilcetonurie.
Acest medicament conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Erdomed 225 mg granule pentru suspensie orală:

Ca toate medicamentele, Erdomed poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile

Foarte rare: durere de cap, alterarea gustului, uscăciunea gurii, greaţă, vărsături, diaree sau constipație, dureri în capul pieptului, urticarie, înroşirea pielii, eczemă.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Erdomed nu trebuie administrat împreună cu un antitusiv, deoarece poate determina o acumulare excesivă de secreţii datorită inhibării reflexului de tuse, producând astfel o stagnare a secreţiilor, cu posibil risc de apariţie a bronhospasmului şi infecţiilor căilor respiratorii.

Erdosteina se poate administrata concomitent cu antibiotice, cum sunt amoxicilină, ampicilină, claritromicină, ciprofloxacină sau eritromicină, precum si cu medicamente bronhodilatatoare (salbutamol, teofilină).

Administrarea de Erdomed 225 mg granule pentru suspensie orală în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Studiile la animale nu au evidenţiat vreo influenţă dăunătoare a erdosteinei asupra dezvoltării embrionale. Deoarece nu sunt disponibile date clinice şi nu se cunoaşte dacă erdosteina trece în laptele de mamă, nu se recomandă administrarea Erdomed în timpul sarcinii şi alăptării.

Prezentare ambalaj:

Erdomed se prezintă sub formă de pulbere fină, de culoare albă, cu miros şi gust plăcut.
Suspensia reconstituită are gust de lămâie.

Medicamentul este ambalat în cutii cu 20 plicuri, alcătuite din hârtie/Al/PE.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu utilizaţi Erdomed după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă erdosteinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Erdomed 225 mg granule pentru suspensie orală(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Erdomed 225 mg granule pentru suspensie orală vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.