Prospect Gaviscon Mentol comprimate masticabile

Substanța activă: combinații
Producator: Reckitt Benckiser Healthcare Ltd, Marea Britanie
Clasa ATC: [A02BX]: tractul digestiv si metabolism >> antiacide, antiulceroase, antiflatulente >> medicamente pentru tratamentul ulcerului peptic >> alte medicamente pentru tratamentul ulcerului peptic
Gaviscon Mentol comprimate masticabile formează un strat protector care pluteşte deasupra conţinutului stomacului. Acest strat împiedică acidul gastric să părăsească stomacul şi să pătrundă în esofag, alinând astfel senzaţia de arsură şi senzaţia de disconfort în gât şi gură. Arsura în capul pieptului poate să apară după mese (de exemplu, când se consumă alimente grase sau picante) sau în timpul sarcinii sau la pacienţi cu simptome legate de inflamaţia peretelui esofagului (de exemplu, înghiţire dificilă şi/sau dureroasă, puncte sensibile ale gurii, vărsături).

Indicații Gaviscon Mentol comprimate masticabile:

Gaviscon Mentol comprimate masticabile se utilizează pentru tratamentul simptomelor refluxului gastro-esofagian, cum sunt regurgitaţia acidă, senzaţia de arsură în capul pieptului şi indigestia (legate de reflux) care apar, de exemplu, după mese sau în timpul sarcinii şi la pacienţii cu simptome asociate esofagitei.

Contraindicații:

Nu luaţi acest medicament dacă:
- ştiţi că sunteţi alergic la oricare dintre componente, deoarece foarte rar au apărut dificultăţi în respiraţie şi erupţii trecătoare pe piele (pentru lista completă vezi informaţiile suplimentare).

Administrare Gaviscon Mentol comprimate masticabile:

Pentru administrare orală. Mestecaţi bine înainte de înghiţire.

Adulţi, inclusiv vârstnici, şi copii cu vârsta de 12 ani şi mai mari: la apariţia simptomelor, luaţi două până la patru comprimate după masă şi la culcare (maxim de patru ori pe zi).
Copii cu vârsta sub 12 ani: trebuie administrat numai la sfatul medicului.

Dacă aţi luat mai mult Gaviscon Mentol decât trebuie
Dacă utilizaţi prea mult din acest medicament, este posibil să vă simţiţi balonat. Este puţin probabil să vă facă rău, dar vă rugăm adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă aţi uitat să luaţi Gaviscon Mentol
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu este necesar să luaţi o doză dublă data viitoare, ci să continuaţi să luaţi doza obişnuită la momentul potrivit.

Compoziție Gaviscon Mentol comprimate masticabile:

- Substanţele active în fiecare comprimat masticabil sunt alginat de sodiu 250 mg, hidrogenocarbonat de sodiu 133,5 mg şi carbonat de calciu 80 mg.
- Celelalte componente sunt manitol (E 421), macrogol 20000, copovidonă, aspartam (E 951), aromă de mentă, stearat de magneziu şi acesulfam potasic.
Aceste comprimate nu conţin zahăr sau gluten.

Precauții:

Acest medicament conţine sodiu (5,3 mmol per doza de două comprimate) şi calciu (1,6 mmol per doza de două comprimate).
- Dacă vi s-a recomandat să urmaţi o dietă restrictivă privind vreuna dintre aceste două săruri, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.
- Vă rugăm adresaţi-vă medicului dumneavoastră privind concentraţiile acestor săruri şi dacă suferiţi sau aţi suferit de o afecţiune semnificativă la nivelul rinichilor sau inimii, deoarece anumite săruri pot avea un efect asupra acestor afecţiuni.

Dacă simptomele persistă după 7 zile de utilizare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Atenționări:

Informaţii importante privind unele componente ale Gaviscon Mentol comprimate masticabile
Dacă aveţi fenilcetonurie, luaţi în considerare faptul că acest medicament este îndulcit cu aspartam, care este o sursă de fenilalanină.

Reacții adverse ale Gaviscon Mentol comprimate masticabile:

Ca toate medicamentele, Gaviscon Mentol poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă apar aceste reacţii adverse opriţi administrarea acestui medicament şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Foarte rar (mai puţin de 1 din 10000), există şanse de apariţie a unei reacţii alergice la componente. Simptomele acesteia pot include erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, dificultăţi în respiraţie, ameţeli sau umflare a feţei, buzelor, limbii sau gâtului.

Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Nu luaţi acest medicament în decurs de două ore de la administrarea altor medicamente pe cale orală, deoarece acesta poate interacţiona cu anumite medicamente.

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

Administrarea de Gaviscon Mentol comprimate masticabile în sarcină / alaptare:

Puteţi lua acest medicament dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.

Prezentare ambalaj:

Gaviscon Mentol comprimate masticabile sunt comprimate rotunde, de culoare aproape albă până la crem, cu un aspect uşor marmorat.
Gaviscon Mentol comprimate masticabile este disponibil în cutii cu 4, 6, 8, 12, 16, 18, 20, 22, 24, 32, 36, 40, 44, 48, 64 comprimate masticabile.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor.

Nu utilizaţi medicamentul după data de expirare (EXP: lună/an) înscrisă pe cutie, flacon şi blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă combinații:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Gaviscon Mentol comprimate masticabile(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Gaviscon Mentol comprimate masticabile vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.