Prospect KLIOGEST, compr.

Substanța activă: combinatii
Producator: Novo Nordisk
Clasa ATC: [G03FA]: aparatul genito-urinar si hormonii sexuali >> hormonii sexuali si modulatorii sistemului genital >> combinatii de hormoni progestogeni si estrogeni >> progestogeni si estrogeni - combinatii fixe

Indicații KLIOGEST, compr.:

Sindromul de deficienta estrogenica, prevenirea osteoporozei la femei in postmenopauza expuse riscului de fractura.

Contraindicații:

hipersensibilitate la componente, neoplasm de san suspectat, cunoscut, sau in antecedente, neoplazie de natura estrogenica suspectata sau cunoscuta (ex. neoplasm de endometru), porfirie.

Administrare KLIOGEST, compr.:

O tableta/zi per os fara intrerupere; tratamentul va incepe nu mai devreme de un an de la instalarea menopauzei, in oricare zi. Kliogest este un preparat estrogeno-progestogenic in combinatie continua; o doza mica de progesteron adaugata dozei zilnice de estrogen are rolul de a impiedica aparitia ciclului menstrual.

Compoziție KLIOGEST, compr.:

estradiol 2 mg si norethisteron acetat 1 mg.

Precauții:

A existat o preocupare in ceea ce priveste riscul cancerului de san la femeia tratata cu estrogeni. Studiile au aratat ca nu exista o crestere a incidentei in tratamentul cu doze mici si pe perioade scurte de timp. Doar folosirea indelungata a estrogenilor - peste 10 ani - poate determina o crestere minora a acestui risc. Inaintea administrarii estrogenilor este necesara o anamneza completa: antecedente medicale si familiale precum si o examinare fizica si ginecologica; se va exclude daca este cazul, hiperplazia/malignitatea la pacientele cu uter intact care au urmat tratament estrogenic necombinat sau cele cu uter intact ce prezinta sangerari pasagere de etiologie necunoscuta. Se va efectua monitorizarea periodica a testelor hepatice la paciente cu afectiuni cronice sau care au in antecedente astfel de afectiuni cu permanentizarea unor modificari biochimice; pacientele cu afectiuni tromboembolice in prezent sau in antecedente, a pacientelor aflate in tratament pentru hipertensiune arteriala, epilepsie, migrene, diabet zaharat, astm sau insuficienta cardiaca. Prin administrare de estrogeni un uter fibromatos preexistent poate creste in volum, iar simptomatologia endometriozelor poate fi exacerbata. In primele cateva luni de tratament pot aparea mici sangerari care sunt tranzitorii si nu necesita stabilirea unui diagnostic prin aspiratie sau chiuretaj biopsic. Daca aceste sangerari continua sau apar tarziu in timpul tratamentului se impune aspiratie sau chiuretaj biopsic pentru a exclude existenta unui uter malign. Examenele medicale periodice se impun de asemenea. Tratamentul profilactic pe termen lung al osteoporozei trebuie indicat doar femeilor cu risc crescut de a dezvolta fracturi. Indicatiile pentru intreruperea imediata a terapiei estrogenice sunt: afectiunile tromboembolice, aparitia icterului, debutul unei cefalee de tip migrenos, tulburari de vedere aparute brusc, cresterea semnificativa a tensiunii arteriale.

Reacții adverse ale KLIOGEST, compr.:

In primele cateva luni de tratament pot aparea sangerari, a caror cauza este necunoscuta, dar care sunt temporare. In aproximativ 10% din cazuri au fost raportate tensiune a sanilor, cefalee, migrene; studiile nu au dovedit o crestere in incidenta cancerului de san si de endometru si nici a afectiunilor tromboembolice si hepatice.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu KLIOGEST, compr.(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul KLIOGEST, compr. vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.