Prospect Losartan Jenson 12,5 mg, comprimate filmate

Substanța activă: losartanum
Producator: McDermott Laboratories Limited trading as Gerard L
Clasa ATC: [C09CA]: sistem cardiovascular >> produse active pe sistemul renina-angiotensina >> antagonisti de angiotensina II >> antagonisti de angiotensina II

Indicații Losartan Jenson 12,5 mg, comprimate filmate:

Losartan Jenson apartine unui grup de medicamente cunoscute ca antagonisti ai receptorilor de angiotensina II. Angiotensina II este o substanta produsa de organismul dumneavoastra care se leaga de anumiti receptori din vasele de sange, determinand constrictia acestora. Aceasta are ca rezultat cresterea tensiunii arteriale. Losartan previne legarea angiotensinei II de acesti receptori, determinand relaxarea vaselor de sange si scaderea tensiunii arteriale. Losartan Jenson intarzie deteriorarea functiei rinichilor la pacientii cu hipertensiune arteriala si diabet zaharat de tip 2.

Losartan Jenson este utilizat:
* pentru tratamentul pacientilor cu tensiune arteriala mare (hipertensiune arteriala), la adulti, copii si adolescenti cu varsta cuprinsa intre 6 si 18 ani.
* pentru a proteja rinichii la pacientii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2, care prezinta modificari ale parametrilor de laborator care demonstreaza afectarea functiei rinichilor si proteinurie ≥ 0,5 g pe zi (o afectiune in care urina contine o cantitate anormala de proteine).
* pentru tratamentul pacientilor cu insuficienta cardiaca cronica, atunci cand medicul dumneavoastra considera ca tratamentul cu medicamente specifice, numite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ECA, medicamente utilizate pentru a scadea tensiunea arteriala mare) nu este potrivit. Daca insuficienta cardiaca v-a fost stabilizata cu un inhibitor ECA, nu trebuie sa fiti trecut la tratamentul cu losartan.
* la pacientii cu tensiune arteriala mare si ingrosare a ventriculului stang, s-a demonstrat ca tratamentul cu Losartan Jenson reduce riscul de accident vascular cerebral.(Indicatie pe baza studilui LIFE).

Contraindicații:

NU utilizati Losartan Jenson:
* daca sunteti alergic (hipersensibil) la losartan potasic sau la oricare dintre celelalte componente ale Losartan Jenson
* daca functia ficatului dumneavoastra este sever afectata
* daca sunteti gravida in mai mult de 3 luni (de asemenea, este bine sa evitati utilizarea Losartan Jenson in prima parte a sarcinii).

Administrare Losartan Jenson 12,5 mg, comprimate filmate:

Utilizati intotdeauna Losartan Jenson exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Medicul dumneavoastra va decide doza corespunzatoare de Losartan Jenson, in functie de starea dumneavoastra de sanatate si de utilizarea altor medicamente.
Este important sa continuati sa utilizati Losartan Jenson pe toata perioada recomandata de catre medicul dumneavoastra, pentru a mentine un control constant al tensiunii arteriale.
Pacienti adulti cu tensiune arteriala mare
Doza initiala uzuala este de 50 mg losartan (un comprimat Losartan Jenson 50 mg comprimate filmate) o data pe zi. Efectul maxim de scadere a tensiunii arteriale se obtine la 3-6 saptamani dupa inceperea tratamentului. La unii pacienti, doza poate fi crescuta la 100 mg losartan (doua comprimate Losartan Jenson 50 mg comprimate filmate) administrata o data pe zi.
Daca aveti impresia ca efectul losartanului este prea puternic sau prea slab, va rugam sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul.
Utilizarea la copii si adolescenti (cu varsta cuprinsa intre 6 si 18 ani)
Doza initiala la pacientii cu greutatea intre 20 si 50 kg este de 0,7 mg de losartan potasic per kg , administrata o data pe zi (pana la 25 mg de losartan). Medicul poate creste doza, daca tensiunea arteriala nu este controlata.
Pacienti adulti cu tensiune arteriala mare si diabet zaharat de tip 2
Doza initiala uzuala este de 50 mg losartan (un comprimat Losartan Jenson 50 mg comprimate filmate) o data pe zi. In functie de efectul asupra tensiunii arteriale, doza poate fi crescuta la 100 mg losartan (doua comprimate Losartan Jenson 50 mg comprimate filmate) o data pe zi.
Comprimatele care contin losartan pot fi administrate impreuna cu alte medicamente care scad tensiunea arteriala (de exemplu diuretice, blocante ale canalelor de calciu, blocante ale receptorilor alfa sau beta-adrenergici si medicamente cu actiune centrala), impreuna cu insulina si cu alte medicamente utilizate in mod frecvent pentru scaderea concentratiilor glucozei din sange (de exemplu sulfonilureice, glitazone si inhibitori de glucozidaza).
Pacienti adulti cu insuficienta cardiaca
Doza initiala uzuala este de 12,5 mg losartan (un comprimat Losartan Jenson 12,5 mg comprimate filmate) o data pe zi.
In general, doza trebuie crescuta la intervale de o saptamana, pas cu pas (adica 12,5 mg zilnic in prima saptamana, 25 mg zilnic in a doua saptamana, 50 mg zilnic in a treia saptamana, 100 mg zilnic in a patra saptamana, 150 mg zilnic in a cincea saptamana), pana la doza uzuala de intretinere stabilita de medicul dumneavoastra. Poate fi utilizata o doza maxima de 150 mg losartan potasic (de exemplu trei comprimate Losartan Jenson 50 mg sau un comprimat Losartan Jenson 100 mg si un comprimat Losartan Jenson 50 mg).
Pentru doze care nu se pot obtine cu Losartan Jenson, medicul dumneavoastra va poate prescrie alte medicamente care contin losartan potasic in dozele potrivite.
In tratamentul insuficientei cardiace, de obicei, losartanul este administrat in asociere cu un diuretic (medicament care creste cantitatea de apa pe care o eliminati prin rinichi) si/sau digitalice (medicamente care ajuta inima sa fie mai puternica si mai eficienta) si/sau un betablocant.
Doze la grupe speciale de pacienti
La unii pacienti, cum sunt cei tratati cu diuretice in doze mari, pacienti cu insuficienta hepatica sau pacienti cu varsta peste 75 ani, medicul poate recomanda o doza mai mica, in special la inceputul tratamentului. Utilizarea losartanului nu este recomandata la pacienti cu insuficienta hepatica severa.
Administrare
Inghititi comprimatul Losartan Jenson cu un pahar de apa. Incercati sa luati Losartan Jenson la aceeasi ora in fiecare zi. Este important sa continuati sa utilizati Losartan Jenson pana cand medicul dumneavoastra va recomanda sa intrerupeti tratamentul.
Daca utilizati mai mult Losartan Jenson decat trebuie
Daca din greseala luati prea multe comprimate sau un copil inghite cateva comprimate, contactati-l imediat pe medicul dumneavoastra.
Simptomele supradozajului sunt tensiune arteriala mica, crestere a frecventei batailor inimii, posibil scadere a frecventei batailor inimii.
Daca uitati sa utilizati Losartan Jenson
Daca din greseala ati uitat sa luati doza zilnica, luati doza urmatoare ca de obicei. Nu luati o doza dubla pentru a compensa comprimatul uitat.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Compoziție Losartan Jenson 12,5 mg, comprimate filmate:

Substanta activa este losartan potasic.
Fiecare comprimat Losartan Jenson 12,5 mg comprimate filmate contine losartan potasic 12,5 mg.
Celelalte componente sunt lactoza monohidrat, celuloza microcristalina (PH102), amidon de porumb pregelatinizat, stearat de magneziu, hidroxipropilceluloza (E463), hipromeloza (E464), dioxid de titan (E 171).

Precauții:

Trebuie sa vorbiti cu medicul dumneavoastra in cazul in care credeti ca sunteti (sau puteti deveni) gravida. Losartan Jenson nu este recomandat pentru utilizare in prima parte a sarcinii si, de asemenea, nu trebuie luat dupa luna a treia de sarcina, deoarece va poate afecta grav copilul daca este utilizat in aceasta perioada a sarcinii.
Este important sa-i spuneti medicului dumneavoastra inainte sa utilizati Losartan Jenson:
* daca ati avut angioedem (umflare a fetei, buzelor, gatului si/sau limbii)
* daca ati avut varsaturi sau diaree semnificative, care au determinat o pierdere excesiva de lichide si/sau sare din corpul dumneavoastra,
* daca utilizati diuretice (medicamente care cresc cantitatea de apa pe care o eliminati prin rinichi) sau urmati o dieta cu restrictie de sare, care au determina o pierdere excesiva de lichide si sare din corpul dumneavoastra
* daca stiti ca aveti o ingustare sau blocare a vaselor care duc sangele spre rinichi sau daca vi s-a efectuat recent un transplant renal
* daca functia ficatului dumneavoastra este sever afectata
* daca aveti insuficienta cardiaca asociata sau nu cu insuficienta renala sau aritmii cardiace severe, care pot pune viata in pericol. Este necesara precautie deosebita atunci cand sunteti tratat concomitent cu un medicament beta-blocant,
* daca aveti probleme cu valvele cardiace sau cu muschiul inimii,
* daca aveti o boala coronariana (cauzata de scaderea cantitatii de sange care curge prin vasele de sange ale inimii) sau de o boala vasculara cerebrala (determinata de o circulatie scazuta a sangelui in creier)
* daca aveti hiperaldosteronism primar (un sindrom asociat cu secretie crescuta a hormonului aldosteron de catre glanda suprarenala, determinat de o anomalie in interiorul glandei).

Atenționări:

Utilizarea la copii si adolescenti
Losartan Jenson a fost studiat la copii si adolescenti. Pentru informatii suplimentare, vorbiti cu medicul dumneavoastra.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Este putin probabil ca Losartan Jenson sa va afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, similar multor altor medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mari, administrarea Losartan Jenson poate determina la unele persoane ameteli sau somnolenta. In cazul in care prezentati ameteli sau somnolenta, trebuie sa va adresati medicului dumneavoastra inainte de a desfasura astfel de activitati.

Informatii importante privind unele componente ale Losartan Jenson
Losartan Jenson contine lactoza monohidrat. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a utiliza acest medicament.

Reacții adverse ale Losartan Jenson 12,5 mg, comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Losartan Jenson poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Daca prezentati urmatoarele simptome, opriti administrarea comprimatelor care contin losartan si adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau mergeti la departamentul de urgente al celui mai apropiat spital:
O reactie alergica severa (eruptii trecatoare pe piele, mancarime, umflare a fetei, buzelor, gurii sau gatului, care poate cauza dificultati la inghitire sau la respiratie).
Aceasta este o reactie adversa grava, dar rara, care afecteaza mai mult de 1 din 10000 pacienti, dar mai
putin de 1 din 1000 pacienti. Este posibil sa aveti nevoie de ingrijiri medicale de urgenta sau de spitalizare.
Reactiile adverse la medicamente sunt clasificate dupa cum urmeaza:
foarte frecvente: afecteaza mai mult de 1 utilizator din 10
frecvente: afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 100i
mai putin frecvente: afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 1000
rare: afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 10000
foarte rare: afecteaza mai putin de 1 utilizator din 10000
frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile)
Urmatoarele reactii adverse au fost raportate la administrarea Losartan Jenson :
Frecvente:
* ameteli
* tensiune arteriala mica
* slabiciune
* oboseala
* concentratie mica de zahar in sange (hipoglicemie)
* concentratie mare de potasiu in sange (hiperpotasemie)
* modificari ale functiei rinichilor, inclusiv insuficienta renala
* scadere a numarului de celule rosii din sange (anemie)
* crestere a concentratiilor ureei, creatininei si potasiului din sange la pacientii cu insuficienta cardiaca
Mai putin frecvente:
* somnolenta
* dureri de cap
* tulburari ale somnului
* senzatie de batai rapide ale inimii (palpitatii)
* durere severa in piept (angina pectorala)
* tensiune arteriala mica (in special dupa pierderi excesive de apa din organism, de exemplu la pacientii cu insuficienta cardiaca severa sau cei tratati cu diuretice in doze mari)
* efecte ortostatice dependente de doza, cum sunt scaderea tensiunii arteriale la ridicarea din pozitia culcat sau sezand
* dificultati la respiratie (dispnee)
* durere abdominala
* constipatie
* diaree
* greata
* varsaturi
* blande (urticarie)
* mancarime (prurit)
* eruptii trecatoare pe piele
* umflare localizata (edem)
* tuse
Rare:
* hipersensibilitate
* angioedem
* inflamatie a vaselor de sange (vasculita, inclusiv purpura Henoch-Schonlein)
* senzatie de amorteli sau furnicaturi (parestezii)
* lesin (sincopa)
* batai foarte rapide si neregulate ale inimii (fibrilatie atriala)
* inflamatie a ficatului (hepatita)
* crestere a concentratiei alanin aminotransferazei (ALT) din sange, care, de obicei, se normalizeaza la intreruperea tratamentului.
Cu frecventa necunoscuta:
* scadere a numarului trombocitelor
* migrena
* anormalii ale functiei ficatului
* dureri musculare si articulare
* simptome asemanatoare gripei
* dureri la nivelul spatelui si infectie a tractului urinar
* crestere a sensibilitatii la lumina soarelui (fotosensibilitate)
* durere musculara inexplicabila insotita de urina inchisa la culoare (de culoarea ceaiului) (rabdomioliza)
* impotenta
* inflamatie a pancreasului (pancreatita)
* concentratie mica a sodiului in sange (hiponatremie)
* depresie
* stare generala de rau
* tiuit, bazait, hauit sau clinchet in ureche (tinitus)
Reactiile adverse la copii si adolescenti sunt similare celor la adulti.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Utilizarea altor medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala, plante medicinale sau produse naturiste.
Aveti grija deosebita daca utilizati urmatoarele medicamente in timpul tratamentului cu Losartan Jenson:
* alte medicamente utilizate pentru scaderea tensiunii arteriale, deoarece acestea pot scadea suplimentar tensiunea arteriala. De asemenea, tensiunea arteriala poate fi scazuta de unul dintre urmatoarele medicamente/ clasa de medicamente: antidepresive triciclice, antipsihotice, baclofen, amifostina;
* medicamente care retin potasiu sau pot creste concentratiile potasiului din sange (de exemplu suplimente de potasiu, saruri care contin potasiu, medicamente care economisesc potasiul cum sunt unele diuretice [amilorid, triamteren, spironolactona] sau heparina),
* medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, cum sunt indometacin, inclusiv inhibitorii COX-2 (medicamente care reduc inflamatia si care pot fi folosite pentru ameliorarea durerii) deoarece acestea pot reduce efectul Losartan Jenson de scadere a tensiunii arteriale.
In cazul in care functia rinichilor dumneavoastra este afectata, utilizarea concomitenta a acestor medicamente poate agrava disfunctia renala.
Medicamentele care contin litiu nu trebuie utilizate in asociere cu losartan, fara a fi atent supravegheati de catre medicul dumneavoastra. Pot fi necesare masuri speciale de precautie (de exemplu analize de sange).

Utilizarea Losartan Jenson cu alimente si bauturi
Losartan Jenson poate fi administrat cu sau fara alimente.

Administrarea de Losartan Jenson 12,5 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Sarcina
Trebuie sa-i spuneti medicului dumneavoastra daca sunteti (sau planuiti sa ramaneti) gravida. In mod normal, medicul dumneavoastra va va sfatui sa nu mai utilizati Losartan Jenson inainte de a ramane gravida sau imediat dupa ce ati aflat ca sunteti gravida si va va sfatui sa luati un alt medicament in loc de Losartan Jenson.
Losartan Jenson nu este recomandat pentru utilizare la inceputul sarcinii si nu trebuie luat nici dupa luna a treia de sarcina, deoarece va poate afecta grav copilul.

Alaptarea
Trebuie sa-i spuneti medicului dumneavoastra daca alaptati sau intentionati sa alaptati. Losartan Jenson nu este recomandat la mamele care alapteaza, iar medicul dumneavoastra poate alege un alt tratament pentru dumneavoastra daca intentionati sa alaptati, mai ales cand este vorba despre un nou nascut sau un prematur.
Adresati-va medicului sau farmacistului pentru sfaturi inainte sa utilizati orice medicament.

Prezentare ambalaj:

Losartan Jenson 12,5 mg comprimate filmate
Losartan Jenson 12,5 mg sunt comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare alba, marcate cu L pe o fata si cu M pe cealalta fata.

Blister alcatuit pe o fata dintr-un film din PVC, alb, opac si o folie din aluminiu sigilata la caldura cu lac pe cealalta fata.

Flacon din PEID alb, opac cu gura larga rotunda, sigilat la cald si capac alb, opac, din polipropilena.
Losartan Jenson este disponibil in cutii cu blistere continand 7, 10, 14, 21, 28, 30, 38, 56, 60, 84, 90, 98, 99 sau 100 comprimate si in cutii cu flacoane continand 500, 1000 comprimate.
Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Nu utilizati Losartan Jenson dupa data de expirare inscrisa pe cutie, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Losartan Jenson nu necesita conditii speciale de pastrare.
Nu deschideti blisterul pana cand nu incepeti sa luati medicamentul.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă losartanum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Losartan Jenson 12,5 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Losartan Jenson 12,5 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.