Prospect MEDAZEPAM ARENA 10 mg comprimate

Substanța activă: medazepamum
Producator: Arena Group S.A., România
Clasa ATC: [N05BA]: sistemul nervos >> psiholeptice >> anxiolitice >> benzodiazepine si derivati
Categoria: Afectiuni neuropsihiatrice
Grupa farmaceutică: anxiolitice, derivati de benzodiazepina
Tip: Comprimate
Grupa farmacoterapeutică: anxiolitice, derivaţi de benzodiazepină.

Indicații MEDAZEPAM ARENA 10 mg comprimate:

-Stări de anxietate de etiologie psihică şi psihosomatică, acute şi cronice;
-Stări de tensiune psihică şi agitaţie.

Contraindicații:

-hipersensibilitate la medazepam, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre excipienţii produsului;
-existenţa unor dependenţe medicamentoase sau non-medicamentoase (alcool etilic) în antecedente;
-miastenia gravis;
-insuficienţă respiratorie decompensată.
Nu se recomandă administrarea de Medazepam Arena la copii şi tineri, deoarece nu există suficientă experienţă clinică la această categorie de pacienţi.

Administrare MEDAZEPAM ARENA 10 mg comprimate:

Doza va fi individualizată în funcţie de vârsta şi greutatea corporală a pacientului ca şi de tipul şi severitatea bolii. Se recomandă ca doza să fie cât mai mică posibil, iar durata tratamentului cât mai scurtă.
Doza zilnică recomandată este de 10-30 mg medazepam (1-3 comprimate Medazepam Arena), administrate oral în 2-3 prize sau ca doză unică seara. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 60 mg medazepam (6 comprimate Medazepam Arena pe zi), ţinând cont de precauţiile necesare. Este de preferat administrarea în doză unică seara.
Doze mai mari sunt necesare doar în cazuri rare (de exemplu în boli psihice şi neurologice) şi de regulă se administrează numai în spital.
Comprimatele se administrează în timpul zilei cu o cantitate suficientă de lichid, independent de mese.
Seara administrarea se va face cu aproximativ o jumătate de oră înainte de culcare şi nu pe stomacul plin, deoarece alimentele întârzie instalarea efectului şi - în funcţie de durata somnului - favorizează apariţia de reacţii adverse a doua zi dimineaţa.
În cazul manifestărilor clinice cronice, durata tratamentului depinde de evoluţia bolii. După o administrare zilnică timp de 2 săptămâni, se va stabili, după reducerea treptată a dozei, dacă mai este necesară continuarea tratamentului cu Medazepam Arena.
Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 4 săptămâni.
În cazul administrării de Medazepam Arena mai mult de o săptămână, oprirea tratamentului se va face prin reducerea treptată a dozei, deoarece trebuie avută în vedere posibila apariţie a sindromului de abstinenţă.

Compoziție MEDAZEPAM ARENA 10 mg comprimate:

Un comprimat conţine medazepam 10 mg şi excipienţi: lactoză monohidrat, gelatină, stearat de magneziu, talc, amidon de porumb.

Precauții:

Pacienţii trebuie să ofere informaţii exacte asupra condiţiilor de viaţă zilnice, luând în considerare şi situaţia personală (de exemplu, activitatea profesională).
În cazul administrării de Medazepam Arena timp de câteva săptămâni există riscul dezvoltării unei dependenţe psihice şi fizice. In acest caz, se recomandă continuarea administrării numai dacă este absolut necesar, după aprecierea raportului beneficiu terapeutic/risc potenţial.
În cazul unui tratament de lungă durată se recomandă monitorizarea hemogramei şi a testelor funcţionale hepatice.
În cazul administrării medicamentului în scop diagnostic în ambulatoriu, pacientul poate pleca numai după o oră de la administrare, însoţit de o altă persoană. În plus, pacientul trebuie atenţionat să nu consume alcool etilic în timpul tratamentului şi să nu desfăşoare activităţi care necesită atenţie deosebită (de exemplu, conducători de vehicule)

Atenționări:

Atenţionări speciale
Medazepam Arena se va administra cu deosebită prudenţă în următoarele cazuri: intoxicaţii acute cu alcool etilic, hipnotice, analgezice, neuroleptice, antidepresive şi litiu; ataxie spinală şi cerebeloasă; glaucom acut cu unghi închis; afecţiuni hepatice severe (de exemplu, icter colestatic); apnee în timpul somnului.
La începutul tratamentului, trebuie să se stabilească cât mai repede posibil reactivitatea individuală a pacientului la medicament pentru a evita un eventual supradozaj. Acest lucru este valabil mai ales pentru pacienţii vârstnici şi taraţi, cât şi pentru pacienţii cu modificări organice la nivel cerebral, insuficienţă circulatorie şi insuficienţă respiratorie, precum şi în cazul insuficienţei hepatice.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Chiar şi în cazul unei administrări corecte, medazepamul poate modifica reactivitatea pacientului, influenţând negativ capacitatea de a conduce maşini sau de a folosi utilaje. Acest risc este crescut în cazul consumului de alcool etilic.
Din acest motiv este contraindicată, cel puţin în primele zile de tratament, conducerea vehiculelor, folosirea utilajelor sau efectuarea unor activităţi cu grad crescut de periculozitate. Se va lua o decizie pentru fiecare caz în parte, luând în considerare reactivitatea individuală şi doza administrată.

Reacții adverse ale MEDAZEPAM ARENA 10 mg comprimate:

Următoarele reacţii adverse sunt mai frecvente: sedare marcată în timpul zilei, oboseală, somnolenţă, apatie, hipersomnie, timp de reacţie prelungit, vertij, cefalee, ataxie, confuzie, amnezie anterogradă.
Consecutiv administrării dozei de seară, în dimineaţa următoare pot să apară efecte hang over (tulburări de concentrare, oboseală reziduală), care pot influenţa reactivitatea.
Din cauza efectului miorelaxant al medazepamului poate să apară hipotonie musculară, în special la persoanele vârstnice.
Rar, pot să apară tulburări gastrointestinale (greaţă, vărsături, dureri epigastrice, constipaţie, diaree), icter, anurie, spasm glotic, dureri toracice, hipotensiune arterială, bradicardie, depresie, scăderea libidoului, tulburări menstruale, creşterea poftei de mâncare, uscăciunea gurii, reacţii alergice cutanate (de exemplu, prurit, eritem, erupţii cutanate) ca şi deprimare respiratorie.
Deprimarea respiratorie este mai severă în cazul obstrucţiei căilor respiratorii şi la pacienţii cu leziuni cerebrale şi este potenţată de tratamentul concomitent cu medicamente care acţionează la nivel central.
La pacienţii cu depresie în antecedente este posibilă intensificarea semnelor şi simptomelor depresiei.
In general, reacţiile adverse dispar după reducerea dozelor
În cazul unui tratament de lungă durată cu doze mari de Medazepam Arena pot să apară tulburări de vorbire, de vedere (diplopie, nistagmus) şi de echilibru, care sunt reversibile după oprirea administrării produsului.
Tratamentul cu Medazepam trebuie oprit în cazul apariţiei de reacţii paradoxale cum sunt halucinaţii, stări acute de agitaţie, anxietate, ideaţie suicidară, insomnie, agresivitate şi spasme musculare.
Medazepam Arena poate dezvolta dependenţă, chiar şi în cazul unui tratament de numai câteva săptămâni cu dozele recomandate. Administrarea îndelungată şi repetată de Medazepam Arena poate duce la dezvoltarea toleranţei.
Întreruperea bruscă a tratamentului după administrare zilnică îndelungată, poate provoca, după 2-4 zile, tulburări de somn şi modificări ale viselor. Sindromul de întrerupere se caracterizează prin anxietate, tensiune psihică, agitaţie şi stare de nelinişte. Tabloul clinic mai include tremor, transpiraţie şi poate merge până la convulsii şi reacţii psihotice.

Supradozajul:

În cazul unei intoxicaţii acute trebuie să se ia în considerare posibilitatea unei intoxicaţii multimedicamentoase, ca de exemplu în tentativa de suicid.
Simptomele supradozajului sunt agravate de consumul de alcool etilic şi de asocierea altor medicamente deprimante centrale.

Simptomele supradozajului
Simptomele unei intoxicaţii uşoare sunt dezorientare, somnolenţă, ataxie, dizartrie, hipotensiune arterială, oboseală musculară.
În cazul intoxicaţiilor severe se poate ajunge la deprimare cardiovasculară şi respiratorie (cianoză, pierderea stării de conştienţă, mergând până la stop cardio-respirator).
La încetarea efectului terapeutic pot să apară stări de agitaţie severe.

Tratamentul supradozajului
În caz de supradozaj, este necesară internarea într-o unitate de terapie intensivă.
În stadiul iniţial al intoxicaţiei se recomandă lavaj gastric şi/sau emeză ca şi alte măsuri pentru reducerea absorbţiei (administrare de cărbune activat).
Pe lângă monitorizarea respiraţiei, pulsului, tensiunii arteriale şi a temperaturii, se recomandă refacerea volumului plasmatic prin administrarea intravenoasă de lichide şi măsuri de urgenţă în cazul unei eventuale obstrucţii a căilor respiratorii.
În caz de hipotensiune arterială se pot administra simpatomimetice. În caz de insuficienţă respiratorie, posibil produsă de relaxarea musculară periferică, este indicată ventilaţie mecanică. Administrarea de antagonişti ai morfinei este contraindicată.
Din cauza legării în proporţie mare de proteinele plasmatice şi a volumului mare de distribuţie a medazepamului şi a metaboliţilor săi, diureza forţată sau hemodializa sunt foarte puţin utile. Pentru compensarea acţiunii deprimante centrale a benzodiazepinelor există antidotul specific pentru benzodiazepine, flumazenilul.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Administrarea concomitentă de alte medicamente cu acţiune la nivel central (de exemplu, substanţe psihotrope, hipnotice, precum şi analgezice sau chiar antihistaminice H1 sedative), poate creşte riscul deprimării centrale. Acest risc este crescut mai ales sub influenţa alcoolului etilic, deoarece efectul medazepamului poate fi modificat şi potenţat în mod imprevizibil.
Medazepam Arena poate să potenţeze efectul miorelaxantelor.
Administrarea concomitentă de cimetidină, disulfiram sau omeprazol poate potenţa sau prelungi acţiunea medazepamului.
La fumători, medazepamul se elimină mai rapid.
Teofilina administrată în doze reduse, compensează efectul sedativ al medazepamului.
Medazepam Arena poate inhiba efectele levodopa.
În cazuri izolate, medazepamul poate inhiba metabolizarea fenitoinei şi potenţa efectul acesteia. Fenobarbitalul şi fenitoina pot accelera metabolizarea medazepamului.
Din cauza eliminării lente din organism a medazepamului, trebuie luate în considerare aceste interacţiuni şi după terminarea tratamentului.
La pacienţii care urmează un tratament de lungă durată cu alte medicamente, ca de exemplu antihipertensive cu acţiune la nivel central, beta-blocante, anticoagulante, antidiabetice orale, glicozide cardiace şi anticoncepţionale orale, interacţiunile sunt imprevizibile. De aceea se recomandă prudenţă deosebită în cazul administrării concomitente de medazepam cu alte medicamente, în special la începutul tratamentului.

Administrarea de MEDAZEPAM ARENA 10 mg comprimate în sarcină / alaptare:

Medazepam 10 mg nu se administreaza in cursul sarcinii decat in cazuri exceptionale, daca este absolut necesar.
Nu se recomanda administrarea de doze mari si timp indelungat.
Riscul aparitiei malformatiilor este redus in cazul administrarii unor doze terapeutice de benzodiazepine, desi unele studii epidemiologice au indicat un risc crescut de palatoschizis.
S-au descris cazuri de malformatii si retardare psihica la copii ai caror mame au primit benzodiazepine in doze mari sau pe perioade lungi. Administrarea de medazepam in doze mari si timp indelungat in sarcina poate provoca sindrom de abstinenta postnatala la copil (hiperreactivitate, agitatie, hipotensiune arteriala, diminuarea reflexului de supt, etc.). Administrarea in timpul nasterii poate declansa asa numitul "floppy infant sindrome".
Medazepam 10 mg nu se administreaza in perioada de alaptare, deoarece medazepamul si metabolitii sai trec in laptele matern (in proportie variabila). Daca tratamentul este absolut necesar se recomanda intreruperea alaptarii deoarece medazepamul este mai incet metabolizat la nou nascut decat la copii sau adult.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 5 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate.

Condiții de păstrare:

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Alte medicamente cu substanța activă medazepamum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu MEDAZEPAM ARENA 10 mg comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul MEDAZEPAM ARENA 10 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.