Prospect Neupro 2 mg/24 h plasture transdermic

Substanța activă: rotigotinum
Producator: Schwarz Pharma Ltd. Irlanda
Clasa ATC: [N04BC]: sistemul nervos >> antiparkinsoniene >> agenti dopaminergici >> agonisti dopaminergici
Grupa farmaceutică: anti-parkinsoniene, agonisti ai dopaminei

Indicații Neupro 2 mg/24 h plasture transdermic:

Neupro este indicat, sub formă de monoterapie (fără levodopa), pentru tratarea semnelor şi simptomelor bolii Parkinson idiopatice, în stadiu incipient, iar în asociere cu levodopa este indicat în perioada de evoluţie şi în stadiile avansate ale bolii Parkinson, când efectul medicamentului levodopa diminuează sau devine inconstant şi apar fluctuaţii ale efectului terapeutic (fluctuaţii apărute către sfârşitul intervalului dintre doze sau fluctuaţii de tip "on-off").

Contraindicații:

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi. Imagistică prin rezonanţă magnetică sau cardioversie.

Administrare Neupro 2 mg/24 h plasture transdermic:

Doze
Neupro se aplică o dată pe zi. Plasturele trebuie aplicat aproximativ la aceeaşi oră în fiecare zi. Plasturele rămâne fixat pe piele timp de 24 de ore şi va fi înlocuit ulterior cu un nou plasture, care trebuie aplicat într-un loc diferit.

În cazul în care pacientul uită să aplice plasturele la ora obişnuită sau dacă acesta se dezlipeşte, se va aplica un alt plasture pentru restul zilei respective.

Dozaj
Recomandările privitoare la dozaj se referă la doza nominală.

Dozajul la pacienţii cu boală Parkinson în stadiu incipient:

Se va începe cu o doză zilnică unică de 2 mg/24 ore, care apoi se va creşte în trepte săptămânale de câte 2 mg/24 ore, până la atingerea dozei eficace, fără a se depăşi însă doza maximă de 8 mg/24 ore. La unii pacienţi poate fi eficace o doză de 4 mg/24 ore. La majoritatea pacienţilor, doza eficace este atinsă după 3 sau 4 săptămâni de tratament şi este de 6 mg/24 ore, respectiv 8 mg/24 ore. Doza maximă este de 8 mg/24 ore.

Dozajul la pacienţii cu boală Parkinson în stadiu avansat, care prezintă fluctuaţii:

Se va începe cu o doză zilnică unică de 4 mg/24 ore, care apoi se va creşte în trepte săptămânale de câte 2 mg/24 ore, până la atingerea dozei eficace, fără a se depăşi însă doza maximă de 16 mg/24 ore. La unii pacienţi poate fi eficace o doză de 4 mg/24 ore sau de 6 mg/24 ore. La majoritatea pacienţilor, doza eficace este atinsă după 3 până la 7 săptămâni de tratament şi este de 8 mg/24 ore, până la o dozămaximă de 16 mg/24 ore.

Pachetul Neupro de începere a tratamentului conţine 4 ambalaje diferite (câte unul pentru fiecare concentraţie), fiecare cu câte 7 plasturi transdermici, pentru primele patru săptămâni de tratament. În funcţie de răspunsul pacientului, este posibil să nu fie necesare toate etapele următoare de dozaj sau, după săptămâna a 4-a, pot fi necesare pachete suplimentare conţinând doze mai mari, care nu sunt furnizate în acest pachet.În prima zi de tratament, pacientul începe cu Neupro 2 mg/24 h. În a doua săptămână de tratament, pacientul va utiliza Neupro 4 mg/24 h. În a treia săptămână, va utiliza Neupro 6 mg/24 h, iar în a patra săptămână Neupro 8 mg/24 h. Ambalajele sunt marcate cu "Săptămâna 1 (2, 3 sau 4)".

Întreruperea tratamentului
Întreruperea administrării Neupro trebuie realizată treptat. Doza zilnică se va reduce în trepte de câte 2 mg/24 ore; această reducere se face, de preferinţă, o dată la două zile, până la întreruperea definitivăa utilizării Neupro (vezi pct. 4.4).

Grupe speciale de pacienţi Insuficienţă hepaticăşi renală: Nu este necesară modificarea dozei la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderatăşi nici la cei cu insuficienţă renală uşoară până la severă, inclusiv pacienţi care necesită dializă. Este necesară precauţie în cazul tratării pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă, care poate duce la scăderea clearance-ului rotigotinei. Rotigotina nu a fost investigată în cazul acestei categorii de pacienţi. În cazul agravării insuficienţei hepatice poate fi necesară scăderea dozei. Poate apărea de asemenea acumulare neaşteptată de rotigotină în cazul deteriorării acute a funcţiei renale (vezi pct. 5.2).

Copii

Siguranţa şi eficacitatea rotigotinei la copii şi adolescenţi nu a fost încă stabilită. Nu există date disponibile.

Mod de administrare Plasturele se aplică pe pielea curată, uscată, perfect sănătoasă de pe abdomen, coapsă, şold, flanc, umăr sau de pe partea superioară a braţului. Se va evita aplicarea unui nou plasture în acelaşi loc, în decurs de 14 zile. Neupro nu trebuie aplicat în zonele în care pielea este înroşită, iritată sau prezintă leziuni (vezi pct. 4.4).

Utilizare şi manipulare:
Fiecare plasture este ambalat într-un plic şi se aplică imediat după deschiderea acestuia. Se îndepărtează jumătate din învelişul protector, iar partea adezivă se aplică pe piele, apăsând puternic. După aceasta, plasturele se îndoaie şi se îndepărtează a doua porţiune a învelişului protector. Partea adezivă a plasturelui nu trebuie atinsă. Plasturele trebuie apăsat puternic cu palma timp de aproximativ 20 - 30 secunde, pentru a asigura o adeziune fermă la piele.

În cazul în care plasturele se desprinde, trebuie aplicat un nou plasture pentru restul intervalului de 24 de ore.

Plasturele nu trebuie tăiat în bucăţi.

Acțiune:

Rotigotina este un agonist D3/D2/D1 non-ergolinic al dopaminei, utilizat pentru tratarea bolii Parkinson. Se consideră că efectul său benefic decurge din activarea receptorilor D3, D2 şi D1 localizaţi cerebral la nivelul nucleului caudat şi a putamenului.
Rotigotina ameliorează semnele şi simptomele bolii Parkinson idiopatice.

Studii clinice:
Eficacitatea rotigotinei în tratarea semnelor şi simptomelor bolii Parkinson idiopatice a fost evaluată în cadrul unui program multinaţional de dezvoltare a medicamentului, care a constat din patru studii principale, randomizate, controlate cu placebo, cu design paralel, dublu-orb. Două studii investigând eficacitatea administrării de rotigotină în tratarea semnelor şi simptomelor
bolii Parkinson idiopatice au fost efectuate la pacienţi cărora nu li s-a administrat un tratament concomitent cu un agonist al dopaminei; în plus, aceşti pacienţi fie nu au fost trataţi niciodată cu L-dopa, fie au fost trataţi cu L-dopa pe o durată≤6 luni. Principalii parametri de evaluare a rezultatelor i-au reprezentat scorurile pentru componenta Activităţi Curente (Activities of Daily Living, ADL) (Partea II) şi componenta Examinare Motorie (Motor Examination) (Partea III) ale Scalei Unificate de
Clasificare a Bolii Parkinson (Unified Parkinson"™s Disease Rating Scale, UPDRS). Eficacitatea a fost evaluată în funcţie de răspunsul pacientului la tratament; s-au avut în vedere îmbunătăţirea ratei de răspuns la tratament şi ameliorarea punctajului obţinut pentru scorurile componentelor ADL şi Examinare Motorie (UPDRS partea II+III). În cadrul unui studiu dublu-orb, la
177 pacienţi s-a administrat rotigotinăşi la 96 pacienţi s-a administrat placebo. Dozele optime de rotigotină sau de placebo au fost atinse în mod treptat, prin creşteri cu câte 2 mg/24 ore pe săptămînă; doza iniţială a fost de 2 mg/24 ore, iar doza maximă de 6 mg/24 ore. Pacienţii din fiecare grup au continuat tratamentul cu doza optimă timp de 6 luni.La sfârşitul acestui tratament de întreţinere, la 91% dintre pacienţii din grupul la care s-a administrat rotigotină, doza optimă a fost egală cu doza maximă admisă, şi anume 6 mg/24 ore. A fost observată o ameliorare cu 20% la 48% dintre pacienţii cărora li s-a administrat rotigotinăşi la 19% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo (diferenţă 29%, IÎ95% 18% - 39%, p< 0,0001). În cazul rotigotinei, valoarea medie a ameliorării scorului UPDRS (Părţile II+III) a fost de - 3,98 puncte (valori iniţiale de 29,9 puncte), în vreme ce la grupul tratat cu placebo s-a observat o agravare cu 1,31 puncte (valori iniţiale de 30,0 puncte). Diferenţa a fost de 5,28 puncte şi a fost semnificativă din punct de vedere statistic (p< 0,0001).

În cadrul unui al doilea studiu dublu-orb, la 213 pacienţi s-a administrat rotigotină, la 227 s-a administrat ropinirol şi la 117 pacienţi s-a administrat placebo. Dozele optime de rotigotină au fost atinse în mod treptat, în decurs de 4 săptămâni, prin creşteri cu câte 2 mg/24 ore pe săptămână; doza iniţială a fost de 2 mg/24 ore, iar doza maximă de 8 mg/24 ore. La grupul la care s-a administrat ropinirol, doza optimă a fost atinsă în decurs de 13 săptămâni; doza maximă a fost de 24 mg/zi. Pacienţii din fiecare grup au continuat tratamentul timp de 6 luni. La sfârşitul acestui tratament de întreţinere, la 92% dintre pacienţii din grupul la care s-a administrat rotigotină, doza optimă a fost egală cu doza maxim admisă, şi anume 8 mg/24 ore. A fost observată o ameliorare cu 20% la 52% dintre pacienţii cărora li s-a administrat rotigotină, la 68% dintre pacienţii cărora li s-a administrat ropinirol şi la 30% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo (diferenţa dintre rotigotinăşi placebo 21,7%, IÎ95% 11,1% - 32,4%, diferenţa dintre ropinirol şi placebo 38,4%, IÎ95% 28,1% - 48,6%, diferenţa dintre ropinirol şi rotigotină 16,6%, IÎ95% 7,6% - 25,7%). Valoarea medie a ameliorării scorului UPDRS (Părţile II+III) a fost de 6,83 puncte (valori iniţiale de 33,2 puncte) la grupul tratat cu rotigotină, de 10,78 puncte la grupul tratat cu ropinirol (valori iniţiale de 32,2 puncte) şi de 2,33 puncte la grupul tratat cu placebo (valori iniţiale de 31,3 puncte). Toate diferenţele dintre tratamentele active şi placebo au fost semnificative din punct de vedere statistic. Diferenţa dintre efectul ropinirolului şi cel al rotigotinei a fost, de asemenea, semnificativă din punct de vedere statistic, în favoarea ropinirolului.

Au fost efectuate două studii clinice suplimentare, în care pacienţilor li s-a administrat un tratament concomitent cu levodopa. Principalul parametru de evaluare a rezultatelor a fost reprezentat de reducerea intervalului "off" (ore). Eficacitatea a fost evaluată în funcţie de răspunsul pacientului la tratament; s-a avut în vedere ameliorarea absolutăşi individuală a intervalului "off". În cadrul unui studiu dublu-orb, la 113 pacienţi s-a administrat rotigotină până la o doză maximă de 8 mg/24 ore, la 109 pacienţi s-a administrat rotigotină până o doză maximă de 12 mg/24 ore, iar la 119 pacienţi s-a administrat placebo. Dozele optime de rotigotină sau placebo au fost atinse în mod treptat, prin creşteri cu câte 2 mg/24 ore; doza iniţială a fost de 4 mg/24 ore. Pacienţii din fiecare grup au continuat tratamentul cu doza optimă timp de 6 luni. La sfârşitul acestui tratament de întreţinere, a fost observată o ameliorare cu cel puţin 30% la 57% şi la 55% dintre pacienţii cărora li s-a administrat rotigotină în doză de 8 mg/24 ore şi, respectiv, 12 mg/24 ore, precum şi la 34% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo (diferenţe de 22% şi, respectiv, 21%, IÎ95% 10% - 35% şi, respectiv, 8% - 33%, p< 0,001 pentru ambele grupuri tratate cu rotigotină). Sub tratamentul cu rotigotină, valorile medii ale reducerii intervalului "off" au fost de 2,7 şi, respectiv, 2,1 ore, în timp ce la grupul tratat cu placebo a fost observată o reducere cu 0,9 ore. Diferenţele au fost semnificative din punct de vedere statistic (p< 0,001 şi, respectiv, p = 0,003).

În cadrul celui de-al doilea studiu dublu-orb, la 201 pacienţi s-a administrat rotigotină, la 200 s-a administrat pramipexol şi la 100 pacienţi s-a administrat placebo. Dozele optime de rotigotină au fost atinse în mod treptat, prin creşteri cu câte 2 mg/24 ore; doza iniţială a fost de 4 mg/24 ore, iar doza maximă de 16 mg/24 ore. În grupul tratat cu pramipexol, pacienţilor li s-a administrat 0,375 mg în prima săptămână, 0,75 mg în cea de-a doua săptămână, după care doza a fost crescută cu câte 0,75 mg pe săptămână, până la atingerea dozei optime; doza maximă a fost de 4,5 mg/zi. Pacienţii din fiecare grup au continuat tratamentul timp de 4 luni. La sfârşitul acestui tratament de întreţinere, a fost observată o ameliorare cu cel puţin 30% la 60% dintre pacienţii la care s-a administrat rotigotină, la 67% dintre pacienţii la care s-a administrat pramipexol şi la 35% dintre pacienţii la care s-a administrat placebo (diferenţa dintre rotigotinăşi placebo 25%; IÎ95% 13% - 36%, diferenţa dintre pramipexol şi placebo 32%; IÎ95% 21% - 43%, diferenţa dintre pramipexol şi rotigotină 7%; IÎ95% -2% - 17%). Valorile medii ale reducerii intervalului "off" au fost de 2,5 ore la grupul tratat cu rotigotină, de 2,8 ore la grupul tratat cu pramipexol şi de 0,9 ore la grupul tratat cu placebo. Toate diferenţele constatate între tratamentele active şi placebo au fost semnificative din punct de vedere statistic.

Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie După aplicare, rotigotina este eliberată în mod continuu din plasturele transdermic şi este absorbită prin piele. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru se ating în una până la două zile de la aplicarea plasturelui; ele se menţin la un nivel stabil prin aplicarea o dată pe zi a plasturelui, în condiţiile în care acesta este purtat 24 de ore. Concentraţiile plasmatice de rotigotină cresc în mod proporţional cu doza, pentru doze cuprinse între 1 mg/24 ore şi 24 mg/24 ore.

Aproximativ 45% din substanţa activă conţinută în plasture este eliberată la nivelul pielii în interval de 24 de ore. Biodisponibilitatea absolută după aplicarea transdermică este de aproximativ 37%.

Schimbarea locului de aplicare a plasturelui poate determina diferenţe între concentraţiile plasmatice de la o zi la alta. Diferenţele privind biodisponibilitatea rotigotinei au variat între 2% (braţ faţă de flancul abdominal) şi 46% (umăr faţă de coapsă). Cu toate acestea, nu există indicii care să sugereze un impact relevant asupra rezultatelor clinice.

Distribuţie
Legarea in vitro a rotigotinei de proteinele plasmatice se face în proporţie de aproximativ 92%. Volumul aparent de distribuţie la om este de aproximativ 84 l/kg.

Metabolism Rotigotina este metabolizată în mare parte. Metabolizarea se face prin N-dezalchilare, precum şi prin conjugare directăşi secundară. Rezultatele in vitro indică faptul că izoforme diferite ale CYP pot cataliza N-dezalchilarea rotigotinei. Principalii metaboliţi sunt sulfaţi şi conjugaţi glucuronici derivaţi din subtanţa originară, precum şi metaboliţii rezultaţi prin N-dezalchilare, care sunt inactivi biologic. Informaţiile privitoare la metaboliţi sunt incomplete.

Eliminare Aproximativ 71% din doza de rotigotină este excretată prin urinăşi o cantitate mai mică, de aproximativ 23%, este excretată prin fecale. Clearance-ul rotigotinei, după administrarea transdermică, este de aproximativ 10 l/min, iar timpul său de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 5 - 7 ore.

Având în vedere faptul că plasturele se administrează transdermic, nu se preconizează apariţia unor efecte datorate ingestiei de alimente sau unor afecţiuni gastro-intestinale.

Grupuri speciale de pacienţi Deoarece tratamentul cu Neupro se începe cu o doză scăzută, care se creşte treptat, în conformitate cu gradul de toleranţă clinică, până la obţinerea efectului terapeutic optim, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de sex, greutate sau vârstă. La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată sau cu insuficienţă renală uşoară până la severă, nu au fost observate creşteri semnificative ale concentraţiilor plasmatice de rotigotină. Neupro nu a fost investigat la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă. Concentraţiile plasmatice ale conjugaţilor rotigotinei şi ale metaboliţilor rezultaţi prin dezalchilare cresc în cazul insuficienţei renale. Cu toate acestea, este improbabilă contribuţia acestor metaboliţi la obţinerea efectelor clinice.

Date preclinice de siguranţă
În cadrul studiilor de toxicitate după administrarea de doze repetate pe termen lung, principalele efecte au fost asociate cu efectele farmacodinamice ale agoniştilor dopaminei şi cu scăderea consecutivă a secreţiei de prolactină. După o singură doză de rotigotină, s-a evidenţiat legarea de ţesuturile care conţin melanină (ochii) la şobolanul pigmentat şi la maimuţă; aceasta a regresat însă lent, până la dispariţie, de-a lungul perioadei de observaţie de 14 zile.

În cadrul unui studiu de 3 luni efectuat la şobolani albinoşi, a fost observată, prin microscopie de transmisie, degenerarea retiniană; doza folosită a fost de 2,8 ori mai mare decât doza maximă recomandată la om, calculată în mg/m2. Efectele au fost mai pronunţate la femelele de şobolan. Nu au fost efectuate alte studii pentru evaluarea suplimentară a patologiei specifice. Degenerarea retiniană nu a fost observată în cursul examinării histopatologice de rutină a ochilor, în niciunul dintre studiile de toxicologie, la niciuna dintre speciile testate. Nu se cunoaşte semnificaţia acestor observaţii pentru om. În cadrul unui studiu de carcinogenitate, la şobolanii masculi au apărut tumori şi hiperplazie la nivelul celulelor Leydig. Tumorile maligne s-au dezvoltat predominant la nivelul uterului, la femelele care au primit doze medii şi mari. Aceste modificări reprezintă efecte binecunoscute ale agoniştilor dopaminei la şobolani, după un tratament pe durata întregii vieţi, şi au fost considerate ca fiind irelevante pentru om. Efectele rotigotinei asupra funcţiei de reproducere au fost investigate la şobolani, iepuri şi şoareci. Rotigotina nu a fost teratogenă la niciuna dintre cele trei specii, însă a fost embrio-toxică la şobolani şi şoareci, la dozele toxice pentru mamă. Rotigotina nu a influenţat fertilitatea masculilor de şobolani, însă a determinat în mod clar o reducere a fertilităţii femelelor de şobolani şi şoareci, ca urmare a efectelor asupra nivelurilor de prolactină; aceste efecte sunt cu deosebire importante la rozătoare.

Rotigotina nu a produs mutaţii genice în cadrul testului Ames, dar a indus apariţia unor modificări în cadrul testului in vitro de mutaţie genică pe celule de limfom de şoarece, în cazul în care s-a folosit o sursă de activare metabolică; efectele mutagene au fost de intensitate scăzută în absenţa sursei de activare metabolică. Efectul mutagen s-ar putea datora efectului clastogen al rotigotinei. Acest efect nu a fost confirmat prin teste in vivo, cum ar fi testul micronucleilor, efectuat la şoarece, şi testul de sinteză neprogramată a ADN-ului, efectuat la şobolani. Paralelismul observat între acest efect şi rata scăzută de creştere totală relativă a celulelor sugerează că mutagenitatea ar putea fi determinată de un efect citotoxic al compusului. De aceea, nu se poate aprecia semnificaţia singurului test in vitro de mutagenitate care a fost pozitiv.

Compoziție Neupro 2 mg/24 h plasture transdermic:

Fiecare plasture eliberează 2 mg rotigotină în 24 de ore.
Fiecare plasture de 10 cm2 conţine rotigotină 4,5 mg.

Lista excipienţilor

Stratul de suport:
Membrană din poliester siliconată, aluminizată, acoperită cu un strat de pigment (dioxid de titan (E171), pigment galben 95, pigment roşu 166) şi imprimată (pigment roşu 144, pigment galben 95, pigment negru 7).

Matrice autoadezivă:
Poli-(dimetilsiloxan, silicat de trimetilsilil)-copolimerizat,
Povidonă K90,
metabisulfit de sodiu (E223),
palmitat de ascorbil (E304) şi DL-α-tocoferol (E307).

Înveliş protector:
Membrană din poliester acoperită cu fluoropolimer transparent.

Precauții:

La un pacient cu boalÇŽ Parkinson la care afecţiunea este insuficient controlată de tratamentul cu rotigotină, înlocuirea acesteia cu un alt agonist al dopaminei poate oferi beneficii suplimentare.

Proceduri de imagistică prin rezonanţă magneticăşi cardioversie Stratul de suport al plasturelui Neupro conţine aluminiu. Pentru evitarea arsurilor cutanate, plasturele trebuie îndepărtat, în cazul în care pacientul trebuie să se supună procedurilor de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM) sau de cardioversie.

Hipotensiune arterială ortostatică Se ştie că agoniştii dopaminei afectează reglarea sistemică a tensiunii arteriale, ceea ce determină hipotensiune arterială posturală/ortostatică. Astfel de evenimente au fost observate şi în timpul tratamentului cu rotigotină; cu toate acestea, incidenţa lor a fost similară celei observate la pacienţii trataţi cu placebo. A fost observată apariţia sincopei în asociere cu rotigotină, însă rata de apariţie a fost similară celei observate la pacienţii trataţi cu placebo. Se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale, în special la începutul tratamentului, datorită riscului general de hipotensiune arterială ortostatică asociat tratamentului dopaminergic.

Episoade de somn cu instalare bruscăşi somnolenţa Rotigotina a fost asociată cu somnolenţă şi cu episoade de somn cu instalare bruscă. A fost raportată apariţia episoadelor de somn cu instalare bruscă în timpul activităţilor zilnice, în unele cazuri fără a fi precedate de semne prodromale. Medicii curanţi trebuie să reevalueze în mod continuu pacienţii, pentru a depista eventuala apariţie a torporii sau somnolenţei, deoarece este posibil ca pacienţii să nu realizeze existenţa unor asemenea probleme până în momentul în care sunt întrebaţi direct. În asemenea situaţii, trebuie evaluată cu atenţie necesitatea reducerii dozei sau a întreruperii definitive a tratamentului.

Tulburări ale controlului impulsurilor
La pacienţii trataţi cu agonişti ai dopaminei, inclusiv rotigotinÇŽ, au fost raportate apariţia dependenţei patologice de jocurile de noroc, creşterea libidoului şi hipersexualitatea.

Sindrom neuroleptic malign
La întreruperea bruscă a tratamentului dopaminergic au fost raportate simptome care sugerează un sindrom neuroleptic malign. De aceea, se recomandă reducerea treptată a dozei.

Halucinaţii
A fost raportată apariţia halucinaţiilor; pacienţii trebuie informaţi despre posibilitatea apariţiei acestora.

Complicaţii de natură fibroasă Complicaţii de natură fibroasă: au fost raportate cazuri de fibroză retroperitoneală, infiltrate pulmonare, revărsat pleural, îngroşare a pleurei, pericardităşi valvulopatie cardiacă la unii pacienţi trataţi cu agonişti dopaminergici derivaţi din secara cornută (ergot). Aceste afecţiuni se pot ameliora la întreruperea tratamentului, însă nu întotdeauna se obţine remisiunea lor completă. Deşi se consideră că aceste reacţii adverse se datorează nucleului ergolinic al acestor substanţe, nu se cunoaşte dacă ele nu pot fi provocate şi de alţi agonişti ai dopaminei, care nu sunt derivaţi din secara cornută.

Neuroleptice
Pacienţilor care utilizează agonişti ai dopaminei nu trebuie să li se administreze ca antiemetice medicamente neuroleptice.

Examinări oftalmologice
Se recomandă efectuarea unui examen oftalmologic la intervale regulate sau în cazul apariţiei tulburărilor de vedere.

Expunerea la căldură
Zona cutanată în care se află plasturele nu trebuie expusă la căldură (expunere excesivă la soare, perne electrice şi alte surse de căldură, cum ar fi sauna, băile fierbinţi).

Reacţii la locul aplicării La locul aplicării plasturelui pot apărea reacţii cutanate, care de regulă sunt de intensitate mică sau medie. Se recomandă schimbarea zilnică a locului de aplicare (de exemplu de la partea dreaptă la cea stângăşi de la partea superioară la cea inferioară a corpului). Nu trebuie să se folosească acelaşi loc de aplicare în decurs de 14 zile. Dacă reacţiile apărute la locul de aplicare durează mai mult de câteva zile sau sunt persistente, dacă acestea se agravează sau dacă reacţia cutanată se extinde şi dincolo de locul de aplicare, trebuie evaluat cu atenţie raportul risc/beneficiu pentru pacientul respectiv. Dacă în urma aplicării plasturelui transdermic apare o erupţie cutanată tranzitorie sau o iritaţie, trebuie evitată expunerea directă a zonei respective la soare până la vindecarea pielii. Expunerea la soare poate determina schimbarea culorii pielii. Apariţia unei reacţii cutanate generalizate (de exemplu erupţie cutanată tranzitorie de tip alergic, inclusiv erupţie eritematoasă, maculară, papulară sau prurit) în asociere cu utilizarea de Neupro impune întreruperea definitivă a tratamentului.

Reacţii adverse
Dopaminergice Incidenţa unora dintre evenimentele adverse de tip dopaminergic, cum sunt halucinaţiile, dischinezia şi edemul periferic este, în general, mai mare în cazul administrării în asociere cu L-dopa la pacienţii cu boalÇŽ Parkinson. Acest lucru trebuie avut în vedere în cazul prescrierii rotigotinei.

Edeme periferice
În studiile clinice, la pacienţii cu boalÇŽ Parkinson frecvenţa de apariţie a edemelor periferice s-a menţinut la valoarea de aproximativ 4%, raportată în decursul intervalului de 6 luni, şi pe întreaga perioadă de observaţie de 36 luni.

Sensibilitate la sulfiţi
Neupro conţine metabisulfit de sodiu, un sulfit care poate produce reacţii de tip alergic, inclusiv simptome anafilactice şi ameninţătoare de viaţă sau episoade astmatice mai puţin severe la anumite persoane sensibile.

Atenționări:

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Rotigotina poate avea o influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pacienţii trataţi cu rotigotină, care prezintă somnolenţă şi/sau episoade de somn cu instalare bruscă, trebuie sfătuiţi ca, până la dispariţia acestor episoade şi a somnolenţei, să nu conducă vehicule sau sănu se angajeze în activităţi (precum folosirea utilajelor) în care reducerea vigilenţei îi poate expune, pe ei sau alte persoane, unor riscuri de vătămare gravă sau de deces.

Reacții adverse ale Neupro 2 mg/24 h plasture transdermic:

Pe baza analizei tuturor studiilor clinice controlate cu placebo, care au cuprins în total 1307 pacienţi trataţi cu Neupro şi 607 pacienţi trataţi cu placebo, s-a observat că 72,3% dintre pacienţii trataţi cu Neupro şi 57,8% dintre pacienţii trataţi cu placebo au raportat cel puţin o reacţie adversă.

La începutul tratamentului, pot apărea reacţii adverse de tip dopaminergic, cum ar fi greaţa şi vărsăturile. Acestea sunt, de regulă, uşoare sau moderate ca intensitate şi au caracter tranzitoriu, chiar dacă se continuă tratamentul.

Reacţiile adverse la medicament (RAM), raportate la peste 10% dintre pacienţii trataţi cu plasturele transdermic Neupro, sunt greaţă, vărsături, reacţii la locul de aplicare, somnolenţă, ameţeli şi.cefalee.

În studiile în care locurile de aplicare au fost variate, în conformitate cu instrucţiunile din RCP şi din prospect, 35,7% dintre cei 830 pacienţi care au folosit plasturele transdermic Neupro au avut reacţii la locul de aplicare. Cele mai multe reacţii de acest tip au fost de intensitate mică sau medie şi s-au limitat la zonele de aplicare; ele au determinat întreruperea definitivă a tratamentului doar la 4,3% din totalul pacienţilor trataţi cu Neupro.

Următorul tabel prezintă o sinteză a reacţiilor adverse la medicament, înregistrate pe ansamblul studiilor efectuate la pacienţi cu boala Parkinson. În cadrul clasificării pe aparate, sisteme şi organe, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea frecvenţei de apariţie (număr de pacienţi care pot prezenta reacţia adversă), folosindu-se următoarele categorii de frecvenţă: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100); rare (≥ 1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe conform MedDRA

Foarte frecvente
Frecvente
Mai puţin frecvente
Rare

Tulburări ale sistemului imunitar:
*hipersensibilitate

Tulburări psihice:
*tulburări de percepţiea (inclusiv halucinaţii, halucinaţii vizuale, halucinaţii auditive, iluzii), insomnie, tulburări ale somnului, coşmaruri, vise neobişnuite
*somn cu debut brusc/episoade de somn cu instalare bruscă, paranoia, tulburări ale apetitului sexuala (inclusiv hipersexualitate, creşterea libidoului), tulburări compulsive (inclusiv dependenţa patologică de jocuri de noroc, acte compulsive), stare confuzională
*tulburări de tip psihotic, tulburări obsesivcompulsive

Tulburări ale sistemului nervos:
*somnolenţă, ameţeli, cefalee
*tulburări ale stării de conştienţă NECa (inclusiv sincopă, sincopă vasovagală, pierderea conştienţei), diskinezie, ameţeli posturale, letargie
*convulsii

Tulburări oculare:
*vedere înceţoşată, tulburări vizuale, fotopsie

Tulburări acustice şi vestibulare:
*vertij

Tulburări cardiace
*palpitaţii
*fibrilaţie atrială
*tahicardie supraventriculară

Tulburări vasculare:
*hipotensiune arterială ortostatică, hipertensiune arterială
*hipotensiune arterială

Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe conform MedDRA
Foarte frecvente
Frecvente
Mai puţin frecvente
Rare

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:
*sughiţ

Tulburări gastrointestinale
*greaţă, vărsături
*constipaţie, xerostomie, dispepsie

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
*eritem, hiperhidroză, prurit
*prurit generalizat, iritaţie cutanată, dermatită de contact
*erupţie cutanată generalizată

Tulburări ale aparatului genital şi sânului
*disfuncţie erectilă

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
*reacţii la nivelul locului de administrare şi instilare (inclusiv eritem, prurit, iritaţie, erupţie cutanată tranzitorie, dermatită, vezicule, durere, eczemă, inflamaţie, edem, modificarea culorii pielii, papule, excoriaţie, urticarie, hipersensibilitate)
*edeme periferice, stări de tip astenica (inclusiv oboseală, astenie, stare generală de rău)
*iritabilitate

Investigaţii diagnostice
*scădere în greutate
*creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice (inclusiv ASAT, ALAT, GGT), creştere în greutate, creştere a frecvenţei cardiace

Leziuni, intoxicaţii şi complicaţii legate de procedurile utilizate:
cădere a Termen de nivel superior de clasificare în sistemul MedDRA

Descrierea unor reacţii adverse
Episoade de somn cu instalare bruscăşi somnolenţa Administrarea de rotigotină a fost asociată cu somnolenţă, inclusiv somnolenţă diurnă excesivă, şi cu episoade de somn cu instalare bruscă. În cazuri izolate, "instalarea bruscă a somnului" a survenit în timpul conducerii vehiculelor şi a determinat accidente rutiere.

Tulburări ale controlului impulsurilor La pacienţii trataţi cu agonişti ai dopaminei, inclusiv rotigotină, au fost raportate apariţia semnelor de dependenţă patologică de jocuri de noroc, creşterea libidoului şi hipersexualitatea, în general reversibile după reducerea dozei sau după întreruperea tratamentului.

Supradozajul:

Reacţiile adverse cel mai probabil să apară sunt cele legate de profilul farmacodinamic al unui agonist al dopaminei, incluzând greaţă, vărsături, hipotensiune arterială, mişcări involuntare, halucinaţii, confuzie, convulsii şi alte semne de stimulare centrală dopaminergică. Nu se cunoaşte niciun antidot pentru supradozajul cu agonişti ai dopaminei. În cazul în care se suspectează un supradozaj, plasturele(ii) terapeutic(i) trebuie îndepărtat(ţi) imediat de pe tegumentul pacientului. Concentraţiile plasmatice de rotigotină scad după îndepărtarea plasturelui transdermic.

Înainte de întreruperea definitivă a utilizării rotigotinei.
Pacientul trebuie supravegheat îndeaproape, monitorizarea incluzând frecvenţa şi ritmul cardiac, precum şi tensiunea arterială. Deoarece rotigotina se leagă de proteine în proporţie de peste 90%, nu se preconizează obţinerea unui efect benefic prin dializă.
Tratamentul supradozajului poate necesita măsuri generale de susţinere, pentru menţinerea funcţiilor vitale.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Având în vedere faptul că rotigotina este un agonist al dopaminei, se presupune că antagoniştii dopaminei, cum ar fi neurolepticele (de exemplu fenotiazinele, butirofenonele, tioxantenele) sau metoclopramida pot diminua eficacitatea medicamentului Neupro; de aceea, administrarea concomitentă trebuie evitată. Ca urmare a posibilelor efecte cumulative, se recomandă prudenţă în cazul în care pacienţii utilizează medicamente sedative sau alte medicamente deprimante ale SNC (sistemul nervos central) (de exemplu benzodiazepine, antipsihotice, antidepresive) sau alcool etilic în asociere cu rotigotina.

Administrarea concomitentă de L-dopa şi carbidopa împreună cu rotigotina nu a avut niciun efect asupra farmacocineticii rotigotinei, iar rotigotina nu a avut niciun efect asupra farmacocineticii acestor substanţe.

Administrarea concomitentă de domperidonăşi rotigotină nu a avut niciun efect asupra farmacocineticii rotigotinei.

Neupro poate intensifica reacţia adversă dopaminergică determinată de L-dopa şi poate provoca şi/sau exacerba o diskinezie preexistentă; acest fenomen a fost descris şi pentru alţi agonişti ai dopaminei.

Administrarea concomitentă de omeprazol (inhibitor al CYP2C19), în doze de 40 mg/zi, nu a avut niciun efect asupra farmacocineticii şi metabolizării rotigotinei la voluntarii sănătoşi.

Administrarea concomitentă de rotigotină (3 mg/24 ore) nu a influenţat farmacocinetica şi farmacodinamia contraceptivelor orale (0,03 mg etinilestradiol, 0,15 mg levonorgestrel). Nu au fost investigate interacţiunile cu alte forme de contracepţie hormonală.

Administrarea de Neupro 2 mg/24 h plasture transdermic în sarcină / alaptare:

Sarcina
Nu există date adecvate privind utilizarea rotigotinei la femeile gravide. Studiile efectuate la animale nu indică niciun fel de efecte teratogene la şobolani şi iepuri, dar a fost observată embrio-toxicitatea la şobolani şi la şoareci, la doze toxice pentru mamă. Riscul potenţial pentru om este necunoscut. În general, nu se recomandă utilizarea rotigotinei în timpul sarcinii.

Alăptarea
Întrucât la om rotigotina reduce secreţia de prolactină, se poate prevedea o inhibiţie a secreţiei lactate. Studiile efectuate la şobolani au demonstrat că rotigotina şi/sau metabolitul(ţii) acesteia este(sunt) excretat(ţi) în laptele matern. Datorită absenţei datelor la om, în timpul tratamentului cu rotigotină se recomandă, în general, întreruperea alăptării.

Prezentare ambalaj:

Plic care se deschide prin decolare, într-o cutie: o faţă a plicului este compusă dintr-un copolimer de etilenă (stratul intern), o folie de aluminiu, o membrană din polietilenă de joasă densitate şi hârtie; cealaltă faţă este compusă din polietilenă (stratul intern), aluminiu, copolimer de etilenăşi hârtie.

Pachetul de iniţiere a tratamentului conţine 28 plasturi ambalaţi în 4 cutii cu 7 plasturi de 2 mg, 4 mg, 6 mg şi respectiv 8 mg, în plicuri individuale sigilate.
Alte medicamente cu substanța activă rotigotinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Neupro 2 mg/24 h plasture transdermic(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Neupro 2 mg/24 h plasture transdermic vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.