Prospect Spedra 50 mg, 100 mg și 200 mg comprimate

Substanța activă: avanafilum
Producator: Menarini, Germania
Clasa ATC: [G04BE]: >> >> >>

Indicații Spedra 50 mg, 100 mg și 200 mg comprimate:

Spedra conţine substanţa activă avanafil. Aceasta aparţine grupului de medicamente numite inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5 (PDE5). Spedra este utilizat pentru tratamentul bărbaţilor adulţi care suferă de disfuncţie erectilă (cunoscută şi ca impotenţă).
Această afecţiune constă în lipsa sau în imposibilitatea menţinerii penisului întărit, în erecţie, în mod adecvat pentru desfăşurarea activităţii sexuale.

Spedra acţionează ajutând vasele de sânge din penis să se relaxeze. Acest lucru creşte fluxul de sânge în penis, ajutând la menţinerea acestuia întărit şi în erecţie atunci când există un stimul sexual. Spedra nu vă vindecă afecţiunea.

Este important să reţineţi că Spedra acţionează numai dacă sunteţi stimulat sexual. Trebuie ca dumneavoastră şi partenera dumneavoastră să vă angajaţi în preludiu - ca şi cum nu aţi lua niciun medicament pentru disfuncţia erectilă.

Spedra nu vă va fi de ajutor dacă nu aveţi disfuncţie erectilă.

Spedra nu este destinat utilizării la femei.

Contraindicații:

• dacă sunteţi alergic la avanafil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
• dacă luaţi medicamente care conţin „nitraţi” pentru dureri în piept (angină pectorală), cum este nitritul de amil sau trinitratul de gliceril. Spedra poate să intensifice efectele acestor medicamente şi să determine o scădere severă a tensiunii arteriale.
• dacă luaţi medicamente utilizate pentru tratamentul HIV sau SIDA, cum sunt ritonavirul, indinavirul, saquinavirul, nelfinavirul sau atazanavirul
• dacă luaţi medicamente pentru tratamentul infecţiilor fungice, cum sunt ketoconazol, itraconazol sau voriconazol, sau anumite antibiotice pentru tratamentul infecţiilor bacteriene, cum sunt claritromicină sau telitromicină
• dacă aveţi o afecţiune a inimii gravă
• dacă aţi avut un accident vascular cerebral sau infarct miocardic în ultimele 6 luni
• dacă aveţi bătăi neregulate ale inimii („aritmie”) sau afecţiuni ale inimii în antecedentele familiale, astfel cum se identifică la efectuarea unei monitorizări a activităţii cardiace (ECG)
• dacă aveţi tensiune arterială scăzută sau tensiune arterială crescută şi necontrolată cu ajutorul medicamentelor
• dacă aveţi dureri în piept (angină pectorală) sau manifestaţi dureri în piept în timpul activităţii sexuale
• dacă aveţi o afecţiune hepatică sau renală gravă
• dacă aţi suferit de pierderea vederii la un ochi din cauza fluxului sanguin insuficient la nivelul ochilor [neuropatie optică anterioară ischemică non-arteritică (NOAIN)]
• dacă aveţi anumite tulburări de vedere grave în antecedentele familiale (cum este retinita pigmentară).

Nu luaţi Spedra dacă oricare dintre situaţiile de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Spedra.

Administrare Spedra 50 mg, 100 mg și 200 mg comprimate:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este un comprimat de 100 mg, după caz. Nu trebuie să luaţi Spedra mai mult de o dată pe zi. Informaţi-vă medicul dacă aveţi impresia că Spedra are acţiune prea puternică sau prea slabă.

Este posibil să vă recomande să utilizaţi acest medicament la o doză diferită. De asemenea, ajustările dozei pot fi necesare dacă Spedra este utilizat în asociere cu anumite alte medicamente. Dacă luaţi un medicament cum ar fi eritromicină, amprenavir, aprepitant, diltiazem, fluconazol, fosamprenavir sau verapamil („inhibitori moderaţi ai CYP3A4”), doza recomandată de Spedra este un comprimat de 100 mg, cu un interval de cel puţin 2 zile între doze.

Trebuie să luaţi Spedra cu aproximativ 30 de minute înainte să întreţineţi un act sexual. Reţineţi că Spedra vă ajută să obţineţi erecţia doar dacă sunteţi stimulat sexual.

Spedra poate fi luat cu sau fără alimente; dacă este luat cu alimente, este posibil ca acţiunea acestuia să se producă mai încet.

Dacă luaţi mai mult Spedra decât trebuie Dacă luaţi o doză prea mare de Spedra, adresaţi-vă imediat medicului. Puteţi prezenta mai multe reacţii adverse decât în mod normal, care pot fi mai grave.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare referitoare la utilizarea Spedra, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Spedra 50 mg, 100 mg și 200 mg comprimate:

• Substanţa activă este avanafil. Fiecare comprimat conţine avanafil 50 mg.
• Celelalte componente sunt: manitol, acid fumaric, hidroxipropilceluloză, hidroxipropilceluloză slab substituită, carbonat de calciu, stearat de magneziu şi oxid galben de fier (E172).

• Substanţa activă este avanafil. Fiecare comprimat conţine avanafil 100 mg.
• Celelalte componente sunt: manitol, acid fumaric, hidroxipropilceluloză, hidroxipropilceluloză slab substituită, carbonat de calciu, stearat de magneziu şi oxid galben de fier (E172).

• Substanţa activă este avanafil. Fiecare comprimat conţine avanafil 200 mg.
• Celelalte componente sunt: manitol, acid fumaric, hidroxipropilceluloză, hidroxipropilceluloză slab substituită, carbonat de calciu, stearat de magneziu şi oxid galben de fier (E172).

Precauții:

Înainte să luaţi Spedra, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
• dacă aveţi afecţiuni ale inimii. Poate fi riscant să întreţineţi o activitate sexuală
• dacă suferiţi de „priapism”, care reprezintă o erecţie persistentă ce durează 4 ore sau mai mult. Aceasta poate să survină la bărbaţi cu o afecţiune precum siclemie, mielom multiplu sau leucemie.
• dacă aveţi o afecţiune fizică care afectează forma penisului (cum sunt angularea, boala Peyronie sau fibroza corpului cavernos)
• dacă aveţi tulburări de sângerare sau ulcer peptic activ.

Dacă oricare dintre situaţiile de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua Spedra. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Tulburări de vedere sau auz Unii bărbaţi care utilizează medicamente precum Spedra au manifestat tulburări de vedere şi auz.

Nu se ştie dacă aceste tulburări sunt direct legate de Spedra, de alte boli de care puteţi suferi sau de o combinaţie de factori.

Copii şi adolescenţi
Spedra nu trebuie utilizat de către copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Spedra poate determina ameţeli sau tulburări de vedere.
Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule, nu utilizaţi bicicleta şi nu folosiţi unelte sau utilaje.

Reacții adverse ale Spedra 50 mg, 100 mg și 200 mg comprimate:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţii adverse grave
Încetaţi să luaţi Spedra şi prezentaţi-vă imediat la medic dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave – este posibil să aveţi nevoie de tratament medical urgent:
• o erecţie persistentă („priapism”). Dacă aveţi o erecţie care durează mai mult de 4 ore, aceasta trebuie tratată urgent; în caz contrar, penisul vă poate fi afectat pe termen lung (inclusiv capacitatea de a mai obţine erecţii).
• vedere înceţoşată.
• scăderea sau pierderea bruscă a vederii la unul sau la ambii ochi.
• scăderea sau pierderea bruscă a auzului (de asemenea, uneori puteţi să manifestaţi ameţeli sau ţiuit în urechi).
Încetaţi să luaţi Spedra şi prezentaţi-vă imediat la medic dacă observaţi oricare dintre reacţiile adverse grave menţionate mai sus.

Alte reacţii adverse cuprind: Frecvente (pot afecta 1 din 10 persoane)
• dureri de cap
• hiperemie facială
• congestie nazală Mai puţin frecvente (pot afecta 1 din 100 de persoane)
• senzaţie de ameţeală
• senzaţie de somnolenţă sau extenuare
• congestie sinusală
• dureri de spate
• bufeuri
• senzaţie de sufocare la efort
• bătăi de inimă neregulate observate la efectuarea unei monitorizări a activităţii cardiace (ECG)
• creşterea frecvenţei bătăilor inimii
• bătăi de inimă puternice pe care le puteţi simţi în piept (palpitaţii)
• indigestie, senzaţie sau stare de rău la stomac
• vedere înceţoşată
• valoare mare a enzimelor ficatului

Rare (pot afecta 1 din 1 000 de persoane)
• gripă
• manifestări asemănătoare gripei
• nas înfundat sau cu secreţii abundente
• febra fânului
• congestie nazală, sinusală sau a părţilor superioare ale căilor respiratorii prin care aerul ajunge în plămâni
• gută
• tulburări de somn (insomnie)
• ejaculare precoce
• sentiment ciudat
• sentimentul că nu puteţi sta liniştit
• durere în piept
• durere gravă în piept
• bătăi rapide ale inimii
• tensiune arterială crescută
• gură uscată
• dureri de stomac sau arsuri la stomac
• durere sau disconfort în partea inferioară a abdomenului
• diaree
• erupţie cutanată trecătoare
• durere în zona inferioară a spatelui sau în partea laterală de jos a pieptului
• dureri de lungă durată sau dureri ale muşchilor
• spasme musculare
• urinări frecvente
• afecţiuni la nivelul penisului
• erecţie spontană fără stimulare sexuală
• mâncărimi în zona genitală
• stare permanentă de slăbiciune sau de oboseală
• umflarea picioarelor sau a încheieturilor
• tensiune arterială crescută
• urină roşie sau roz, sânge în urină
• sunete anormale suplimentare ale inimii
• un rezultat anormal al analizei sângelui pentru un test al prostatei numit „PSA”
• un rezultat anormal al analizei sângelui pentru bilirubină, o substanţă chimică produsă în urma descompunerii normale a celulelor roşii din sânge
• un rezultat anormal al analizei sângelui pentru creatinină, o substanţă chimică excretată în urină şi o măsură a funcţiei rinichilor
• creşterea în greutate
• febră

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Acest lucru este necesar pentru că Spedra poate afecta modul în care acţionează alte medicament. De asemenea, alte medicamente pot afecta modul de acţiune al Spedra.

În mod deosebit, informaţi-vă medicul şi nu luaţi Spedra dacă utilizaţi medicamente care conţin „nitraţi” pentru dureri în piept (angină pectorală), precum nitritul de amil sau trinitratul de gliceril. S-a demonstrat că Spedra determină intensificarea efectelor acestor medicamente şi scăderea severă a tensiunii arteriale.

De asemenea, nu luaţi Spedra dacă utilizaţi medicamente pentru tratamentul HIV sau SIDA, cum sunt ritonavir, indinavir, saquinavir, nelfinavir sau atazanavir, sau dacă utilizaţi medicamente pentru tratamentul infecţiilor fungice, cum sunt ketoconazol, itraconazol sau voriconazol, sau anumite antibiotice pentru tratamentul infecţiilor bacteriene, cum sunt claritromicina sau telitromicina.

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
• aşa-numitele „alfa-blocante” – pentru tratamentul afecţiunilor de prostată sau pentru scăderea tensiunii arteriale mari
• medicamente pentru bătăi neregulate ale inimii („aritmie”), cum sunt chinidina, procainamida, amiodarona sau sotalolul
• antibiotice pentru tratamentul infecţiilor, cum este eritromicina
• fenobarbital sau primidonă – pentru tratarea epilepsiei
• carbamazepină – pentru tratarea epilepsiei, pentru stabilizarea dispoziţiei sau pentru tratarea anumitor tipuri de durere
• alte medicamente care pot reduce descompunerea Spedra în organism („inhibitori moderaţi ai CYP3A4”), inclusiv amprenavir, aprepitant, diltiazem, fluconazol, fosamprenavir şi verapamil

Nu utilizaţi Spedra în asociere cu alte tratamente pentru disfuncţia erectilă, cum sunt sildenafilul, tadalafilul sau vardenafilul.

Dacă oricare dintre situaţiile de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua Spedra.

Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Spedra împreună cu băuturi şi alcool
Sucul de grepfrut poate creşte expunerea la medicament şi trebuie evitat cu 24 de ore înainte de a lua Spedra.

Consumul de alcool concomitent cu administrarea Spedra vă poate creşte frecvenţa inimii şi vă poate reduce tensiunea arterială. Este posibil să aveţi ameţeli (mai ales când vă ridicaţi în picioare), dureri de cap sau să simţiţi în piept bătăi puternice de inimă (palpitaţii). De asemenea, consumul de alcool poate să vă scadă capacitatea de a obţine o erecţie.

Administrarea de Spedra 50 mg, 100 mg și 200 mg comprimate în sarcină / alaptare:

Fertilitatea
Nu a fost observat niciun efect asupra motilităţii sau structurii spermatozoizilor după administrarea orală a dozelor unice de 200 mg de avanafil la voluntari sănătoşi.
În prezent, nu sunt disponibile date privind dezvoltarea spermei la bărbaţii adulţi sănătoşi şi la bărbaţii adulţi cu disfuncţie erectilă uşoară.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister şi cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Spedra 50 mg, 100 mg și 200 mg comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Spedra 50 mg, 100 mg și 200 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.