Prospect Ulei melisa

Producator: Laboratoarele FARES Bio Vital Romania
Categoria: Extracte
Melissa sau Roinita (Melissa officinalis) este o planta mediteraneana care a fost adusa de romani in provincia Britania. Ea are flori galbene, foarte iubite de albine. De altfel, numele sau deriva din numele latin al mierii, iar in limba greaca semnifica de asemenea miere de albine.
in mitologia greaca exista o povestire conform careia albinele l-au hranit cu miere pe Zeus cand era copilas, in timpul cand mama sa zeita pamantului Gheea il ascundea de sotul sau, zeul Chronos. intr-adevar, mierea de Roinita este delicioasa, si este foarte posibil ca aceasta sa fi fost nectarul, hrana privilegiata a zeilor olimpieni. in Evul Mediu, faimosul medic elvetian Paracelsus a numit Melissa "Elixirul Vietii" datorita efectului sau calmant asupra inimii.In acea epoca, se credea ca aceasta planta poate vindeca toate bolile si ca are efecte de reintinerire.
Melissa, cunoscuta si sub numele de "Balsam de Lamaie" (Lemon Balm) este numita de evrei Bal-Smin ceea ce inseamna Regele uleiurilor.
in secolul al XlV-lea, calugaritele franceze din Ordinul Carmelitelor au folosit Melissa impreuna cu alte plante la prepararea unei ape tonice, iar in Anglia elisabetana a fost folosita la aromatizarea vinului.

Indicații Ulei melisa:

Uleiul de Melissa este un ulei calmant, util in tratamentul durerilor de cap sau migrenelor cauzate de stres, asociate cu senzatia de tensiune la ceafa si umeri. Se foloseste sub forma de masaj sau in candela.
Proprietatile antispasmodice au efect de calmant cardiac, reducand palpitatiile cand inima este supra-stimulata, obosita si tensiunea este crescuta pe fond nervos si de stres. Actiunea sa calmanta poate fi utila si in crizele astmatice pe fond nervos. Se face masaj, baie sau se foloseste in candela.
Melissa este benefica pentru sistemul digestiv in cazuri de flatulenta, dispepsie, diaree. Se face masaj local sau baie.
Efectul racoritor este util in stari febrile, in special cand sunt insotite de stari de agitatie si nervozitate. Se utilizeaza in masaj, in baie, candela.

Melissa este utila persoanelor hipersensibile si celor care isi exprima emotiile pregnant. Efectul sau calmant, linistitor, inaltator va va ajuta la abordarea pozitiva a vietii si va va usura calea spre gasirea modalitatilor de exprimare a personalitatii, spre relaxare si spre bucuria de a trai.

Administrare Ulei melisa:

Inhalatiile: se toarna intr-un vas 1 litru de apa clocotita si se adauga 3-4 picaturi de ulei.
Vaporii degajati se inspira stand aplecat peste vas, cu capul acoperit cu un prosop mare.
Inhalatiile sunt contraindicate persoanelor care sufera de astm sau epilepsie, deoarece pot declansa o criza.

Baia este o cale foarte placuta si totodata eficienta de a folosi uleiurile prin relaxarea care o induce apa calda si prin faptul ca porii se dilata, permitand uleiului sa patrunda prin tegumente.
Uleiurile se adauga inainte de a incepe baia si nu mai devreme, deoarece datorita caldurii ele se evapora foarte usor. Este important de retinut ca baia nu se face niciodata cu uleiul ca atare pentru ca nu se dizolva in apa si nici nu trebuie depasita doza deoarece in cantitati mai mari sunt iritante pentru piele si mucoase. Astfel, pentru o baie se pun 4-6-picaturi ulei esential in 2-3 linguri de lapte nedegresat, 2 tinguri ulei baza sau intr-o cantitate mica de spumant de baie, apoi se toarna in cada si se amesteca bine. Baia va dura 10-20 minute.

Masajul din cadrul aromaterapiei aduce atat beneficiile uleiurilor cat si pe cele ale masajului in sine.
Pentru o sedinta de masaj se adauga 4-6 picaturi de ulei esential (sau din amestecul de uleiuri pe care il preferati) in aproximativ 10 ml ulei masline . in nici un caz nu se va depasi cantitatea recomandata de ulei esential, deoarece la doze mai mari ele sunt foarte iritante pentru piele.
Dupa un masaj din cadrul aromaterapiei, uleiul nu trebuie indepartat prin spalare, evitandu-se baia sau dusul timp de 6-8 ore. Astfel se asigura o absorbtie completa a uleiului volatil.

Comprese: pentru a pregati o compresa se toarna apa fierbinte (cam o jumatate de litru) intr-un bol, si se adauga ulei esential: 2 picaturi pentru suprafete mici si 6-8 picaturi pentru suprafete mari. Se agita bine, apoi se inmoaie o bucata de tifon sau un servet de bumbac, se stoarce bine si se aseaza pe piele. Deasupra se aplica o folie de plastic si un prosop, pentru a mentine compresa calda. Procedeul se reia dupa 20 de minute. In total, timpul de tratament cu comprese este de cel mult 1 ora, de maxim 2 ori pe zi.

Lampa (candela) odoranta se foloseste pentru a aromatiza camera, pentru a genera o stare de spirit pozitiva, tonica, de relaxare, sau pur si simplu pentru a crea o atmosfera speciala. Pentru aceasta, se pune apa calduta in farfuria candelei, se adauga 3-5 picaturi de ulei si se aprinde lumanarea. Se va avea grija ca atata timp cat lumanarea este aprinsa, farfurioara sa nu ramana fara apa. Nu se recomanda folosirea candelelor in camerele cu copii mici nesupravegheati, deoarece se pot accidenta.

Precauții:

Uleiurile esentiale nu se vor folosi sub nici o forma de catre femeile gravide, mamele care alapteaza, persoanele alergice la aceste produse, la copii sub 1 an si de asemenea pe rani deschise sau fracturi.
De asemenea, la copii pana la 12 ani se va folosi doza pe jumatate.
Evitati supradozarea si abuzul.
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Ulei melisa vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.