Prospect Xamara 10 mg / 20 mg / 40 mg / 80 mg, comprimate filmate

Substanța activă: atorvastatinum
Clasa ATC: [C10AA]: sistem cardiovascular >> hipolipemiante >> hipocolesterolemiante si hipotrigliceridemiante >> inhibitori ai HMG CoA

Indicații Xamara 10 mg / 20 mg / 40 mg / 80 mg, comprimate filmate:

Este acceptat faptul că valorile ridicate ale colesterolului cresc riscul bolii cardiace. Alţi factori care vor creşte riscul bolilor de inimă includ tensiunea arterială mare, diabetul, greutatea excesivă, lipsa de mişcare, fumatul sau antecedente în familie de boli de inimă.

Xamara comprimate filmate aparţine unui grup de medicamente cunoscute sub denumirea de statine. Statinele sunt folosite pentru:
* scăderea grăsimilor din sânge cunoscute sub denumirea de colesterol şi trigliceride în sânge, atunci când o dietă împotriva grăsimilor şi schimbarea stilului de viaţă au dat greş.
* reducerea riscului bolilor de inimă la pacienţii cu factor ridicat de risc, chiar dacă valorile colesterolului sunt normale.
Este important să continuaţi regimul pentru scăderea colesterolului şi stilul de viaţă schimbat în timpul tratamentului cu Xamara.

Contraindicații:

Nu utilizaţi atorvastatină dacă:
* sunteţi alergic (hipersensibil) la atorvastatină sau alte medicamente similare utilizate pentru scăderea lipidelor sau la oricare dintre componentele produsului
* suferiţi sau aţi suferit de o boală care afectează ficatul
* aveţi sau aţi avut teste de sânge anormale inexplicabile ale funcţiei hepatice
* suferiţi de o tulburare musculară denumită miopatie (dureri sau crampe repetate şi inexplicabile ale muşchilor)
* sunteţi femeie capabilă de a naşte şi nu folosiţi metode eficace de contracepţie
* sunteţi gravidă, încercaţi să rămâneţi gravidă sau alăptaţi.
* consumaţi cantităţi excesive de alcool.

Administrare Xamara 10 mg / 20 mg / 40 mg / 80 mg, comprimate filmate:

Dieta pentru colesterol scăzut
Înainte de iniţierea tratamentului, medicul dumneavoastră vă va supune unei diete pentru scăderea colesterolului, pe care trebuie să o urmaţi şi în timpul tratamentului cu Xamara comprimate filmate.
Luaţi Xamara Comprimate filmate exact cum v-a prescris medicul dumneavoastră. Întrebaţi medicul sau farmacistul dacă nu sunteţi siguri.
Înghiţiţi capsulele întregi, cu un pahar cu apă. Pot fi administrate în orice moment al zilei, cu sau fără alimente. În orice caz, încercaţi să luaţi comprimatul la aceeaşi oră în fiecare zi.
Doza uzuală iniţială este de 10 mg o dată pe zi.
Copiii pană în 18 ani trebuie trataţi de către un specialist.
Dacă este cazul, medicul dumneavoastră poate mări doza cât este necesar pentru dumneavoastră. Medicul poate modifica doza la intervale de 4 săptămâni sau mai mult. Doza maximă este de 80 mg o dată pe zi.
Dacă aţi luat mai mult decat trebuie Xamara comprimate filmate:
Dacă luaţi accidental prea multe comprimate filmate Xamara (mai mult decat doza zilnica obişnuită), adresaţi-vă imediat medicului.
Dacă aţi uitat să luaţi Xamara comprimate filmate
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi, dacă nu este momentul pentru doza următoare. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Xamara comprimate filmate
Este recomandat să luaţi Xamara comprimate filmate în mod regulat pentru un efect benefic maxim, chiar dacă vă simţiţi bine.
Pentru informaţii suplimentare, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Compoziție Xamara 10 mg / 20 mg / 40 mg / 80 mg, comprimate filmate:

Substanţa activă (componenta care produce efectul medicamentului) a comprimatelor este atorvastatina.
Fiecare comprimat filmat conţine 10mg, 20mg, 40mg şi 80mg atorvastatină cunoscută sub denumirea de atorvastatină calcică.
Celelate componente sunt:
Nucleu: lactoză monohidrat, stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu, celuloza microcristalină, dioxid de siliciu coloidal anhidru, butilhidroxianisol, crospovidona (tip A), hidrogenocarbonat de sodiu, dimeticonă 400, zaharoză, sorbitan tristearat, macrogol stearat 40, dioxid de siliciu şi 2-bromo-2-nitropropan-1,3-diol.
Film: lactoză monohidrat, hipromeloză 15 CP, macrogol 4000 şi dioxid de titan (E171).

Precauții:

Consultaţi medicul înainte de a utiliza Xamara comprimate filmate dacă:
* aveţi probleme renale
* aveţi o glandă tiroidă sub-activă (hipotiroidism)
* aveţi sau aţi avut crampe, dureri musculare repetate sau inexplicabile sau alte probleme musculare sau aveţi antecedente în familie de probleme musculare.
* aveţi peste 70 de ani
* aveţi sau aţi avut probleme musculare în timpul tratamentului anterior cu alte medicamente care scad nivelul lipidelor (exemplu alte statine sau medicamente cunoscute sub numele de fibraţi)
* consumaţi în mod regulat cantităţi mari de alcool
Dacă oricare din acestea se aplică în cazul dumneavoastră, medicul vă va solicita efectuarea unui test de sânge înainte şi posibil şi în timpul tratamentului pentru evaluarea riscului reacţiilor adverse asociate musculaturii.
Adresaţi-vă medicul sau farmacistului înainte de a lua Xamara comprimate filmate dacă aveţi insuficienţă respiratorie severă.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Xamara comprimate filmate poate să afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele component ale Xamara comprimate filmate
Acest medicament conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la unele zaharide, informaţi medicul înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Xamara 10 mg / 20 mg / 40 mg / 80 mg, comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Xamara comprimate filmate pot provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Pot apărea reacţii adverse cu următoarele frecvenţe:
Frecvente: afectează între 1 şi 10 utilizatori din 100
Mai puţin frecvente: afectează între 1 şi 10 utilizatori din 1000
Rare: afectează între 1 şi 10 utilizatori din 10000
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000
Următoarele reacţii adverse sunt grave şi necesită măsuri imediate. Opriţi tratamentul şi contactaţi imediat medicul dacă observaţi una din următoarele reacţiile adverse grave:
Rare
* durere sau inflamare musculară. Foarte rar, aceasta a evoluat într-o afecţiune care ameninţă viaţa (denumită „rabdomioliză”). Aceste probleme musculare pot apărea fără o cauză anume ( de exemplu, nu au legătură cu efortul fizic). Dacă resimţiţi slăbiciune musculară, tensiune sau durere, şi în special dacă în acelaşi timp vă simţiţi rău sau aveţi febră, întrerupeţi tratamentul cu Xamara comprimate şi anunţaţi imediat medicul.
Foarte rare (la mai puţin de 1 din 10000 persoane):
* reacţii alergice grave cum ar fi umflarea feţei, a limbii şi a traheei, care poate produce dificultăţi mari de respiraţie.
* reacţii alergice severe apărute brusc cu dificultăţi de respiraţie, erupţie cutanată tranzitorie, respiraţie şuierătoare şi scăderea bruscă a tensiunii arteriale.
* afecţiunea severă de băşicare a pielii cu tendinţă la extindere
Au fost, de asemenea, raportate, următoarele efecte secundare:
Frecvente:
* greaţă
* constipaţie, diaree
* gaze, indigestie, dureri de cap
* tulburări ale somnului
* ameţeală
* erupţii cutanate, mâncărime
* înţepături şi furnicături, scăderea sensibilităţii pielii
* dureri ale muşchilor, articulaţiilor, dureri în piept şi dureri de spate.
* umflarea gleznelor cauzată de retenţia de fluide.
* reacţii alergice
* senzaţia de slăbiciune
Mai puţin frecvente:
* pierderea apetitului
* vărsături
* tinitus (ţiuituri in urechi şi/sau cap)
* senzaţia de rău
* creşteri în greutate
* pierderi de memorie
* căderea părului
* impotenţă
* pancreatită (inflamarea pancreasului care provoacă dureri de stomac).
* sângerare sau vânătăi neaşteptate sau neobişnuite
5
* creşteri şi scăderi ale nivelului zaharurilor din sânge. Dacă aveţi diabet, trebuie să continuaţi monitorizarea atentă a nivelului de zahăr din sânge.
* urticarie
Rare:
* inflamarea ficatului,
* icter (îngălbenirea pielii şi a albului ochilor).
Foarte rare:
* tulburări de vedere
* pierderea auzului,
* tulburări ale gustului
* mărirea sânilor la bărbaţi,
* rănirea tendonului
* boală gravă a ficatului
Alte reacţii adverse (frecvenţă necunoscută) care au fost raportate pentru statine includ:
* Tulburări ale somnului incluzând insomnie sau coşmaruri
* Pierderea memoriei
* Dificultăţi sexuale
* Depresie
* Probleme de respiraţie incluzănd tusea persistentă şi/sau dificultăţi de respiraţie sau febră
Dacă manifestaţi reacţii adverse, va rugăm să informaţi medicul. Acesta/aceasta ca decide măsurile pe care va trebui să le luaţi. Dacă vreuna dintre reacţii se agravează, sau dacă observaţi orice reactive adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Unele medicamente pot interactiona cu atorvastaina. Aceasta poate scădea eficienţa unuia sau ambelor
medicamente sau poate creşte riscul efectelor secundare, inclusiv afecţiunea musculară gravă dar rară
cunoscuta sub numele de rabdomioliză (vezi mai jos).
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice
alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. În special:
* medicamente ce afectează imunitatea, exemplu ciclosporina
* unele antibiotice, exemplu eritromicina, claritromicina, rifampicina
* unele medicamente antifungice, exemplu ketoconazol, itraconazol
* alte medicamente care regleză nivelul lipidelor, exemplu gemfibrozol, derivati ai acidului fibric,
colestipol
* unele medicamente folosite pentru angină sau hipertensiune arterială, exemplu nifedipina.
* medicamente care reglează ritmul cardiac, exemplu digoxina
* unele medicamente utilizate pentru anxietate sau alte boli exemplu diazepam, nefazodonă
* inhibitori ai proteazei utilizaţi în tratamentul infecţiei cu HIV exemplu nelfinavir
* warfarina (folosită pentru a preveni coagularea sângelui)
* contraceptive orale
* fenitoină (folosită pentru tratarea epilepsiei)
* antacide (indigestie)
* sunătoare

Utilizarea Xamara comprimate filmate cu alimente şi băuturi
În timpul tratamentului cu atorvastatină nu consumaţi mai mult de unul sau două pahare mici de suc de grapefruit pe zi, deoarece cantităţi mari de suc de grapefruit pot modifica efectele acestor comprimate. Evitaţi consumul excesiv de alcool în timp ce luaţi acest medicament.

Administrarea de Xamara 10 mg / 20 mg / 40 mg / 80 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Consultaţi medicul sau farmacistul înainte de a utiliza orice medicament.
Nu utilizaţi Xamara comprimate filmate dacă sunteţi gravidă sau încercaţi să rămâneţi gravidă sau alăptaţi. Dacă sunteţi femeie cu potenţial fertil, trebuie să utilizaţi măsuri de contracepţie potrivite. Dacă încercaţi să rămâneţi gravidă, medicul vă va sfătui să întrerupeţi tratamentul cu atorvastatină cu o lună înainte de a planui sarcina.

Prezentare ambalaj:

Xamara comprimate filmate sunt albe, în formă de capsulă.
Xamara 10 mg comprimate filmate sunt marcate cu RDY pe o parte şi '571' pe cealaltă parte.
Xamara 20 mg comprimate filmate sunt marcate cu RDY pe o parte şi '570' pe cealaltă parte.
Xamara 40 mg comprimate filmate sunt marcate cu R569 pe o parte şi sunt netede pe cealaltă parte.
Xamara 80 mg comprimate filmate sunt marcate cu R568 pe o parte şi sunt netede pe cealaltă parte.
Xamara 10 mg comprimate filmate sunt furnizate în cutii cu blistere a câte 10, 14, 28, 30, 50, 56 ,100 comprimate filmate.
Xamara 20 mg comprimate filmate sunt furnizate în cutii cu blistere a cîte 10, 28, 30, 50, 56, 100 comprimate filmate.
Xamara 40 mg comprimate filmate sunt furnizate în cutii cu blistere a cîte 28, 30, 50, 56, 100 comprimate filmate.
Xamara 80 mg comprimate filmate sunt furnizate în cutii cu blistere a cîte 28, 30, 50, 56, 100 comprimate filmate.

Condiții de păstrare:

A se păstra la temperaturi sub 25°C. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Xamara comprimate filmate după data de expirare înscrisă pe blister, cutie sau etichetă după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu utilizaţi Xamara comprimate filmate dacă observaţi semne de deteriorare cum ar fi decolorarea sau îndoirea.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere.
Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă atorvastatinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Xamara 10 mg / 20 mg / 40 mg / 80 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Xamara 10 mg / 20 mg / 40 mg / 80 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.