Prospect Cefasel 100 µg, comprimate

Substanța activă: selenium
Producator: Cefak KG Germania
Clasa ATC: [A12CE]: tractul digestiv si metabolism >> substante minerale >> alte substante minerale >> seleniu

Indicații Cefasel 100 µg, comprimate:

Cefasel 100 µg este indicat în cazuri de deficit de seleniu dovedit, care nu poate fi echilibrat prin alimentaţie.

Deficitul de seleniu poate apărea în cazuri de maldigestie şi în tulburările cu malabsorbţie şi în deficienţele sau deficitele alimentare (alimentaţia parenterală totală).

Contraindicații:

Nu utilizaţi Cefasel 100 µg
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la Selenit de sodiu pentahidrat sau la oricare dintre celelalte componente ale Cefasel 100 µg.
- intoxicaţie cu seleniu.

Administrare Cefasel 100 µg, comprimate:

Nu există restricţii dacă se utilizează conform recomandării.
Se administreazǎ oral un comprimat Cefasel 100 µg pe zi, dacă nu este altfel recomandat. Aceasta corespunde la o doză zilnică de 100 µg seleniu. Această doză poate fi crescută o perioadă scurtă de timp până la 3 comprimate pe zi, corespunzător pentru 300 µg seleniu.

Luaţi Cefasel 100 µg cu lichide, de exemplu cu apă.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Cefasel 100 µg
Simptomele supradozajului acut sunt respiraţia cu miros de usturoi, oboseala, senzaţia de rău, diareea şi durerile abdominale. În caz de supradozaj cronic se observă tulburări ale creşterii unghiilor şi părului, precum şi polineuropatii periferice.

Dacă uitaţi să utilizaţi Cefasel 100 µg
Continuaţi ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Cefasel 100 µg
Durata utilizǎrii este limitată la 1-2 săptămâni. Nu s-a semnalat nici un efect la încetarea tratamentului cu Cefasel 100 µg.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Cefasel 100 µg, comprimate:

- Substanţa activă este selenitul de selenit de sodiu pentahidrat 0,333 mg corespunzǎtor la seleniu 100 µg
- Celelalte componente sunt: povidona, manitol (E 421), celuloza microcristalină, stearat de magneziu.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Cefasel 100 µg
Nu este cazul sǎ aveţi grijǎ deosebitǎ când utilizaţi Cefasel 100 µg.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu sunt relevante.
Informaţii importante privind unele componente ale Cefasel 100 µg Cefasel 100 µg conţine manitol (E 421).

Reacții adverse ale Cefasel 100 µg, comprimate:

Ca toate medicamentele, Cefasel 100 µg poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Nu s-a semnalat nicio reacţie adversǎ posibilǎ cunoscută, dacă se utilizează conform recomandărilor.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Trebuie evitată administrarea simultană de vitamina C, deoarece este posibilă precipitarea seleniului elementar. Seleniul elementar nu este solubil în mediu apos şi nu este biodisponibil.

Utilizarea Cefasel 100 µg cu alimente şi băuturi Nu existǎ nicio recomandare privind utilizarea Cefasel 100 µg cu alimente şi băuturi.

Administrarea de Cefasel 100 µg, comprimate în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Datorită lipsei datelor clinice suficiente şi ca măsură de precauţie utilizarea acestui medicament trebuie evitată în timpul sarcinii.

Prezentare ambalaj:

Cefasel 100 µg se prezintǎ sub formǎ de comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albǎ, fǎrǎ miros şi gust caracteristic.

Cutii a 2 blistere din PVC/PVDC –Al a câte 10 comprimate. Cutii a 5 blistere din PVC/PVDC –Al a câte 10 comprimate. Cutii a 10 blistere din PVC/PVDC –Al a câte 10 comprimate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se pǎstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. Nu utilizaţi Cefasel 100 µg după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă selenium:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Cefasel 100 µg, comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Cefasel 100 µg, comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.