Farmacovigilența

Farmacovigilența are la bază investigarea reacțiilor și evenimentelor adverse ale  medicamentelor după ce ele au fost puse pe piață, analiza balanței beneficiu-risc și a beneficiilor medicamentelor cu intenția de a reduce riscul și de a crește beneficiul; farmacovigilența este așadar activitatea desfășurată cu scopul asigurării siguranței medicamentelor.

Organizația Mondială a Sănătății definește farmacovigilența ca fiind „știința și activitățile implicate în detectarea, analiza, înțelegerea și prevenirea reacțiilor adverse sau a oricăror alte evenimente legate de medicament”. (1)

Medicina modernă a schimbat modul în care bolile sunt tratate și controlate. Totuși, în pofida tuturor acestor beneficii, reacțiile adverse ale medicamentelor sunt des întâlnite, și deși de multe ori ușor de prevenit, acestea sunt cauzatoare de boli, dizabilități și uneori chiar decese. Pe lângă riscurile intrinseci ale utilizării medicamentelor, caracterul individual al fiecărui pacient permite apariția unor sensibilități particulare și neprevăzute la anumite medicamente. În plus, dacă pacientului îi este prescrisă o polimedicație, există riscul unor interacțiuni medicamentoase cu efecte negative. (2)

În vederea prevenirii sau a reducerii riscului la care este supus pacientul și implicit a îmbunătățirii sănătății publice, mecanismele pentru evaluarea și monitorizarea siguranței medicamentelor în terapia clinică sunt vitale. În practică aceste aspecte implică existența unui sistem de farmacovigilență bine organizat. Farmacovigilența este în fapt un termen vast, care include procesele de monitorizare și evaluare a reacțiilor adverse, și este o componență cheie într-un sistem eficient de reglementare a medicamentelor, în practica clinică și în programele de sănătate publică. (2)

Un aspect universal valabil este faptul că toate substanțele medicamentoase pot produce reacții adverse pe parcursul terapiei. În vederea asigurării siguranței după autorizația de punere pe piață a medicamentelor, toate reacțiile adverse suspectate trebuie raportate în timp util și dupa o metodologie bine structurată. Pentru asigurarea unei raportări corecte trebuie avută în vedere posibilitatea asocierii reacției sau evenimentului advers cu un medicament identificabil. (3) Reacțiile adverse nu sunt întotdeauna cauzate de substanța activă propriu zisă, ci ele pot surveni ca efect al condițiilor de păstrare, ambalare, formulare etc. a medicamentului. De aceea, este foartă importantă menționarea denumirii comerciale, producătorului, seriei și lotului produsului medicamentos.

În acest sens site-ul oficial al Agenției Naționale a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) pune la dispoziție atât informații pentru pacienți cu privire la modul de raportare a reacțiilor adverse, cât și un formular de raportare. (4)

De ce avem nevoie de farmacovigilență?

Odată ce medicamentele sunt puse pe piață, ele părăsesc mediul științific controlat al studiilor clinice și sunt din punctul de vedere legal, eliberate spre a fi administrate pacienților. La acest moment majoritatea medicamentelor vor fi fost testate doar pe perioade limitate de timp în cadrul unor testări de siguranță și eficacitate și pe un număr limitat de indivizi atent selectați. În majoritatea cazurilor, înainte de punerea pe piață substanțele medicamentoase au fost testate pe aproximativ 500 de subiecți, foarte rar mai mult de 5000. De cele mai multe ori se identifică o lipsă a informațiilor cu privire la anumite clase de pacienți (copii, bătrâni sau femei însărcinate); de asemenea, puține informații există în legătură cu administrarea cronică a noilor agenți sau administrarea în combinație cu alte medicamente. Mersul firesc al lucrurilor demonstrează că multe reacții adverse sau interacțiuni (spre exemplu cu diferite alimente sau alte substanțe medicamentoase) sau factori de risc sunt identificați doar pe parcursul unor ani întregi de administrare a medicamentului după autorizația de punere pe piață. (2)

Principiile fundamentale ale farmacovigilenței

Înainte ca medicamentele să fie comercializate, acestea sunt supuse unei evaluări extinse a riscurilor, care includ și studiile clinice. După autorizarea de punere pe piață, medicamentele sunt prescrise unor populații mai mari care provin din medii mai puțin controlate decât cele clinice. Prin urmare, medicamentele pot produce reacții adverse în timpul utilizării terapeutice normale, în ciuda evaluării riscurilor în timpul autorizării de introducere pe piață.

Siguranța administrării medicamentelor este o problemă de interes public și este esențială pentru sistemul medical. Pacienții pot fi afectați de reacții adverse cauzate de substanța activă administrată sau de interacțiunile ei cu alte medicamente. Pentru prevenirea acestor evenimente supravegherea medicamentelor chiar și după ce acestea au fost eliberate pe piața este vitală, iar farmacovigilența a devenit un aspect important în legislația sănătății publice. (3)

Farmacovigilența urmărește să atingă următoarele patru obiective generale:

Participanții cheie în farmacovigilență

Managementul riscului asociat cu administrarea medicamentelor cere o colaborare strânsă și eficientă între participanții cheie din domeniul farmacovigilenței. Dacă se dorește atingerea obiectivelor propuse, continuarea și dezvoltarea acestei discipline, angajamentul susținut la o astfel de colaborare este vital.

Partenerii cheie în monitorizarea siguranței medicamentelor:

• -guvernul;
• -industria farmaceutică;
• -spitalele și mediul academic;
• -asociațiile medicale și farmaceutice;
• -specialiștii din domeniul sănătății;
• -pacienții;
• -consumatorii;
• -media;
• -Organizația Mondială a Sănătății.   (2)

Farmacovigilența în practică (exemple)

Thalidomida

Thalidomida a fost introdusă pe piață în anul 1957, fiind un OTC (over the counter, deci un medicament eliberat fără prescripție medicală) inițial indicată ca sedativ și antiemetic în tratarea stărilor de greață și vomă din sarcină. Ulterior au apărut raporte care demonstrau efectul teratogenic al substanței și în cele din urmă substanța activă a fost asociată cu focomelia la copiii născuți din mame care au utilizat thalidomida în perioada sarcinii.

Până în 1961 thalidomida este retrasă din majoritatea piețelor unde fusese autorizată, iar OMS creează în 1968 Programul pentru Monitorizarea Internațională a Medicamentelor. În scurta perioadă de prezență pe piața farmaceutică, thalidomida a condus la nașterea a circa 10000 bebeluși afectați de focomelie, din care doar jumătate au supraviețuit. (5)

După scoaterea de pe piață cercetătorii au continuat să studieze substanța activă și în prezent ea este utilizată în terapia leprei și a mielomului multiplu. Utilizarea medicamentului în perioda sarcinii sau la femeile care doresc sa ramână însărcinate rămane contraindicată.

Cervastatin

Cervastatinul a fost inițial aprobat pentru punere pe piață în anii 2000, fiind indicat în tratarea hipercolesterolemiei. Ulterior utilizarea medicamentului în asociere cu gemfibrozil a fost asociată cu o incidență crescută de rabdomioliză. (6) Rabdomioliza a apărut cu o incidență de zece ori mai mare la pacieții care erau tratați cu polimedicație cu gemfibrozil decât la cei tratați cu monoterapie. Au fost 52 de cazuri raportate unde efectul a fost decesul pacienților. (7)

Aceste aspecte de siguranță reprezintă argumente puternice în ceea ce privește nevoia unui sistem de prevenire a unor astfel de evenimente. Cu toate acestea, doar aproximativ 1% din toate evenimentele grave sunt raportate direct de către specialiștii in domeniul sănătății.

Alte exemple de reacții adverse ale medicamentelor

Aminofenazona - agranulocitoză

Cloramfenicol - anemia aplastică

Clioquinol - neuropatie

Eritromicin estolate - hepatită colestatică

Fluothane - hepatită hepatocelulară

Methyldopa - anemie hemolitică

Contraceptivele orale - tromboembolism

Practolol - peritonită

Reserpina - depresie

Statine - rabdomioliză

Thalidomida - malformații congenitale (2)

Concluzii

În ciuda unui istoric întins pe parcursul a 40 de ani, farmacovigilența rămâne o disciplină științifică dinamică. Pentru toate medicamentele există o balanță beneficiu-risc și un potențial pericol. Riscul poate fi minimizat prin asigurarea că substanțele medicamentoase respectă principiile de calitate, siguranță și eficacitate și că sunt administrate rațional.

În vederea asigurării acestor aspecte se vor avea în vedere:

-respectarea sistemului de sănătate și menținerea unui sentiment de încredere a pacienților în medicamentele pe care le folosesc și în serviciile de sănătate în general;

• -asigurarea că riscurile asociate cu administrarea substanțelor medicamentoase sunt anticipate și gestionate;
• -oferirea informațiilor necesare sistemelor de reglementare pentru promovarea recomandărilor și a precauțiilor de utilizare;
• -îmbunătățirea comunicării dintre specialiștii din sănătate și public;
• -educarea cadrelor medicale în vederea înțelegerii eficienței/riscului medicamentelor pe care le prescriu. (2)