Prospect PIAFEN, comprimate, fiole, supozitoare
Substanța activă: combinatii
Producator: Antibiotice-Iasi
Clasa ATC: [A03DA]:
tractul digestiv si metabolism >>
antispastice, anticolinergice si stimulante peristaltice >>
antispastice in asociere cu analgezice >>
anticolinergice sintetice in combinatii cu analgezice
Indicații PIAFEN, comprimate, fiole, supozitoare:
Forma injectabila este indicata, in special, in sindroamele algice severe (colica nefretica, colica hepatica, pancreatita cronica, algii neoplazice), de asemenea, in interventiile chirurgicale pe abdomen si micul bazin (determina analgezie fara tulburari de tranzit) si in unele manevre de explorare instrumentala. Comprimatele si supozitoarele sunt destinate pentru tratamentul unor algii mai putin acute (cefalee, migrene, odontalgii, diskinezii hepatobiliare, colite, cistalgii, dismenoree, dureri postoperatorii si posttraumatice), supozitoarele fiind deosebit de indicate in algiile cu localizare pelviana.Contraindicații:
Glaucom, adenom de prostata cu tendinta la retentie, insuficienta cardiaca grava, intoleranta la derivati de amidopirina, insuficienta coronariana, tahiaritmie, stenoza pilorica, megacolon, leucopenie.Administrare PIAFEN, comprimate, fiole, supozitoare:
Fiole: 1-4 fiole pe zi, intravenos lent (cel putin un minut) sau intramuscular profund. Pentru prelungirea efectului terapeutic sau pentru realizarea mai rapida a analgeziei se recomanda sa se injecteze, simultan, 1 fiola i.v. si 1 fiola i.m. Preparatul se poate administra si in perfuzie venoasa (indeosebi in obstetrica, in cazul nasterilor distocice). Comprimate si supozitoare: 2 comprimate sau 1 supozitor de 1-3 ori pe zi. Atentie! Formele farmaceutice, enumerate mai sus, sunt improprii pentru uz pediatric.Acțiune:
Noraminofenazona, derivat pirazolonic, are o actiune analgezica energica, efecte antispastice prin mecanism direct asupra fibrei musculare netede, de asemenea, efecte antipiretice. Clorhidratul de pitofenona este un antispastic (de tip papaverinic), iar bromometilatul de fenpipramida are actiune anticolinergica marcata si ganglioplegica discreta. Prin asocierea celor trei substante se realizeaza un efect analgezic si antispastic marcat, fara efecte de tip atropinic evidente, cu toxicitate redusa si o buna toleranta clinica. Gratie actiunii sale analgezice intense, poate inlocui, adesea, analgezicele de tip morfinic, fiind, totodata, lipsit de inconvenientele acestora (obisnuinta, deprimarea respiratiei, somnolenta).Compoziție PIAFEN, comprimate, fiole, supozitoare:
Comprimate Fiole SupozitoareNoraminofenazona 0,5000 g 2,5000 g 1,0000 g
Clorhidrat de pitofenona 0,0050 g 0,0100 g 0,0100 g
Bromometilat de fenpipramida 0,0001 g 0,0001 g 0,0001 g
Excipienti pana la 0,6900 g Apa distilata pana la 5 ml Excipienti pana la 2,9 g
Reacții adverse ale PIAFEN, comprimate, fiole, supozitoare:
In general, sunt rare si comune derivatilor pirazolonici: eruptii cutanate alergice, modificari sanguine (trombopenie, anemie hemolitica, agranulocitoza). Dupa injectare i.v. prea rapida s-au inregistrat, cateodata, dureri pe traiectul venei si scaderea tensiunii arteriale.Medicamente cu indicații asemănătoare cu PIAFEN, comprimate, fiole, supozitoare(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul PIAFEN, comprimate, fiole, supozitoare vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!