Prospect Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate

Substanța activă: memantinum
Producator: Dr. Reddy’s Laboratories UK
Clasa ATC: [N06DX]: sistemul nervos >> psihoanaleptice >> >>

Indicații Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate:

MemantinăDr. Reddy’s se utilizează pentru tratamentul pacienţilor cu boală Alzheimer moderată până la severă.

Contraindicații:

Nu luaţi Memantină Dr. Reddy’s dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clorhidratul de memantină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Administrare Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate:

Luaţi întotdeauna Memantină Dr. Reddy’sexact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doze Doza de Memantină Dr. Reddy’srecomandată pentru adulţi şi pacienţi vârstnici este de 20 mg o dată pe zi.
Pentru a reduce riscul de apariţie a reacţiilor adverse, această doză este atinsă gradat, conform următoarei scheme zilnice de tratament:
Săptămâna 1 (zilele 1-7): Pacientul trebuie să ia o jumătate de comprimat filmat de 10 mg pe zi timp de 7 zile
Săptămâna 2 (zilele 8-14): Pacientul trebuie să ia un comprimat filmat de 10 mg pe zi timp de 7 zile.
Săptămâna 3 (zilele 15-21): Pacientul trebuie să ia 1 ½ comprimate filmate de 10 mg pe zi timp de 7 zile.
Din a patra săptămână (zilele 22-28): Pacientul trebuie să ia două comprimate filmate de 10 mg pe zi timp de 7 zile.

Doza de întreţinere
Doza de întreţinere recomandată este de 20 mg pe zi. Pentru continuarea tratamentului, va rugăm să vă adresaţi medicului.

Doze la pacienţii cu insuficienţă renală: Dacă aveţi insuficienţă renală, medicul dumneavoastră va decide doza adecvată afecţiunii dumneavoastră. În acest caz, medicul dumneavoastră va trebui să vă monitorizeze funcţia renală la intervale stabilite.

Mod de administrare: Memantină Dr. Reddy’strebuie administrat pe cale orală o dată pe zi. Pentru ca medicamentul să fie benefic, trebuie să îl luaţi zi de zi, în acelaşi moment al zilei. Comprimatele trebuie înghiţite cu puţină apă. Comprimatele pot fi luate cu sau fără alimente.

Durata tratamentului: Continuaţi să luaţi Memantină Dr. Reddy’satât timp cât aceasta vă face bine. Medicul dumneavoastră trebuie să vă evalueze tratamentul în mod regulat.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Memantină Dr. Reddy’s:
- În general, dacă luaţi o doză de Memantină Dr. Reddy’sprea mare aceasta nu vă face niciun rău.
- Dacă se produce un supradozaj cu Memantină Dr. Reddy’s, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau solicitaţi ajutor medical, deoarece puteţi să aveţi nevoie de asistenţă medicală.

Dacă uitaţi să luaţi Memantină Dr. Reddy’s:
- Dacă observaţi că aţi uitat să luaţi doza dumneavoastră de Memantină Dr. Reddy’s, aşteptaţi şi luaţi doza următoare la ora obişnuită.
- Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acestmedicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acțiune:

Cum acţionează Memantină Dr. Reddy’s
Memantină Dr. Reddy’s aparţine grupului de medicamente cunoscute ca medicamente pentru tratamentul demenţei.
Pierderea memoriei în boala Alzheimer este determinată de tulburareatransmisiei semnalelor la nivelulcreierului. Creierul conţine aşa-numiţii receptori N-metil-D-aspartat (NMDA) care sunt implicaţi în transmiterea semnalelor nervoase importante în procesele de învăţare şi memorie.

Memantină Dr. Reddy’s aparţine unui grup de medicamente numite antagonişti ai receptorilor NMDA. Memantină Dr. Reddy’s acţionează asupra acestor receptori NMDA, ameliorând transmisia semnalelor nervoase şi memoria.

Compoziție Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate:

Substanţa activă este clorhidratul de memantină.
Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate conţine clorhidrat de memantină 10 mg, echivalent cu memantină 8,31 mg.
Celelalte componente sunt celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru şi stearat de magneziu, povidonă (K-30) toate în nucleul comprimatuluişi hipromeloză, macrogol 400, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172) toate în filmul comprimatului.

Precauții:

Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Memantină Dr. Reddy’s
- dacă aveţi antecedente de convulsii epileptice
- dacă aţi avutrecent un infarct miocardic sau dacă aveţi insuficienţă cardiacă congestivă sau hipertensiune arterială necontrolată terapeutic.

În aceste situaţii, tratamentul trebuie supravegheat cu atenţie, iar beneficiul clinic al tratamentului cu MemantinăDr. Reddy’s trebuie reevaluat de către medicul dumneavoastră la intervale regulate.

Dacă aveţi insuficienţă renală (probleme cu rinichii), medicul dumneavoastră trebuie să vă monitorizeze cu atenţie funcţia renală şi, dacă este necesar, să modificecorespunzător dozele de memantină.

Trebuie evitată utilizarea în acelaşi timp a medicamentelor numite amantadină (pentru tratamentul bolii Parkinson), ketamină (o substanţă folosită, în general, ca anestezic), dextrometorfan (folosit, în general, pentru tratamentultusei) şi a altor antagonişti NMDA.

Copii şi adolescenţi
Nu este recomandată utilizarea MemantinăDr. Reddy’sla copii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Medicul dumneavoastră vă va spune dacă boala dumneavoastră vă permite să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje în condiţii de siguranţă.
De asemenea, Memantină Dr. Reddy’s vă poate modifica reactivitatea, afectând capacitatea de conducere a vehiculelor şi de folosire a utilajelor.

Reacții adverse ale Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Memantină Dr. Reddy’spoate provocareacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele.
În general, reacţiile adverse observate sunt uşoare până la moderate.

Frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100)
- dureri de cap, somnolenţă, constipaţie, valori crescute ale analizelor de sânge cu privire la funcţia ficatului, ameţeli, tulburări de echilibru, diminuarea amplitudinii mişcărilor respiratorii, tensiune arterială mare şi hipersensibilitate la medicament

Mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000)
- oboseală, infecţii fungice, confuzie, halucinaţii, vărsături, mers anormal, insuficienţă cardiacă şi cheaguri de sânge la nivelul venelor (tromboză venoasă/tromboembolism)

Foarte rare (afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000)
- convulsii

Frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
- pancreatită, inflamaţie la nivelul ficatului (hepatită) şi reacţii psihotice

Boala Alzheimer a fost asociată cu depresie, idei suicidare şi suicid. Aceste evenimente au fost raportate la pacienţi trataţi cu Memantină Dr. Reddy’s.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent alte medicamente. În special, efectele următoarelor medicamente pot fi modificate de Memantină Dr. Reddy’s şi poate fi necesară ajustarea dozelor acestora de către medicul dumneavoastră:
- amantadină, ketamină, dextrometorfan
- dantrolen, baclofen
- cimetidină, ranitidină, procainamidă, chinidină, chinină, nicotină
- hidroclorotiazidă (sau orice medicament care conţine hidroclorotiazidă în asociere cu altă substanţă)
- anticolinergice (substanţe utilizate, în general, pentru tratamentul tulburărilor de mişcare sau crampelor intestinale)
- anticonvulsivante (substanţe utilizate, în general, pentru prevenirea şi tratamentul convulsiilor)
- barbiturice (substanţe utilizate, în general, pentru inducerea somnului)
- agonişti dopaminergici (substanţe cum sunt L-dopa, bromocriptină);
- neuroleptice (substanţe utilizate în tratamentul tulburărilor psihice).
- anticoagulante orale

Dacă vă internaţi în spital, informaţi-vă medicul că urmaţi tratament cu Memantină Dr. Reddy’s.

Folosirea Memantină Dr.Reddy’s cu alimente şi băuturi:
Alimentele nu influenţează efectul Memantină Dr. Reddy’s.

Administrarea de Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte săluaţi acest medicament dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.
Utilizarea memantinei nu este recomandată la femeile gravide.

Femeile care iau Memantină Dr. Reddy’snu trebuie să alăpteze.

Prezentare ambalaj:

Memantină Dr. Reddy’s 10 mg sunt comprimate filmate de culoare galben pal până la galben, de formă ovală, cu o linie mediană şi marcate pe o faţă cu “1 0” şi cu “RR” pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizatîn două dozeegale.
Memantină Dr. Reddy’s comprimate filmate este disponibil în cutii cu blistere care conţin7, 28, 42, 56, 98 şi 112 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Memantină Dr. Reddy’s după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister după EXP. Data expirării se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamtele care nu vă sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă memantinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Memantină Dr. Reddy’s 10 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.