Prospect Ultraz 40 mg, comprimate gastrorezistente

Substanța activă: pantoprazolum
Clasa ATC: [A02BC]: tractul digestiv si metabolism >> antiacide, antiulceroase, antiflatulente >> medicamente pentru tratamentul ulcerului peptic >> inhibitori ai pompei protonice

Indicații Ultraz 40 mg, comprimate gastrorezistente:

Ultraz este utilizat pentru tratarea refluxului de acid (un tip de senzaţie de arsură în capul pieptului) şi a ulcerelor de la nivelul stomacului (ulcer gastric) sau din partea superioară a intestinului (ulcer duodenal).

Ultraz este, de asemenea, utilizat în tratamentul de lungă durată la persoanele care secretă prea mult acid în afecţiuni, cum este sindromul Zollinger-Ellison.

Ultraz poate fi utilizat cu antibiotice pentru tratarea unei infecţii provocată de Helicobacter pylori.

Aceasta este o infecţie bacteriană, care poate provoca inflamaţie la nivelul stomacului. Aceasta poate provoca, de asemenea, ulcere la nivelul stomacului sau duodenului. Tratarea infecţiei cu Helicobacter pylori ajută la vindecarea acestor afecţiuni şi previne reapariţia lor.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Ultraz
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la pantoprazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Ultraz
- dacă luaţi concomitent atazanavir (medicament utilizat în tratamentul infecţiei cu HIV)
- în terapia asociată pentru Helicobacter pylori, când suferiţi de o reducere moderată sau severă a funcţiei rinichilor sau ficatului.

Administrare Ultraz 40 mg, comprimate gastrorezistente:

Utilizaţi întotdeauna Ultraz exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Ultraz 40 mg comprimate gastrorezistente trebuie luat cu apă cu o oră înainte de micul dejun. Nu sfărâmaţi sau mestecaţi comprimatul. Acesta trebuie înghiţit întreg.
Doza uzuală este:
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani şi peste:
Doza uzuală pentru tratamentul refluxului de acid, a ulcerului gastric şi duodenal este de un comprimat administrat dimineaţa, cu apă.
Adulţi:
- Doza uzuală pentru tratamentul sindromului Zollinger-Ellison este de un comprimat administrat de două ori pe zi. Trebuie să luaţi primul comprimat dimineaţa şi cel de-al doilea comprimat chiar înainte de masa de seară. Medicul dumneavoastră vă poate ajusta doza, în funcţie de cât de multe medicamente sunt necesare pentru tratamentul dumneavoastră.
- Doza uzuală pentru tratamentul infecţiei cu Helicobacter pylori este de un comprimat Ultraz
administrat de două ori pe zi, timp de o săptămână. Trebuie să luaţi primul comprimat dimineaţa şi cel de-al doilea comprimat chiar înainte de masa de seară. Medicul dumneavoastră vă va spune, de asemenea, să luaţi antibiotice, cum sunt amoxicilina, metronidazolul sau claritromicina, în plus faţă de comprimatele dumneavoastră de Ultraz. Urmaţi cu atenţie instrucţiunile de utilizare ale fiecărui medicament.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur.
Vârstnici:
Nu este necesară ajustarea dozei. Cu toate acestea, doza zilnică de 40 mg de pantoprazol nu trebuie să fie depăşită. O excepţie este tratamentul asociat pentru eradicarea H. pylori, în care pacienţilor vârstnici trebuie să li se administreze doza uzuală de pantoprazol (2 x 40 mg pe zi) în decursul unei săptămâni de tratament.
Pacienţii cu insuficienţă renală:
Nu este necesară ajustarea dozei. Cu toate acestea, doza zilnică de pantoprazol 40 mg nu trebuie să fie depăşită. Din acest motiv, terapia triplă pentru infecţia cu H. pylori nu este adecvată pentru aceşti pacienţi.
Pacienţii cu ciroză hepatică:
Doza trebuie redusă la un comprimat o dată la două zile. Din acest motiv, terapia triplă pentru infecţia cu H. pylori nu este adecvată pentru aceşti pacienţi.
Dacă utilizaţi mai mult Ultraz decât trebuie
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, unei unităţi de primiri urgenţe sau farmacistului dacă aţi luat mai mult Ultraz decât este menţionat în acest prospect sau mai mult decât v-a prescris medicul dumneavoastră.
Dacă uitaţi să utilizaţi Ultraz
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.
Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte, cu excepţia cazului în care se apropie momentul pentru următoarea doză. În acest caz nu mai luaţi doza omisă.
Dacă încetaţi să utilizaţi Ultraz
Continuaţi să luaţi comprimatele până când terminaţi tratamentul sau până când medicul dumneavoastră vă spune să vă opriţi. Nu încetaţi tratamentul doar pentru că vă simţiţi mai bine. Dacă încetaţi să luaţi comprimatele prea devreme, simptomele dumneavoastră pot reveni.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Ultraz 40 mg, comprimate gastrorezistente:

- Substanţa activă este pantoprazol (sub formă de pantoprazol sodic sesquihidrat). Fiecare comprimat conţine pantoprazol 40 mg.
- Celelalte componente sunt:
Nucleu:
Manitol (E421)
Carbonat de sodiu anhidru
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Copolimer de metacrilat butilat bazic
Stearat de calciu
Sub înveliş:
Opadry alb OY-D-7233 (hipromeloză, dioxid de titan E171, talc, macrogol 400, laurilsulfat de sodiu)
Înveliş enteric:
Kollicoat MAE 30 DP, galben deschis (copolimer acid metacrilic-acrilat de etil în dispersie), propilenglicol, oxid galben de fer (E172), dioxid de titan (E171), talc)

Precauții:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a începe să luaţi Ultraz:
- dacă suferiţi de tulburări severe ale ficatului vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră, care va decide dacă doza dumneavoastră trebuie să fie ajustată;
- dacă luaţi în prezent un supliment de vitamina B12;
- dacă luaţi medicamente care blochează acidul, cum este omeprazolul sau ranitidina;
- dacă aţi pierdut recent în greutate considerabil sau suferiţi de vărsături recurente, durere la înghiţire sau vărsături cu sânge sau dacă aţi avut sânge în scaunul dumneavoastră sau scaun de culoare foarte închisă trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră.
Medicul dumneavoastră poate efectua teste suplimentare (de exemplu, endoscospie = inspecţie vizuală a esofagului) în scopul de a diagnostica starea dumneavoastră şi/sau exclude o boală malignă.
Ultraz nu este recomandat la copii.
Vă rugăm, de asemenea, să spuneţi medicului dumneavoastră dacă simptomele pesistă în ciuda tratamentului adecvat cu acest medicament.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Ultraz nu afectează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Pot apărea reacţii adverse, cum sunt ameţelile şi tulburările de vedere. În aceste condiţii, poate scădea capacitatea de reacţie.

Reacții adverse ale Ultraz 40 mg, comprimate gastrorezistente:

Ca toate medicamentele, Ultraz poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Trebuie să încetaţi să utilizaţi Ultraz şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră imediat dacă prezentaţi simptome ale angioedemului, cum sunt:
- umflare a feţei, limbii sau gâtului;
-dificultăţi la înghiţire;
- urticarie şi dificultăţi în respiraţie
Frecvente – afectează mai puţin de 1 din 10, dar mai mult de 1 din 100 pacienţi
- Durere la nivelul stomacului
- Diaree
- Constipaţie
- Vânturi
- Durere de cap.
Mai puţin frecvente – afectează mai putin de 1 din 100, dar mai mult de 1 din 1000 pacienţi
- Greaţă, vărsături
- Ameţeli
- Tulburări de vedere (vedere înceţoşată)
- Reacţii adverse, cum sunt mâncărimea şi erupţia trecătoare pe piele
Rare – mai puţin de 1 din 1000, dar la mai mult de 1 din 10000 pacienţi
- Gură uscată
- Durere articulară
- Depresie
- Halucinaţii
- Dezorientare şi confuzie, în special la pacienţii predispuşi şi agravarea acestor simptome în caz de preexistenţă a lor.
Foarte rare – mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
- Număr mic de celule albe din sânge, număr mic de trombocite din sânge (tendinţă crescută de sângerare, durere persistentă în gât sau infecţii frecvente)
- Edem periferic (umflare a mâinilor şi picioarelor)
- Leziuni hepatocelulare severe care conduc la icter, cu sau fără insuficienţă hepatică
- Reacţii anafilactice, inclusiv şoc anafilactic (erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, umflare a feţei, buzelor, limbii, mâinilor şi picioarelor, dificultăţi în respiraţie, leşin, temperatură ridicată)
- Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice (transaminaze, γ-GT); creştere a trigliceridelor (acestea pot fi măsurate numai de către medicul dumneavoastră)
- Creştere a temperaturii corpului
- Durere musculară
- Depresie mintală
- Nefrită interstiţială (creştere sau scădere a volumului de urină sau urme de sânge în urină)
- Urticarie, umflare a feţei
- Reacţii severe pe piele cu vezicule şi/sau ulceraţii, cum sunt sindromul Stevens-Johnson, eritemul polimorf, sindromul Lyell; fotosensibilitate)

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Dacă luaţi în prezent medicamente:
- care conţin ketoconazol sau itraconazol, utilizate pentru tratamentul infecţiilor fungice ale pielii şi ale unghiilor sau alte medicamente la care este cunoscut faptul că valorile lor sanguine depind de secreţia de acid în stomac;
- care subţiază sângele, cum sunt warfarina, fenprocumona sau acenocumarolul;
- care conţin atazanavir, utilizat în tratamentul infecţiei cu HIV, care nu trebuie luat împreună cu Ultraz.
Trebuie să discutaţi imediat cu medicul dumneavoastră.

Utilizarea Ultraz împreună cu alimente şi băuturi
Ultraz trebuie luat cu o oră înaintea unei mese, cu apă. Nu sfărâmaţi sau mestecaţi comprimatul.
Acesta trebuie înghiţit întreg.

Administrarea de Ultraz 40 mg, comprimate gastrorezistente în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Ultraz trebuie utilizat în timpul sarcinii şi alăptării numai în cazul în care este recomandat în mod clar de către medicul dumneavoastră.

Prezentare ambalaj:

Comprimat gastrorezistent eliptic, biconvex, de culoare galben închis
Mărimi de ambalaj:
Flacon: 14, 28 şi 100 comprimate
Blister: 7, 14, 15, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 98 şi 100 comprimate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizaţi Ultraz după data de expirare înscrisă pe etichetă şi cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă pantoprazolum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Ultraz 40 mg, comprimate gastrorezistente(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Ultraz 40 mg, comprimate gastrorezistente vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.