Prospect CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie

Substanța activă: ciclopiroxum
Producator: Alfa Wassermann S.p.A., Italia
Clasa ATC: [D01AE]: preparate dermatologice >> antifungice de uz dermatologic >> antifungice preparate pentru uz topic >> alte antifungice de uz topic
CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie conţine substanţa activă ciclopirox olamină, care aparţine unui grup de medicamente cunoscute sub numele de antifungice. Aceasta distruge o gamă largă de ciuperci care pot cauza infecţii ale pielii.

Indicații CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie:

El este utilizat pentru tratamentul infecţiilor fungice (micoze) ale pielii. Substanţa activă ciclopirox olamină împiedică creşterea ciupercilor şi le distruge, aspectul pielii dumneavoastră fiind astfel îmbunătăţit.

Contraindicații:

Nu utilizaţi CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie:
dacă sunteţi alergic la ciclopirox sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Administrare CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie:

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată este de aplicare de două ori pe zi, care acoperă zonele afectate, timp de până la 4 săptămâni.
Tratamentul cu CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie trebuie continuat până la dispariţia simptomelor cutanate. Aceasta durează, în general, între 2 şi 4 săptămâni. Dacă simptomele se agravează sau nu se îmbunătăţesc după 2 săptămâni, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Nu utilizaţi acest produs pentru mai mult de 4 săptămâni fără sfatul medicului.

Mod de administrare
Uz topic (piele).
Zona afectată trebuie spălată şi uscată complet înainte de pulverizare.
Pielea afectată de boală trebuie acoperită de soluţia pulverizată. Pulverizaţi de câte ori este nevoie pentru a acoperi în întregime leziunea/leziunile. Numai pentru prima aplicare, asiguraţi-vă că soluţia a acoperit în mod corespunzător pielea afectată, deoarece poate fi necesară o pulverizare suplimentară pentru ca lichidul să ajungă în duză.
Dacă simţiţi că efectul CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie este prea puternic sau prea slab, adresaţivă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă utilizaţi mai mult CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie decât trebuie
Nu a fost raportat niciun caz de supradozaj.

Dacă uitaţi să utilizaţi CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie
Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Continuaţi tratamentul conform explicaţiei de la pct. 3 din acest prospect (Cum să utilizaţi CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie). În cazul în care nu aţi utilizat spray-ul cutanat, soluţie pentru mai multe zile, eficacitatea poate fi redusă.

Dacă încetaţi să utilizaţi CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie
Dacă opriţi tratamentul cu CICLOTAU înainte ca pielea dumneavoastră să îşi revină, este posibil ca ciupercile să nu fi dispărut. În acest caz, starea pielii se poate agrava din nou.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie:

Substanţa activă este ciclopirox olamină.
Ciclopirox olamină ..................... 1,000 g în 100 ml de soluţie.
Celelalte ingrediente sunt: hidroxipropil chitosan, macrogol 400, alcool izopropilic, apă purificată.

Precauții:

Înainte să utilizaţi CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În caz de reacţie alergică, vă rugăm să întrerupeţi tratamentul şi să vă adresați unui medic.
Evitaţi contactul cu ochii sau mucoasele. În caz de contact cu ochii, clătiţi imediat cu soluţie salină sau apă din abundenţă.
CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie este numai pentru uz extern.
A nu se inhala.

CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie trebuie utilizat cu precauţie şi sub supraveghere în următoarea situaţie:
• dacă vi se administrează în acelaşi timp un tratament antifungic sistemic
• dacă aveţi antecedente de imunosupresie
• dacă aveţi un sistem imunitar compromis, cum este de la un transplant sau o infecţie cu HIV
• dacă aveţi diabet

Copii:
Nou-născuţii, sugarii şi copiii mici vor fi trataţi cu CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie numai după obţinerea unui aviz medical în care indicaţia a fost identificată cu atenţie.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse ale CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
• senzaţie de arsură
• iritaţie la locul de aplicare
• înroşire a pielii
• durere
• mâncărime

Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
• reacţii de hipersensibilitate

Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
• dermatită de contact

Efectele secundare raportate au avut o intensitate uşoară şi au fost de scurtă durată.

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la:
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 - RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: + 4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. Nu s-au raportat interacţiuni cu alte medicamente.

Administrarea de CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament.

Prezentare ambalaj:

Spray cutanat, soluţie

Flacon PEÎD alb opac care conţine 30 ml de soluţie cu o pompă mecanică de pulverizare (activator şi duză de pulverizare).

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutia de carton şi pe flacon. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Se va utiliza în termen de 3 luni după prima deschidere.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă ciclopiroxum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul CICLOTAU 10 mg/ml spray cutanat, soluţie vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.