Prospect Exigan 210 mg comprimate

Substanța activă: extract uscat de valeriană
Producator: Gedeon Richter România S.A., România
Clasa ATC: [N05CM]: sistemul nervos >> psiholeptice >> hipnotice si sedative >> alte produse

Indicații Exigan 210 mg comprimate:

Exigan este un medicament hipnotic şi sedativ, util pentru ameliorarea stărilor de excitaţie nervoasă crescută şi a tulburărilor de somn la adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani.

Contraindicații:

Nu luaţi Exigan
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la extractul uscat din rădăcină de valeriană (substanţa activă) sau la oricare dintre celelalte componente ale Exigan.

Administrare Exigan 210 mg comprimate:

Luaţi întotdeauna Exigan exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Există diferenţe între recomandări în funcţie de tipul de pacient.

Doze recomandate:

Adulţi şi copii peste 12 ani
Ca sedativ, pentru calmarea hiperexcitabilităţii nervoase, doza recomandată este de 1 comprimat Exigan 210 mg administrat oral, de 2-3 ori pe zi.

Ca hipnotic, pentru ameliorarea insomniilor, doza recomandată este de 1 comprimat Exigan 210 mg administrat oral în priză unică, seara cu /-1 oră înainte de culcare.

Doza maximă nu trebuie să depăşească 4 comprimate Exigan 210 mg pe zi.

Deoarece efectul terapeutic apare treptat, extractul de valeriană nu este potrivit pentru obţinerea unui efect rapid în cazul insomniei sau a hiperexcitabilităţii nervoase. Pentru obţinerea efectului optim se recomandă utilizarea continuă timp de 2-4 săptămâni.

Dacă simptomele persistă sau se agravează după 2 săptămâni de tratament, adresaţi-vă medicului.

Utilizarea la copii cu vârsta sub 12 ani
Acest medicament nu trebuie folosit la copii cu vârsta sub 12 ani, deoarece eficacitatea şi siguranţa administrării Exigan la această grupă de vârstă nu a fost stabilită.

Dacă aţi luat mai mult Exigan decât trebuie
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau mergeţi la spitalul cel mai apropiat dacă aţi luat mai mult Exigan decât v-a fost recomandat de către medic.

Dozele foarte mari de medicament pot determina oboseală, dureri abdominale, senzaţie de presiune toracică, tulburări de memorie, ameţeală, inclusiv ameţeală cu senzaţie de rotire a corpului şi a obiectelor din jur (vertij), senzaţie de leşin sau senzaţie de cap uşor, tremurături ale mâinilor şi dilatarea pupilelor, care dispar în 24 de ore. Apariţia simptomelor necesită tratament de susţinere.

Dacă aţi uitat să luaţi Exigan
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost prescris de către medic.

Dacă încetaţi să luaţi Exigan
Nu întrerupeţi tratamentul doar pentru faptul că vă simţiţi mai bine.

Pentru obţinerea efectului terapeutic este necesară utilizarea continuă a medicamentului, timp de 2-4 săptămâni. Dacă simptomele persistă sau se agravează după 2 săptămâni de tratament, este necesar să vă adresaţi medicului.

Adresaţi-vă medicului înainte de a întrerupe sau schimba tratamentul.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Exigan 210 mg comprimate:

- Substanţa activă este extractul uscat din rădăcină de valeriană - Valerianae radix (3-4:1) (solvent de extracţie: etanol 60%, v/v) 210 mg.
- Celelalte componente sunt: amidon de porumb, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru.

Precauții:

Eficacitatea şi siguranţa administrării la copii nu a fost stabilită, de aceea nu se recomandă utilizarea Exigan la copii cu vârsta sub 12 ani.

În insuficienţa hepatică se recomandă prudenţă în cazul asocierii Exigan cu alte preparate pe bază de plante.

Terapia îndelungată cu Exigan poate provoca un sindrom numit „valerianism", manifestat prin labilitate emoţională.

Administrat în doze mari şi timp îndelungat, prezintă risc de dependenţă, iar la întreruperea tratamentului poate apare un sindrom de abstinenţă.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În special la începutul tratamentului, Exigan poate influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Dacă vă simţiţi afectat nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Reacții adverse ale Exigan 210 mg comprimate:

Ca toate medicamentele, Exigan poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

In cazul utilizării preparatelor cu extract de valeriană, pot să apară tulburări gastro-intestinale (greaţă, dureri abdominale). Nu se cunoaşte frecvenţa acestora.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi alte medicamente care deprimă sistemul nervos central (de exemplu: barbiturice, benzodiazepine, antidepresive sedative şi compuşi înrudiţi), deoarece aceste medicamente pot intensifica efectul deprimant asupra sistemului nervos central al Exigan. Asocierea unor astfel de medicamente cu Exigan este posibilă doar la recomandarea şi sub supravegherea medicului dumneavoastră.

Alcoolul etilic poate intensifica efectele sedative ale Exigan. Evitaţi utilizarea medicamentelor care conţin alcool etilic în timpul tratamentului cu Exigan.

Dacă doriţi să primiţi mai multe informaţii despre aceste interacţiuni, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Utilizarea Exigan împreună cu alimente şi băuturi
Exigan poate fi luat cu sau fără alimente. Alcoolul etilic poate intensifica efectele sedative ale Exigan. În timpul tratamentului cu Exigan nu trebuie să consumaţi băuturi alcoolice.

Administrarea de Exigan 210 mg comprimate în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Sarcina
Nu luaţi Exigan dacă sunteţi gravidă sau dacă sunteţi la o vârstă la care puteţi să rămâneţi însărcinată şi nu utilizaţi măsuri contraceptive. Dacă vă hotărâţi să rămâneţi gravidă vă rugăm să informaţi medicul. În timpul sarcinii medicul vă va recomanda alt tratament.

Alăptarea
Nu trebuie să luaţi Exigan dacă alăptaţi.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 30 °C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate. Nu utilizaţi Exigan după data de expirare înscrisă pe cutie şi blistere. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Exigan 210 mg comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Exigan 210 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.