Prospect Locoid Lipocream 1 mg/g cremă
Substanța activă: hydrocortisonum butyratum
Producator: TEMMLER ITALIA S.R.L.; ASTELLAS PHARMA EUROPE B.V.
Clasa ATC: [D07AB]:
preparate dermatologice >>
corticosteroizi de uz dermatologic >>
corticosteroizi simpli >>
corticosteroizi cu potenta moderata (grup II)
Categoria: Dermatoze, hiperkeratoze, calozitati
Indicații Locoid Lipocream 1 mg/g cremă:
Locoid Lipocream poate fi utilizat în tratamentul afecţiunilor superficiale ale pielii, în care mâncărimea, roşeaţa şi descuamarea sunt frecvente.Contraindicații:
Nu utilizaţi Locoid Lipocream• dacă sunteţi alergic la butirat de hidrocortizonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
• dacă aveţi:
- afecţiuni ale pielii produse de infecţii bacteriene, virale, fungice sau parazitare (acestea se pot agrava sau pot fi mascate)
- acnee, inclusiv acnee rozacee
- răni, ihtioză
- afecţiuni ale pielii rezultate în urma unui tratament anterior cu corticosteroizi, cum sunt inflamaţia pielii în jurul gurii, piele subţiată, cu vergeturi şi fragilitate vasculară
Administrare Locoid Lipocream 1 mg/g cremă:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Locoid Lipocream trebuie aplicat în strat subţire pe porţiunea de piele afectată. După aplicare, se masează uşor pielea pentru a facilita pătrunderea Locoid Lipocream. Nu aplicaţi de mai mult de 1-3 ori pe zi pe pielea afectată, cu excepţia cazurilor în care medicul v-a recomandat altfel.
Dacă simptomele se ameliorează, medicul vă poate sfătui să reduceţi numărul de aplicaţii zilnice. În general, nu trebuie să utilizaţi mai mult de 1-2 flacoane Locoid Lipocream de 30 g pe săptămână.
Dacă utilizați mai mult Locoid Lipocream decât trebuie
Dacă, accidental, înghiţiţi Locoid Lipocream, adresaţi-vă medicului sau farmacistului cât mai curând posibil. Nu încercaţi să vă provocaţi vărsături.
Dacă uitați să utilizaţi Locoid Lipocream
Dacă aţi uitat să aplicaţi Locoid Lipocream la momentul recomandat, aplicaţi-l imediat ce vă reamintiţi, apoi continuaţi conform schemei de aplicare recomandate.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Locoid Lipocream 1 mg/g cremă:
- Substanţa activă este butirat de hidrocortizonă. Fiecare gram cremă conţine butirat de hidrocortizonă 1 mg.- Celelalte componente sunt: alcool cetostearilic, macrogol 25 cetostearil eter, parafină lichidă uşoară, vaselină albă, parahidroxibenzoat de propil (E 216), parahidroxibenzoat butil, alcool benzilic acid citric anhidru, citrat de sodiu anhidru, apă purificată.
Precauții:
Locoid Lipocream nu trebuie să ajungă în contact cu ochii sau cu pleoapele. Pielea feţei şi în special pliurile cutanate sunt foarte sensibile la corticosteroizi şi de aceea necesită multă atenţie.Dacă după un tratament de lungă durată, afecţiunea reapare rapid, trebuie să vă adresaţi medicului.
De asemenea, examinarea de către medic este necesară dacă este utilizat pe zone întinse ale pielii.
Dacă apar fenomene de intoleranţă locală tratamentul trebuie întrerupt şi trebuie investigată cauza.
Absorbţia corticosteroizilor poate fi crescută semnificativ în cazul aplicării pe suprafeţe întinse, mai ales la nivelul pliurilor şi în cazul aplicării de pansament (plastic) ocluziv, ducând la supresia funcţiei adrenale la nivel central.
În caz de suprainfecţie bacteriană sau micotică a unei dermatoze corticosensibile, tratamentul glucocorticoid trebuie precedat de tratament specific sau în cazuri excepţionale se utilizează tratament specific asociat cu glucocorticoizi.
Copii și adolescenți
De asemenea, examinarea de către medic este necesară dacă este utilizat la copii. La copii, trebuie evitată prelungirea tratamentului cu corticosteroizi
Absorbţia corticosteroizilor poate fi crescută semnificativ în cazul aplicării pe suprafeţe întinse, mai ales la nivelul pliurilor şi în cazul aplicării de pansament (plastic) ocluziv, ducând la supresia funcţiei adrenale la nivel central. Aceasta poate apare relativ rapid la copii, și poate duce la supresia secreţiei hormonilor de crestere.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorNu există date în ceea ce priveşte efectele Locoid Lipocream asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, dar se pare că nu are nici o influenţă asupra acesteia
Locoid conţine parahidroxibenzoat de propil (E 216).
Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
Reacții adverse ale Locoid Lipocream 1 mg/g cremă:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Se poate întâmpla să remarcaţi o uşoară senzaţie de arsură sau de uscăciune a pielii după aplicarea de Locoid Lipocream. Aceste manifestări nu sunt grave şi dispar de la sine. Dacă folosiţi mult timp corticoizi, pot să apară erupţii pe piele şi acnee (coşuri). Pielea se poate decolora sau subţia şi uneori apar vergeturi. Dacă apar aceste reacţii adverse, informaţi-vă medicul.
Poate apare reacție de hipersensibilizare, subțierea pielii - adesea ireversibilă, dilatarea vaselor mici de sânge (în special la nivelul feţei), fragilitate cutanată, purpură echimotică secundară subțierii pielii.
- întârzierea procesului de cicatrizare al rănilor, ulcerațiilor la nivelul pielii, al rănilor la nivelul gambelor.
- la nivelul feţei, glucocorticoizii pot determina dermatită în jurul gurii şi pot agrava rozaceea(o boală de piele care afectează faţa) .
- la nivel ocular: pot creşte presiunea intraoculară, risc de opacizare a cristalinului.
Au mai fost raportate: hipertricoză, alergie de contact, erupţii pustuloase sau acneiforme. Incidenţa reacţiilor adverse locale creşte cu concentraţia produsului şi durata tratamentului. Aplicarea sub pansament ocluziv (plastic, pliuri cutanate) creşte riscul reacţiilor adverse. Dacă medicamentul nu este folosit corespunzător poate masca/agrava infecţiile bacteriene, parazitare, fungice şi virale.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamenteAdministrarea de Locoid Lipocream 1 mg/g cremă în sarcină / alaptare:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicamentTrebuie să întrebaţi medicul dacă vreţi să utilizaţi Locoid Lipocream în timpul sarcinii şi alăptării.
Prezentare ambalaj:
Locoid Lipocream se prezintă sub formă de cremă de culoare albă.Cutie cu un flacon din aluminiu, închis cu capac cu filet din polipropilenă; conţine 30 g cremă.
Condiții de păstrare:
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilorA se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri ajută la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă hydrocortisonum butyratum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Locoid Lipocream 1 mg/g cremă(din aceeași clasă):
- Afloderm 0,5mg/g crema
- Afloderm 0,5mg/g unguent
- Afloderm 0,5mg/g unguent
- LOCACORTEN, ung.
- Locoid 0,1% crema
- Locoid 1 mg/g cremă
- Locoid 1 mg/ml soluţie cutanată
- Locoid Crelo 0,1% emulsie cutanata
- Locoid Crelo 1 mg/g emulsie cutanată
- LOCOID CREMA GRASA, crema
- LOCOID, lot.
- LOCOID, ung.
- PIVALAT DE FLUMETAZON, ung.
- U. TRIAMCINOLON ACETONID, ung.
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Locoid Lipocream 1 mg/g cremă vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!