Prospect Revada 600 mg, comprimate

Substanța activă: diosminum
Producator: Weimer Pharma, Germania
Clasa ATC: [C05CA]: sistem cardiovascular >> vasoprotectoare >> medicatia capilarelor (capilarotonice) >> bioflavonoide

Indicații Revada 600 mg, comprimate:

Acest medicament este un venotonic (creşte tonusul pereţilor venoşi) şi un vasoprotector (creşte rezistenţa pereţilor vaselor mici de sânge).

Se utilizează pentru:
- ameliorarea simptomelor legate de insuficienţa veno-limfatică: senzaţie de greutate, durere, agitaţie la nivelul membrelor inferioare.
- tratamentul adjuvant al tulburărilor funcţionale legate de fragilitatea capilară.
- tratamentul simptomatic în criza hemoroidală.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Revada:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la diosmină sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.
- dacă sunteţi în perioada de alăptare.

Administrare Revada 600 mg, comprimate:

Revada se administrează pe cale orală, cu o jumătate de pahar de apă.

Insuficienţă veno-limfatică: doza recomandată este de un comprimat pe zi, dimineaţa înainte de micul dejun.

Criza hemoroidală: doza recomandată este de 2 - 3 comprimate pe zi, în timpul meselor.

Revada nu se utilizează la copii.

Dacă aveţi impresia că efectul medicamentului Revada este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Revada
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitaţi să utilizaţi Revada
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Revada
Întreruperea prematură a tratamentului nu vă afectează.

Revada se utilizează numai la nevoie. Puteţi opri tratamentul imediat ce vă simţiţi bine.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Revada 600 mg, comprimate:

Substanţa activă este diosmina. Fiecare comprimat conţine diosmină 600 mg.

Celelalte componente sunt: povidonă, celuloză microcristalină, amidon de porumb, stearat de magneziu.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Revada

Insuficienţa veno-limfatică
Acest medicament trebuie asociat unor măsuri igienice: evitarea expunerii la soare, la căldură, a statului în picioare prelungit, a excesului ponderal.

Mersul pe jos prelungit şi utilizarea ciorapilor de compresie gradată favorizează circulaţia venoasă.

Tratamentul trebuie să fie de scurtă durată. El trebuie întrerupt după ameliorarea simptomelor.

Criza hemoroidală
Utilizarea acestui medicament nu înlocuieşte tratamentul specific al altor afecţiuni anale.

Durata tratamentului trebuie să fie de cel mult 7 zile.

Dacă simptomele nu cedează rapid, sunt necesare examen proctologic şi reevaluarea tratamentului.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse ale Revada 600 mg, comprimate:

Ca toate medicamentele, Revada poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
- foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 persoane);
- frecvente (apar la mai puţin de 1 din 10 persoane);
- mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 din 100 persoane);
- rare (apar la mai puţin de 1 din 1000 persoane);
- foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 persoane);
- cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Cu frecvenţă necunoscută, au apărut tulburări gastro-intestinale care au impus rareori întreruperea tratamentului.

Dacă acestă reacţie adversă devine gravÇŽ sau dacă observaţi orice reacţie adversÇŽ nemenţionatÇŽ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Utilizarea Revada cu alimente şi băuturi
Nu se cunosc interacţiuni cu alimentele sau băuturile.

Administrarea de Revada 600 mg, comprimate în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Dacă sunteţi gravidă sau dacă doriţi să rămâneţi gravidă întrebaţi medicul dacă puteţi utiliza Revada.

Nu utilizaţi Revada dacă alăptaţi.

Prezentare ambalaj:

Revada se prezintă sub formă de comprimate oblongi, de culoare gri-gălbui sau galben pal, prevăzute cu linie mediană pe ambele feţe

Este disponibil în cutii cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.

Condiții de păstrare:

Nu utilizaţi Revada după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă diosminum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Revada 600 mg, comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Revada 600 mg, comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.