Prospect Desmopressin Actavis 0,2 mg, comprimate

Substanța activă: desmopressinum
Producator: Inpac AS, Norvegia
Clasa ATC: [H01BA]: preparate hormonale sistemice (exclusiv hormoni sexuali) >> hormoni hipofizari si hipotalamici >> hormoni ai lobului posterior hipofizar >> hormon antidiuretic (ADH)

Indicații Desmopressin Actavis 0,2 mg, comprimate:

Componenta (substanţa activă) care face comprimatul să acţioneze se numeşte desmopresină.
Desmopresina este un antidiuretic care reduce cantitatea de urină produsă de către rinichi.

Desmopressin Actavis este utilizat pentru a trata:
* o boală cronică numită diabet insipid, care provoacă sete extremă şi producerea continuă de cantităţi mari de urină diluată. Important: a nu se confunda cu diabetul zaharat;
* incontinenţa urinară (urinare involuntară pe timpul nopţii) la copiii cu vârsta peste 5 ani;
* urinarea frecventă în timpul nopţii la adulţi (nicturie).

Contraindicații:

Nu luaţi Desmopressin Actavis:
* dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la desmopresină sau la oricare dintre celelalte componente ale Desmopressin Actavis
* dacă beţi cantităţi de lichide mai mari decât de obicei
* dacă aveţi probleme cardiace sau alte boli care necesită tratament cu diuretice (comprimate pentru eliminarea apei din organism)
* dacă aveţi funcţia renală redusă
* dacă ştiţi că aveţi o valoare mică de sodiu în sângele dumneavoastră (hiponatremie);
* dacă suferiţi de "sindromul de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic" (SIADH).

Administrare Desmopressin Actavis 0,2 mg, comprimate:

Luaţi întotdeauna Desmopressin Actavis exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
* Rupeţi comprimatul în două sau înghiţiţi-l întreg.
* Consumul de alimente scade absorbţia Desmopressin Actavis. Prin urmare, pentru a vă asigura că primiţi doza corectă este foarte important să lăsaţi să treacă acelaşi interval de timp între momentul administrării comprimatelor şi următoarea masă.
* În timpul tratamentului cu Desmopressin Actavis, greutatea dumneavoastră corporală, valoarea de sodiu din sânge şi/sau tensiunea arterială trebuie supravegheate regulat.
Doze uzuale
* Diabet insipid
Adulţi şi copii - 100 micrograme (0,1 mg), de trei ori pe zi. Medicul dumneavoastră vă poate creşte doza în funcţie de cât de bine au fost controlate simptomele dumneavoastră.
* Incontinenţă urinară (urinare involuntară în timpul nopţii)
Copii cu vârsta peste 5 ani - 200 micrograme (0,2 mg) seara, înainte de culcare. Medicul dumnevoastră vă poate creşte doza până la 400 micrograme (0,4 mg), administrată seara, înainte de culcare, în funcţie de controlul incontinenţei urinare. Necesitatea continuării tratamentului este verificată, în mod normal, la fiecare trei luni, prin introducerea unei săptămâni de pauză de cel puţin o săptămână.
* Urinare frecventă în timpul nopţii (nicturie)
Adulţi - 100 micrograme (0,1 mg) seara, înainte de culcare. Doza poate fi crescută până la 200 micrograme (0,2 mg) şi, ulterior, până la un maxim de 400 micrograme (0,4 mg) la intervale de 1 săptămână.
Înaintea începerii tratamentului trebuie măsurată cantitatea de urină produsă. Dacă nicturia nu se îmbunătăţeşte după 4 săptămâni, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, deoarece tratamentul trebuie întrerupt.
Vârstnici - tratamentul pentru nicturie la vârstnici nu este recomandat. Dacă medicul hotărăşte să vă trateze, valorile de sodiu din sângele dumneavoastră trebuie măsurate înainte şi la trei zile după începerea tratamentului şi în momentul creşterii dozei sau oricând consideră medicul că este necesar.
Când utilizaţi acest medicament pentru incontinenţă urinară sau pentru nicturie menţineţi la minimum consumul de lichide, începând cu o oră înainte să luaţi un comprimat şi timp de 8 ore după administrarea dozei.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Desmopressin Actavis
Un supradozaj poate prelungi efectul desmopresinei şi poate creşte riscul de acumulare a apei în organism care duce la valori mici de sodiu în sângele dumneavoastră. Simptomele includ convulsii şi stare de inconştienţă. Dacă luaţi mai mult Desmopressin Actavis decât este recomandat, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, farmacistului sau celui mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să luaţi Desmopressin Actavis
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Desmopressin Actavis
Trebuie să modificaţi doza sau să întrerupeţi tratamentul numai la recomandarea medicului dumneavoastră. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Desmopressin Actavis 0,2 mg, comprimate:

* Substanţa activă (componenta care face medicamentul să acţioneze) este acetatul de desmopresină.
Fiecare comprimat conţine acetat de desmopresină 200 micrograme (0,2 mg).
* Celelalte componente ale comprimatelor sunt lactoză monohidrat, amidon de cartof, povidonă K30 şi stearat de magneziu.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când luaţi Desmopressin Actavis:
* în legătură cu consumul de lichide. Menţineţi la minimum consumul de lichide începând cu o oră înaintea administrării comprimatului până la 8 ore după administrare
* dacă sunteţi vârstnic
* dacă aveţi o afecţiune care provoacă în organism un dezechilibru de lichide şi/sau electroliţi, cum este infecţia, febra sau probleme la nivelul stomacului
* dacă aveţi o problemă gravă la nivelul vezicii urinare sau o problemă la nivelul uretrei
* dacă aveţi astm bronşic, epilepsie şi migrenă.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu există dovezi care să indice că, Desmopressin Actavis comprimate afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Desmopressin Actavis
Acest medicament conţine lactoză. Dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Desmopressin Actavis 0,2 mg, comprimate:

Ca toate medicamentele, Desmopressin Actavis poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă apar următoarele reacţii adverse:
* Frecvente (apar la mai puţin de 1 din 10 pacienţi): simptome de acumulare a apei în organism, cum sunt durere de cap neobişnuită sau prelungită, senzaţie sau stare de rău, creştere în greutate inexplicabilă şi, în cazuri grave, convulsii, stare de inconştienţă.
* Foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 pacienţi): reacţii alergice, cum sunt erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, febră, umflare a gurii, limbii sau a căilor respiratorii care produc dificultăţi la înghiţire sau în respiraţie.
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse:
* Foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 pacienţi): durere de cap.
* Frecvente (apar la mai puţin de 1 din 10 pacienţi): uscare a gurii, durere abdominală, senzaţie de rău, ameţeli, umflare a braţelor şi picioarelor, creştere în greutate, urinare frecventă.
* Foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 pacienţi): tulburări emoţionale.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. În special, dacă luaţi:
* antidepresive triciclice sau ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) (utilizate pentru a trata depresia);
* carbamazepină (utilizată pentru a trata epilepsia);
* clorpromazină (utilizată pentru tratarea psihozei sau schizofreniei);
* loperamidă (utilizată pentru tratarea diareei);
* medicamente împotriva durerii şi/sau inflamaţiei denumite medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), de exemplu indometacin, ibuprofen.
Aceste medicamente cresc riscul de acumulare excesivă de apă, care diluează sarea din organism.
* dimeticonă (utilizată în tratamentul simptomelor determinate de acumularea de gaze intestinale), datorită scăderii absorbţiei desmopresinei.
Folosirea Desmopressin Actavis cu alimente şi băuturi
* Consumul de alimente scade absorbţia Desmopressin Actavis. Prin urmare, pentru a vă asigura că primiţi doza corectă este foarte important să lăsaţi să treacă acelaşi interval de timp între momentul administrării comprimatelor şi următoarea masă.
* înainte să începeţi tratamentul cu acest medicament, medicul trebuie să vă sfătuiască în ceea
ce priveşte cantitatea de lichide consumate.
* când utilizaţi acest medicament seara, înainte de culcare pentru incontinenţă urinară.
* sau nicturie, menţineţi la minimum consumul de lichide, începând cu o oră înainte să luaţi comprimatul până la 8 ore după administrarea dozei.
* consumul unei cantităţi prea mari de lichid poate determina acumularea apei care diluează sarea din organismul dumneavoastră.
Aceasta se poate întâmpla cu sau fără semne sau simptome de avertizare, care includ, de regulă, o durere de cap puternică sau prelungită, senzaţie sau stare de rău, creşteri în greutate inexplicabile şi, în cazuri grave, convulsii şi stare de inconştienţă. Dacă aveţi oricare dintre aceste simptome, întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Administrarea de Desmopressin Actavis 0,2 mg, comprimate în sarcină / alaptare:

Desmopressin Actavis poate fi utilizat în timpul alăptării, dar în timpul sarcinii trebuie utilizat numai la recomandarea medicului. Există numai o experienţă limitată în ceea ce priveşte utilizarea Desmopressin Actavis la femeile gravide cu diabet insipid.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Prezentare ambalaj:

Desmopressin Actavis 0,2 mg: se prezintă sub formă de comprimate rotunde, de culoare albă cu o linie mediană pe una din feţe şi imprimate cu "D2" pe cealaltă faţă. Diametrul: 8 mm.

Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.
Comprimatele sunt disponibile în flacoane din plastic conţinând 10, 15, 20, 30, 60, 90, 100 şi 250 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A nu se păstra Desmopressin Actavis la temperaturi peste 30°C.
A se păstra comprimatele în ambalajul original şi şi flaconul.
să fie bine închis pentru a fi protejat de umiditate. Nu îndepărtaţi desicantul din flacon.
Nu utilizaţi Desmopressin Actavis după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi medicul dumneavoastră farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă desmopressinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Desmopressin Actavis 0,2 mg, comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Desmopressin Actavis 0,2 mg, comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.