Prospect Dicarbocalm N, comprimate masticabile

Substanța activă: combinatii
Producator: Zentiva a.s., Republica Ceha
Clasa ATC: [A02AD]: tractul digestiv si metabolism >> antiacide, antiulceroase, antiflatulente >> antiacide >> combinatii cu compusi de aluminiu, calciu si magneziu

Indicații Dicarbocalm N, comprimate masticabile:

Dicarbocalm N, comprimate masticabile, este un medicament din grupa antiacide. Substanţele active conţinute în comprimatele masticabile neutralizează aciditatea gastrică ameliorând simptomele determinate de hiperaciditate.

Este indicat pentru ameliorarea senzaţiei de arsură sau durere care apare în afecţiunile tractului digestiv (esofag, stomac, duoden) care evoluează cu hiperaciditate.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Dicarbocalm N:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la hidroxid de aluminiu, hidroxid de magneziu sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.
- dacă aveţi insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min).

Administrare Dicarbocalm N, comprimate masticabile:

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta mai mare de 14 ani
Doza recomandată este de 1-2 comprimate masticabile la 1 oră după fiecare masă principală şi în caz de senzaţie de arsură sau durere.
.Doza zilnică maximă este de 8 comprimate masticabile.
La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică uşoară până la moderată şi, de asemenea, la pacienţii vârstnici doza zilnică trebuie redusă la jumătate (maxim 4 comprimate masticabile pe zi);
Dacă simptomele nu se ameliorază sau se agravează după 2 săptămâni de tratament continuu, trebuie să vă prezentaţi la medic.
Dacă medicul dumneavoastră nu vă sfătuieşte altfel, nu luaţi acest medicament regulat, pentru perioade mai mari de 4 săptămâni.
Comprimatele trebuie mestecate şi lăsate să se dizolve în gură sau trebuie sfărâmate şi înghiţite cu o cantitate mică de lichid.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Dicarbocalm N
În cazul administrării de lungă durată şi de doze mari pot să apară carenţe de fosfaţi sau hipermagneziemie.
Daca luaţi o doză mai mare decât cea recomandată este necesară întreruperea tratamentului şi, dacă este cazul, asigurarea unui aport adecvat de lichide.

Dacă uitaţi să utilizaţi Dicarbocalm N
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Dicarbocalm N
Dicarbocalm N se utilizează numai la nevoie. Puteţi opri tratamentul imediat ce vă simţiţi bine.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Dicarbocalm N, comprimate masticabile:

Substanţa activă este hidroxidul de aluminiu şi hidroxidul de magneziu. Fiecare comprimat masticabil conţine hidroxid de aluminiu 306 mg sub formă de oxid de aluminiu hidratat 400 mg şi hidroxid de magneziu 400 mg.

Celelalte componente sunt: manitol, zahăr, amidon de porumb pregelatinizat, aromă de mentă, stearat de magneziu, sorbitol, acesulfam potasic.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Dicarbocalm N
Discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră dacă:
- aţi fost tratat pentru pirozis sau indigestie în mod continuu timp de 4 sau mai multe săptămâni
- aveţi peste 55 de ani şi luaţi zilnic tratament pentru indigestie eliberat fără prescripţie
- aveţi peste 55 de ani şi prezentaţi simptome noi sau modificate recent
- aţi avut ulcer gastric sau aţi suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul stomacului
- aveţi tulburări ale funcţiei rinichilor,
- tulburări de tranzit (constipaţie, diaree)
- tulburări ale concentraţiilor sanguine de fosfor şi magneziu.
Informaţi-vă medicul imediat, înainte sau după ce aţi luat acest medicament, dacă remarcaţi oricare dintre următoarele simptome care ar putea fi un semn al unei alte boli, mai grave:
- scădere neintenţionată în greutate (necorelată cu o dietă sau un program de exerciţii fizice)
- vărsături, în special dacă sunt repetate
- vărsături cu sânge; acesta poate avea un aspect închis la culoare, de zaţ de cafea
- observaţi sânge în scaun; acesta poate avea aspect negru de smoală
- dificultate sau durere la înghiţire
- păreţi palid şi vă simţiţi slăbit (anemie)
- durere toracică
- durere de stomac
- diaree severă şi/sau persistentă.
Medicul dumneavoastră poate decide dacă este necesar să efectuaţi anumite analize
Nu se recomandă administrarea medicamentului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 14 ani.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Dicarbocalm N nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Dicarbocalm N
Acest medicament conţine zahăr şi sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Dicarbocalm N, comprimate masticabile:

Ca toate medicamentele, Dicarbocalm N poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
-foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 persoane);
-frecvente (apar la mai puţin de 1 din 10 persoane);
-mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 din 100 persoane);
-rare (apar la mai puţin de 1 din 1000 persoane);
-foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 persoane);
-cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tulburări gastro-intestinale:
Foarte frecvente: constipaţie (efect al hidroxidului de aluminiu), diaree (efect laxativ slab al hidroxidului de magneziu)
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv:
Foarte rare: osteomalacie
Tulburări ale sistemului imunitar:
Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate (în principal sub formă de erupţii pe piele).
La pacienţii cu afectare a funcţiei renale sau în cazul administrării pe termen lung a unor doze mai mari decât cele recomandate, a fost raportată apariţia unei hipofosfatemii cu afectarea consecutivă a sistemului nervos şi aparatului locomotor şi hipermagneziemie.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravÇŽ sau dacă observaţi orice reacţie adversÇŽ nemenţionatÇŽ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Dicarbocalm N poate interfera cu absorbţia altor medicamente, scăzând eficacitatea acestora. Acest lucru este valabil în special pentru:
chinidina (pentru tulburări de ritm cardiac),
cimetidină şi ranitidină, lansoprazol (medicamente pentru tratamentul bolii ulceroase a stomacului sau duodenului),
etambutol, izoniazida (antituberculoase),
atenolol, metoprolol, propanolol, digoxină (pentru hipertensiune arterială şi boli de inimă),
glucocoticoizi (prednisolon, dexametazona), indometacin, diflunisal şi acid acetilsalicilic (medicamente împotriva inflamaţiei şi febrei),
tetracicline, fluorochinolone, lincosamide, ketoconazol, clorochina (împtriva infecţiilor)
preparate care conţin fier, fosfor, fluoruri,
fexofenadina (antialergic),
bifosfonaţi (tratamentul osteoporozei)
neuroleptice fenotiazinice (pentru boli psihice)
De aceea Dicarbocalm N trebuie administrat la interval de cel puţin 2 ore înainte sau după administrarea acestora.

Utilizarea Dicarbocalm N cu alimente şi băuturi
Comprimatele masticabile de Dicarbocalm N trebuie luate la o oră după masă.

Administrarea de Dicarbocalm N, comprimate masticabile în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Datorită absorbţiei în sânge a hidroxidului de aluminiu şi hidroxidului de magneziu,
Dicarbocalm N nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar. Se recomandă evitarea administrării de lungă durată şi la doze mari.
Sărurile de aluminiu pot determina apariţia unei constipaţii care poate agrava constipaţia caracteristică sarcinii; de asemenea ele pot determina la doze crescute o scădere a fosforului în sânge.
Absorbţia aluminiului trebuie considerată minimă în cazul respectării dozelor recomandate dar în condiţiile nerespectării dozelor şi în special în cazul insuficienţei renale a gravidei, apare riscul de intoxicaţie a fătului şi nou-născutului cu aluminiu.
Sărurile de magneziu pot determina diaree; la doze mari sau în cazul unui tratament prelungit există un risc de hipermagneziemie.

Prezentare ambalaj:

Dicarbocalm N se prezintă sub formă de comprimate masticabile, rotunde, biconcave, de culoare albă.
Este disponibil în cutii cu 2 sau 4 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate masticabile.

Condiții de păstrare:

Nu utilizaţi Dicarbocalm N după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Dicarbocalm N, comprimate masticabile(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Dicarbocalm N, comprimate masticabile vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.