Prospect Ibutin 300 mg, comprimate filmate

Substanța activă: trimebutinum
Producator: Zentiva SA Romania
Clasa ATC: [A03AA]: tractul digestiv si metabolism >> antispastice, anticolinergice si stimulante peristaltice >> antispastice si anticolinergice sistemice >> anticolinergice sintetice, esteri cu grup tertiar amino
Categoria: AINS, analgezice, antitermice, corticoizi
Grupa farmaceutică: medicamente in tratamentul tulburarilor functionale intestinale, anticholinergige sintecice, esteri
Tip: Comprimate filmate

Indicații Ibutin 300 mg, comprimate filmate:

Tratamentul simptomatic al durerilor legate de tulburarile functionale ale tubului digestiv si ale cailor biliare. Tratamentul simptomatic al durerilor, tulburarilor de tranzit si disconfortului abdominal legate de tulburarile functionale ale tubului digestiv.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la trimebutina sau la oricare dintre excipientii produsului.
Insuficienta renala severa.

Administrare Ibutin 300 mg, comprimate filmate:

Produsul este destinat administrarii la adult.
Doza uzuala este de 300 mg maleat de trimebutina (un comprimat filmat cu eliberare prelungita Ibutin®), administrat oral, o data pe zi.

La inceputul tratamentului se pot administra 600 mg maleat de trimebutina (2 comprimate filmate cu eliberare prelungita Ibutin®) pe zi, in doua prize, dimineata si seara, timp de 6 zile, urmat de tratament de intretinere cu 300 mg maleat de trimebutina (un comprimat filmat cu eliberare prelungita Ibutin) pe zi, timp de 20 de zile.

Comprimatele se inghit intregi, fara a se sfarama in prealabil.

Compoziție Ibutin 300 mg, comprimate filmate:

Un comprimat filmat cu eliberare prelungita contine maleat de trimebutina 300 mg si excipienti: nucleu: lactoza monchidrat, acid tartric, povidona, hidroxipropilmetilceluloza, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film: hidroxipropilmetilceluloza, dioxid de titan.

Precauții:

Inainte de administrarea Ibutin® trebuie exclusa existenta unei afectiuni organice la nivelul sistemului digestiv (de exemplu enterita inflamatorie, ocluzie mecanica, etc).

Atenționări:

Datorita prezentei lactozei, acest medicament nu este recomandat in sindroamele metabolice rare de tip galactozemie congenitala, sindrom de malabsorbtie a glucozei si galactozei, deficit de lactaza.

Acest medicament este destinat tratamentului adultilor, forma farmaceutica (comprimat filmat cu eliberare prelungita) si concentratia (300 mg/comprimat), nefiind adecvata pentru copii.

Reacții adverse ale Ibutin 300 mg, comprimate filmate:

In studiile clinice au fost raportate rar cazuri de reactii adverse cutanate.

Supradozajul:

Nu s-au raportat cazuri de supradozaj. In caz de ingestie a unor doze mari, tratamentul este simptomatic.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Nu se cunosc.

Administrarea de Ibutin 300 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Studiile la animale nu au pus in evidenta efecte teratogene. In absenta efectelor teratogene la animale, nu se anticipeaza efecte malformative la om. In clinica, nu exista pana in prezent suficiente date pentru a evalua un eventual efect malformativ sau fetotoxic al trimebutinei administrate in timpul sarcinii.

In consecinta, ca o masura de precautie, este de preferat evitarea administrarii trimebutinei in primul trimestru de sarcina. Utilizarea trimebutinei in trimestrele 2 si 3 de sarcina nu se recomanda decat daca este absolut necesar.

Alaptarea este posibila in timpul utilizarii trimebutinei.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu 2 blistere PVC/PVDC/AL a cate 10 comprimate filmate cu eliberare prelungita.

Condiții de păstrare:

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Alte medicamente cu substanța activă trimebutinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Ibutin 300 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Ibutin 300 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.