Prospect MEDOCLAV 375 mg, 625 mg, 1000 mg comprimate filmate

Substanța activă: amoxicillinum+acidum clavulanucum
Producator: Medochemie Ltd., Cipru
Clasa ATC: [J01CR]: antiinfectioase de uz sistemic >> antibiotice >> peniciline cu spectru larg >> peniciline in combinatii inclusiv inhibitori de betalactamaza
Categoria: Antibiotice, antimicotice, antiinfectioase
Medoclav este un antibiotic şi acţionează ucigând bacteriile care provoacă infecţii. Conţine două medicamente diferite denumite amoxicilină şi acid clavulanic. Amoxiclina aparţine unei clase de medicamente denumite “peniciline”, cărora le poate fi blocată funcţionarea (pot fi inactivate). Cealaltă substanţă activă (acidul clavulanic) previne întâmplarea acestui lucru.

Indicații MEDOCLAV 375 mg, 625 mg, 1000 mg comprimate filmate:

Medoclav este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene, la copii şi adulţi:

Comprimate filmate 375 mg

• sinuzită
• infecţii ale tractului urinar
• infecţiile ale pielii
• abcese dentare

Comprimate filmate 625 mg; 1000 mg

• infecţii ale urechii sau ale sinusurilor
• infecţii ale tractului respirator
• infecţii ale tractului urinar
• infecţiile ale pielii şi ale ţesuturilor moi, inclusiv infecţii dentare
• infecţii osoase şi articulare.

Contraindicații:

Nu luaţi Medoclav:
• dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la amoxicilină, acid clavulanic, penicilină sau la oricare dintre celelalte componente ale Medoclav
• dacă aţi avut vreodată vreo reacţie alergică (de hipersensibilitate) la orice alt antibiotic. Aceasta poate include o erupţie pe piele sau o umflare a feţei sau gâtului
• dacă aţi avut vreodată probleme hepatice sau icter (îngălbenirea pielii) când aţi luat un antibiotic.

Nu luaţi Medoclav dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Medoclav.

Administrare MEDOCLAV 375 mg, 625 mg, 1000 mg comprimate filmate:

Luaţi întotdeauna Medoclav exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi şi copii cu greutatea de cel puţin 40 kg

Comprimate filmate 375 mg
Doza uzuală este:
• 1 comprimat de trei ori pe zi

Comprimate filmate 625 mg
Doza uzuală este:
• 1 comprimat de trei ori pe zi

Comprimate filmate 1000 mg
• doza uzuală – 1 comprimat de două ori pe zi
• doza crescută – 1 comprimat de trei ori pe zi

Copii cu greutate mai mică de 40 kg
Copiii cu vârsta de cel mult 6 ani trebuie să fie trataţi, de preferinţă, cu Medoclav suspensie orală sau plicuri.

Comprimate filmate 375 mg
Nu sunt recomandate comprimatele de Medoclav.

Comprimate filmate 625 mg
Cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului când administraţi Medoclav comprimate copiilor cu greutate mai mică de 40 kg.

Comprimate filmate 1000 mg
Cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului când administraţi Medoclav comprimate copiilor cu greutate mai mică de 40 kg.

Pacienţii cu probleme renale şi hepatice
• Dacă aveţi probleme renale, doza poate fi modificată. Medicul dumneavoastră poate alege o concentraţie diferită sau un alt medicament.
• Dacă aveţi probleme hepatice este posibil să faceţi mai des analize de sânge pentru a vedea cum funcţionează ficatul dumneavoastră

Cum să luaţi Medoclav
• Înghiţiţi comprimatele întregi cu un pahar de apă la începutul unei mese sau imediat înainte de masă
• Spaţiaţi dozele la intervale egale în timpul zilei, lăsând un interval de cel puţin 4 ore între ele. Nu luaţi 2 doze într-o oră.
• Nu luaţi Medoclav mai mult de 2 săptămâni. Dacă continuaţi să nu vă simţiţi bine, trebuie să mergeţi din nou la medic.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Medoclav
Dacă luaţi prea mult Medoclav, semnele pot include deranjament stomacal (greaţă, vărsături sau diaree) sau convulsii. Discutaţi cu medicul dumneavoastră cât mai curând posibil. Luaţi cu dumneavoastră cutia sau flaconul medicamentului pentru a-l arăta medicului.

Dacă uitaţi să luaţi Medoclav
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o de îndată ce vă amintiţi. Nu trebuie să luaţi următoarea doză prea curând, ci să aşteptaţi să treacă aproximativ 4 ore înainte de a lua următoarea doză.

Dacă încetaţi să luaţi Medoclav
Continuaţi să luaţi Medoclav până la terminarea tratamentului, chiar dacă vă simţiţi mai bine. Aveţi nevoie de fiecare doză pentru a ajuta la combaterea infecţiei. Dacă o parte din bacterii supravieţuiesc, ele pot provoca revenirea infecţiei.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție MEDOCLAV 375 mg, 625 mg, 1000 mg comprimate filmate:

Medoclav 375 mg comprimate filmate
Substanţele active sunt amoxicilină şi acid clavulanic.
Fiecare comprimat filmat conţine amoxicilină 250 mg (sub formă de amoxicilină trihidrat), acid clavulanic 125 mg (sub formă de clavulanat de potasiu) şi excipienţi: nucleu - stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal, amidonglicolat de sodiu, celuloză microcristalină şi film - dioxid de titan (E 171), metilceluloză, dietilftalat, dimeticonă, talc.

Medoclav 625mg comprimate filmate
Substanţele active sunt amoxicilină şi acid clavulanic.
Fiecare comprimat filmat conţine amoxicilină 500 mg (sub formă de amoxicilină trihidrat), acid clavulanic 125 mg (sub formă de clavulanat de potasiu) şi excipienţi: nucleu - stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal, amidonglicolat de sodiu, celuloză microcristalină şi film - dioxid de titan (E 171), metilceluloză, dietilftalat, dimeticonă, talc

Medoclav 1000 mg comprimate filmate
Substanţele active sunt amoxicilină şi acid clavulanic.
Fiecare comprimat filmat conţine amoxicilină 875 mg (sub formă de amoxicilină trihidrat), acid clavulanic 125 mg (sub formă de clavulanat de potasiu) şi excipienţi: amidonglicolat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, celuloză microcristalină, talc, dioxid de titan (E 171), hipromeloză, macrogol 6000, propilenglicol.

Precauții:

Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua acest medicament dacă:
• aveţi mononucleoză infecţioasă
• urmaţi tratament pentru probleme hepatice sau renale
• nu urinaţi regulat.

Dacă nu sunteţi sigur dacă vreuna dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Medoclav.

În anumite situaţii, medicul dumneavoastră poate face investigaţii pentru a determina tipul de bacterie care a provocat infecţia dumneavoastră. În funcţie de rezultat, este posibil să primiţi concentraţii diferite de Medoclav sau alte medicamente.

Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent
Medoclav poate agrava unele dintre afecţiunile existente sau poate provoca reacţii adverse. Acestea includ reacţii alergice, convulsii şi inflamaţia intestinului gros. Trebuie să fiţi atent la anumite simptome în timp ce luaţi Medoclav, pentru a reduce riscul oricăror probleme.

Analize de sânge şi de urină
Dacă faceţi analize de sânge (cum ar fi analize ale formulei globulelor roşii ale sângelui sau analize ale funcţiei hepatice) sau analize urinare (pentru glucoză), spuneţi-i medicului sau asistentei că luaţi Medoclav. Trebuie să faceţi acest lucru din cauză că Medoclav poate influenţa rezultatele acestor tipuri de analize.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Medoclav poate provoca reacţii adverse, iar simptomele vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât dacă vă simţiţi bine.

Reacții adverse ale MEDOCLAV 375 mg, 625 mg, 1000 mg comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Medoclav poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent

Reacţii alergice:
• erupţie pe piele
• inflamaţia vaselor de sânge (vasculită) care poate fi vizibilă ca pete umflate roşii sau violet pe piele, dar care poate afecta şi alte părţi ale corpului
• febră, durere articulară, umflarea ganglionilor de la nivelul gâtului, axilei (subsuoară) sau zonei inghinale
umflare, uneori a feţei sau gurii (angioedem), care determină dificultăţi de respiraţie
• colaps.

→ Contactaţi un medic imediat dacă prezentaţi vreunul dintre aceste simptome. Întrerupeţi administrarea de Medoclav.

Inflamaţia intestinului gros
Inflamaţia intestinului gros, care provoacă diaree apoasă, de obicei însoţită de sânge şi mucus, durere de stomac şi/sau febră.

→ Contactaţi-l pe medicul dumneavoastră cât mai curând posibil pentru recomandări în cazul în care prezentaţi aceste simptome.

Reacţii adverse foarte frecvente
Acestea pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
• diaree (la adulţi).

Reacţii adverse frecvente Acestea pot afecta până la 1 din 10 persoane
• candidoză (candida – o infecţie fungică a vaginului, cavităţii bucale sau a pliurilor pielii)
• senzaţie de rău (greaţă), mai ales în cazul dozelor mari
→ în acest caz luaţi Medoclav înainte de masă
• vărsături
• diaree (la copii).

Reacţii adverse mai puţin frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 100 de persoane
• erupţie pe piele, mâncărime
• urticarie (erupţie pruriginoasă supradenivelată)
• indigestie
• ameţeli
• durere de cap.

Reacţii adverse mai puţin frecvente care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge:
• creşterea valorilor anumitor substanţe (enzime) produse de ficat.

Reacţii adverse rare
Acestea pot afecta până la 1 din 1000 de persoane
• erupţie pe piele, care poate fi veziculară şi care poate arăta ca nişte mici ţinte (pete închise la culoare în centru înconjurate de o zonă mai palidă, cu un inel închis la culoare în jurul marginii – eritem polimorf)
→ dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, contactaţi de urgenţă un medic.

Reacţii adverse rare care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge:
• număr mic de celule implicate în procesul de coagulare a sângelui
• număr mic de globule albe.

Alte reacţii adverse
Alte reacţii adverse au apărut la un număr foarte mic de persoane, dar frecvenţa lor exactă nu este cunoscută.
• reacţii alergice (a se vedea mai sus)
• inflamaţie a intestinului gros (a se vedea mai sus)
• reacţii grave ale pielii:
- o erupţie generalizată cu vezicule şi descumare a pielii, mai ales în jurul gurii, nasului, ochilor şi organelor genitale (sindrom Stevens-Johnson) şi o formă mai severă, provocând o descuamare extensivă a pielii (mai mult de 30% din suprafaţa corporală – necroliză epidermică toxică)
- erupţie generalizată cu piele roşie şi mici vezicule conţinând puroi (dermatită buloasă exfoliativă)
- o erupţie roşie, solzoasă, cu noduli sub piele şi vezicule (pustuloză exantematică).
→ Contactaţi imediat un medic dacă prezentaţi oricare dintre aceste simptome.
• inflamaţie hepatică (hepatită)
• icter, provocat de o creştere a bilirubinei din sânge (o substanţă produsă în ficat) care face ca pielea dumneavoastră şi albul din jurul ochilor să fie galbene
• inflamaţia tubulilor renali
• durează mai mult ca sângele să coaguleze
• hiperactivitate
• convulsii (la persoanele care iau doze mari de Medoclav sau care au probleme renale)
• limbă de culoare neagră care arată păroasă
• dinţi pătaţi (la copii), de obicei care dispar prin periere.

Reacţii adverse care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge sau de urină:
• o scădere severă a numărului de globule albe
• un număr scăzut de globule roşii (anemie hemolitică)
• cristale în urină.

Dacă vă apar reacţii adverse
→ Spuneţi-i medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă oricare dintre reacţiile adverse devine severă sau îngrijorătoare, sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente. Acestea incud medicamente eliberate fără prescripţie medicală sau medicamente din plante.

În cazul în care luaţi alopurinol (utilizat pentru gută) concomitent cu Medoclav, va creşte probabilitatea de a avea o reacţie alergică pe piele.

În cazul în care luaţi probenecid (utilizat pentru gută), medicul dumneavoastră poate decide ajustarea dozei dumneavoastră de Medoclav.

Dacă se iau concomitent cu Medoclav medicamente care împiedică formarea de cheaguri de sânge (cum ar fi warfarina), atunci vor fi necesare analize de sânge suplimentare.

Medoclav poate afecta modul în care funcţionează metotrexatul (un medicament utilizat pentru a trata cancerul sau afecţiunile reumatice).

Administrarea de MEDOCLAV 375 mg, 625 mg, 1000 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau dacă alăptaţi, vă rugăm informaţi-l pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Prezentare ambalaj:

Medoclav 375 mg comprimate filmate
Comprimate filmate sunt sub formă de capsule, biconvexe, de culoare albă.
Medoclav 375 mg, comprimate filmate este disponibil în cutii cu 4 blistere cu câte 4 comprimate filmate.

Medoclav 625 mg comprimate filmate
Comprimate filmate sunt sub formă de capsule, biconvexe, de culoare albă.
Medoclav 625 mg, comprimate filmate este disponibil în cutii cu 4 blistere cu câte 4 comprimate filmate.

Medoclav, 1000 mg comprimate filmate
Comprimate filmate sunt sub formă de capsule, biconvexe, de culoare albă.
Medoclav 1000 mg, comprimate filmate este disponibil în cutii cu 2 blistere cu câte 7 comprimate filmate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Medoclav după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă amoxicillinum+acidum clavulanucum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu MEDOCLAV 375 mg, 625 mg, 1000 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul MEDOCLAV 375 mg, 625 mg, 1000 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.