Prospect MYO-RELAXIN, fiole

Substanța activă: suxamethonii chloridum
Clasa ATC: [M03AB]: sistemul muscular-scheletic >> miorelaxante >> miorelaxante periferice >> derivati de colina

Indicații MYO-RELAXIN, fiole:

Ca medicatie adjuvanta a anesteziei generale, pentru a usura intubatia traheala, ventilatie mecanica si in multe interventii chirurgicale sau obstetricale; pentru reducerea intensitatii contractiilor musculare in cadrul convulsoterapiei farmacologice sau electrice.

Contraindicații:

Suxametoniul este contraindicat in caz de plagi oculare, hipertermie maligna in antecedente, deficit congenital de colinesteraza plasmatica, hiperkaliemie, arsuri intinse si politraumatisme, denervari intinse recente - tetraplegie, distrofie musculara Duchenne, tetanos (risc de hiperkaliemie periculoasa), miotonie, miastenie grava in stadiu avansat (favorizeaza transformarea blocului neuro-muscular depolarizant in bloc antidepolarizant); prudenta sau se evita in caz de boli hepatice grave, anemie marcata, malnutritie, deshidratare si atunci cand bolnavul este supus la modificari termice. Ca si alte curarizante, suxametoniul se administreaza numai de catre anestezist, sub supraveghere stricta, avand la dispozitie mijloace de intubare traheala, administrare de oxigen si asistare a respiratiei. Nu se injecteaza dupa curarizante antidepolarizante (antagonism); nu se administreaza concomitent cu neostigmina sau alte anticolinesterazice, procaina, procainamida (inhiba metabolizarea curarizantului); efectul suxametoniului poate fi crescut sau prelungit prin antibiotice aminoglicozidice, chinina, chinidina, citostatice (ciclofosfamida, mercaptopurina etc.), amfotericina B.

Administrare MYO-RELAXIN, fiole:

In injectie intravenoasa, la adult 20-80 mg (in functie de efectul dorit si reactivitatea individuala); perfuzie intravenoasa (pentru efect prelungit) cu solutie 0,1-0,2%, cate 2,5-4 mg/min (la adult); la copii se poate injecta intramuscular, pana la 2,5 mg/kg (fara a depasi 150 mg).

Acțiune:

Curarizant depolarizant cu efect de scurta durata (este repede hidrolizat de colinesteraza plasmatica); efectul se instaleaza la circa 1 minut de la injectarea intravenoasa si se mentine 3-10 minute (in functie de doza); paralizia poate fi precedata de fasciculatii musculare.

Compoziție MYO-RELAXIN, fiole:

Fiole continand suxametoniu hidrobromhidr. 100 mg, sub forma de pulbere pentru prepararea de solutie injectabila

Reacții adverse ale MYO-RELAXIN, fiole:

Frecvent dureri musculare postoperator; hiperkaliemie (marcata la bolnavii cu arsuri sau politraumatizati); uneori regurgitatii, tahicardie sau bradicardie, aritmii, hipertensiune sau hipotensiune arteriala, salivatie, cresterea presiunii intraoculare, reactii alergice (foarte rar soc anafilactic), hipertermie maligna; posibilitate de apnee prelungita.
Alte medicamente cu substanța activă suxamethonii chloridum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu MYO-RELAXIN, fiole(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul MYO-RELAXIN, fiole vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.