Prospect Pharmaton, capsule moi
Substanța activă: combinatii
Producator: Boehringer Ingelheim Pharma GmbH & Co.KG
Clasa ATC: [A11JC]:
tractul digestiv si metabolism >>
vitamine >>
alte preparate cu combinatii de vitamine >>
alte produse cu vitamine, combinatii
Grupa farmaceutică: vitamine
Indicații Pharmaton, capsule moi:
Pharmaton este indicat în:- stările de epuizare (de exemplu provocate de stres), oboseală, slăbiciune, scăderea capacităţii de concentrare, precum şi pentru creşterea tonusului psihic;
- prevenţia şi tratamentul simptomelor determinate de nutriţia neechilibrată calitativ şi cantitativ la vârstici sau datorită preferinţelor legate de dietă, pierderea apetitului, anorexiei sau epuizării datorate unei afecţiuni acute sau cronice, incluzând şi intervenţiile chirurgicale, perioada de convalescenţă.
O dietă bogată şi diversificată are cel mai important rol în evitarea deficitului de vitamine, săruri minerale şi oligoelemente, care nu pot fi sintetizate de organism.
Contraindicații:
Nu luaţi Pharmaton dacă:- sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţele active sau la oricare dintre componentele medicamentului;
- sunteţi alergic la arahide sau soia
- aveţi tulburări ale metabolismului calciului, cum sunt: nivel crescut al calciului în sânge (hipercalcemie) sau excreţie crescută a calciului prin urină (hipercalciurie);
- suferiţi de insuficienţă renală;
- aveţi un aport prea mare de vitamine A şi D (hipervitaminoză preexistentă a vitaminelor A sau D);
- utilizaţi concomitent alte medicamente care conţin vitamina D;
- urmaţi tratament cu retinoizi (de exemplu anumite medicamente pentru acnee).
Administrare Pharmaton, capsule moi:
Utilizaţi întotdeauna Pharmaton exact aşa cum v-a spus farmacistul sau medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu farmacistul sau cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur.Adulţi: doza uzuală este de o capsulă Pharmaton capsule moi pe zi, administrată cu alimente, preferabil la micul dejun.
Respectaţi doza recomandată în prospect sau prescrisă de medicul dumneavoastră. În cazul în care consideraţi că efectul medicamentului este prea slab sau prea puternic, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Copii: medicamentul nu este destinat utilizării la copii sub 12 ani.
Vârstnici: nu există recomandări speciale privind doza administrată la această grupă de vârstă.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Pharmaton
În cazul în care aţi luat mai multe capsule decât doza recomandată, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Toxicitatea medicamentului în caz de supradozaj va fi cea produsă de vitaminele liposolubile A şi D. Administrarea zilnică prelungită de cantităţi mari (corespunzând la 25 capsule pentru vitamină A şi 5 capsule pentru vitamină D) pot produce simptome de toxicitate cronică precum vărsături, dureri de cap, somnolenţă şi diaree. Simptome de toxicitate acută se observă doar la doze şi mai crescute.
Dacă uitaţi să luaţi Pharmaton
Dacă uitaţi să vă luaţi capsula, luaţi-o imediat ce vă reamintiţi, în aceeaşi zi. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acțiune:
Pharmaton, capsule moi aparţine grupei vitaminelor.Compoziție Pharmaton, capsule moi:
O capsulă moale de Pharmaton conţine:Substanţele active sunt: extract standardizat de Panax ginseng 40,000 mg, vitamina A concentrat (forma uleioasă) 2,667 mg (2667 UI), colecalciferol concentrat (forma uleioasă) 0,200 mg (200 UI), all-rac-a-tocoferil acetat 14,900 mg, nitrat de tiamină 1,400 mg, riboflavină 1,600 mg, clorhidrat de piridoxină 2,000 mg, ciancobalamină 0,001 mg, biotină 0,150 mg, nicotinamidă 18,000 mg, acid ascorbic 60,000 mg, acid folic 0,1000 mg, cupru 2,000 mg sub formă de sulfat de cupru, mangan 2,500 mg sub formă de sulfat de mangan monohidrat, magneziu 10,00 mg sub formă de sulfat de magneziu, fier 10,000 mg sub formă de sulfat feros, zinc 1,000 mg sub formă de sulfat de zinc monohidrat, calciu 100,000 mg sub formă de hidrogenofosfat de calciu anhidru, seleniu 0,050 mg sub formă de selenit de sodium, lecitină 100,00 mg.
Celelalte componente sunt: ulei de rapiţă rafinat, gliceride solide de semisinteză, etilvanilină, gelatină, lactoză monohidrat, ulei de arahide, butyl-hidroxi-anisol (BHA), butyl-hidroxi-toluen (BHT), glicerol 85%, oxid negru de fer (E 172), oxid roşu de fer (E 172), trigliceride cu catenă medie, dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Precauții:
Informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul în cazul în care:- aveţi o altă afecţiune;
- aveţi alergii.
Atenționări:
Pharmaton capsule nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.Informaţii importante privind unele componente ale Pharmaton
Medicamentul conţine lactoză.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Medicamentul conţine ulei de arahide. Dacă sunteţi alergic la arahide sau soia, nu luaţi acest medicament.
Reacții adverse ale Pharmaton, capsule moi:
Ca toate medicamentele, Pharmatonpoate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii
Următorii termeni sunt utilizaţi pentru a indica cât de frecvente sunt reacţiile adverse:
Frecvente: mai puţin de 1 pacient din 10, dar mai mult de 1 din 100;
Mai puţin frecvente: mai puţin de 1 pacient din 100, dar mai mult de 1 din 1000;
Rare: mai puţin de 1 pacient din 1000, dar mai mult de 1 din 10 000;
Foarte rare: mai puţin de 1 pacient din 10000;
Cu frecvenţă necunoscută: nu poate fi estimată din datele disponibile.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: dureri de cap
Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă, vărsături
Mai puţin frecvente: diaree
Cu frecvenţă necunoscută: dureri abdominale
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Cu frecvenţă necunoscută: urticarie, prurit, reacţii de hipersenibilitate
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului
Interacțiuni cu alte medicamente:
Utilizarea altor medicamenteVă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Într-un studiu despre ginseng-ul american, s-a aratat ca ginseng reduce efectul anticoagulantelor. înainte de a începe administrarea acestui medicament, se recomanda sa verificaţi împreunacu medicul dumneavoastră daca utilizaţi sau urmeaza sa utilizaţi anticoagulante (medicamente care subţiaza sângele).
Dacă utilizaţi unul dintre aceste medicamente, trebuie să îl informaţi pe medicul dumneavoastră care va decide dacă este necesară o adaptare a tratamentului.
Utilizarea Pharmaton cu alimente şi băuturi
Se recomandă administrarea împreună cu alimentele.
Administrarea de Pharmaton, capsule moi în sarcină / alaptare:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.Pharmatoncapsule moi conţine, între alte principii active, vitamina A şi D în cantităţi care corespund necesarului zilnic sau chiar mai mari.
Utilizat în dozele recomandate nu există nici o dovadă că Pharmaton capsule moi prezintă vreun risc pentru făt în timpul sarcinii. Însă, până în prezent nu există studii controlate privind femeile gravide.
Totuşi, doze mai mari de vitamina A (până la 10000 UI pe zi) şi vitamina D pot prezenta risc teratogen.
Similar altor medicamente, înainte de utilizarea Pharmatonîn timpul sarcinii şi alăptării, este necesară evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial pentru făt sau nou-născut.
Conform practicii medicale generale, utilizarea acestui medicament de femeile gravide sau care alăptează va fi decisă de medicul curant.
Prezentare ambalaj:
Capsulă moale, de formă regulară, de culoare maro închis opac, cu miros slab caracteristic, ce conţine o pastă omogenă de culoare galbenă.Cutie cu un blister din Al/PVC-PVdC a 4 capsule moi, introdus în plic din aluminiu
Cutie cu un blister Al/PVC-PVdC a 10 capsule, introdus în plic din aluminiu
Cutie cu 3 blistere Al/PVC-PVdC a câte 10 capsule moi, introduse în plic din aluminiu
Cutie cu 6 blistere Al/PVC-PVdC a câte 10 capsule moi, introduse în plic din aluminiu
Cutie cu un flacon din sticlă brună închis cu capac din aluminiu, conţinând 30 capsule moi
Cutie cu un flacon din sticlă brună închis cu capac din aluminiu, conţinând 60 capsule moi
Cutie cu un flacon din sticlă brună închis cu capac din aluminiu, conţinând 100 capsule moi
Condiții de păstrare:
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Pharmaton, capsule moi(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Pharmaton, capsule moi vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!