Prospect TETRACICLINA, draj.

Substanța activă: tetracyclinum
Clasa ATC: [J01AA]: antiinfectioase de uz sistemic >> antibiotice >> tetracicline >> tetracicline

Indicații TETRACICLINA, draj.:

Bruceloza, holera, tifos exantematic si alte rickettsioze, infectii cu Chlamydia, pneumonii cu Mycoplasma; episoade acute ale bronsitei cronice, infectii pelvine cu bacili gram-negativi sensibili, acnee grava; ca antibiotic de a doua alegere in tularemie, gonoree, sifilis, amebiaza intestinala, actinomicoza.

Contraindicații:

Alergie la tetracicline, insuficienta renala, se evita in timpul sarcinii, alaptarii si la copiii sub 8 ani, grija in insuficienta hepatica si in caz de obstructie biliara (acumulare).
Asocierea tetraciclinelor cu alte antibiotice sau chimioterapice nu este, de regula, avantajoasa; produsele lactate (inclusiv iaurtul), hidroxidul de aluminiu, compusii de calciu, magneziu si fier, colestiramina diminueaza absorbtia intestinala a tetraciclinei (se administreaza la distante de cel putin 2 ore); prudenta la asocierea cu metoxifluran (nefrotoxicitate), anticoagulante cumarinice (risc de hemoragii), sulfamide antidiabetice (risc de hipoglicemie); prudenta mare sau se evita asocierea cu alte medicamente hepatotoxice.

Administrare TETRACICLINA, draj.:

Adulti: 1-2 drajeuri la 6 ore (1-2 g/zi), in functie de gravitatea infectiei.
Copii: 25-50 mg/kilocorp si zi (fara a depasi 1 g/zi).

Se administreaza pe stomacul gol, iar in caz de iritatie gastrica, dupa mese; in curele prelungite se recomanda asocierea de vitamine din complexul B si introducerea in alimentatie a iaurtului (pentru evitarea consecintelor distrugerii florei intestinale), la nevoie se asociaza Nistatin (pentru profilaxia sau tratamentul micozelor).

Acțiune:

Antibiotic bacteriostatic cu spectru larg, cuprinzand germeni gram-pozitivi si gram-negativi aerobi si anaerobi, spirochete, micoplasme, rickettsii, chlamydii, unele protozoare; parte din tulpinile de stafilococi, streptococi, pneumococi, E. coli, Klebsiella, Enterobacter, H. Influenzae, Proteus indol-pozitiv si majoritatea tulpinilor de Pr. vulgaris si Ps. aeruginosa sunt rezistente. Realizeaza concentratii mari in urina si bila.

Compoziție TETRACICLINA, draj.:

Drajeuri continand tetraciclina 250 mg sau 125 mg.

Reacții adverse ale TETRACICLINA, draj.:

Greata, diaree; suprainfectii cu microorganisme rezistente (Candida, germeni coliformi, stafilococi), manifestate prin stomatita, prurit anal, uneori complicatii grave (candidoza pulmonara, enterita stafilococica fulminanta); creste azotemia si agraveaza fenomenele toxice ale insuficientei renale; depuneri in dinti cu colorare galbena si hipoplazia smaltului, depuneri in oase, chiar tulburari de crestere (cand se administreaza la copiii mici sau in ultima perioada a sarcinii); hepatite toxice grave (mai ales la femeile gravide tratate pentru pielonefrita), rareori pancreatita acuta, reactii alergice, fotosensibilizare.

Preparatele tinute mult timp la caldura si umezeala pot provoca (prin produse de degradare) un sindrom tip Fanconi dobandit.

Poate interfera determinarea glucozei urinare si a urobilinogenului.
Alte medicamente cu substanța activă tetracyclinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu TETRACICLINA, draj.(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul TETRACICLINA, draj. vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.