Prospect Xorox 30 mg/g unguent oftalmic
Substanța activă: aciclovirum
Indicații Xorox 30 mg/g unguent oftalmic:
Este utilizat pentru tratarea infecțiilor ochilor cauzate de virusul herpes simplex. Medicamentul acționează anihilând sau oprind dezvoltarea virusurilor în regiunea situată în partea din față a globului ocular (cornee).Contraindicații:
Nu utilizați Xorox 30 mg/g unguent oftalmic− dacă sunteți alergic(ă) la aciclovir sau valaciclovir sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
Administrare Xorox 30 mg/g unguent oftalmic:
Instrucțiuni de utilizarePentru administrare oftalmică
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur(ă).
Dacă nu se prescrie altfel de către un medic, doza recomandată este:
Aplicați o bandă de unguent cu lungimea de 1 cm în sacul conjunctival inferior, de 5 ori pe zi (la interval de 4 ore). Orele sugerate sunt: 7:00, 11:00, 15:00, 19:00 și 23:00.
Trageți în jos pleoapa inferioară și aplicați banda de unguent în interiorul sacului conjunctival. Închideți pleoapele și rotiți globul ocular, astfel încât unguentul să se distribuie mai bine.
Este esențial să aplicați Xorox 30 mg/g unguent oftalmic în timpul zilei, la intervale regulate de 4 ore, pentru a asigura succesul tratamentului. După ce inflamația corneei s-a vindecat, tratamentul trebuie continuat timp de cel puțin 3 zile.
Utilizarea la copii și adolescenți
La fel ca la adulți.
Dacă utilizați mai mult Xorox decât trebuie
Adresați-vă medicului sau farmacistului dacă ați utilizat prea mult Xorox.
Xorox unguent oftalmic este destinat utilizării la nivelul ochiului; dacă este înghițit, cereți sfatul medicului sau farmacistului.
Dacă uitaţi să utilizați Xorox 30 mg/g unguent oftalmic
Dacă ați uitat să utilizați Xorox, folosiți-l de îndată ce vă amintiți. Cu toate acestea, dacă se apropie ora următoarei aplicări programate, omiteți aplicarea de care ați uitat. Nu utilizați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Xorox 30 mg/g unguent oftalmic
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați- vă medicului dumneavoastră.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Xorox 30 mg/g unguent oftalmic:
Substanța activă este aciclovir. 1 g de unguent conține 30 mg de aciclovir. O singură doză (1 cm de unguent) conține aciclovir 1,2 mg.- Cealaltă componentă este vaselină albă
Precauții:
Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Xorox 30 mg/g unguent oftalmicUtilizați Xorox 30 mg/g unguent oftalmic numai la nivelul ochiului
Este posibil să simțiți o ușoară înțepătură și senzație de arsură imediat după aplicare.
Dacă aveți reacții alergice imediate, cum ar fi umflarea rapidă sub piele în zone precum fața, gâtul, brațele și picioarele (angioedem) etc., contactați imediat un medic.
Dacă aveți reacții alergice precum prurit la nivelul pleoapei, inflamarea sau înroșirea ochiului, întrerupeți tratamentul cu Xorox 30 mg/g unguent oftalmic și solicitați consult medical.
Dacă vreunul dintre simptome devine grav sau reapare, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră.
Nu purtați lentile de contact în timpul tratamentului cu Xorox 30 mg/g unguent oftalmic.
Copii și adolescenți
La fel ca la adulți.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelorDin cauza naturii sale, acest medicament poate determina afectarea temporară a vederii. Prin urmare, trebuie să aveți grijă deosebită atunci când conduceți autovehicule, când lucrați neasigurat(ă) și când folosiți utilaje.
Reacții adverse ale Xorox 30 mg/g unguent oftalmic:
Ca toate medicamentele, Xorox unguent oftalmic poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Imediat după aplicarea unguentului oftalmic poate apărea o usturime sau arsură ușoară, trecătoare. Dacă observați umflare a feței, angioedem etc., încetați să utilizați Xorox și adresați-vă imediat unui medic.
Reacții alergice foarte rare (pot afecta mai puțin de 1 din 10000 de persoane)
Dacă aveți o reacție alergică sau reacții de hipersensibilitate acută, încetați să utilizați Xorox și adresațivă imediat unui medic.
Simptomele pot să includă:
• erupții pe piele, mâncărimi sau urticarie
• inflamare a feței, buzelor, limbii sau a altor părți ale corpului
• respirație sacadată, respirație șuierătoare sau dificultăți la respirație
• febră inexplicabilă (temperatură mare) și senzație de leșin, mai ales la ridicarea în picioare.
Alte reacții adverse includ:
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
arsuri sau iritații, fotofobie/sensibilitate la lumină sau senzația că există ceva în ochi (keratopatie punctată superficială)
În mod normal, aceste reacții nu necesită întreruperea tratamentului și se ameliorează imediat.
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane):
usturime sau arsură ușoară, trecătoare, apărută imediat după aplicare ochi umflați, înlăcrimați (conjunctivită)
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane):
pleoape umflate, înroșite, iritate, cu senzație de mâncărime (blefarită)
Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devine gravă sau dacă observați orice reacție adversă care nu este menționată în acest prospect, vă rugăm să vă adresați medicului sau farmacistului.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă recent sau s-ar putea să orice alte medicamente.Nu s-au observat până în prezent interacțiuni semnificative când a fost aplicat local, la nivelul ochiului.
Cu toate acestea, nu există informații suficiente privind utilizarea Xorox unguent oftalmic simultan cu alte medicamente oftalmice care conțin corticosteroizi. Medicul dumneavoastră va decide dacă este potrivit pentru dumneavoastră.
Administrarea de Xorox 30 mg/g unguent oftalmic în sarcină / alaptare:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați sau dacă credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament.Xorox unguent oftalmic poate fi utilizat în timpul sarcinii sau alăptării, deoarece la utilizarea în doze recomandate nu se așteaptă reacții adverse asupra sarcinii, fătului sau nou-născutului.
Prezentare ambalaj:
1 cutie conține Tub din aluminiu de culoare albă, cu strat interior epoxifenolic, cu capac și dispozitiv de administrare tip canulă din PEÎD de culoare albă, conținând 4,5 g unguent.Condiții de păstrare:
A se păstra la temperaturi sub 25°C.Nu lăsați medicamentul la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe etichetă și pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A nu se utiliza timp de mai mult de 4 săptămâni după deschidere.
MEDICAMENTELE EXPIRATE ŞI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă aciclovirum:
- UNGUENT CU CICLOVIR 5, ung.
- Zovirax 5%, crema
- ZOVIRAX, compr.
- CERINOLAN, compr.
- VIROLEX, ung. oft.
- EUVIROX, crema
- CEVINOLON, crema
- HERNOVIR, crema
- VIROLEX, compr.
- ZOVIRAX 50 mg/g cremă
- SUPRAVIRAN, crema
- CYCLOVIR, crema
- ELMIVIROX, crema
- ZOVIRAX, susp.
- ACIKLOVIR, compr.
- TELVIRAN 5, crema
- TELVIRAN, compr.
- VIROLEX 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
- ZOVIRAX 30 mg/g unguent oftalmic
- CYCLOVIR, compr.
- AVYCLOR, crema
- SUPRAVIRAN, pulb. inj.
- ACIKLOVIR, crema
- VIROLEX, crema
- CARGOSIL, ung. oft.
- CARGOSIL, crema
- ZOVIRAX, crema
- SUPRAVIRAN, compr.
- ZOVIRAX, crema.
- MEDOVIR, pulb. perf.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Xorox 30 mg/g unguent oftalmic(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Xorox 30 mg/g unguent oftalmic vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!