Prospect Parnido 3 mg, 6 mg, 9 mg comprimate cu eliberare prelungită

Substanța activă: paliperidonum
Producator: Krka, d.d., Novo Mesto, Slovenia
Clasa ATC: [N05AX]: sistemul nervos >> psiholeptice >> neuroleptice (antipsihotice) >> alte antipsihotice
Parnido conţine substanţa activă paliperidonă care aparţine grupei de medicamente antipsihotice.

Indicații Parnido 3 mg, 6 mg, 9 mg comprimate cu eliberare prelungită:

Parnido este utilizat în tratamentul schizofreniei la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste.

Schizofrenia este o tulburare cu simptome cum sunt auzirea, vederea sau perceperea unor lucruri care nu există în realitate, convingeri greşite, suspiciune exagerată, izolare socială, vorbire incoerentă şi aplatizare comportamentală şi afectivă. De asemenea, persoanele cu această tulburare se pot simţi deprimate, anxioase, vinovate sau încordate.

Parnido este utilizat și în tratamentul tulburării schizoafective la adulţi. Tulburarea schizoafectivă este o tulburare mintală în care o persoană prezintă o asociere de simptome de schizofrenie (enumerate mai sus), pe lângă simptomele de modificări ale dispoziţiei (senzaţie de stare de bună dispoziţie exagerată, senzaţie de tristeţe, senzaţie de agitaţie, confuzie mintală, insomnie, logoree, pierdere a interesului pentru activităţile de zi cu zi, somn în exces sau lipsa somnului, poftă de mâncare în exces sau lipsa poftei de mâncare şi gânduri de sinucidere care revin).

Parnido poate ajuta la atenuarea simptomelor bolii dumneavoastră şi poate opri revenirea acestora.

Contraindicații:

Nu luaţi Parnido

- dacă sunteţi alergic la paliperidonă, risperidonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament

Administrare Parnido 3 mg, 6 mg, 9 mg comprimate cu eliberare prelungită:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Utilizare la adulţi
Doza recomandată la adulţi este de 6 mg, o dată pe zi, luată dimineaţa. Doza poate fi mărită sau redusă de către medicul dumneavoastră în limita a 3 mg până la 12 mg, o dată pe zi, pentru schizofrenie sau 6 mg până la 12 mg, o dată pe zi, pentru tulburarea schizoafectivă. Acest lucru depinde de cât de bine acţionează medicamentul în cazul dumneavoastră.

Utilizare la adolescenţi
Doza iniţială recomandată în tratamentul schizofreniei la adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste este de 3 mg, o dată pe zi, administrată dimineaţa.

La adolescenţii cu o greutate corporală de 51 kg sau peste, doza poate fi crescută în intervalul 6 mg - 12 mg, o dată pe zi.

La adolescenţii cu o greutate corporală sub 51 kg, doza poate fi crescută la 6 mg o dată pe zi.

Medicul dumneavoastră va decide care este doza de care aveţi nevoie. Cantitatea pe care o luaţi depinde de cât de bine acţionează medicamentul în cazul dumneavoastră.

Cum şi când trebuie să luaţi Parnido
Acest medicament trebuie luat pe cale orală, înghiţit întreg cu apă sau alte lichide. Nu trebuie mestecat, divizat sau zdrobit.

Acest medicament trebuie luat în fiecare dimineaţă cu alimente sau pe nemâncate, dar în acelaşi mod în fiecare zi. Nu alternaţi între a lua acest medicament cu alimente într-o zi şi pe nemâncate în ziua următoare.

Substanţa activă, paliperidona, se dizolvă odată ce comprimatul este înghiţit, iar învelişul comprimatului se elimină din corp ca deşeu.

Pacienţi cu probleme la rinichi
Medicul dumneavoastră vă poate modifica doza din acest medicament conform modului de funcţionare a rinichilor dumneavoastră.

Vârstnici
Medicul dumneavoastră vă poate reduce doza din acest medicament dacă funcţia rinichilor vă este diminuată.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Parnido
Contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră. Puteţi avea stare de somnolenţă, oboseală, mişcări anormale ale corpului, probleme la mers şi stat în picioare, ameţeli provocate de tensiunea arterială mică sau bătăi anormale ale inimii.

Dacă uitaţi să luaţi Parnido
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă omiteţi o doză, luaţi doza următoare în ziua ce urmează dozei uitate. Dacă omiteţi două sau mai multe doze, contactaţi medicul dumneavoastră.

Dacă încetaţi să luaţi Parnido
Nu încetaţi să luaţi acest medicament deoarece veţi pierde efectele medicamentului. Nu trebuie să opriţi administrarea acestui medicament decât dacă medicul dumneavoastră vă spune să procedaţi astfel, pentru că simptomele bolii dumneavoastră pot reveni.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentatre cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Compoziție Parnido 3 mg, 6 mg, 9 mg comprimate cu eliberare prelungită:

- Substanţa activă este paliperidonă.
Parnido 3 mg
Fiecare comprimat cu eliberare prelungită conţine paliperidonă 3 mg.
Parnido 6 mg
Fiecare comprimat cu eliberare prelungită conţine paliperidonă 6 mg.
Parnido 9 mg
Fiecare comprimat cu eliberare prelungită conţine paliperidonă 9 mg.

- Celelalte componente sunt: macrogol, butilhidroxitoluen (321), povidonă, clorură de sodiu, celuloză microcristalină, stearat de magneziu, oxid roșu de fer (E 172), hidroxipropilceluloză, acetat de celuloză în nucleu; hipromeloză, dioxid de titan (E 171), talc, propilenglicol, oxid galben de fer (E 172) – numai pentru Parnido 6 mg, oxid roșu de fer (E 172) – numai pentru Parnido 9 mg în film; shelac, oxid negru de fer (E 172) și propilenglicol, în cerneala de inscripționare.

Precauții:

Înainte să luaţi Parnido, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Pacienţii cu tulburare schizoafectivă în tratament cu acest medicament trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru o potenţială schimbare de la simptome maniacale la simptome depresive.
- Acest medicament nu a fost studiat la pacienţii vârstnici cu demenţă. Totuşi, pacienţii vârstnici cu demenţă, care sunt trataţi cu alte tipuri similare de medicamente, pot avea un risc crescut de accident vascular sau deces. (vezi pct. Reacţii adverse posibile).
- dacă aveţi boala Parkinson sau demenţă. - dacă aţi fost diagnosticat vreodată cu o boală ale cărei simptome includ temperatură ridicată şi rigiditate musculară (cunoscută deasemenea ca sindromul neuroleptic malign).
- dacă aţi avut vreodată mişcări anormale ale limbii sau feţei (diskinezie tardivă). Trebuie să ştiţi că aceste două afecțiuni pot fi determinate de acest tip de medicamente.
- dacă ştiţi că aţi avut în trecut valori scăzute ale globulelor albe în sânge (care ar fi putut fi cauzate sau nu de alte medicamente).
- dacă aveţi diabet zaharat sau sunteţi predispus la diabet zaharat.
- dacă aveţi o boală de inimă sau urmaţi un tratament pentru o boală de inimă care vă predispune la tensiune arterială mică.
- dacă aveţi epilepsie.
- dacă aveţi dificultate la înghiţit, tulburări la nivelul stomacului sau intestinului care reduc capacitatea dumneavoastră de a înghiţi sau de a tranzita alimentele prin mişcări intestinale normale.
- dacă aveţi boli asociate cu diaree.
- dacă aveţi probleme cu rinichii.
- dacă aveţi probleme cu ficatul.
- dacă aveţi erecţie prelungită şi/sau dureroasă.
- dacă aveţi dificultăţi în menţinerea temperaturii corporale centrale sau sunteţi expus la supraîncălzire.
- dacă aveţi o cantitate anormal de mare a hormonului prolactină în sânge sau dacă aveţi o eventuală tumoră dependentă de prolactină.
- dacă dumneavoastră sau alt membru al familiei dumneavoastră aveţi/are antecedente de formare a cheagurilor de sânge, deoarece medicamentele antipsihotice au fost asociate cu formarea cheagurilor de sânge.

Dacă vă aflaţi în oricare dintre aceste situaţii, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră, pentru că acesta poate dori să vă ajusteze doza sau să vă monitorizeze o perioadă de timp.

Deoarece la pacienţii trataţi cu paliperidonă s-a observat foarte rar scăderea periculoasă a unui anumit tip de globule albe din sânge necesare pentru a lupta împotriva infecţiei, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice numărul de globule albe din sânge.

Paliperidona poate determina creşterea în greutate. O creştere semnificativă în greutate vă poate afecta în mod negativ sănătatea. Medicul dumneavoastră trebuie să vă măsoare în mod regulat greutatea corporală.

Deoarece la pacienţii trataţi cu paliperidonă s-a observat diabet zaharat sau agravare a diabetului zaharat pre-existent, medicul dumneavoastră va trebui să verifice semnele de hiperglicemie. La pacienţii cu diabet zaharat pre-existent, glicemia trebuie monitorizată regulat.

În timpul unei operaţii la nivelul ochiului, care vi se efectuează din cauza opacităţii cristalinului (intervenţie chirurgicală pentru cataractă), pupila (partea rotundă și neagră din mijlocul ochiului) poate să nu crească în dimensiune atât cât este necesar. De asemenea, irisul (partea colorata a ochiului), poate deveni flasc în timpul interventiei chirurgicale şi acest fapt poate duce la leziuni ale ochiului. Dacă sunteți planificat pentru a avea o operatie la ochi, asigurați-vă că spuneți medicului dumneavoastră oftalmolog că luați acest medicament.

Copii şi adolescenţi
Parnido nu este recomandat pentru utilizare în tratamentul schizofreniei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 15 ani.
Parnido nu este recomandat pentru utilizare în tratamentul tulburării schizoafective la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
Acest lucru este determinat de faptul că nu se cunoaşte dacă medicamentul este sigur sau eficient la aceste grupe de vârstă.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În cursul tratamentului cu acest medicament pot apare ameţeli şi probleme de vedere (vezi pct. Reacţii adverse posibile). Acestea trebuie luate în considerare atunci când este necesară atenţie completă, de exemplu când conduceţi un vehicul sau folosiţi utilaje.

Parnido conține sodiu
Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică poate fi considerat "fără sodiu".

Reacții adverse ale Parnido 3 mg, 6 mg, 9 mg comprimate cu eliberare prelungită:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă:
- Aveţi cheaguri de sânge în vene, în special la nivelul picioarelor (simptomele includ umflare, durere şi înroşire a picioarelor), care se pot deplasa prin vasele de sânge până la nivelul plămânilor şi pot determina durere la nivelul pieptului şi dificultăţi în respiraţie. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, solicitaţi imediat sfatul medicului.
- Aveţi demenţă şi prezentaţi o modificare bruscă a stării dumneavoastră mintale sau slăbiciune instalată brusc sau amorţeală a feţei, a braţelor sau a picioarelor, în special pe o parte sau vorbire neclară, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. Acestea pot fi semnele unui accident vascular cerebral.
- Aveţi febră, rigiditate musculară, transpiraţii sau reducere a nivelului de conştienţă (o boală numită "sindrom neuroleptic malign"). Este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă.
- Sunteţi bărbat şi aveţi erecţie prelungită sau dureroasă. Acest fapt se numeşte priapism. Este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă.
- Aveţi mişcări involuntare ritmice ale limbii, gurii şi feţei. Poate fi necesară întreruperea tratamentului cu paliperidonă.
- Este posibil să manifestaţi o reacţie alergică severă caracterizată prin febră, umflare a gurii, feţei, buzelor sau limbii, respiraţie dificilă, mâncărimi ale pielii, erupţii trecătoare pe piele şi uneori scădere a tensiunii arteriale (culminând cu o “reacţie anafilactică”).

Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
- incapacitate de a dormi sau de a rămâne adormit
- parkinsonism: această afecţiune poate include mişcări ale corpului încete sau afectate, senzaţie de încordare sau rigiditate musculară (mişcările dumneavoastră devin sacadate) şi, uneori, chiar o senzaţie de „îngheţare“ a mişcărilor şi apoi repornire. Alte semne de parkinsonism includ mers lent târşâit, un tremor în repaus, creştere a secreţiei salivare şi/sau senzaţie de gură apoasă, faţă lipsită de expresie,
- nelinişte
- senzaţie de somnolenţă sau stare de alertă scăzută
- dureri de cap.

Reacţii adverse frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane:
- infecţii la nivelul pieptului (bronşită), manifestări asemănătoare gripei, infecţii ale sinusurilor, infecţii de tract urinar, stare de boală asemănătoare cu gripa
- creştere în greutate, creştere a poftei de mâncare, scădere în greutate, scădere a poftei de mâncare
- stare de exaltare (manie), iritabilitate, depresie, anxietate
- distonie: aceasta este o stare care implică contracţii musculare involuntare încetinite sau susţinute. Deşi poate implica orice parte a corpului (având ca rezultat o postură anormală), distonia implică adesea muşchii feţei, producând mişcări anormale ale ochilor, gurii, limbii sau maxilarului.
- ameţeli
- diskinezie: aceasta este o stare care implică mişcări musculare involuntare şi poate include mişcări repetitive, spastice sau neregulate sau spasmodice
- tremor (tremurături)
- vedere înceţoşată
- o întrerupere în activitatea de conducere între părţile superioare şi inferioare ale inimii, conducere electrică a inimii anormală, prelungire a intervalului QT al inimii dumneavoastră, bătăi lente ale inimii, bătăi rapide ale inimii
- scădere a tensiunii arteriale la ridicatul în picioare (consecutiv, unele persoane care iau Parnido pot avea o senzaţie de leşin, ameţeli sau pot leşina la ridicarea bruscă sau la statul în picioare), tensiune arterială mare
- durere în gât, tuse, nas înfundat
- durere abdominală, disconfort abdominal, vărsături, greaţă, constipaţie, diaree, indigestie, gură uscată, dureri de dinţi
- valori crescute ale transaminazelor în sânge
- mâncărime, erupţie trecătoare pe piele
- dureri osoase sau musculare, dureri de spate, durere articulară
- pierdere a ciclului menstrual
- febră, slăbiciune, fatigabilitate (oboseală).

Reacţii adverse mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane
- pneumonie, infecţie a căilor respiratorii, infecţie a vezicii urinare, infecţie a urechii, amigdalită
- număr scăzut de celule albe, reducere a numărului de trombocite (celule din sânge care ajută la oprirea sângerărilor), anemie, scădere a globulelor roşii din sânge
- Parnido poate creşte cantitatea unui hormon denumit "prolactină" identificat cu ocazia unui test de sânge (care poate sau nu să determine manifestări). Atunci când apar manifestările unei valori crescute de prolactină în sânge, acestea pot include: (la bărbaţi) umflare a sânilor, dificultăţi de a obţine sau de a menţine o erecţie sau alte disfuncţii sexuale, (la femei) disconfort la nivelul sânilor, scurgere de lapte din sâni, absenţă a menstruaţiei sau alte tulburări menstruale
- diabet zaharat sau înrăutaţire a unui diabet zaharat, glicemie crescută, creşterea taliei, pierdere a poftei de mâncare determinând malnutriţie şi greutate corporală scăzută, trigliceride (o grăsime) crescute în sânge
- tulburări de somn, confuzie, libido scăzut, incapacitate de a avea orgasm, nervozitate, coşmaruri
- diskinezie tardivă (spasme sau convulsii incontrolabile la nivelul feţei, limbii sau altor părţi ale corpului). Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi mişcări ritmice involuntare ale limbii, gurii şi feţei. Poate fi necesară întreruperea tratamentului cu Parnido.
- convulsii, leşin, nevoie permanentă de a vă mişca părţi ale corpului, ameţeli atunci când staţi în picioare, tulburări de atenţie, tulburări de vorbire, pierdere a gustului sau gust anormal, reducere a sensibilităţii pielii la durere şi atingere, senzaţie de furnicături, înţepături sau senzaţie de amorţeală la nivelul pielii
- hipersensibilitate a ochilor la lumină, infecţie a ochiului sau "conjunctivită acută", ochi uscat
- o senzaţie de rotire (vertij), ţiuituri în urechi, dureri în urechi
- bătăi neregulate ale inimii, traseu electric anormal al inimii (electrocardiogramă sau ECG), o senzaţie de fluturare sau bătăi puternice în piept (palpitaţii)
- tensiune arterială mică
- dificultăţi de respiraţie, respiraţie şuierătoare, sângerare nazală
- edem al limbii, infecţie la nivelul stomacului sau intestinului, dificultăţi la înghiţire, eliminare excesivă a gazelor sau flatulenţă
- GGT crescută (o enzimă a ficatului numită gama-glutamiltransferaza) în sângele dumneavoastră, enzime hepatice crescute în sângele dumneavoastră
- erupţie pe piele (sau “urticarie”), cădere a părului, eczemă, acnee
- o creştere a CPK (creatinin fosfokinaza) în sângele dumneavoastră, o enzimă care este eliberată uneori cu ocazia producerii rupturilor musculare, spasme muculare, articulaţii înţepenite, inflamaţie articulară, slăbiciune musculară, dureri la nivelul gâtului
- incontinenţă (lipsă a controlului) urinară, urinare frecventă, incapacitate de a urina, dureri la urinat
- disfuncţie erectilă, tulburări de ejaculare
- absenţă a menstruaţiei sau alte probleme cu ciclul dumneavoastră menstrual (la femei), scurgere de lapte din sâni, disfuncţie sexuală, dureri de sân, disconfort la nivelul sânilor - edem al feţei, gurii, ochilor sau buzelor, edem al corpului, braţelor sau picioarelor
- frisoane, o creştere a temperaturii corpului
- o modificare a modului în care mergeţi
- senzaţie de sete
- dureri în piept, disconfort la nivelul pieptului, stare de rău
- cădere.

Reacţii adverse rare: pot afecta până la 1 din 1000 persoane
- infecţie a ochiului, infecţie cu ciuperci a unghiilor, infecţie a pielii, inflamaţie a pielii cauzată de acarieni
- număr periculos de mic al anumitor tipuri de celule din sângele dumneavoastră, necesare în lupta împotriva infecţiilor
- reducere a numărului celulelor saguine albe care ajută la protecţia împotriva infecţiilor, creştere a numărului de eozinofile (un tip de celulă saguină albă) în sângele dumneavoastră
- reacţie alergică severă caracterizată prin febră, umflare a gurii, feţei, buzelor sau limbii, dificultăţi de respiraţie, senzaţie de mâncărime (prurit), erupţie trecătoare pe piele şi uneori scădere a tensiunii arteriale, reacţie alergică
- zahăr în urină
- secreţie inadecvată a unui hormon care controlează volumul de urină
- complicaţii cu risc vital ale diabetului zaharat necontrolat
- aport excesiv şi periculos de apă, hipoglicemie, creştere a colestrolului în sânge
- lipsă a emoţiilor
- sindrom neuroleptic malign (confuzie, reducere sau pierdere a conştienţei, febră mare şi rigiditate musculară severă)
- pierdere a conştienţei, tulburări de echilibru, anomalii de coordonare
- probleme ale vaselor de sânge din creier, comă din cauza unui diabet zaharat necontrolat, lipsă de răspuns la stimuli, nivel scăzut al conştienţei, tremurături ale capului
- glaucom (creştere a presiunii la nivelul globului ocular), creştere a producţiei de lacrimi, roşeaţă a ochilor, tulburări ale mişcării ochilor, mişcări de rotaţie a ochilor
- fibrilaţie atrială (ritm anormal al inimii), bătăi rapide ale inimii când staţi în picioare
- cheaguri de sânge în vene, în special la nivelul picioarelor (simptomele includ umflare, durere şi roşeaţă a piciorului) care se pot deplasa prin vasele de sânge până la plămâni determinând dureri în piept şi dificultăţi de respiraţie. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, vă rugăm solicitaţi imediat sfatul medicului.
- Scădere a cantităţii de oxigen la nivelul unor părţi ale organismului (din cauza scăderii fluxului de sânge), înroşirea feţei
- tulburări respiratorii în timpul somnului (apnee în somn), respiraţie rapidă, superficială
- pneumonie determinată de alimente inhalate, congestie a căilor respiratorii, tulburări ale vocii
- blocaj la nivel intestinal, incontinenţă fecală, scaune foarte tari, lipsă a mişcărilor musculare intestinale care cauzează blocaje
- colorare în galben a pielii şi ochilor (icter)
- inflamaţie a pancreasului
- reacţie alergică severă însoţită de umflare care se poate manifesta la nivelul gâtului şi poate determina dificultăţi de respiraţie
- îngroşare a pielii, uscăciune a pielii, înroşire a pielii, decolorare a pielii, mâncărime şi descuamare la nivelul pielii capului sau a pielii, mătreaţă
- rupturi ale fibrelor musculare şi dureri musculare (rabdomioliză), anomalii de postură a corpului
- priapism (o erecţie prelungită a penisului care poate necesita tratament chirurgical)
- dezvoltare a sânilor la bărbaţi, mărirea de volum a glandelor de la nivelul sânilor dumneavoastră, scurgeri de lichid de la nivelul sânilor, scurgeri vaginale
- o întârziere a ciclui menstrual, mărire a sânilor
- temperatură a corpului foarte scăzută, o scădere a temperaturii corpului - simptome de întrerupere a medicamentului.

Cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile
- congestie pulmonară
- creştere a cantităţii de insulină (un hormon care controlează cantitatea de glucoză în sângele dumneavoastră) în sângele dumneavoastră.

Următoarele reacţii adverse au fost observate la utilizarea unui alt medicament numit risperidonă, care este foarte asemănător cu paliperidona, de aceea pot fi observate şi la utilizarea Parnido: alte tipuri de probleme ale vaselor de sânge de la nivelul creierului şi zgomote crepitante la nivelul plămânilor. Pot apărea tulburări ale ochiului în timpul operaţiei de cataractă. În timpul operaţiei de cataractă, dacă luați sau ați luat Parnido, poate apărea o afecțiune denumită sindromul de iris flasc intraoperator (SIFI). Dacă aveți nevoie să vi se efectueze o operaţie de cataractă, asigurați-vă că spuneți medicului dumneavoastră oftalmolog dacă luați sau ați luat acest medicament.

Reacții adverse suplimentare la adolescenți
Adolescenții au prezentat în general reacţii adverse similare celor care au fost observate la adulți, cu excepția următoarele reacții adverse care au fost observate mai frecvent:
- somnolenţă sau scădere a vigilenţei
- parkinsonism: Această afecţiune poate include lentoare sau dificultate în mișcare, senzație de rigiditate sau încordare a mușchilor (ceea ce face ca mișcările să devină sacadate), și, uneori, chiar o senzație de "înghețare" a mișcărilor și apoi reluarea acestora. Alte semne de parkinsonism includ mers lent şi târşâit, tremor în stare de repaus, salivaţie excesivă și o pierdere a expresiei faciale
- creștere în greutate
- simptome de răceală
- neliniște
- tremor (tremurături)
- dureri de stomac
- scurgeri de lapte din sâni la fete
- umflare a sânilor la băieți
- acnee
- probleme de vorbire
- infecţie la nivelul stomacului sau intestinului
- sângerări nazale
- infecție la nivelul urechii
- creştere a trigliceridelor din sânge (o grăsime)
- senzație de rotire (vertij).

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente. Anomalii ale funcţiei electrice a inimii pot apărea atunci când acest medicament este luat împreună cu anumite medicamente pentru inimă care controlează ritmul bătăilor inimii sau alte tipuri de medicamente cum sunt antihistaminice, antimalarice sau alte antipsihotice.

Deoarece acest medicament acţionează în principal la nivelul creierului, pot apare interferenţe din partea altor medicamente (sau alcool etilic) care acţionează la acelaşi nivel, determinate de efectul cumulativ asupra funcţiei creierului.

Deoarece acest medicament poate să scadă tensiunea arterială, este necesară prudenţă atunci când acest medicament este luat cu alte medicamente care scad tensiunea arterială.

Acest medicament poate reduce efectul medicamentelor utilizate pentru tratamentul bolii Parkinson şi sindromului picioarelor neliniştite (de exemplu, levodopa).

Efectul acestui medicament poate fi influenţat dacă luaţi medicamente care afectează viteza mişcărilor intestinului (de exemplu, metoclopramida).

Reducerea dozei acestui medicament trebuie luată în considerare atunci când acest medicament se administrează concomitent cu valproatul.

Nu este recomandată utilizarea risperidonei administrată oral împreună cu acest medicament, având în vedere că asocierea acestor două medicamente poate determina creşterea reacţiilor adverse.

Parnido împreună cu alcool etilic
Consumul de alcool etilic trebuie evitat atunci când luaţi acest medicament.

Administrarea de Parnido 3 mg, 6 mg, 9 mg comprimate cu eliberare prelungită în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu trebuie să luaţi acest medicament în cursul sarcinii, dacă acest lucru nu a fost discutat cu medicul dumneavoastră.
Următoarele simptome pot să apară la nou-născuţii ale căror mame au utilizat paliperidonă în ultimul trimestru (ultimele trei luni de sarcină): tremurături, rigiditate şi/sau slăbiciune musculară, somnolenţă, agitaţie, probleme la respiraţie şi dificultăţi de hrănire. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome, poate fi necesar să vă contactaţi medicul.
Nu trebuie să alăptaţi câtă vreme luaţi acest medicament.

Prezentare ambalaj:

Parnido 3 mg
Comprimate filmate cu eliberare prelungită de culoare alba până la gri-albă, rotunde, biconvexe, posibil cu suprafață neregulată și inscripţionate cu P3 pe una dintre fețe. Diametrul: aproximativ 9 mm.
Parnido 6 mg
Comprimate filmate cu eliberare prelungită de culoare galben-maroniu, rotunde, biconvexe, posibil cu suprafață neregulată și inscripţionate cu P6 pe una dintre fețe. Diametrul: aproximativ 9 mm.
Parnido 9 mg
Comprimate filmate cu eliberare prelungită de culoare aproape roz, rotunde, biconvexe, posibil cu suprafață neregulată și inscripţionate cu P9 pe una dintre fețe. Diametrul: aproximativ 9 mm.

Parnido este disponibil în cutii cu 28, 30, 56, 60, 84, 90 sau 98 de comprimate cu eliberare prelungită, ambalate în blistere.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă paliperidonum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Parnido 3 mg, 6 mg, 9 mg comprimate cu eliberare prelungită(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Parnido 3 mg, 6 mg, 9 mg comprimate cu eliberare prelungită vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.