Prospect Brival 125 mg comprimate
Substanța activă: brivudinum
Producator: Berlin-Chemie AG, Germania
Clasa ATC: [J05AB]:
antiinfectioase de uz sistemic >>
antivirale de uz sistemic >>
antivirale actionand direct pe virus >>
nucleozide
Categoria: Herpes
Grupa farmaceutică: nucleozide şi nucleotide, exclusiv inhibitori de reverstranscriptază,
Indicații Brival 125 mg comprimate:
Brival este indicat în tratamentul precoce al herpesului zoster acut (zona zoster) la pacienţii adulţi cu sistemul de apărare al organismului integru.Contraindicații:
Nu utilizaţi Brival- dacă sunteţi alergic la brivudină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptați
- dacă aveţi vârsta sub 18 ani
NU utilizaţi Brival:
► dacă luaţi medicamente care tratează cancerul (chimioterapie), în special, dacă sunteţi trataţi cu:
• 5-fluorouracil (denumite, de asemenea, 5-FU, o substanţă activă care aparţine grupului 5- fluoropirimidine)
• creme, unguente, picături pentru ochi sau alte forme farmaceutice pentru uz extern care conţin 5- fluorouracil
• substanţe active care sunt transformate de organism în 5-fluorouracil cum ar fi:
- capecitabină
- floxuridină
- tegafur
• alte substanţe active din grupa 5-fluoropirimidine.
• combinaţii ale oricăror dintre substanţele menţionate mai sus
► dacă sistemul dumneavoastră imunitar (adică sistemul de apărare al organismului împotriva infecţiilor) este grav afectat; de exemplu, dacă sunteţi trataţi cu:
• medicamente pentru cancer (chimioterapie), sau
• medicamente imunosupresive (de exemplu, medicamente care scad sau diminuează funcţionarea sistemului imunitar)
► dacă sunteţi trataţi pentru o infecţie fungică cu un medicament care conţine flucitozină
► dacă utilizaţi un medicament pentru negi care conţine o substanţă activă din grupa 5- fluoropirimidină
Administrare Brival 125 mg comprimate:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Doza recomandată este de 1 comprimat Brival 125 mg o dată pe zi, timp de 7 zile.
Luaţi comprimatul de Brival zilnic cam la aceeaşi oră.
Puteţi utiliza Brival cu sau fără alimente.
Inghiţiţi comprimatul întreg cu suficient lichid, de exemplu, cu un pahar cu apă.
Trebuie să începeţi tratamentul cât mai curând posibil. Aceasta înseamnă că puteţi începe să luaţi Brival:
► în termen de 3 zile de la apariţia primelor semne de zona zoster pe piele (erupţie cutanată) sau
► în termen de 2 zile de la apariţia primelor vezicule.
Continuați tratamentul cele 7 zile, chiar dacă vă simţiţi mai bine mai devreme.
Dacă simptomele persistă sau se înrăutăţesc în timpul săptămânii de tratament trebuie să contactaţi medicul.
Luând doza uzuală de Brival reduceţi riscul dezvoltării nevralgiei postherpetice la pacienţii peste 50 de ani. Nevralgia postherpetică este o durere persistentă care apare în zona în care apar veziculele după ce erupţia se ameliorează.
Durata tratamentului
Acest medicament este pentru tratament de scurtă durată. El trebuie administrat doar 7 zile. Nu faceţi o a doua cură de tratament.
Utilizarea la copii şi adolescenţi
Nu luaţi Brival dacă aveţi vârsta sub 18 ani.
Dacă utilizaţi mai mult Brival decât trebuie
Dacă aţi luat doze mai mari decât cea recomandată trebuie să vă adresaţi medicului. Acesta va decide ce măsuri sunt necesare.
Dacă uitaţi să utilizaţi Brival
Dacă aţi uitat să luaţi o doză la timpul potrivit, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Luaţi doza următoare din ziua următoare, la aproximativ aceeaşi oră ca în ziua anterioară.
Continuaţi tratamentul cu noul program de utilizare până la terminarea celor 7 zile de tratament.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aţi uitat de mai multe ori să utilizaţi doza, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră.
Dacă încetaţi să utilizaţi Brival
Nu întrerupeţi tratamentul cu Brival fără să anunţaţi mai întâi medicul. Pentru a beneficia pe deplin de beneficiile tratamentului trebuie să-l utilizaţi timp de 7 zile.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Brival 125 mg comprimate:
Substanţa activă este brivudina. Fiecare comprimat conţine brivudină 125 mg.Celelalte componente sunt:
- celuloză microcristalină,
- lactoză monohidrat,
- povidonă (K 24-27),
- stearat de magneziu
Precauții:
Înainte să utilizaţi Brival, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.Nu utilizaţi Brival împreună cu alte medicamente conţinând 5- FU sau alte 5-fluoropirimidine (vezi pct. “Nu utilizaţi Brival” şi “Brival împreună cu alte medicamente”).
Nu utilizaţi Brival dacă erupţia cutanată este în plină evoluţie (început de cruste). Dacă nu sunteţi sigur consultaţi medicul.
Consultaţi medicul dumneavoastră înainte să utilizaţi Brival dacă suferiţi de afecţiuni cronice ale ficatului (de exemplu, hepatita cronică).
Nu trebuie să utilizaţi Brival mai mult de 7 zile, deoarece extinderea tratamentului peste perioada recomandată de 7 zile creşte riscul dezvoltării hepatitei.
Copii şi adolescenţi
Nu daţi Brival copiilor şi adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani, deoarece siguranţa şi eficacitatea la această grupă de vârstă nu au fost studiate.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorDeşi mai puţin frecvente, ameţeala şi somnolenţa au fost raportate la câţiva pacienţi care utilizau Brival. Dacă observaţi astfel de reacţii adverse, nu conduceţi vehicule, nu folosiţi utilaje şi nu lucraţi fără o bază de susţinere. Consultaţi-vă cu medicul dumneavoastră.
Brival conţine lactoză
Acest medicament conţine zahăr extras din lapte (lactoză). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Reacții adverse ale Brival 125 mg comprimate:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Întrerupeţi imediat administrarea Brival şi informaţi-vă medicul imediat dacă aveţi o reacţie alergică cu semnele şi simptomele care includ mâncărimea pielii sau înroşirea pielii (erupţie cutanată), transpiraţie abundentă, umflare (a mâinilor, picioarelor, feţei, limbii, buzelor, pleopelor sau coardelor vocale), dificultate în respiraţie. Aceste simptome pot fi serioase şi necesita asistenţă medicală de urgenţă.
Reacții adverse frecvente (pot afecta mai puțin de 1 din 10 persoane):
► Greaţă (stare de rău)
Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta mai puțin de 1 din 100 persoane):
► O scădere a numărului unui anumit tip de celule albe din sânge (granulocite)
► O creştere a numărului anumitor tipuri de celule albe din sânge (eozinofile, limfocite, monocite)
► O scădere a numărului de celule roşii din sânge (anemie)
► Reacţii alergice care includ:
• mâncărimea pielii (prurit)
• înroşirea pielii (erupţii cutanate eritematoase)
• transpiraţii abundente
• umflarea mâinilor, picioarelor, feţei, limbii, buzelor, pleoapelor, corzilor vocale (edem laringian)
• tuse, dificultate în respiraţie şi/sau scurtarea respiraţiei
► scăderea poftei de mâncare
► frică nejustificată
► insomnie, somnolenţă
► dureri de cap
► ameţeli
► vertij (o senzaţie de învârtire)
► senzaţii neobişnuite de arsuri, înţepături, furnicături, înţepături ca de ace, cele mai frecvente în braţe şi mâini (parestezie)
► creşterea tensiunii arteriale
► indigestie (dispepsie), vărsături, durere de stomac
► diaree
► exces de gaze în stomac sau intestin (flatulenţă)
► constipaţie
► afecţiuni hepatice cronice cu acumulare de grăsime (ficat gras)
► creşterea nivelului în sânge a anumitor substanţe produse în ficat (enzime hepatice crescute)
► slăbiciune, oboseală (fatigabilitate)
► simptome asemănătoare gripei (stare de slăbiciune, febră, dureri musculare şi frisoane)
Reacții adverse rare (pot afecta mai puțin de 1 din 1000 persoane):
► scăderea tensiunii arteriale
► reducerea numărului de trombocite din sânge (celulele albe responsabile de coagularea sângelui)
► halucinaţii, iluzii
► stare de confuzie
► tremor
► tulburare a gustului
► durere în ureche
► inflamaţia ficatului (hepatită), bilirubină crescută
► durere de oase
Reacții adverse cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile):
► dezechilibru
► inflamaţia vaselor de sânge (vasculită)
► debut rapid de insuficienţă hepatică
► inflamaţie la nivelul pielii care reapare în acelaşi loc după o perioadă de timp (erupţie fixă), inflamaţie a pielii cu descuamare (dermatita exfoliativă), erupţie gravă pe piele, pe tot corpul şi în interiorul gurii, datorită unei reacţii alergice (eritem multiform), ulceraţie a pielii, gurii, ochilor şi a zonei genitale (sindromul Stevens Johnson).
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.NOTĂ:
Precauţii speciale pentru pacienţii care sunt în tratament cu medicamente care conţin 5- fluorouracil sau alte 5-fluoropirimidine:
Brival nu trebuie utilizat împreună cu medicamente chimioterapice care conţin una din următoarele substanţe active, deoarece reacţiile adverse ale acestor medicamente pot fi mult crescute şi pot fi letale:
- 5-fluorouracil, incluzând formele farmaceutice topice
- capecitabină
- floxuridină
- tegafur
- alte 5-fluoropirimidine
- combinaţii ale oricăror dintre substanţele menţionate mai sus cu alte substanţe active.
Nu luaţi Brival împreună cu medicamente care conţin substanţa activă flucitozină utilizată în tratarea infecţiilor fungice.
Nu utilizaţi Brival şi contactaţi medicul imediat dacă:
► faceţi tratament cu oricare din medicamentele de mai sus
► faceţi tratament cu oricare din medicamentele de mai sus în termen de 4 săptămâni de la terminarea tratamentului cu Brival
Dacă aţi utilizat accidental Brival şi unul dintre medicamentele menţionate mai sus:
► întrerupeţi administrarea celor două medicamente
► consultaţi imediat un medic.
Trebuie să mergeţi la spital pentru tratament.
Simptomele şi semnele de toxicitate ale 5-fluorouracilului în aceste interacţiuni includ:
► stare de rău, diaree, inflamaţie a gurii şi/sau a mucoaei bucale, scăderea numărului de celule albe şi depresie medulară, erupţii cutanate plate pe tot corpul cu durere a pielii, la atingere, urmate de vezicule mari care duc la suprafeţe mari de descuamare a pielii (necroliza epidermică toxică).
Experienţa de după punerea pe piaţă indică o posibilă interacţiune a brivudinei cu medicamentele dopaminergice anti-Parkinson care pot favoriza apariţia coreei (mişcări anormale, involuntare ca un dans ale braţelor, picioarelor şi feţei).
Brival împreună cu alimente şi băuturi
Puteţi lua Brival cu sau fără alimente.
Administrarea de Brival 125 mg comprimate în sarcină / alaptare:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Nu utilizaţi Brival în timpul sarcinii.
Nu utilizaţi Brival dacă alăptaţi. Substanţa activă din Brival poate ajunge la copil, prin lapte.
Prezentare ambalaj:
Brival se prezintă sub formă de comprimate biplane, de culoare albă sau aproape albă, cu margini teşite.Cutii cu un blister din PVC/Al a 1 comprimat
Cutii cu un blister din PVC/Al a câte 7 comprimate
Cutii cu 5 blistere din PVC/Al a câte 7 comprimate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiții de temperatură speciale de păstrare.
PăstraţiA se ţine blisterul în cutie pentru a fi protejat de lumină.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă brivudinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Brival 125 mg comprimate(din aceeași clasă):
- Aciclovir 200 mg comprimate
- Aciclovir 200 mg, comprimate
- Aciclovir 400 mg comprimate
- Aciclovir Arena 200 mg, 400 mg capsule
- Aciclovir Farmex 200 mg capsule
- Aciclovir Laropharm 200 mg comprimate
- ACICLOVIR-RICHTER 200 mg comprimate
- ACIKLOVIR, compr.
- Alvanocyt 450 mg comprimate filmate
- AVYCLOR, compr.
- CERINOLAN, compr.
- Cloviral 200 mg, comprimate
- Copegus 200 mg comprimate filmate
- Crixivan 400 mg, caps.
- CYCLOVIR, compr.
- Cymevene 500 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă
- CYMEVENE, caps
- FAMOVIR, compr.
- FAMVIR, compr.
- HELPIN, compr.
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Brival 125 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!