Prospect Nafazoptin 0,03%, picaturi oftalmice, solutie
Substanța activă: naphazolinum
Producator: SC Rompharm Company SRL, Romania
Clasa ATC: [S01GA]:
organe senzitive >>
produse oftalmologice >>
decongestionante si antialergice >>
simpatomimetice folosite ca decongestionante
Indicații Nafazoptin 0,03%, picaturi oftalmice, solutie:
Nafazoptin face parte dintr-un grup de medicamente denumite decongestionante şi antialergice şi este utilizat în tratamentul conjunctivitelor acute şi cronice provocate de factori nebacterieni, de natură alergică (polen), în iritaţii minore ale conjunctivei datorate unor factori de mediu (fum, vânt, praf, apa din piscină) sau datorate purtării lentilelor de contact.Contraindicații:
Nu utilizaţi Nafazoptin:- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clorhidratul de nafazolină sau la oricare dintre celelalte componente ale Nafazoptin.
- dacă suferiţi de glaucom cu unghi închis sau aveţi predispoziţie la glaucom cu unghi închis.
Nafazoptin nu este indicat la copii cu vârsta sub 12 ani.
Administrare Nafazoptin 0,03%, picaturi oftalmice, solutie:
Dacă medicul nu vă prescrie altfel, se recomandă următoarele doze:Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: una-două picături Nafazoptin de 3 ori cel mult 4 ori pe zi, administrate în sacul conjunctival al ochiului afectat (ochilor afectaţi), până la ameliorarea simptomelor. Tratamentul nu trebuie continuat după dispariţia simptomelor.
Dacă medicul oftalmolog nu a recomandat altfel, durata tratamentului cu Nafazoptin, este de maxim 3 zile. În cazul persistenţei sau agravării simptomatologiei, se recomandă reevaluarea tratamentului de către medicul specialist oftalmolog care poate prescrie prelungirea perioadei de tratament până la maxim 10 zile consecutive. Dacă este necesară administrarea pentru o perioadă mai îndelungată, se vor face pauze de câte cinci zile între perioadele de administrare.
Pentru a evita contaminarea vârfului picurător şi a soluţiei, se va evita atingerea acestuia de pleoape, suprafeţe învecinate sau alte suprafeţe. După utilizare, flaconul se păstrează închis.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Nafazoptin
Dacă este nevoie, Nafazoptin poate fi îndepărtat din ochi prin clătire cu apă călduţă.
În caz de ingestie orală accidentală, adresaţi-vă medicului sau unui centru pentru tratarea intoxicaţiilor medicamentoase.
Dacă uitaţi să utilizaţi Nafazoptin
Administraţi-vă picăturile imediat ce v-aţi adus aminte şi apoi urmaţi tratamentul obişnuit. Nu vă administraţi o doză dublă pentru a recupera doza omisă.
Compoziție Nafazoptin 0,03%, picaturi oftalmice, solutie:
Substanţa activă este clorhidratul de nafazolină. 100 ml picături oftalmice, soluţie conţin clorhidrat de nafazolină 30 mg.Celelalte componente sunt: acetat de sodiu trihidrat, acid boric, edetat de sodiu dihidrat, clorură de benzalconiu, acid clorhidric 0,1 M, apă purificată.
Precauții:
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Nafazoptin dacă- suferiţi de afecţiuni cardiovasculare severe (inclusiv tulburări al ritmului inimii), boală coronariană, hipertensiune arterială care este dificil controlată;
- aveţi adenom de prostată;
- suferiţi de glaucom;
- aveţi hipertiroidism;
- suferiţi de diabet zaharat.
Dacă observaţi apariţia iritaţiei persistente sau dacă starea la nivel ocular se înrăutăţeşte, întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Nu vă administraţi acest medicament pe o perioadă mai mare de 3 zile. Cereţi sfatul medicului dumneavoastră în cazul tratamentului de lungă durată.
Utilizarea abuzivă a acestui medicament poate produce inflamaţie marcată şi congestie oculară.
Dacă se utilizează mai mult de un medicament cu administrare topică oftalmică, celelalte medicamente trebuie administrate separat la interval de 15 minute.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorDupă administrarea Nafazoptin vederea se poate înceţoşa pentru o perioadă sau poate fi temporar afectată la lumina intensă. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje până la dispariţia acestor simptome.
Informaţii importante privind unele componente ale Nafazoptin
Nafazoptin conţine clorură de benzalconiu (conservant). De aceea, purtătorii lentilelor de contact trebuie să le scoată înaintea administrării picăturilor şi nu trebuie să le reaplice mai devreme de 15 minute. Clorura de benzalconiu poate, de asemenea, irita ochii.
Reacții adverse ale Nafazoptin 0,03%, picaturi oftalmice, solutie:
Ca toate medicamentele, Nafazoptin poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Reacţii la nivelul ochiului: senzaţie trecătoare de arsură sau înţepătură (de la câteva secunde la câteva minute), vedere neclară, sensibilitate la lumină, dilatarea pupilei, creşterea presiunii intraoculare iar în cazul utilizării îndelungate, înroşirea ochilor.
Reacţii sistemice: greaţă, creşterea frecvenţei bătăilor inimii, creşteri ale tensiunii arteriale, tulburări de ritm ale inimii, crize de angină pectorală, tremurături, dureri de cap, oboseală, insomnie.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravÇŽ sau dacă observaţi orice reacţie adversÇŽ nemenţionatÇŽ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.În mod special spuneţi medicului dumneavoastră dacă urmaţi tratament cu:
- inhibitori neselectivi de monoaminooxidază (IMAO) (medicamente pentru tratamentul depresiei); aceştia pot creşte riscul de apariţie a crizelor hipertensive. Efectul IMAO fiind de lungă durată, interacţiunile sunt posibile timp de 15 zile după întreruperea administrării IMAO.
- glicozide cardiace, chinidină (medicamente pentru tratarea unor boli de inimă) sau antidepresive triciclice (medicamente pentru tratamentul depresiei); există un risc crescut de apariţie a tulburărilor de ritm ale inimii.
- bromocriptină (medicament pentru tratamentul bolii Parkinson); administrarea concomitentă poate determina vasoconstricţie şi/sau crize hipertensive.
Administrarea de Nafazoptin 0,03%, picaturi oftalmice, solutie în sarcină / alaptare:
SarcinaÎn lipsa datelor preclinice şi clinice privind siguranţa administrării nafazolinei în timpul sarcinii, utilizarea Nafazoptin la femeile gravide trebuie evitată.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Alăptarea
Nu există date privind eliminarea nafazolinei în laptele matern. Dacă administrarea Nafazoptin este absolut necesară, se recomandă întreruperea alăptării ca urmare a posibilelor efecte cardiovasculare asupra sugarului.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Prezentare ambalaj:
Nafazoptin 0,03% se prezintă ca o soluţie limpede, incoloră, ambalată într-un flacon picurător din plastic, conţinând 10 ml picături oftalmice, soluţie. Flaconul este inclus într-o cutie de carton.Condiții de păstrare:
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se utiliza mai mult de 28 de zile de la prima deschidere a flaconului.
Alte medicamente cu substanța activă naphazolinum:
- RINOFUG soluţie nazală 0,1%
- NAPHCON, sol. oft.
- NAPHCON FORTE, sol.oft.
- PROCULIN 0,3 mg/ml picături oftalmice, soluţie
- NAFAZOLIN, sol.ext.
- NAFAZOL, sol.ext.
- Proculin 0,03% picaturi oftalmice, solutie
- Nafa-gal 0,03% solutie oftalimica, picaturi
- PROCULIN, sol. oft.
- Nafazoptin 0,012%, picaturi oftalmice, solutie
- NAFA-GAL, sol. oft.
- Rinofug 0,1% solutie nazala
- RINOGUT, sol.ext.
- CLORHIDRAT DE NAFAZOLINA, sol. oft.
- QUINAX, sol. oft.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Nafazoptin 0,03%, picaturi oftalmice, solutie(din aceeași clasă):
- CITROFTALMINA VC, sol.oft.
- CLORHIDRAT DE NAFAZOLINA, sol. oft.
- Cromallerg 0,5 mg/40 mg/ml picaturi oftalmice solutie
- DEMETIL, sol. oft.
- ISCHEMOL - A, sol. oft.
- Ischemol-A solutie oftalmica
- NAFA-GAL, sol. oft.
- NAFADECOL, sol.ext.
- Nafazoptin 0,012%, picaturi oftalmice, solutie
- NAPHCON FORTE, sol.oft.
- NAPHCON, sol. oft.
- NAPHCON-A, sol.oft.
- NOSTAMINE picături oftalmice/nazale, soluţie
- Nostamine solutie oftalmica
- Ophtazolin solutie oftalmica
- OPHTAZOLIN, sol.oft.
- OPTRYL, sol.oft.
- Proculin 0,03% picaturi oftalmice, solutie
- PROCULIN 0,3 mg/ml picături oftalmice, soluţie
- PROCULIN, sol. oft.
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Nafazoptin 0,03%, picaturi oftalmice, solutie vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!