Prospect Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop

Substanța activă: ambroxolum
Clasa ATC: [R05CB]: aparatul respirator >> preparate pentru tratamentul tusei >> expectorante fara combinatii cu antitusive >> mucolitice

Indicații Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop:

Ambroxol AL este un medicament mucolitic care determină creşterea cantităţii de spută expectorată şi îi scade vâscozitatea. Mucusul devine mai fluid cu ajutorul ambroxolului şi poate fi eliminat mai uşor prin tuse.
Ambroxol AL se administrează în bolile acute şi cronice ale tractului respirator însoţite de secreţii vâscoase, greu de eliminat.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Ambroxol AL dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ambroxol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.

Administrare Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop:

5 ml sirop conţin 15 mg clorhidrat de ambroxol.
2,5 ml sirop conţin 7,5 mg clorhidrat de ambroxol.
Cu excepţia cazului în care medicul vă prescrie altfel, sunt recomandate următoarele doze de Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop:
-Copii
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 – 12 ani: doza recomandată este de 5 ml sirop (15 mg clorhidrat de ambroxol) de 2 –3 ori pe zi, în funcţie de gravitatea afecţiunii.
Copii cu vârsta cuprinsă între 2 – 6 ani: doza recomandată este de 2,5 ml sirop (7,5 mg clorhidrat de ambroxol) de 3 ori pe zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 1 – 2 ani: doza recomandată este de 2,5 ml sirop (7,5 mg clorhidrat de ambroxol) de 2 ori pe zi.
-Adulţi şi adolescenţi: doza recomandată este de 10 ml sirop (30 mg clorhidrat de ambroxol) de 3 ori pe zi în primele 2-3 zile, ulterior 10 ml sirop (30 mg clorhidrat de ambroxol) de 2 ori pe zi.
Pentru adulţi, la nevoie dozele pot fi crescute până la 20 ml sirop (60 mg clorhidrat de ambroxol) de 2 ori pe zi.
Ambroxol Al 15 mg/5 ml trebuie administrat în timpul meselor.
Ambroxol Al 15 mg/5 ml nu trebuie utilizat mai mult de 4 - 5 zile fără recomandarea medicului.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Ambroxol AL
Până în prezent nu au fost observate semne grave de intoxicaţie. Pot să apară agitaţie de scurtă durată şi diaree.
În cazul în care doza a fost foarte mare pot să apară: salivaţie excesivă, eructaţii, vărsături şi scăderea tensiunii arteriale cu tulburări circulatorii.
Dacă apar aceste manifestări, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră. În general, nu sunt necesare măsuri imediate (provocarea vărsăturilor şi spălături stomacale), acestea fiind de luat în considerare după utilizarea unor doze foarte mari.
Dacă uitaţi să utilizaţi Ambroxol AL
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Ambroxol AL
Întreruperea prematură a tratamentului poate îngreuna eliminarea sputei. Continuaţi tratamentul cât timp este specificat în acest prospect.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop:

-Substanţa activă este clorhidratul de ambroxol. 5 ml sirop conţin clorhidrat de ambroxol 15 mg.
-Celelalte componente sunt: sorbitol lichid (necristalizabil), glicerol 85%, hidroxietilceluloză, parahidroxibenzoat de metil, parahidroxibenzoat de propil şi aromă de zmeură.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Ambroxol AL
- dacă aţi avut reacţii de hipersensibilitate foarte severe la nivelul pielii (sindrom Stevens-Johnson - o boală în care apare febră foarte mare şi erupţie pe piele şi la nivelul mucoaselor cu formare de vezicule; sindrom Lyell care poate ameninţa viaţa - este cunoscut, de asemenea, ca sindromul pielii arse. Semnele acestuia sunt reprezentate de o erupţie pe piele,
acoperită de vezicule, cu caracter sever, asemănătoare unei arsuri). De aceea, dacă observaţi modificări la nivelul pielii sau mucoaselor, trebuie să întrerupeţi imediat utilizarea Ambroxol Al. Prezentaţi-vă imediat la un medic.
- dacă aveţi o afectare a funcţiei renale sau o boală hepatică severă. În acest caz trebuie să utilizaţi Ambroxol Al cu mare atenţie (adică la intervale mai mari între doze sau doze reduse) – întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră despre acest lucru. În cazul afectării severe
a funcţiei renale se poate produce acumularea produşilor de degradare ai substanţei active din Ambroxol Al.
- dacă aveţi o boală rară a bronhiilor cu secreţie crescută de mucus (de exemplu: sindromul cililor imobili). În acest caz, mucusul nu poate fi eliminat din plămâni. În acest caz, utilizaţi Ambroxol Al numai sub supravegherea unui medic.
- dacă aţi avut ulcer, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru instrucţiuni privind utilizarea Ambroxol Al, deoarece mucoliticele pot distruge bariera mucoasă gastrică. Întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Ambroxol Al.
- dacă aveţi astm bronşic, după ce luaţi Ambroxol Al, acesta vă poate intensifica spasmul bronşic; de aceea, luaţi înainte un bronhodilatator.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Ambroxol AL nu are efect sau are efect neglijabil asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Ambroxol AL
Acest medicament conţine sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Datorită conţinutului în para-hidroxibenzoaţi, medicamentul poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Reacții adverse ale Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop:

Ca toate medicamentele, Ambroxol AL poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente:
care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente:
care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente:
care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare:
care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare:
afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută
care nu poate fi estimată din datele disponibile
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: greaţă, dureri de stomac, vărsături.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: afecţiuni severe la nivelul pielii, cum sunt sindromul Lyell şi sindromul Stevens-Johnson (vezi pct. 2 "Aveţi grijă deosebită când luaţi Ambroxol AL ").
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate, cum sunt erupţie trecătoare pe piele, umflarea feţei (edem), dificultate în respiraţie, mâncărime, febră.
Foarte rare: reacţii alergice severe (anafilactice) mergând până la şoc.
Dacă observaţi vreuna sau mai multe dintre reacţiile adverse de mai sus, întrerupeţi imediat tratamentul cu Ambroxol AL.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Utilizarea simultană de Ambroxol AL şi de anumite antibiotice (amoxicilină, cefuroximă, eritromicină, doxiciclină) a dus la o creştere a concentraţiei de antibiotice la nivelul ţesutului pulmonar.
Medicamentele care pot inhiba reflexul de tuse (denumite medicamente antitusive, de exemplu codeină) nu trebuie utilizate în acelaşi timp cu medicamentele care conţin ambroxol.

Utilizarea Ambroxol AL cu alimente şi băuturi
Nu se cunosc interacţiuni cu alimentele sau băuturile.

Administrarea de Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Nu există suficiente date privind utilizarea ambroxolului la femeile gravide sau care alăptează. Nu utilizaţi Ambroxol Al în timpul sarcinii sau alăptării decât la recomandarea medicului dumneavoastră, după evaluarea atentă a raportului risc potenţial fetal/beneficiu matern.

Prezentare ambalaj:

Ambroxol AL se prezintă sub formă de soluţie limpede, incoloră, cu miros şi gust de zmeură.
Este disponibil în cutii cu un flacon din sticlă brună a 100 ml sau 250 ml sirop şi o măsură dozatoare din polipropilenă, gradată la 2,5, 5, 10 şi 15 ml.

Condiții de păstrare:

Nu utilizaţi Ambroxol AL după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A se utiliza în maxim 3 luni după prima deschidere a flaconului.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă ambroxolum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Ambroxol AL 15 mg/5 ml, sirop vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.