Prospect Olanzapină Actavis 15 mg comprimate filmate

Substanța activă: olanzapinum
Producator: Actavis hf., Islanda
Clasa ATC: [N05AH]: sistemul nervos >> psiholeptice >> neuroleptice (antipsihotice) >> dibenzodiazepine si dibenzoxazepine-derivati

Indicații Olanzapină Actavis 15 mg comprimate filmate:

Olanzapină Actavis aparţine grupului de medicamente denumit antipsihotice.
Olanzapină Actavis este utilizat pentru tratamentul unei boli cu simptome, cum sunt vederea, auzirea sau simţirea unor lucruri inexistente, convingeri eronate, suspiciune neobişnuită şi tendinţă la izolare.

Persoanele cu această boală pot, de asemenea, să se simtă deprimaţi, anxioşi sau tensionaţi.

Olanzapină Actavis este utilizat pentru tratamentul unei afecţiuni cu simptome, cum sunt stare de bună dispoziţie exagerată, faptul de a avea excesiv de multă energie, de a avea nevoie de mult mai puţin somn decât de obicei,, de a vorbi foarte repede cu fugă de idei şi, uneori, cu iritabilitate severă. Este,de asemenea, un stabilizator al dispoziţiei care previne apariţia ulterioară a variaţiilor extreme ale dispoziţiei, în sens pozitiv şi negativ (deprimare) asociate cu această afecţiune.

Contraindicații:

Nu luaţi Olanzapină Actavis
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la olanzapină sau la oricare dintre celelalte componente ale Olanzapină Actavis. Reacţia alergică este caracterizată prin erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, umflare a feţei, umflare a buzelor şi scurtare a respiraţiei. Dacă aceasta se întâmplă, spuneţi-i medicului dumneavoastră.
- dacă aţi fost diagnosticat anterior cu probleme oculare, cum sunt anumite tipuri de glaucom (tensiune crescută în interiorul ochiului).

Administrare Olanzapină Actavis 15 mg comprimate filmate:

Luaţi întotdeauna Olanzapină Actavis exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Medicul dumneavoastră vă va spune câte comprimate de Olanzapină Actavis să luaţi şi cât timp trebuie să continuaţi să le luaţi. Doza zilnică de Olanzapină Actavis este între 5 şi 20 mg. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă simptomele reapar, dar nu întrerupeţi tratamentul cu Olanzapină Actavis decât dacă medicul dumneavoastră vă spune acest lucru.
Trebuie să luaţi comprimatele de Olanzapină Actavis o dată pe zi, conform recomandării medicului dumneavoastră. Încercaţi să luaţi comprimatele în fiecare zi la aceeaşi oră. Nu are importanţă dacă le luaţi cu sau fără alimente. Olanzapină Actavis este destinat administrării orale. Trebuie să înghiţiţi comprimatele de Olanzapină Actavis întregi, cu apă.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Olanzapină Actavis
Pacienţii care au luat mai mult decât trebuie din Olanzapină Actavis au prezentat următoarele simptome: bătăi rapide ale inimii, agitaţie/agresivitate, tulburări de vorbire, mişcări neobişnuite (în special la nivelul feţei sau limbii) şi un nivel de conştienţă redus. Alte simptome pot fi: confuzie acută, convulsii (epilepsie), comă, o asociere de febră, respiraţie mai rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă, scădere a frecvenţei respiratorii, aspiraţie traheo-bronşică, tensiune arterială mare sau mică, ritmuri anormale ale inimii. Adresaţi-vă imediat medicului sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Arătaţi medicului cutia dumneavoastră cu comprimate.
Dacă uitaţi să luaţi Olanzapină Actavis
Luaţi comprimatele imediat ce vă amintiţi. Nu luaţi două doze în aceeaşi zi.
Dacă încetaţi să luaţi Olanzapină Actavis
Nu întrerupeţi administrarea comprimatelor doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să continuaţi să luaţi Olanzapină Actavis atât timp cât vă recomandă medicul dumneavoastră.
Dacă aţi încetat brusc să luaţi Olanzapină Actavis, pot apărea simptome, cum sunt transpiraţii, incapacitatea de a dormi, tremurături, anxietate sau greaţă şi vărsături. Înainte de întreruperea tratamentului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi doza treptat.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Olanzapină Actavis 15 mg comprimate filmate:

- Substanţa activă este olanzapina. Fiecare comprimat de Olanzapină Actavis conţine substanţă activă 15 mg.
- Celelalte componente sunt (nucleu) lactoză anhidră, celuloză microcristalină, crospovidonă, stearat de magneziu şi (film) alcool polivinilic, dioxid de titan (E 171), talc, lecitină de soia (E 322), gumă Xantan. Suplimentar indigotină (E 132) [numai pentru comprimatele filmate de 15 mg]. Suplimentar oxid roşu de fer (E 172) [numai pentru comprimatele filmate de 20 mg].

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Olanzapină Actavis
- Medicamentele de acest tip pot provoca mişcări neobişnuite, în principal la nivelul feţei sau limbii.
Dacă vi se întâmplă acest lucru după ce aţi luat Olanzapină Actavis, spuneţi medicului dumneavoastră.
- Foarte rar, medicamentele de acest tip determină o asociere de febră, respiraţie mai rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă. Dacă se întâmplă acest lucru, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
- Utilizarea Olanzapină Actavis la pacienţii vârstnici cu demenţă nu este recomandată, deoarece poate produce reacţii adverse grave.
- Dacă dumneavoastră aveţi sau cineva din familia dumneavoastră are antecedente de cheaguri de sânge, deoarece medicamente similare acestuia au fost asociate cu formarea de cheaguri de sânge.
Dacă suferiţi de oricare dintre bolile următoare, spuneţi-i medicului dumneavoastră cât mai repede posibil:
- diabet zaharat;
- boală de inimă;
- boală de ficat sau rinichi;
- boala Parkinson;
- epilepsie;
- probleme la nivelul prostatei;
- intestin blocat (ileus paralitic);
- boli ale sângelui;
- accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor (simptome temporare de accident vascular cerebral).
Dacă suferiţi de demenţă, dumneavoastră, rudele sau aparţinătorul dumneavoastră, trebuie să spună medicului dacă aţi avut vreodată accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor.
Ca măsură de precauţie uzuală, dacă aveţi vârsta peste 65 ani, poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze tensiunea arterială.
Olanzapină Actavis nu se utilizează la pacienţii cu vârsta sub 18 ani.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În timpul tratamentului cu Olanzapină Actavis există riscul să vă simţiţi somnolent. Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi niciun fel de utilaje. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Informaţii importante privind unele componente ale Olanzapină Actavis
Olanzapină Actavis conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Olanzapină Actavis conţine lecitină de soia. Pacienţii cu alergie la arahide sau soia nu trebuie să ia acest medicament.

Reacții adverse ale Olanzapină Actavis 15 mg comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Olanzapină Actavis poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Întrerupeţi tratamentul cu Olanzapină Actavis şi mergeţi imediat la medicul dumneavoastră dacă prezentaţi simptome ale angioedemului, cum sunt:
- umflare a feţei, limbii sau faringelui;
- dificultăţi la înghiţire;
- urticarie şi dificultăţi în respiraţie.
Olanzapină Actavis poate determina o reducere a numărului de celule albe din sânge şi rezistenţa dumneavoastră la infecţii poate fi scăzută. Luaţi imediat legătura cu medicul dumneavoastră dacă prezentaţi o infecţie cu simptome, cum sunt febra şi deteriorarea gravă a stării dumneavoastră generale, sau febră însoţită de simptome ale unei infecţii locale, cum sunt ulceraţii la nivelul gâtului/faringelui/gurii sau probleme urinare. Vă for fi făcute analize de sânge pentru a exclude o posibilă reducere a numărului de celule albe (agranulocitoză). Este important să spuneţi medicului dumneavoastră că luaţi acest medicament.
Reacţii adverse foarte frecvente: afectează 1 utilizator din 10
- Creştere în greutate
- Somnolenţă
- Creştere a valorilor prolactinei din sânge
Reacţii adverse frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100
- Modificare a numărului unor celule din sânge şi ale grăsimilor din circulaţie
- Creştere a valorilor zahărului din sânge şi urină
- Senzaţie mai accentuată de foame
- Ameţeli
- Nelinişte
- Tremor
- Rigiditate sau spasme musculare (incluzând mişcări ale ochilor)
- Dificultăţi de vorbire
- Mişcări neobişnuite (în special la nivelul feţei sau limbii)
- Constipaţie
- Uscare a gurii
- Erupţie trecătoare pe piele
- Pierdere a forţei
- Oboseală extremă
- Retenţie de apă determinând umflarea mâinilor, picioarelor sau gleznelor
- La începutul tratamentului, unele persoane pot simţi ameţeli sau senzaţie de leşin (cu rărirea bătăilor inimii), în special la ridicarea în picioare din poziţie culcat sau şezând. Aceste manifestări trec, de regulă, de la sine, dar dacă nu dispar, spuneţi medicului dumneavoastră.
- Disfuncţii sexuale, cum este scăderea libidoului la bărbaţi şi la femei sau disfuncţie erectilă la bărbaţi.
Reacţii adverse mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
- Bătăi rare ale inimii
- Creştere a sensibilităţii la expunere la soare
- Cădere a părului
- Absenţa menstruaţiei sau reducerea perioadelor menstruale
- Modificări ale glandelor mamare la femei şi la bărbaţi, cum este secreţia anormală de lapte sau mărirea anormală a volumului sânilor.5
Alte reacţii adverse posibile: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.
- Reacţie alergică (de exemplu, umflare la nivelul gurii şi gâtului, mâncărime, erupţie trecătoare pe piele)
- Declanşare sau agravare a diabetului zaharat, asociată ocazional cu cetoacidoză (corpi cetonici în sânge şi urină) sau comă
- Scădere a temperaturii normale a corpului
- Convulsii, de regulă asociate cu un istoric de convulsii (epilepsie)
- Asociere de febră, respiraţie mai rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă
- Spasme ale muşchilor oculari care determină mişcări rotative ale ochilor
- Ritm anormal al inimii
- Moarte subită inexplicabilă
- Inflamaţia pancreasului care determină durere severă la nivelul stomacului, febră şi greaţă
- Boli ale ficatului manifestate prin îngălbenire a pielii şi a albului ochilor
- Boli musculare manifestate prin dureri inexplicabile şi disconfort
- Dificultăţi la urinare
- Erecţie prelungită şi/sau dureroasă.
Cheaguri de sânge în vene, în special la nivelul picioarelor (simptomele includ umflare, durere şi înroşire la nivelul picorului) care pot circula prin vasele de sânge până la plămâni determinând dureri în piept şi dificultate în respiraţie. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome adresaţi-vă imediat unui medic.
În timpul tratamentului cu olanzapină, pacienţii vârstnici cu demenţă pot avea accident vascular cerebral, pneumonie, pierderi necontrolate de urină, leşin, oboseală extremă, halucinaţii vizuale, o creştere a temperaturii corporale, înroşire a pielii sau dificultăţi la mers. La acest grup de pacienţi s-au raportat şi unele decese.
La pacienţii cu boală Parkinson, Olanzapină Actavis poate agrava simptomele.
Rar, femeile care iau medicamente de acest tip, pentru o perioadă lungă de timp, pot să înceapă să secrete lapte sau să prezinte întreruperi sau neregularităţi ale ciclului menstrual. Dacă acestea persistă, spuneţi medicului dumneavoastră. Foarte rar, copiii născuţi din mame care au luat Olanzapină Actavis în ultimul trimestru de sarcină pot prezenta tremurături, pot fi somnolenţi sau moleşiţi.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Folosirea altor medicamente
În timpul tratamentului cu Olanzapină Actavis luaţi alte medicamente numai dacă medicul dumneavoastră vă spune că este permis. Dacă luaţi Olanzapină Actavis în asociere cu antidepresive sau cu medicamente care se iau pentru anxietate sau care vă ajută să dormiţi (tranchilizante), s-ar putea să vă simţiţi somnolent.
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi fluvoxamină (un antidepresiv) sau ciprofloxacină (un antibiotic), deoarece poate fi necesară modificarea dozei de Olanzapină Actavis.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. În special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi medicamente pentru boală Parkinson.

Folosirea Olanzapină Actavis cu alimente şi băuturi
Nu consumaţi alcool etilic în timpul tratamentului cu Olanzapină Actavis, deoarece Olanzapină
Actavis şi alcoolul etilic împreună vă pot face să vă simţiţi somnolent.

Administrarea de Olanzapină Actavis 15 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Spuneţi medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă sunteţi sau bănuiţi că sunteţi gravidă.
Nu trebuie să luaţi acest medicament dacă sunteţi gravidă, decât după ce discutaţi cu medicul dumneavoastră. Nu trebuie să luaţi acest medicament în timp ce alăptaţi pentru că mici cantităţi de Olanzapină Actavis pot trece în lapte.

Prezentare ambalaj:

[Comprimat 15 mg] Comprimate filmate ovale, biconvexe, de culoare albastru deschis, cu diametru de 7,35x13,35 mm, marcate cu O pe o faţă.

Mărimea ambalajelor
Blistere cu 7, 14, 28, 30, 35, 56 sau 70 comprimate filmate.

[Comprimat 15 mg]
Flacoane cu 100 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Olanzapină Actavis după data de expirare înscrisă pe cutie.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă olanzapinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Olanzapină Actavis 15 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Olanzapină Actavis 15 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.