Prospect Pioglitazone Actavis 15 mg, 30 mg și 45 mg comprimate

Substanța activă: pioglitazonum
Producator: Actavis Ltd., Malta
Clasa ATC: [A10BG]: >> >> >>
Pioglitazonă Actavis conţine pioglitazonă. Acesta este un medicament antidiabetic utilizat pentru tratamentul diabetului zaharat tip 2 (insulino-independent), atunci când metforminul nu este potrivit sau nu a acţionat corespunzător. Acesta este diabetul care apare de obicei la vârsta adultă.

Indicații Pioglitazone Actavis 15 mg, 30 mg și 45 mg comprimate:

Pioglitazonă Actavis vă ajută la menţinerea sub control a valorilor concentraţiei zahărului din sânge atunci când suferiţi de diabet zaharat tip 2, ajutând organismul să utilizeze mai bine insulina pe care o produce. Medicul dumneavoastră va verifica dacă Pioglitazonă Actavis acţionează corespunzător după 3 până la 6 luni de la începerea tratamentului.

Pioglitazonă Actavis poate fi administrat singur la pacienţii care nu pot lua metformin şi la care tratamentul însoţit de dietă alimentară şi exerciţiu fizic nu a reuşit să menţină sub control concentraţiile zahărului din sânge sau poate fi adăugat la alte tratamente (cum ar fi cel cu metformin, sulfoniluree sau insulină).

Contraindicații:

Nu luaţi Pioglitazone Actavis
• dacă sunteţi alergic la pioglitazonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
• dacă aveţi sau aţi avut în trecut insuficienţă cardiacă.
• dacă aveţi o boala a ficatului.
• dacă aţi avut cetoacidoză diabetică (o complicaţie a diabetului zaharat care determină scăderea rapidă în greutate, greaţă şi vărsături)
• dacă aveţi sau aţi avut în trecut cancer de vezică urinară.
• dacă prezentaţi sânge în urină iar acest semn nu a fost investigat de medicul dumneavoastră.

Administrare Pioglitazone Actavis 15 mg, 30 mg și 45 mg comprimate:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza inițială obișnuită este de un comprimat de 15 mg sau 30 mg de pioglitazonă, care se administrează o dată pe zi. Medicul vă poate crește doza până la maximum 45 mg pe zi.
Medicul vă va spune ce doză să luaţi.
Dacă aveţi impresia că efectul Pioglitazone Actavis este prea slab, discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Pioglitazone Actavis poate fi administrat singur la pacienţii care nu pot lua metformin şi la care tratamentul însoţit de dietă alimentară şi exerciţiu fizic nu a reuşit să menţină sub control concentraţiile zahărului din sânge sau poate fi adăugat la alte tratamente (cum ar fi cel cu metformin, sulfoniluree sau insulină).

În cursul tratamentului cu Pioglitazone Actavis medicul vă va cere să faceţi periodic analize ale sângelui. Acestea sunt necesare pentru a verifica dacă ficatul vă funcţionează normal.

Dacă ţineţi regim alimentar special pentru diabet, trebuie să continuaţi regimul când luaţi Pioglitazone Actavis.

Trebuie să vă controlaţi greutatea la intervale regulate; informaţi medicul dumneavoastră dacă creşteţi în greutate.

Dacă luaţi mai mult Pioglitazone Actavis decât trebuie
Dacă luaţi accidental prea multe comprimate sau dacă altcineva sau un copil ia medicamentul dumneavoastră, anunţaţi imediat medicul sau farmacistul. Concentraţia zahărului din sângele dumneavoastră poate să scadă sub valorile normale şi poate fi crescută prin consumul de zahăr. Se recomandă să aveţi la dumneavoastră câteva cuburi de zahăr, dulciuri, biscuiţi sau suc din fructe cu zahăr.

Dacă uitaţi să luaţi Pioglitazone Actavis
Luaţi Pioglitazone Actavis în fiecare zi, aşa cum vi s-a prescris. Totuşi, dacă aţi uitat să luaţi o doză, continuaţi cu doza următoare aşa cum o luaţi în mod normal. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.
Pentru cutiile cu 14, 28, 56, 84 şi 98 comprimate, puteţi verifica ziua în care aţi luat ultimul comprimat de Pioglitazonă Actavis consultând calendarul imprimat pe blister.

Dacă încetaţi să luaţi Pioglitazone Actavis
Pentru a acţiona corespunzător, Pioglitazone Actavis trebuie luat în fiecare zi. Dacă încetaţi să luaţi Pioglitazone Actavis, concentraţia zahărului din sângele dumneavoastră poate creşte. Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a întrerupe tratamentul.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Pioglitazone Actavis 15 mg, 30 mg și 45 mg comprimate:

- Substanţa activă este pioglitazona.
Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 15 mg, 30 mg sau 45 mg (sub formă de clorhidrat).
Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 15 mg (sub formă de clorhidrat).
Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 30 mg (sub formă de clorhidrat).
Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 45 mg (sub formă de clorhidrat).
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, hidroxipropilceluloză, carmeloză calcică şi stearat de magneziu.

Precauții:

Înainte să luaţi Pioglitazone Actavis, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
• dacă reţineţi apă (retenţie de lichide) sau dacă aveţi insuficienţă cardiacă, în special dacă aveţi peste 75 de ani. De asemenea, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi medicamente antiinflamatoare care pot cauza reţinere de lichide şi umflături.
• dacă aveţi un tip special de boală diabetică a ochiului denumită edem macular (umflare la nivelul fundului de ochi).
• dacă aveţi chisturi ovariene (sindromul ovarelor polichistice). Deoarece ovulaţia poate reîncepe în timp ce luaţi Pioglitazone Actavis, posibilitatea să rămâneţi gravidă creşte. Dacă această situaţie este valabilă în cazul dumneavoastră, utilizaţi metode contraceptive adecvate pentru a evita posibilitatea apariţiei unei sarcini nedorite.
• dacă aveţi o problemă cu ficatul sau inima. Înaintea începerii tratamentului cu Pioglitazone Actavis, veţi efectua analize ale sângelui pentru a verifica funcţiile ficatului. Este posibil ca aceste analize să fie repetate la intervale de timp periodice. Unii pacienţi care aveau de mult timp diabet zaharat de tip II şi o boală de inimă sau istoric de accident vascular cerebral şi care au fost trataţi cu Pioglitazone Actavis şi insulină au dezvoltat insuficienţă cardiacă. Spuneţi medicului cât mai curând posibil dacă aveţi semne de insuficienţă cardiacă cum sunt scurtarea neobişnuită a respiraţiei sau creştere rapidă în greutate sau umflături localizate (edeme).

Este mai probabil ca valorile concentraţiei de zahăr din sângele dumneavoastră să scadă sub valorile normale (hipoglicemie), dacă luaţi Pioglitazone Actavis împreună cu alte medicamente antidiabetice.

De asemenea, este posibil să apară scăderea numărului de celule din sânge (anemie).

Fracturi ale oaselor
La pacienţii care utilizează pioglitazonă, în special la femei, a fost observată o frecvenţă mai mare a fracturilor osoase. Medicul dumneavoastră va ţine cont de aceasta la prescrierea tratamentului dumneavoastră pentru diabetul zaharat.

Copii si adolescenţi
Nu este recomandată utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acest medicament nu vă va afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, dar trebuie să aveţi grijă în cazul în care prezentaţi tulburări de vedere.

Reacții adverse ale Pioglitazone Actavis 15 mg, 30 mg și 45 mg comprimate:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

În mod deosebit, pacienţii au prezentat următoarele reacţii adverse:

A apărut frecvent insuficienţă cardiacă (poate afecta până la 1 din 10 persoane) la pacienţii care au luat Pioglitazone Actavis în combinaţie cu insulină. Simptomele sunt scurtarea neobişnuită a respiraţiei, creşterea rapidă în greutate sau umflături (edeme) localizate. Dacă prezentaţi oricare dintre aceste simptome, în special dacă aveţi peste 65 de ani, adresaţi-vă medicului imediat.

Cancerul de vezică urinară a apărut mai puţin frecvent (poate afecta până la 1 din 100 persoane) la pacienţii care iau Pioglitazone Actavis. Semnele şi simptomele acestuia includ prezenţa sângelui în urină, durere la urinare sau necesitatea bruscă de a urina. Dacă prezentaţi oricare dintre cele menţionate, adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil.

Umflăturile (edemele) localizate au apărut foarte frecvent (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane) la pacienţii care iau Pioglitazone Actavis în combinaţie cu insulină. Dacă prezentaţi această reacţie adversă, adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil.

Au fost raportate frecvent fracturi (pot afecta până la 1 din 10 persoane) la pacientele care luau Pioglitazone Actavis și au fost raportate, de asemenea, și la pacienții bărbați (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile) care luau Pioglitazone Actavis. Dacă prezentaţi această reacţie adversă, adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil.

S-a raportat şi vedere înceţoşată cauzată de umflarea (sau acumularea de lichid) la nivelul fundului de ochi (frecvenţă necunoscută) la pacienţii care iau Pioglitazone Actavis. Dacă este prima oară când aveţi acest simptom, adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil. De asemenea, dacă aveţi deja vederea înceţoşată, iar situaţia se înrăutăţeşte, adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil.

La pacienţii care utilizează Pioglitazone Actavis au fost raportate (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile) reacţii alergice. În cazul în care prezentaţi o reacţie alergică gravă, incluzând urticarie şi umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului care poate provoca dificultăţi în respiraţie sau la înghiţire, întrerupeţi utilizarea acestui medicament şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil.

Unii pacienţi care au luat Pioglitazone Actavis au prezentat şi alte reacţii adverse:

Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- Infecţie respiratorie
- Tulburări de vedere
- Creştere în greutate
- Senzaţie de amorţeală

Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
- Inflamaţie a sinusurilor (sinuzită)
- Dificultăţi la adormire (insomnie)

Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
- Creştere a valorilor enzimelor ficatului
- Reacţii alergice

Reacţiile adverse prezentate de unii pacienţi când au utilizat Pioglitazone Actavis împreună cu alte medicamente antidiabetice sunt:

Reacţii adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)
- Scăderea concentraţiei zahărului din sânge (hipoglicemie)

Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- Dureri de cap
- Ameţeli
- Dureri ale articulaţiilor
- Impotenţă
- Dureri de spate
- Scurtarea respiraţiei
- Scădere uşoară a numărului de globule roşii din sânge
- Flatulenţă

Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
- Zahăr în urină, proteine în urină
- Creşterea valorilor enzimelor
- Senzaţie de învârtire (vertij)
- Transpiraţii
- Oboseală
- Creşterea poftei de mâncare

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat pe www.anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, sau aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

În general, puteţi continua să luaţi alte medicamente în timpul tratamentului cu Pioglitazone Actavis.
Totuşi, anumite medicamente pot influenţa cantitatea de zahăr în sânge cu mai mare probabilitate:
- gemfibrozil (utilizat pentru scăderea colesterolului din sânge)
- rifampicină (utilizată în tratamentul tuberculozei şi a altor infecţii)
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente. Vi se va verifica valoarea concentraţiei zahărului în sânge şi este posibil ca doza de Pioglitazone Actavis pe care o utilizaţi să fie modificată.

Pioglitazone Actavis împreună cu alimente şi băuturi
Puteţi să vă luaţi comprimatele cu sau fără alimente. Comprimatele se înghit cu un pahar cu apă.

Administrarea de Pioglitazone Actavis 15 mg, 30 mg și 45 mg comprimate în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Medicul vă va recomanda să întrerupeţi tratamentul cu acest medicament.

Prezentare ambalaj:

Comprimatele Pioglitazonă Actavis 15 mg sunt rotunde, plate, teşite, de culoare albă, cu diametrul de 5,5 mm şi marcate cu „TZ15” pe o faţă.

Pioglitazonă Actavis 30 mg comprimate
Comprimatele sunt rotunde, plate, teşite, de culoare albă, cu diametrul de 7 mm şi marcate cu „TZ30” pe o faţă.

Pioglitazonă Actavis 45 mg comprimate
Comprimatele sunt rotunde, plate, teşite, de culoare albă, cu diametrul de 8 mm şi marcate cu „TZ45” pe o faţă.

Comprimatele sunt disponibile în blistere de aluminiu ambalate în cutii care conţin câte 14, 28, 30, 50, 56, 84, 90, 98 şi 100 comprimate.

Cutiile cu 14, 28, 56, 84 şi 98 comprimate conţin blistere tip calendar cu prescurtări ale zilelor săptămânii marcate pe blister (Lu, Ma, Mi, Jo, Vi, Sb, Du).

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi Pioglitazonă Actavis după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după "EXP". Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă pioglitazonum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Pioglitazone Actavis 15 mg, 30 mg și 45 mg comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Pioglitazone Actavis 15 mg, 30 mg și 45 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.