Prospect Zipion 15 mg / 30 mg / 45 mg, comprimate

Substanța activă: pioglitazonum
Clasa ATC: [A10BG]: >> >> >>

Indicații Zipion 15 mg / 30 mg / 45 mg, comprimate:

Zipion este un medicament antidiabetic utilizat pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (insulino-independent) atunci când metforminul nu este potrivit sau nu a acţionat corespunzător. Acesta este diabetul zaharat care apare, de obicei, la adulţi.

Zipion ajută la menţinerea sub control a valorilor cantităţii de zahăr din sânge, atunci când aveţi diabet zaharat de tip 2, ajutând organismul să utilizeze mai bine insulina pe care o produce. Medicul dumneavoastră va verifica dacă Zipion acţionează corespunzător după 3 până la 6 luni de la începerea tratamentului.

Zipion poate fi administrat singur la pacienţii care nu pot lua metformin şi la care tratamentul însoţit de dietă alimentară şi exerciţiu fizic nu a reuşit să menţină sub control concentraţiile zahărului din sânge sau poate fi adăugat la alte tratamente (cum ar fi cel cu metformin, sulfoniluree sau insulină) care nu au reuşit să controleze adecvat concentraţiile zahărului din sânge.

Contraindicații:

Nu luaţi Zipion
- dacă sunteţi hipersensibil la pioglitazonă sau la oricare dintre celelalte componente ale Zipion enumerate mai jos.
- dacă aveţi sau aţi avut în trecut insuficienţă cardiacă.
- dacă aveţi o boală a ficatului.
- dacă aţi avut cetoacidoză diabetică (o complicaţie a diabetului zaharat care determină scădere rapidă în greutate, greaţă sau vărsături).
- dacă aveţi sau aţi avut în trecut cancer de vezică urinară.
- dacă prezentaţi sânge în urină iar acest semn nu a fost investigat de medicul dumneavoastră.

Administrare Zipion 15 mg / 30 mg / 45 mg, comprimate:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur.
Luaţi 1 comprimat odată pe zi. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă va spune să luaţi o altă doză. Dacă aveţi impresia că efectul Zipion este prea slab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Zipion poate fi luat cu sau fără alimente.
Atunci când Zipion se ia în asociere cu alte medicamente utilizate pentru tratamentul diabetului zaharat (cum sunt insulina, clorpropamida, glibenclamida, gliclazida, tolbutamida), medicul vă va spune dacă este necesar să luaţi o doză mai mică din aceste medicamente.
În cursul tratamentului cu Zipion medicul vă va cere să faceţi periodic analize ale sângelui. Acestea sunt necesare pentru a verifica dacă ficatul vă funcţionează normal.
Dacă ţineţi regim alimentar specific pentru diabetul zaharat, trebuie să continuaţi regimul atunci când luaţi Zipion.
Trebuie să vă controlaţi greutatea la intervale regulate. Informaţi medicul dumneavoastră dacă creşteţi în greutate.
Dacă luaţi mai mult Zipion decât trebuie
Dacă luaţi accidental prea multe comprimate sau dacă altcineva sau un copil ia medicamentul dumneavoastră, adresaţi-vă imediat unui medic sau farmacist. Cantitatea de zahăr din sângele dumneavoastră poate să scadă sub valorile normale şi poate fi crescută prin consumul de zahăr. Se recomandă să aveţi la dumneavoastră câteva cuburi de zahăr, dulciuri, biscuiţi sau suc din fructe cu zahăr.
Dacă uitaţi să luaţi Zipion
Luaţi Zipion în fiecare zi, aşa cum vi s-a recomandat. Totuşi, dacă aţi uitat să luaţi o doză, continuaţi cu doza următoare aşa cum o luaţi în mod normal. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.
Dacă încetaţi să luaţi Zipion
Pentru a acţiona corespunzător, Zipion trebuie luat în fiecare zi. Dacă încetaţi să luaţi Zipion, cantitatea de zahăr din sângele dumneavoastră poate creşte. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a întrerupe tratamentul.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Zipion 15 mg / 30 mg / 45 mg, comprimate:

Substanţa activă este pioglitazona. Zipion 15 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 15 mg (sub formă de clorhidrat). Zipion 30 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 30 mg (sub formă de clorhidrat). Zipion 45 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 45 mg (sub formă de clorhidrat).
Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică, hidroxipropilceluloză, hidroxipropilceluloză de joasă substituţie, stearat de magneziu.

Precauții:

Unii pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 de mult timp şi boli de inimă sau accident vascular cerebral în antecedente, care au fost trataţi cu Zipion şi insulină, au dezvoltat insuficienţă cardiacă. Informaţi cât mai curând posibil medicul dumneavoastră dacă aveţi semne de insuficienţă cardiacă, cum sunt senzaţie neobişnuită de lipsă de aer sau creştere rapidă în greutate sau umflături localizate (edeme).
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a începe să luaţi acest medicament:
- dacă reţineţi apă (retenţie de lichide) sau dacă aveţi insuficienţă cardiacă, în special dacă aveţi vârsta peste 75 de ani.
- dacă aveţi un tip special de boală diabetică a ochiului denumită edem macular (umflare la nivelul fundului de ochi).
- dacă aveţi chisturi ovariene (sindromul ovarelor polichistice). Deoarece ovulaţia poate reîncepe în timp ce luaţi Zipion, posibilitatea să rămâneţi gravidă creşte. Dacă această situaţie este valabilă în cazul dumneavoastră, utilizaţi metode contraceptive adecvate pentru a evita posibilitatea apariţiei unei sarcini nedorite.
- dacă aveţi o problemă cu ficatul sau inima. Înaintea începerii tratamentului cu Zipion, vi se vor efectua analize ale sângelui pentru a verifica funcţiile ficatului. Este posibil ca aceste analize să fie repetate la intervale de timp periodice.
- dacă aveţi vârsta sub 18 ani, deoarece utilizarea la aceşti pacienţi nu este recomandată.
Este mai probabil ca valorile cantităţii de zahăr din sângele dumneavoastră să scadă sub valorile normale (hipoglicemie), dacă luaţi Zipion împreună cu alte medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat.
De asemenea, este posibil să apară scăderea numărului de celule din sânge (anemie).
Fracturi ale oaselor
La femeile (dar nu şi la bărbaţii) care utilizează pioglitazonă a fost observată o frecvenţă mai mare a fracturilor osoase. Medicul dumneavoastră va ţine cont de acest lucru la prescrierea tratamentului dumneavoastră pentru diabetul zaharat.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Pioglitazona nu vă va afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, dar trebuie să aveţi grijă în cazul în care prezentaţi tulburări de vedere.
Zipion conţine lactoză monohidrat.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugam să-l întrebaţi înainte de a lua Zipion.

Reacții adverse ale Zipion 15 mg / 30 mg / 45 mg, comprimate:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
În mod deosebit, pacienţii au au prezentat următoarele reacţii adverse grave:
- A apărut frecvent insuficienţă cardiacă (poate afecta până la 1 din 10 persoane) la pacienţii care au luat Zipion în combinaţie cu insulină. Simptomele sunt dificultăţi la respiraţie, creşterea rapidă în greutate sau umflături (edeme) localizate. Dacă prezentaţi oricare dintre aceste simptome, în special dacă aveţi vârsta peste 65 de ani, adresaţi-vă medicului imediat.
- Cancerul de vezică urinară a apărut mai puţin frecvent (poate afecta până la 1 din 100 persoane) la pacienţii care iau Zipion. Semnele şi simptomele acestuia includ prezenţa sângelui în urină, durere la urinare sau necesitatea bruscă de a urina. Dacă prezentaţi oricare dintre cele menţionate, adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil.
- Umflăturile (edeme) localizate au apărut foarte frecvent şi la pacienţii care iau Zipion în combinaţie cu insulină. Dacă prezentaţi această reacţie adversă, adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil.
- Au fost raportate frecvent fracturi (pot afecta până la 1 din 10 persoane) la pacientele care iau Zipion. Dacă prezentaţi această reacţie adversă, adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil.
S-a raportat şi vedere înceţoşată cauzată de umflare (sau acumularea de lichid) la nivelul fundului de ochi (frecvenţă necunoscută) la pacienţii care iau Zipion. Dacă este prima oară când aveţi acest simptom, adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil. De asemenea, dacă aveţi deja vederea înceţoşată, iar situaţia se înrăutăţeşte, adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil.
Unii pacienţi, care au luat Zipion, au prezentat următoarele reacţii adverse:
- Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoaneȘ
- infecţie respiratorie;
- tulburări de vedere;
- creştere în greutate;
senzaţie de amorţeală.
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
- inflamaţie a sinusurilor (sinuzită);
- dificultăţi la adormire (insomnie).
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
- creştere a valorilor concentraţiilor plasmatice ale enzimelor ficatului.
Unii pacienţi au prezentat suplimentar următoarele reacţii adverse, atunci când Zipion a fost utilizat împreună cu alte medicamente antidiabetice:
- Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)scădere a concentraţiei de zahăr din sânge (hipoglicemie).
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- dureri de cap;
- ameţeli;
- dureri ale articulaţiilor;
- impotenţă;
- durere la nivelul spatelui;
- dificultăţi la respiraţie;
- scădere uşoară a numărului de globule roşii din sânge;
- flatulenţă.
- Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)prezenţă de zahăr în urină, proteine în urină;
- senzaţie de învârtire (vertij);
- transpiraţii;
- oboseală;
- creştere a poftei de mâncare;
- creştere a valorilor concentraţiilor plasmatice ale enzimelor.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
În general, puteţi continua să luaţi alte medicamente în timpul tratamentului cu Zipion.
Totuşi, anumite medicamente pot influenţa cantitatea de zahăr în sânge cu mai mare probabilitate:
- gemfibrozil (utilizat pentru scăderea colesterolului din sânge)
- rifampicină (utilizată în tratamentul tuberculozei şi a altor infecţii)
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente. Vi se va verifica valoarea cantităţii de zahăr din sânge şi este posibil să fie necesar ca doza de Zipion pe care o luaţi să fie modificată.

Zipion împreună cu alimente şi băuturi
Puteţi să vă luaţi comprimatele cu sau fără alimente. Trebuie să înghiţiţi comprimatele cu un pahar cu apă.

Administrarea de Zipion 15 mg / 30 mg / 45 mg, comprimate în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua orice medicament.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă
- sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.
- alăptaţi sau intenţionaţi să vă alăptaţi copilul.
Medicul dumneavoastră vă va recomanda să întrerupeţi tratamentul cu acest medicament.

Prezentare ambalaj:

Zipion 15 mg comprimate se prezintă sub formă de comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă. Zipion 30 mg comprimate se prezintă sub formă de comprimate rotunde, plate, de culoare albă, gravate cu “30” pe una din feţe. Zipion 45 mg comprimate se prezintă sub formă de comprimate rotunde, plate, de culoare albă, gravate cu “45” pe una din feţe.
Comprimatele sunt furnizate în blistere din OPA-Al-PVC/Al, cutii a câte 14, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 90, 98, 100, 112, 120 sau 196 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă pioglitazonum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Zipion 15 mg / 30 mg / 45 mg, comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Zipion 15 mg / 30 mg / 45 mg, comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.