Prospect Berocca Plus, comprimate efervescente

Substanța activă: combinatii
Producator: Bayer Sante Familiale, Franta
Clasa ATC: [A11JB]: tractul digestiv si metabolism >> vitamine >> alte preparate cu combinatii de vitamine >> combinatii de vitamine
Grupa farmaceutică: Vitamina B- complex, combinatii

Indicații Berocca Plus, comprimate efervescente:

Util in tratamentul carenţei vitaminelor complexului B, vitaminei C, calciului, magneziului şi zincului şi in cazul necesităţilor crescute pentru aceste vitamine, calciu, magneziu şi zinc la adulti si copii peste 15 ani.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Berocca Plus daca sunteţi cunoscut cu:
-alergie la oricare din componentele produsului,
-hipercalcemie, hipercalciurie, litiază calcică, calcificări tisulare,
-hipermagnezemie,
-hemocromatoza,
-fenilcetonurie (datorită prezenţei aspartamului care este o sursă de fenilalanina),
-insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min),
sau daca urmaţi un tratament concomitent cu levodopa fără asocierea unui inhibitor de decarboxilaza.
-Neoplazii datorita prezentei in compozitia produsului a ciancobalaminei si a acidului folic.
Acidul ascorbic nu trebuie administrat pacientilor cu hiperoxalurie, cu afectiuni ale functiilor renale sau deficiente ale glucozo-6-fosfat dehidrogenazei.

Administrare Berocca Plus, comprimate efervescente:

Medicul poate prescrie doze diferite fata de cele mentionate in prospect.
Doze si mod de administrare
Adulti si adolescenti: doza recomandată este de un comprimat efervescent zilnic. Această doză nu trebuie depasita. Comprimatele efervescente se dizolva intr-un pahar cu apa. Acest medicament nu este recomandat pentru copiii cu varsta sub 15 ani.
Pentru informaţii suplimentare in privinţa dozelor a modului de administrare şi a duratei tratamentului adresaţi-vă medicului.
Dacă aţi utilizat mai multe comprimate efervescente Berocca Plus decât ar trebui
Nu se cunosc cazuri de supradozaj. Cantitatea componentelor din comprimatele efervescente Berocca Plus nu prezinta risc, chiar in cazul unei supradozari. Cu toate acestea, nu trebuie depasita doza recomandata. Trebuie contactat un doctor, un farmacist sau cel mai apropiat spital in cazul in care au fost administrate, din greseala, prea multe comprimate (daca, de exemplu, un copil a inghitit o cantitate de comprimate care nu este cunoscuta). Simptomele de supradozare pot include tulburari gastrointestinale precum diarea sau disconfortul abdominal. Administrarea zilnica a mai mult de 200 mg B6 (corespondentul a mai mult de 20 de tablete de Berocca pe zi) pe o perioada de mai multe luni poate duce la aparitia unor simptome de neuropatie.

Acțiune:

Un comprimat efervescent Berocca Plus contine vitamine ale complexului B, vitamina C, calciu, magneziu si zinc.

Caracteristicile vitaminelor B, vitaminei C, calciului, magneziului si zincului
Vitaminele si mineralele sunt elemente nutritive esentiale, fiind necesare pentru functionarea normala fiziologica a organismului uman, dar nu pot fi sintetizate de catre organism. In timp ce vitaminele liposolubile sunt stocate in ficat, de unde pot fi din nou eliberate, cele hidrosolubile nu sunt stocate intr-o cantitate suficienta. De aceea, aportul de vitamine hidrosolubile poate sa fie insuficient in cazul persoanelor in varsta, in timpul sarcinii si in timpul alăptării, dieta, anumite boli cronice, efort fizic sustinut, stres de lunga durata si abuz de alcool. Necesarul de vitamina C (acid ascorbic) este crescut in cazul fumatorilor si a femeilor care iau contraceptive orale.
Vitaminele complexului B sunt implicate intr-un spectru larg de reactii metabolice precum sinteza de neurotransmitatori.
Vitamina C (acidul ascorbic) este un antioxidant biologic si are un rol important in inactivarea radicalilor liberi. Este implicata in activitatea unor enzime necesare in reactiile de hidroxilare si in metabolismul colesterolului, acizilor biliari si a medicamentelor. Vitamina C (acidul ascorbic) intensifica absorbtia intestinala a fierului, influenteaza metabolismul acidului folic si functionarea leucocitelor. Accelereaza formarea unor tesuturi de legatura si este esentiala pentru formarea si functiile dintilor, oaselor si capilarelor.
Calciul are rol important in dezvoltarea oaselor si dintilor, cat si in integritatea functionala a nervilor si muschilor, si este implicat in numeroase procese fiziologice si sisteme enzimatice.
Magneziul este implicat intr-o multitudine de reactii incluzand catabolismul proteinelor, metabolismul acizilor grasi, oxidarea zaharurilor si reactii respiratorii.
Zincul intensifica sau inhiba actiunea unor enzime.

Compoziție Berocca Plus, comprimate efervescente:

Substanţele active sunt: clorhidrat de tiamina 15,75 mg (sub forma de tiamina monofosforica dihidrat), riboflavina 15,75 mg (sub forma de fosfat disodic), clorhidrat de piridoxina 11 mg, ciancobalamina 0,011 mg (sub forma de pulbere 0,1%)*, nicotinamida 52,5 mg, acid pantotenic 25,3 mg (sub forma de sare de calciu), biotina 0,165 mg, acid ascorbic 525 mg, acid folic 0,44 mg, calciu 100 mg (sub forma de pantotenat si carbonat), magneziu 100 mg (sub forma de carbonat greu si sulfat dihidrat), zinc 10 mg (sub forma de citrat dihidrat).
*)contine: ciancobalamina 0,1%, citrat de sodiu 3%, acid citric anhidru 1%, dextrina 95,9%.
Excipienţi:
Acid citric anhidru, hidrogenocarbonat de sodiu, carbonat de sodiu anhidru, clorura de sodiu, acesulfam de potasiu, aspartam, Beet red (E162), beta carotene solutie apoasa 1% (Permaseal 10401-71), polisorbat 60, manitol.

Precauții:

Comprimatele efervescente Berocca Plus nu sunt recomandate copiilor sub 15 ani.
Comprimatele efervescente Berocca Plus contin o sursa de fenilalanina (aspartam). Prin urmare, produsul nu trebuie administrat pacientilor cu fenilcetonurie.

Berocca Plus nu contine vitamine liposolubile.
Colorarea in galben a urinei se datoreaza prezentei vitaminei B2 in acest produs.
Comprimatele efervescente Berocca Plus contin doza maxima zilnica de vitamina B6 (piridoxina). Doza zilnica recomandata (1 comprimat efervescent Berocca Plus pe zi) nu trebuie depasita.

Comprimatele efervescente Berocca Plus pot fi folosite in cazul carentei de vitamina B12 numai daca aceasta are o cauza dietetica.
Datorită prezenţei vitaminei B12 administrarea Berocca Plus la un pacient cu anemie prin deficit de vitamină B12 poate masca simptomatologia şi examenele paraclinice şi intârzia diagnosticul.
Berocca Plus nu este destinat folosirii de catre pacientii cu gastrita atrofica sau afectiuni ale ileonului sau pancreasului.
Deoarece produsul conţine lactoză, administrarea nu este recomandată la pacienţii cu intoleranţă ereditară la galactoză, deficienţă de lactază Lapp sau malabsorbţie de glucoză-galactoză.
Pacientii care primesc alte medicamente, trebuie sa se adreseze medicului inainte de a lua acest medicament.
Tratamentul concomitent cu medicamente conţinând vitamine sau minerale poate duce la supradozaj.
Pentru informaţii suplimentare adresaţi-vă medicului.

Atenționări:

Berocca Plus nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse ale Berocca Plus, comprimate efervescente:

Reactiile adverse cele mai intalnite sunt legate de posibilitatea intoleranţei digestive a medicamentului.
Reactiile alergice sunt foarte rare. S-au raportat cazuri izolate de urticarie, edem glotic sau eritem.
Acidul ascorbic poate sa duca la aparitia anemiei hemolitice in cazul anumitor indivizi care prezinta o deficienta de glucozo-6-fosfat-dehidrogenaza.
Datorită prezenţei vitaminei B2 poate apare o colorare in galben a urinei fără semnificaţie clinică.
Cereti sfatul medicului in cazul in care aveti suspiciunea ca anumite efecte nedorite au aparut din cauza Berocca Plus.

Interacțiuni cu alte medicamente:

In diabet, vitamina C poate interfera cu testele pentru determinarea glucozei din urina, chiar daca nu afecteaza nivelul glicemiei. Administrarea vitaminei C trebuie intrerupta cu cateva zile inainte de efectuarea unui asemenea test.
In boala Parkinson, dozele care depasesc 5 mg de vitamina B6 (piridoxina) pot neutraliza activitatea levodopei. Cu toate acestea, nu se observa nici un antagonism atunci cand levodopa este administrata in combinatie cu un inhibitor de decarboxilaza cum ar fi benserazida sau carbidopa. Astfel de combinatii medicamentoase se folosesc in prezent in tratamentul bolii Parkinson. Daca nu sunteti sigur, adresati-va medicului.
Antagonistii vitaminei B1, tiosemicarbazona si 5-fluorouracilul neutralizeaza efectul vitaminei B1.
Antiacizii inhiba resorbtia de vitamina B1.
Neomicina, acidul aminosalicilic si blocantii H2 reduc absorbtia gastrointestinala a vitaminei B12.
Acidul acetilsalicilic reduce absorbtia acidului ascorbic la o treime.
Contraceptivele orale pot reduce nivelele serice de vitamina B12, acid folic, piridoxina sau acid ascorbic.
Unii pacienti tratati zilnic cu deferoxamina si 500 mg vitamina C au prezentat o deteriorare in functionarea ventriculului stang (adesea tranzitorie).
Datorită prezenţei calciului sunt necesare măsuri de precauţie in cazul administrării digitalicelor (risc de apariţie a tulburărilor de ritm): supraveghere medicală, controlul electrocardiogramei şi al calcemiei; de asemenea poate avea loc diminuarea absorbţiei intestinale a ciclinelor, difosfonaţilor, sărurilor de fer in cazul administrării concomitente a acestor produse (se recomandă ca intre administrarea Berocca Plus şi a acestor medicamente să existe un interval de minim 3 ore); in cazul administrării concomitente a diureticelor tiazidice poate sa apara un risc de hipercalcemie prin diminuarea eliminării urinare a calciului.

Administrarea de Berocca Plus, comprimate efervescente în sarcină / alaptare:

Nu există date suficiente in privinţa teratogenezei la animal.
Nu exista date suficiente care sa ateste un risc pentru fat / nou-nascut atunci cand Berocca Plus este administrat la gravide in doza recomandata de o tableta pe zi. Berocca Plus se recomanda in sarcina atunci cand este clinic indicata.
Vitaminele si mineralele din produsul Berocca Plus sunt excretate in laptele matern. Nu exista date care sa ateste un risc pentru sugar in cazul acestor doze terapeutice.

Prezentare ambalaj:

Berocca Plus se prezintă sub formă de comprimate efervescente.
Ambalaj: Cutie cu un tub din aluminiu a cate 15 comprimate efervescente impachetate in folie de aluminiu.
Cutie cu un tub din polipropilena a cate 15 comprimate efervescente impachetate in folie de aluminiu.

Condiții de păstrare:

A nu se utiliza după data de expirare inscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, in ambalajul original.
A nu se lăsa la indemâna copiilor.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Berocca Plus, comprimate efervescente(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Berocca Plus, comprimate efervescente vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.