Prospect Clotrimazol ATB 10 mg/g, crema
Substanța activă: clotrimazolum
Producator: Antibiotice SA Romania
Clasa ATC: [D01AC]:
preparate dermatologice >>
antifungice de uz dermatologic >>
antifungice preparate pentru uz topic >>
derivati de imidazol
Indicații Clotrimazol ATB 10 mg/g, crema:
Clotrimazol Atb este un medicament antifungic.Este util în tratamentul local al următoarelor afecţiuni, la adulţi, vârstnici, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 5 ani:
- micoze ale pielii determinate de Candida albicans;
- eritrasma;
- dermatofiţii ale pielii şi rădăcinii firelor de păr (tinea corporis, tinea cruris, tinea pedis, tinea barbae, tinea capitis) determinate de Trichophyton rubrum, Trichophyton mentagrophites, Epidermophyton floccosum, Microsporum canis;
- pitiriazis versicolor determinată de Malassezia furfur;
- paronichie asociată onicomicozelor (infecţia fungică a ţesuturilor adiacente unghiei).
Contraindicații:
Nu utilizaţi Clotrimazol Atb- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clotrimazol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;
- dacă infecţia este situată la nivelul unghiilor sau scalpului.
Administrare Clotrimazol ATB 10 mg/g, crema:
Adulţi, vârstnici, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 5 ani:Clotrimazol Atb 10 mg/g, cremă se aplică local de 2 - 3 ori pe zi, după spălarea şi uscarea zonei afectate. Durata tratamentului variază:
-în general 3 - 4 săptămâni în cazul dermatomicozelor produse de dermatofiţi şi Candida;
-2 - 4 săptămâni în cazul eritrasmei;
-1 - 3 săptămâni în cazul pitiriazisului versicolor.
Pentru a preveni reapariţia afecţiunii, tratamentul infecţiilor fungice va fi continuat aproximativ 2 săptămâni după dispariţia simptomelor.
Eficacitatea şi siguranţa utilizării clotrimazolului la copii cu vârsta sub 5 ani nu au fost stabilite.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Clotrimazol Atb
Îndepărtaţi medicamentul prin spălarea zonei respective. În cazul ingestiei orale accidentale sau în cazul unei doze mari, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de primire urgenţe al celui mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să utilizaţi Clotrimazol Atb
Dacă aţi uitat să utilizaţi o doză, administraţi-o imediat ce v-aţi amintit. Totuşi, dacă este timpul pentru administrarea următoarei doze, utilizaţi-o doar pe aceasta. Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Clotrimazol Atb
Dacă încetaţi să utilizaţi Clotrimazol Atb mai devreme decât este recomandat este posibil ca afecţiunea dumneavoastră să reapară sau să nu se amelioreze.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Clotrimazol ATB 10 mg/g, crema:
Substanţa activă este clotrimazolul. Un gram cremă conţine clotrimazol 10 mg.Celelalte componente sunt: polisorbat 80, vaselină albă, glicerol, alcool cetilic, alcool cetostearilic şi ceteareth 30, p-hidroxibenzoat de metil, apă purificată.
Precauții:
Medicamentul este destinat tratamentului la nivelul pielii.Înainte de aplicare, spălaţi zona afectată (de preferinţă cu un săpun alcalin) şi uscaţi-o.
Nu aplicaţi crema în zona ochilor, a nasului şi a gurii, pe mucoase sau pe leziuni deschise. Dacă accidental crema a ajuns în contact cu ochii, spalaţi zona afectată cu multă apă curată; dacă apar reacţii adverse care persistă este necesar să vă adresaţi medicului.
Pentru vindecarea micozelor interdigitale ("picior de atlet") se recomandă pudrarea ciorapilor şi a interiorului pantofilor cu talc sau o altă pudră absorbantă. Picioarele se vor spăla şi se vor usca foarte bine, mai ales în zona afectată.
Dacă în timpul tratamentului cu Clotrimazol Atb apar fenomene de iritaţie la locul aplicării sau reacţii alergice, întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorClotrimazol Atb nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Clotrimazol Atb
Acest medicament conţine alcool cetilic şi alcool cetostearilic care pot provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact). Deoarece conţine p-hidroxibenzoat de metil (E 218) poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
Reacții adverse ale Clotrimazol ATB 10 mg/g, crema:
Ca toate medicamentele, Clotrimazol Atb poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile
Tulburări ale sistemului imunitar:
-rar: reacţii alergice (vezicule, înroşire a pielii, umflare, mâncărime, senzaţie de înţepătură, urticarie).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
-rar: senzaţie de arsură, fisuri la nivelul pielii, erupţie trecătoare pe piele.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravÇŽ sau dacă observaţi orice reacţie adversÇŽ nemenţionatÇŽ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.Clotrimazolul, cremă reduce eficacitatea amfotericinei şi a altor antibiotice polienice (nistatină, natamicină).
Dacă se utilizează deodorante sau cosmetice pe suprafaţa de piele afectată, nu se poate exclude reducerea eficacităţii clotrimazolului.
Administrarea de Clotrimazol ATB 10 mg/g, crema în sarcină / alaptare:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.Nu există studii clinice controlate efectuate la gravide. Se recomandă evitarea utilizării clotrimazolului în primul trimestru de sarcină. În trimestrele II şi III de sarcină, clotrimazolul se va utiliza numai dacă este absolut necesar, după evaluarea atentă de către medic a raportului risc potenţial fetal/beneficiu terapeutic matern.
Deoarece nu se ştie dacă clotrimazolul aplicat local se excretă în laptele uman, se va administra cu prudenţă la femeile care alăptează, numai la recomandarea medicului.
Prezentare ambalaj:
Clotrimazol Atb se prezintă sub formă de cremă omogenă de culoare albă până la alb-gălbui.Este disponibil în cutii cu un tub din aluminiu care conţine 15 g sau 35 g cremă.
Condiții de păstrare:
Nu utilizaţi Clotrimazol Atb după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data deexpirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă clotrimazolum:
- CLOTRIMAZOL, compr. vag.
- ANTIFUNGOL, spray
- Canesten 10 mg/g cremă
- CLOTRIMAZOL HYPERION, cremă, 10 mg/g
- GYNO-CANESTEN 3/CANESTEN, kombi pack
- Canesten GYN Uno 500 mg capsulă moale vaginală
- IMAZOL, crema
- Clotrimazol MK 1% crema
- GYNE-LOTRIMIN, crema vag.
- Canesten GYN 3,20 mg/g cremă vaginală
- CLOTRIMAZOL, sol.ext.
- GYNE-LOTRIMIN, compr. vag.
- GYNO-CANESTEN 1, compr. vag.
- CANESTEN, pulb.
- GYNO-CANESTEN 1/CANESTEN, kombi pack
- GYNO-CANESTEN 6/CANESTEN, kombi pack
- Clotrimazol Fiterman 10 mg/g cremă
- CLOTRIMAZOL cremă
- Dermatin 1%, pulbere cutanata
- GYNO-CANESTEN 6, compr. vag.
- Clotrimazol Rompharm 10 mg/ml spray cutanat soluţie
- CLOTRIMAZOL soluţie cutanată 10 mg/g
- MED-CLOTRIMAZOL, crema
- CLOTRIMOX, pulb.
- CANDISTAN, crema
- CLOTRIMAZOL PUMPSPRAY, spray
- CLOTRIMAZOL ZENTIVA 100 mg comprimate vaginale
- Canesten 1% crema
- Clotrimazol Slavia 10 mg/g cremă
- GYNO-CANESTEN 3, compr. vag.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Clotrimazol ATB 10 mg/g, crema(din aceeași clasă):
- AMICEL, crema
- AMICEL, spuma ext.
- ANTIFUNGOL, spray
- BIAZOL 10 mg/g cremă
- BIFONAZOL, crema
- CANDISTAN, crema
- Canespor 10 mg/g cremă
- Canespor 10 mg/ml, soluție cutanată
- Canespor Onichoset, crema
- Canesten 1% crema
- Canesten 10 mg/g cremă
- CANESTEN, pulb.
- CANESTEN, sol. ext.
- Clotrimazol 1% crema
- CLOTRIMAZOL cremă
- Clotrimazol Fiterman 10 mg/g cremă
- CLOTRIMAZOL HYPERION, cremă, 10 mg/g
- Clotrimazol MK 1% crema
- CLOTRIMAZOL PUMPSPRAY, spray
- Clotrimazol Rompharm 10 mg/ml spray cutanat soluţie
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Clotrimazol ATB 10 mg/g, crema vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!