Prospect Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută
Substanța activă: secukinumabum
Producator: Novartis Pharma GmbH, Germania
Medicamentul se administrează prin injecție subcutanată (sub piele). Doza depinde de greutatea corporală și de indicație. În psoriazisul în plăci: copii sub 50 kg primesc 75 mg, iar cei de 50 kg sau peste primesc 150 mg (sau până la 300 mg la indicația medicului). În artrita idiopatică juvenilă: copii sub 50 kg — 75 mg, cei de 50 kg sau peste — 150 mg. Indiferent de indicație, schema de administrare este aceeași: după prima doză, se administrează injecții săptămânale în săptămânile 1, 2, 3 și 4, urmate de injecții lunare. Cosentyx este un tratament de lungă durată, cu monitorizare medicală regulată. Seringa preumplută se păstrează la frigider (2–8°C, fără congelare) și se scoate cu 15–30 de minute înainte de utilizare pentru a ajunge la temperatura camerei.
Cosentyx nu se folosește la copii sub 6 ani. Este contraindicat în caz de alergie la secukinumab sau la oricare componentă a produsului și în prezența unei infecții active considerate semnificative de medic. Înainte de inițierea tratamentului, medicul trebuie informat despre: infecții cronice sau recurente, tuberculoză, alergie la latex (capacul acului poate conține cauciuc), boala Crohn sau colită ulcerativă, vaccinări recente sau planificate (vaccinurile cu virusuri vii sunt contraindicate în timpul terapiei), alte imunosupresoare sau fototerapie UV în curs.
Cea mai frecventă reacție adversă (afectează mai mult de 1 din 10 persoane) este infecția căilor respiratorii superioare (rinofaringită, rinită). Infecțiile grave — cu febră, simptome gripale, transpirații nocturne, erupții dureroase sau dificultăți de respirație — impun oprirea imediată a tratamentului și prezentarea la medic. Reacțiile alergice severe (dificultăți de respirație sau înghițire, umflarea feței, urticarie severă) sunt rare, dar necesită asistență medicală urgentă. Afecțiunile intestinale inflamatorii (crampe abdominale, sânge în scaun, pierdere în greutate) impun de asemenea întreruperea tratamentului și consult medical. Cosentyx nu se recomandă în sarcină; contracepția este necesară pe durata tratamentului și cel puțin 20 de săptămâni după ultima doză. Alăptarea în aceeași perioadă nu este recomandată.
Indicații Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută:
Cosentyx este utilizat în tratamentul următoarelor boli inflamatorii:• Psoriazis în plăci la copii și adolescenți
• Artrita idiopatică juvenilă, inclusiv artrita asociată entezitei și artrita psoriazică juvenilă
Psoriazis în plăci la copii și adolescenți
Cosentyx este utilizat pentru a trata o afecţiune a pielii numită „psoriazis în plăci” care cauzează inflamaţia pielii. Cosentyx reduce inflamaţia şi alte simptome ale bolii. Cosentyx este utilizat la adolescenți și copii (cu vârsta de 6 ani și peste această vârstă) cu psoriazis în plăci moderat până la sever.
Utilizarea Cosentyx pentru tratarea psoriazisului în plăci va avea un efect benefic asupra dumneavoastră (sau copilului dumneavoastră), ducând la curăţarea pielii şi atenuarea simptomelor, cum sunt descuamare, mâncărime şi durere.
Artrita idiopatică juvenilă, inclusiv artrita asociată entezitei și artrita psoriazică juvenilă
Cosentyx este utilizat la pacienții (cu vârsta de 6 ani și peste această vârstă) pentru tratarea afecțiunilor din categoria artritei idiopatice juvenile, numite „artrită asociată entezitei” și „artrită psoriazică juvenilă”. Aceste afecțiuni sunt afecțiuni inflamatorii, care afectează articulațiile și zonele unde tendoanele sunt în contact cu osul.
Utilizarea Cosentyx în artrita asociată entezitei și artrita psoriazică juvenilă vă va aduce beneficii dumneavoastră (sau copilului dumneavoastră), reducând simptomele și îmbunătățind functia dumneavoastră fizică (sau a copilului dumneavoastră).
Contraindicații:
Nu utilizaţi Cosentyx:• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră sunteţi alergic la secukinumab sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Dacă credeţi să dumneavoastră sau copilul dumneavoastră sunteţi alergic, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a utiliza Cosentyx.
• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi o infecţie activă pe care medicul dumneavoastră o consideră importantă.
Administrare Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Cosentyx se administrează prin injectare sub piele (sau injectare subcutanată). Dumneavoastră şi medicul trebuie să decideţi dacă, după o instruire adecvată, vă puteţi injecta singur Cosentyx sau un aparținător trebuie să administreze injecția.
Este important să nu încercaţi să vă administraţi Cosentyx până când nu aţi fost instruit de medicul dumneavoastră, asistenta medicală sau farmacist.
Pentru instrucţiuni detaliate privind modul de reconstituire şi injectare a Cosentyx, vezi „Instrucţiuni de utilizare a seringii preumplute Cosentyx 75 mg” de la sfârşitul acestui prospect.
Aceste instrucțiuni sunt, de asemenea, disponibile prin scanarea codului QR sau vizitând www.cosentyx.eu
„se va include codul QR”
Cât de mult Cosentyx se administrează şi pentru cât timp
Medicul dumneavoastră va decide de cât de mult Cosentyx dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi nevoie şi cât timp.
Psoriazis în plăci (copii cu vârsta de 6 ani și peste această vârstă)
• Doza recomandată administrată este în funcție de greutatea corporală după cum urmează:
o Greutate corporală 25 kg: 75 mg, prin injecție subcutanată.
o Greutate corporală 25 kg sau peste această greutate și sub 50 kg: 75 mg, prin injecție subcutanată.
o Greutate corporală 50 kg sau peste această greutate: 150 mg, prin injecție subcutanată.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă crească doza până la 300 mg.
• Fiecare doză de 75 mg este administrată sub forma unei injecții a 75 mg. Pot fi disponibile alte forme farmaceutice/concentrații de doze pentru administrarea dozelor de 150 mg și 300 mg.
După prima doză, dumneavoastră sau copilului dumneavoastră vi se vor administra săptămânal injecțiile ulterioare, în săptămânile 1, 2, 3 și 4, urmate de injecții lunare.
Artrita idiopatică juvenilă (artrita asociată entezitei și artrita psoriazică juvenilă)
• Doza recomandată este în funcție de greutatea corporală astfel:
o Greutate corporală sub 50 kg: 75 mg prin injecție subcutanată.
o Greutate corporală 50 kg sau peste: 150 mg prin injecție subcutanată.
• Fiecare doză de 75 mg este administrate sub forma unei injecții de 75 mg. Pot fi disponibile alte doze/concentrații pentru administrarea dozei de 150 mg.
După prima doză, dumneavoastră (sau copilului dumneavoastră) vi se vor administra injecții săptămânale ulterioare în săptămânile 1, 2, 3 și 4, urmate de injecții lunare.
Cosentyx este un tratament de lungă durată. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza în mod regulat pe dumneavoastră sau copilului dumneavoastră starea de sănătate pentru a verifica dacă tratamentul are efectul dorit.
Dacă utilizaţi mai mult Cosentyx decât trebuie
Dacă dumneavoastră sau copilului dumneavoastră vi s-a administrat mai mult Cosentyx decât trebuie sau doza a fost administrată mai repede decât v-a prescris medicul dumneavoastră, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Dacă uitaţi să utilizaţi Cosentyx
Dacă aţi uitat să injectaţi o doză de Cosentyx, injectaţi doza următoare imediat ce dumneavoastră sau copilul dumneavoastră vă amintiţi. Apoi adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru a discuta când trebuie să injectaţi doza următoare.
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră încetaţi să utilizaţi Cosentyx
Nu este periculos să încetaţi administrarea Cosentyx. Cu toate acestea, dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră încetaţi administrarea acestui medicament, este posibil ca simptomele proriazisului să reapară.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
------------------------------------------------------------------------------------------
Instrucţiuni de utilizare a seringii preumplute Cosentyx 75 mg
Citiţi INTEGRAL aceste instrucţiuni înainte de injectare. Este important să nu încercaţi să vă administraţi singur sau persoanei care se află în grija dumneavoastră injecţia înainte de a fi instruit de medicul dumneavoastră, asistenta medicală sau farmacist. Cutia conţine o seringă preumplută de Cosentyx 75 mg, sigilată individual într-un blister de plastic.
După injectarea medicamentului, protecţia seringii va fi activată pentru a acoperi acul. Aceasta este
menită să protejeze împotriva înţepăturilor accidentale de ac profesioniştii din domeniul sănătăţii,
pacienţii care îşi autoinjectează medicamente prescrise de medic şi persoanele care ajută pacienţii să-şi
autoinjecteze medicamentul.
De ce mai aveţi nevoie pentru injectare:
• Tampon de alcool medicinal.
• Vată sau pansament.
• Recipient de eliminare a deşeurilor medicale.
Informaţii importante privind siguranţa
Atenţie: Nu lăsaţi seringa la vederea şi îndemâna copiilor.
1. Capacul acului seringii poate conţine cauciuc uscat (latex), care nu trebuie manevrat de persoane sensibile la această substanţă.
2. Nu deschideţi cutia exterioară sigilată înainte de a fi gata să utilizaţi acest medicament.
3. Nu utilizaţi acest medicament dacă sigiliul cutiei exterioare sau sigiliul blisterului sunt rupte deoarece este posibil ca utilizarea seringii să nu fie sigură pentru dumneavoastră.
4. Nu lăsaţi niciodată seringa nesupravegheată pentru că este posibil ca alte persoane să umble cu ea.
5. Nu agitaţi seringa.
6. Nu atingeţi picioruşele de protecţie ale seringii înainte de utilizare. Dacă le atingeţi, este posibil ca protecţia seringii să se activeze prea devreme.
7. Nu scoateţi capacul acului înainte de a administra injecţia.
8. Seringa nu trebuie reutilizată. Eliminaţi seringă folosită imediat utilizare în recipientul pentru deşeuri medicale.
Păstrarea seringii preumplute Cosentyx 75 mg
1. Păstraţi acest medicament sigilat în cutia exterioară pentru a fi protejată împotriva luminii.
Păstraţi la frigider, la temperaturi între 2°C şi 8°C. NU CONGELAŢI.
2. Nu uitaţi să scoateţi seringa din frigider şi să o lăsaţi să ajungă la temperatura camerei înainte de
a o pregăti pentru injectare (15-30 minute).
3. Nu utilizaţi seringa după data de expirare înscrisă cutia exterioară sau pe eticheta seringii după
„EXP”. Dacă a expirat, restituiţi ambalajul întreg la farmacie.
Locul de administrare a injecţiei
Locul de administrare a injecţiei este locul unde veţi utiliza seringă.
• Locul recomandat este în partea din faţă a coapselor dumneavoastră. De asemenea, puteţi administra injecţia în partea inferioară a abdomenului, dar nu în zona de 5 centimetri din jurul ombilicului (buricului).
• De fiecare dată alegeţi un alt loc pentru administrarea injecţiei.
• Nu injectaţi în zonele unde pielea este sensibilă, învineţită, înroşită, descuamată sau dură. Evitaţi zonele cu cicatrice sau vergeturi.
• Dacă injecţia vă este administrată de un aparţinător, administrarea se poate face şi în partea superioară, exterioară, a braţelor.
Pregătirea seringii preumplute Cosentyx 75 mg pentru a fi gata de utilizare
1. Scoateţi din frigider cutia care conţine seringa şi lăsaţi-o nedeschisă timp de aproximativ 15-30 minute pentru a ajunge la temperatura camerei.
2. Când sunteţi gata să utilizaţi seringa, spălaţi-vă bine pe mâini cu apă şi săpun.
3. Curaţi locul unde veţi administra injecţia cu un tampon cu alcool.
4. Scoateţi seringa din cutia exterioară şi blister, ținând seringa de corpul protecției.
5. Verificaţi seringa. Soluţia trebuie să fie limpede. Culoarea acesteia poate varia de la incoloră până la uşor gălbuie. Este posibil să fie vizibile bule de aer, ceea ce este normal. NU UTILIZAŢI dacă soluţia conţine particule, este tulbure sau are o culoare maronie distinctă. NU UTILIZAŢI dacă seringa este defectă. În toate aceste cazuri, restituiţi ambalajul întreg la farmacie.
Cum să utilizaţi seringa preumplută Cosentyx 75 mg
Scoateţi cu atenţie capacul acului de pe seringa, ținând seringa de corpul protecției. Aruncaţi capacul acului. Este posibil să observaţi o picătură de soluţie la capătul acului. Acest lucru este normal.
Prindeţi uşor între degete locul unde veţi administra injecţia şi introduceţi acul ca în ilustraţie. Introduceţi acul complet, la un unghi de aproximativ 45 grade, pentru a vă asigura că medicamentul poate fi administrat complet.
Ţineţi seringa ca în ilustraţie. Apăsaţi lentpistonul cât mai mult posibil astfel încât capul pistonului să ajungă complet între cele două picioruşe de protecţie ale seringii.
Ţineţi pistonul apăsat complet şi menţineţi seringa în această poziţie timp de 5 secunde.
Ţineţi pistonul apăsat complet în timp ce scoateţi cu atenţie acul din locul de administrare.
Eliberaţi lent pistonul şi lăsaţi protecţia seringii să acopere automat acul expus.
Este posibil să apară o cantitate mică de sânge la locul de administrare. Puteţi apăsa un tampon de vată sau pansament este locul de administrare timp de 10 secunde. Nu frecaţi locul de administrare. Puteţi acoperi locul de administrare cu un mic bandaj adeziv, dacă este necesar.
Instrucţiuni de eliminare a deşeurilor medicale
Eliminaţi seringa în recipientul pentru deşeuri medicale (recipient sigilabil, rezistent la perforare). Pentru siguranţa şi sănătatea dumneavoastră şi a celorlalţi, acele şi seringile utilizare nu trebuie refolosite.
Compoziție Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută:
- Substanţa activă este secukinumab. Fiecare Cosentyx seringă preumplută conţine secukinumab 150 mg.- Celelalte componente sunt trehaloză dihidrat, histidină, monoclorhidrat monohidrat de histidină, metionină, polisorbat 80 și apă pentru preparate injectabile.
Precauții:
Înainte să utilizați Cosentyx, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului:• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi în prezent o infecţie
• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi infecţii cronice sau repetate.
• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi tuberculoză.
• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aţi avut vreodată o reacţie alergică la latex.
• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi o boală inflamatorie care afectează intestinele, numită boala Crohn.
• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveți o inflamație a intestinului gros, numită colită ulcerativă.
• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aţi fost vaccinat recent sau dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră sunteţi planificat pentru o vaccinare în timpul tratamentului cu Cosentyx.
• dacă dumneavoastră sau copilului dumneavoastră vi se administrează orice alt tratament pentru psoriazis, cum sunt alte imunosupresoare sau fototerapie cu ultraviolete (UV).
Boală intestinală inflamatorie (boala Crohn sau colită ulcerativă)
Întrerupeți administrarea Cosentyx și spuneți medicului dumneavoastră sau solicitați imediat asistență medicală dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră observați crampe și durere abdominală, diaree, pierdere în greutate, sânge în scaun sau orice alte semne ale unor probleme la nivelul intestinelor.
Fiţi atent la infecţii şi reacţii alergice
Cosentyx poate cauza reacţii adverse grave, inclusiv infecţii şi reacţii alergice. Trebuie să fiţi atent la semne ale acestor boli în timpul tratamentului cu Cosentyx.
Încetaţi administrarea Cosentyx şi spuneţi medicului dumneavoastră sau solicitaţi asistenţă medicală imediată dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră observaţi orice semne care indică o posibilă infecţie gravă sau o reacţie alergică. Astfel de semne sunt enumerate la „Reacţii alergice grave”.
Copii şi adolescenţi
Cosentyx nu este recomandat la copii cu vârsta sub 6 ani cu psoriazis în plăci, pentru că nu a fost studiat la această categorie de vârstă.
Cosentyx nu este recomandat la copii cu vârsta sub 6 ani, cu artrită idiopatică juvenilă (artrita asociată entezitei și artrita psoriazică juvenilă).
Cosentyx nu este recomandat la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani) în alte indicații, deoarece nu a fost studiat la această categorie de pacienţi.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorCosentyx puțin probabil ca medicamentul Cosentyx să vă influențeze capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Reacţii adverse grave
Încetaţi administrarea Cosentyx şi spuneţi medicului dumneavoastră sau solicitaţi asistenţă medicală imediat dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi oricare dintre următoarele reacţii alergice.
Posibilă infecţie gravă – semnele pot include:
• febră, simptome asemănătoare gripei, transpiraţie în timpul nopţii
• oboseală sau respiraţie întretăiată, tuse continuă
• senzaţie de căldură la nivelul pielii, înroşire şi durere la nivelul pielii sau erupţii dureroase la nivelul pielii, însoţite de vezicule
• senzaţie de arsură la urinare.
Reacţie alergică gravă – semnele pot include:
• dificultate la respiraţie sau înghiţire
• tensiune arterială mică, care poate cauza ameţeli sau stare de confuzie
• umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului
• mâncărime severă la nivelul pielii, cu erupţii trecătoare pe piele însoţite de înroşire sau umflături.
Medicul dumneavoastră va decide dacă şi când dumneavoastră sau copilul dumneavoastră puteţi reîncepe tratamentul.
Alte reacţii adverse
Majoritatea următoarelor reacţii adverse sunt uşoare până la moderate. Dacă oricare dintre aceste reacţii adverse devin severe, spuneţi medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
• infecţii ale căilor respiratorii superioare, însoţite de simptome cum sunt dureri în gât şi nas înfundat (rinofaringită, rinită)
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
• ulceraţii la nivelul gurii (herpes oral)
• diaree
• scurgeri nazale (rinoree)
• piciorul atletului (tinea pedis)
• durere de cap
• greață
• oboseală
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
• erupţii la nivelul gurii (candidoză orală)
• semne ale valorilor mici ale globulelor albe din sânge, cum sunt febră, durere în gât sau ulceraţii la nivelul gurii cauzate de infecţii (neutropenie)
• infecţie a urechii externe (otită externă)
• scurgeri la nivelul ochilor, însoţite de mâncărimi, înroşire şi umflare (conjunctivită).
• erupții trecătoare pe piele, însoțite de mâncărime (urticarie)
• infecții ale căilor respiratorii inferioare
• crampe și durere abdominală, diaree, pierdere în greutate sau sânge în scaun (semne ale problemelor intestinale)
• vezicule mici, însoțite de mâncărime, la nivelul palmelor, tălpilor și vârfurilor degetelor de la mâini și picioare (eczemă dishidrozică)
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
• reacție alergică severă, însoțită de șoc anafilactic (reacție anafilactică)
• înroșire și descuamare a pielii pe o suprafață mai mare a corpului, posibil însoțită de mâncărime sau dureri (dermatită exfoliativă)
• inflamare a vaselor de sânge mici, care poate cauza erupție pe piele cu mici umflături roșii sau violet (vasculită)
Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile:
• infecții fungice ale pielii și mucoaselor (inclusiv candidoză esofagiană)
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat pe www.anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului:• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.
• dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aţi fost vaccinat recent sau dacă urmează să vi se efectueze un vaccin. Dumneavoastră sau copilului dumneavoastră nu trebuie să vi se administreze anumite tipuri de vaccinuri (vaccinuri cu virusuri vii) în timpul tratamentului cu Cosentyx.
Administrarea de Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută în sarcină / alaptare:
• Este de preferat să evitaţi administrarea Cosentyx în timpul sarcinii. Nu se cunosc efectele acestui medicament la femeile gravide. Dacă dumneavoastră sau fata dumneavoastră sunteţi la vârsta fertilă, dumneavoastră sau fetei dumneavoastră vi se recomandă să evitaţi să rămâneţi gravidă şi trebuie să utilizaţi metode contraceptive adecvate în timpul tratamentului cu Cosentyx şi timp de minimum 20 săptămâni după ultima doză de Cosentyx. Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă dumneavoastră sau fata dumneavoastră sunteţi gravidă, aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.• Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă dumneavoastră sau fata dumneavoastră alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi. Dumneavoastră şi medicul dumneavoastră trebuie să decideţi dacă alăptaţi sau utilizaţi Cosentyx. Dumneavoastră sau fata dumneavoastră nu trebuie să le faceţi pe ambele simultan. După utilizarea Cosentyx, dumneavoastră sau fata dumneavoastră nu trebuie să alăptaţi timp de minimum 20 săptămâni după ultima doză de Cosentyx.
Prezentare ambalaj:
Cosentyx soluţie injectabilă este un lichid limpede. Culoarea poate varia de la incoloră până la uşor gălbuie.Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută este disponibil în ambalaje pentru unitatea comercială conţinând 1 seringă preumplută şi în ambalaje colective conţinând 3 (3 ambalaje a câte 1) seringi preumplute.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
Nu lăsați acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament:
• după data de expirare înscrisă pe cutie sau pe eticheta seringii după „EXP”.
• dacă soluţia conţine particule vizibile, este tulbure sau are o culoare distinct maronie.
Păstraţi seringa preumplută sigilată în ambalaj pentru a fi protejată de lumină. Păstraţi la frigider între 2°C şi 8°C. Nu congelaţi. Nu agitaţi.
Dacă este necesar, Cosentyx poate să nu fie păstrat la frigider, o singură dată, timp de până la 4 zile, la o temperatură sub 30°C.
Acest medicament este exclusiv pentru administrare unică.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă secukinumabum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută(din aceeași clasă):
- 4 BONES
- 4 BONES Junior
- 4 BONES PLUS
- 4 Cereale cu lapte Bebelac
- 4321 Minceur Ultimate, comprimate
- 8 cereale cu fructe Hero Baby
- 8 Cereale cu Fructe Nestle
- 8 cereale cu miere Hero Baby
- 9 Vita
- A-cerumen solutie auriculara 2 ml
- Abacavir Aurobindo 300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Aurobindo 600 mg/300 mg, comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Glenmark 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan Pharma 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Sandoz 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Stada 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Terapia 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Teva 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Vale 600 mg/300 mg comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Cosentyx 75 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!