Prospect Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile
Substanța activă: donepezilum
Producator: Ethypharm Industries, Franta
Clasa ATC: [N06DA]:
sistemul nervos >>
psihoanaleptice >>
>>
Indicații Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile:
Donepezil Jacobsen (clorhidrat de donepezil) aparţine grupului de medicamente denumite inhibitori de acetilcolinesterază.Acest medicament este utilizat în tratamentul simptomatic al demenţei la persoanele diagnosticate cu o formă uşoară până la moderat severă a bolii Alzheimer.
Donepezil Jacobsen este indicat doar pacienţilor adulţi.
Contraindicații:
Nu luaţi Donepezil Jacobsen dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la donepezil, la derivaţi de piperidină sau la oricare dintre celelalte componente ale Donepezil Jacobsen.Dacă nu sunteţi sigur, este esenţial să cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Administrare Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile:
Luaţi întotdeauna Donepezil Jacobsen exact aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Nu modificaţi doza fără recomandarea medicului dumneavoastră. Nu încetaţi să urmaţi tratamentul, decât la indicaţia medicului dumneavoastră.
Doza şi durata tratamentului dumneavoastră se pot modifica în funcţie de recomandările medicului dumneavoastră. În general, tratamentul va începe după cum urmează: o doză de 5 mg administrată în fiecare seară, înainte de culcare. După o lună de tratament, medicul dumneavoastră poate decide să mărească această doză la 10 mg, administrată în fiecare seară, înainte de culcare. Doza maximă recomandată este de 10 mg, în fiecare seară.
Pacienţi cu disfuncţie a rinichilor
Pacienţii cu disfuncţie a rinichilor pot lua doza obişnuită. Nu este necesară o modificare a dozei.
Pacienţi cu disfuncţie a ficatului, într-o formă uşoară până la moderată
Înainte de a mări doza, medicul dumneavoastră trebuie să verifice toleranţa dumneavoastră la Donepezil Jacobsen.
Pacienţi cu disfuncţie severă a ficatului
Dacă aveţi o disfuncţie severă a ficatului, medicul dumneavoastră poate decide să întrerupă tratamentul cu Donepezil Jacobsen.
Donepezil Jacobsen nu este recomandat pentru a fi utilizat la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani).
Administrare orală.
Comprimatul trebuie aşezat pe limbă şi lăsat să se dezintegreze înainte de a-l înghiţi, cu sau fără apă, după preferinţele dumneavoastră.
Acest medicament trebuie luat seara, înainte de culcare.
Medicul dumneavoastră sau farmacistul vă vor spune cât timp trebuie să continuaţi să luaţi comprimatele. Din când în când, medicul dumneavoastră va evalua tratamentul şi simptomele dumneavoastră.
Urmaţi cu atenţie sfatul medicului dumneavoastră şi al farmacistului privind modul de utiliza a medicamentul şi momentul în care acesta trebuie luat.
Dacă luaţi mai mult Donepezil Jacobsen decât trebuie
NU luaţi mai mult decât doza prescrisă.
Anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuia. Dacă nu îl puteţi contacta pe medicul dumneavoastră, adresaţi-vă imediat departamentului de urgenţă al celui mai apropiat spital.
Simptomele determinate de utilizarea unei doze mai mari decât cea recomandată includ greaţă, vărsături, salivaţie abundentă, transpiraţie, bătăi lente ale inimii, tensiune arterială mică (stare de confuzie sau ameţeli atunci când staţi în picioare), probleme la respiraţie, pierdere a conştienţei şi convulsii.
Dacă uitaţi să luaţi Donepezil Jacobsen
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi doza recomandată în ziua următoare, la ora obişnuită.
Dacă aţi uitat să luaţi medicamentul timp de mai mult de o săptămână, anunţaţi-l pe medicul dumneavoastră înainte de a mai lua medicamentul.
Dacă încetaţi să luaţi Donepezil Jacobsen
Nu încetaţi să urmaţi tratamentul, decât la indicaţia medicului dumneavoastră.
Dacă încetaţi să luaţi Donepezil Jacobsen, beneficiile tratamentului dumneavoastră vor dispărea treptat.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile:
Substanţa activă este: clorhidratul de donepezil.Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile: Fiecare comprimat conţine clorhidrat de donepezil 10 mg, echivalentul cu donepezil 9,12 mg.
Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, copolimer metacrilat butilat bazic, manitol (E421), dioxid de siliciu, crospovidonă, aspartam (E951) şi stearat de magneziu.
Precauții:
Va trebui să vi se efectueze o evaluare înainte de prescrierea acestui medicament şi veţi fi consultat în mod regulat în timpul tratamentului, cu scopul evaluării oricărei posibile ameliorări. Este important ca o rudă sau un prieten să ştie că utilizaţi acest tratament.Informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă aveţi sau aţi avut:
- istoric de tulburări ale ritmului bătăilor inimii (bătăi neregulate sau foarte lente ale inimii),
- istoric de ulcer gastric sau duodenal,
- boli ale ficatului sau hepatită,
- dificultăţi la urinare sau boli ale rinichilor,
- istoric de convulsii,
- astm bronşic sau alte boli cronice ale plămânilor.
Donepezil Jacobsen poate fi utilizat la pacienţi cu boli ale rinichilor sau boli ale ficatului uşoare până la moderate. Informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă aveţi boli ale rinichilor sau ale ficatului.
Pacienţii cu boli severe ale ficatului nu trebuie să utilizeze Donepezil Jacobsen.
De asemenea, informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă.
Dacă nu sunteţi sigur, nu ezitaţi să cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorBoala Alzheimer vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Dacă aveţi boala Alzheimer, nu trebuie să efectuaţi aceste activităţi decât dacă medicul dumneavoastră vă spune că puteţi face acest lucru în siguranţă. În plus, donepezilul poate să determine crampe musculare, oboseală şi ameţeli, care vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Dacă simţiţi oricare dintre aceste efecte, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Donepezil Jacobsen
Acest medicament conţine aspartam, o sursă de fenilalanină, care poate fi dăunător lapersoanele cu fenilcetonurie.
Acest medicament conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Reacții adverse ale Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile:
Ca toate medicamentele, Donepezil Jacobsen poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Reacţii adverse grave
Trebuie să spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă observaţi reacţiile adverse grave menţionate. Este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă.
* afecţiuni ale ficatului, de exemplu, hepatită. Simptomele hepatitei sunt greaţa, vărsăturile, pierderea poftei de mâncare, starea generală de rău, febra, mâncărimea, îngălbenirea pielii şi a albului ochilor şi urina de culoare închisă (afectează probabil mai puţin de 1 din 1000 de persoane)
* ulcere gastrice sau duodenale. Simptomele ulcerelor sunt durerile de stomac şi disconfort (indigestie) între buric şi stern (probabil afectează mai puţin de 1 din 100 de persoane)
* sângerări la nivelul stomacului sau intestinelor. Acest lucru vă poate provoca scaune negre ca smoala sau scurgerea vizibilă de sânge din rect (afectează probabil mai puţin de 1 din 100 de persoane)
* convulsii (afectează probabil mai puţin de 1 din 100 de persoane).
Reacţii adverse foarte frecvente (afectează mai mult de 1 utilizator din 10):
• diaree,
• greaţă,
• dureri de cap.
Reacţii adverse frecvente (afectează între 1 şi 10 utilizatori din 100):
• vărsături,
• crampe musculare,
• oboseală şi insomnie.
• pierdere a poftei de mâncare,
• halucinaţii,
• agitaţie, comportament agresiv,
• ameţeli, leşin,
• dureri abdominale,
• erupţii trecătoare pe piele, mâncărime,
• incontinenţă urinară,
• dureri,
• predispoziţie la accidente,
• predispoziţie la răceală.
Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează între 1 şi 10 utilizatori din 1000):
• bătăi lente ale inimii,
• creştere a concentraţiei anumitor enzime musculare.
Reacţii adverse rare (afectează între 1 şi 10 utilizatori din 10000):
• rigiditate şi dificultate în efectuarea mişcărilor, tremurături ale membrelor,
• tulburări ale ritmului bătăilor inimii (care pot cauza ameţeli sau senzaţie de învârtire),
• probleme ale funcţiei ficatului.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.Este valabil şi pentru medicamentele pe care le-aţi putea utiliza cândva în viitor, în cazul în care continuaţi să utilizaţi Donepezil Jacobsen. Aceasta deoarece aceste medicamente pot diminua sau accentua efectele medicamentului Donepezil Jacobsen.
În special, informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă utilizaţi oricare dintre următoarele tipuri de medicamente:
* alte medicamente pentru boala Alzheimer, de exemplu, galantamină
* calmante sau tratament pentru artrită, de exemplu, acid acetilsalicilic, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum sunt ibuprofen sau diclofenac de sodiu
* medicamente anticolinergice, de exemplu tolterodină
* antibiotice, de exemplu, eritromicină, rifampicină
* medicamente antifungice, de exemplu, ketoconazol
* antidepresive, de exemplu, fluoxetină
* anticonvulsive, de exemplu, fenitoină, carbamazepină
* medicamente pentru boli ale inimii, de exemplu, chinidină, beta-blocante (propranolol şi atenolol)
* relaxante ale musculaturii, de exemplu, diazepam, succinilcolină
* antestezic general
* medicamente obţinute fără prescripţie medicală, de exemplu, remedii pe bază de plante medicinale.
Dacă urmează să vi se efectueze o operaţie care necesită anestezie generală, spuneţi medicului dumneavoastră sau medicului anestezist că utilizaţi acest medicament.
Aceasta deoarece medicamentul dumneavoastră poate să influenţeze cantitatea de anestezic necesară.
Folosirea DONEPEZIL JACOBSEN împreună cu alimente şi băuturi
Alimentele nu influenţează efectul Donepezil Jacobsen.
Donepezil Jacobsen nu trebuie utilizat cu alcool etilic, deoarece alcoolul etilic îi poate modifica efectul.
Administrarea de Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile în sarcină / alaptare:
Nu utilizaţi Donepezil Jacobsen dacă alăptaţi.Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă, cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a lua orice medicament.
Prezentare ambalaj:
Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile Acest medicament este sub formă de comprimate orodispersabile rotunde şi binconcave, de culoare albă, cu diametrul de 9 mm, marcate cu "D" pe o faţă şi cu "10" pe cealaltă faţă.Este disponibil în cutii cu blistere, conţinând 28, 56 sau 98 de comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.Nu utilizaţi Donepezil Jacobsen după data de expirare înscrisă pe blister şi cutie, după "EXP.". Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă donepezilum:
- Pridia 5 mg, comprimate filmate
- Tuadin 5 mg / 10 mg, comprimate filmate
- Donepezil HF 5 mg comprimate filmate
- Donepezil Torrent 10 mg comprimate filmate
- Divare 5 mg, comprimate orodispersabile
- Denemar 10 mg, comprimate filmate
- Pridia 10 mg, comprimate filmate
- Alzepil 10 mg, comprimate orodispersabile
- Donectil 5 mg, comprimate orodispersabile
- Alzepil 5 mg, comprimate orodispersabile
- Cogiton 10 mg, comprimate filmate
- Cognezil/Donepezil Synthon 10 mg, comprimate filmate
- Donepezil Mylan 10 mg, comprimate orodispersabile
- Donepezil Dival 10 mg, comprimate filmate
- Cognezil 10 mg, comprimate filmate
- Yasnal 5 mg, 10 mg, comprimate filmate
- Denemar 5 mg, comprimate filmate
- Darizol 10 mg, comprimate orodispersabile
- ARICEPT, compr.film.
- Yasnal 5 mg / 10 mg, comprimate orodispersabile
- Donepesan 5 mg, 10 mg comprimate filmate
- Donectil 10 mg, comprimate orodispersabile
- Donepezil Accord 5 mg, comprimate filmate
- Donepezil Bluefish 5 mg, comprimate filmate
- Cognezil 5 mg, comprimate filmate
- Donepezil Accord 10 mg, comprimate filmate
- Cognezil OD 10 mg, comprimate orodispersabile
- Donepezil Mylan 5 mg, comprimate orodispersabile
- Xalinat 5 mg / 10 mg, comprimate filmate
- Donepezil Teva 10 mg, comprimate filmate
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile(din aceeași clasă):
- Aldemiz 10 mg, comprimate filmate
- Aldemiz 5 mg, comprimate filmate
- Alzepil 10 mg, comprimate orodispersabile
- Alzepil 5 mg, comprimate orodispersabile
- Begusin 4,6 mg/24 h / 9,5 mg/24 h plasture transdermic
- Cogiton 10 mg, comprimate filmate
- Cogiton 5 mg, comprimate filmate
- Cognezil 10 mg, comprimate filmate
- Cognezil 5 mg, comprimate filmate
- Cognezil OD 10 mg, comprimate orodispersabile
- Cognezil OD 5 mg, comprimate orodispersabile
- Cognezil/Donepezil Synthon 10 mg, comprimate filmate
- Darizol 10 mg, comprimate orodispersabile
- Darizol 5 mg, comprimate orodispersabile
- Davia 10 mg, comprimate filmate
- Davia 5 mg, comprimate filmate
- Denemar 10 mg, comprimate filmate
- Denemar 5 mg, comprimate filmate
- Divare 10 mg, comprimate orodispersabile
- Divare 5 mg, comprimate orodispersabile
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Donepezil Jacobsen 10 mg, comprimate orodispersabile vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!