Prospect EUTHYROX 200 µg comprimate

Substanța activă: levothyroxinum
Producator: Merck KGaA, Germania
Clasa ATC: [H03AA]: preparate hormonale sistemice (exclusiv hormoni sexuali) >> terapia tiroidei >> preparate de tiroida >> hormoni tiroidieni
Levotiroxina sodică, substanţa activă din Euthyrox, este un hormon tiroidian de sinteză utilizat în tratamentul afecţiunilor glandei tiroide. Are un efect similar cu cel al hormonilor naturali.

Indicații EUTHYROX 200 µg comprimate:

Acest medicament este indicat în:
- Tratamentul guşii benigne la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală, în special la adulţi, atunci când terapia cu iod nu este indicată;
- Prevenirea reapariţiei guşii după intervenţii chirurgicale pentru guşă (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale, în funcţie de starea hormonală postoperatorie;
- Tratamentul de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în cazul în care glanda tiroidă nu produce o cantitate suficientă de hormoni (hipotiroidie);
- Cancer tiroidian, pentru stoparea creşterii tumorii. Euthyrox 25 µg, 50 µg şi 100 µg se utilizează, de asemenea, în scopul echilibrării nivelurilor de hormoni tiroidieni, când se administrează medicamente antitiroidiene pentru a trata producerea în exces de hormoni. Euthyrox 100 µg, 150 µg şi 200 µg poate fi folosit, de asemenea, pentru testarea funcţiei tiroidiene.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Euthyrox:
- dacă sunteţi alergic la levotiroxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament,
- în cazul în care glanda tiroidă produce un exces de hormoni (tireotoxicoză),
- dacă secreţia redusă de hormoni ai glandei corticosuprarenale nu a fost tratată (insuficienţă corticosuprarenaliană netratată) şi dacă secreţia redusă de hormoni ai hipofizei nu a fost tratată (insuficienţă hipofizară netratată),
- tratamentul cu Euthyrox nu trebuie început la pacienţii cu atac de cord (infarct acut de miocard), inflamaţia muşchiului inimii (miocardită acută) sau inflamaţia tuturor învelişurilor inimii (pancardită acută).

Terapia asociată între Euthyrox şi medicamente antitiroidiene de sinteză nu este indicată în timpul sarcinii (vezi punctul “Sarcina şi alăptarea”).

Administrare EUTHYROX 200 µg comprimate:

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Indicaţiile de mai jos se limitează la cazurile în care medicul dumneavoastră nu v-a prescris în alt mod Euthyrox. Vă rugăm să respectaţi instrucţiunile de administrare, deoarece în caz contrar Euthyrox nu poate acţiona corect.

Pentru individualizarea tratamentului, există la dispoziţie comprimate cu un conţinut gradat, de 25 µg, 50 µg, 100 µg, 150 µg şi 200 µg levotiroxină sodică, astfel încât administrarea unui singur comprimat pe zi să fie, în general, suficientă.

Medicul dumneavoastră vă va stabili doza zilnică pe baza examinărilor şi a testelor de laborator. În general se începe cu o doză mică ce se creşte la fiecare 2-4 săptămâni, până când se ajunge la doza individualizată întreagă.
De exemplu, se va începe cu o doză mică de 12,5 µg levotiroxină sodică pe zi care va fi apoi crescută lent şi la intervale lungi de timp (doze de câte 12,5 µg levotiroxină sodică la fiecare 14 zile), în condiţiile verificării frecvente a concentraţiei hormonilor tiroidieni.
La pacienţii vârstnici, la cei cu afecţiuni ale inimii (boală coronariană), precum şi la cei cu hipotiroidie severă sau de lungă durată, este necesară prudenţă la începerea tratamentului cu hormoni tiroidieni.

În cazul în care copilul dumneavoastră se naşte cu hipotiroidism, medicul poate recomanda începerea tratamentului cu o doză mai mare (10-15 µg pe kg şi zi pentru primele trei luni) deoarece înlocuirea rapidă este importantă.

O doză individualizată mai redusă, poate fi necesară:
-dacă sunteţi în vârstă
-dacă aveţi probleme cu inima
-dacă aveţi funcţie tiroidiană scăzută sever sau de lungă durată
-dacă aveţi o greutate corporală mică sau o guşă mare.

Experienţa a demonstrat că dozele scăzute sunt suficiente la pacienţii cu greutate corporală mică sau la cei cu guşă difuză mare.

Dacă medicul nu prescrie altfel, în general, sunt valabile următoarele reguli de stabilire a dozelor:

Indicaţie Doză recomandată (µg levotiroxină sodică pe zi)
- Guşă benignă la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală → 75-200
- Prevenirea reapariţiei guşii după operaţie (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale → 75-200
- Tratament de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în hipotiroidie
La adulţi:
- Doză iniţială → 25-50*
- Doză de întreţinere → 100-200
-Tratament de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în hipotiroidie
La copii:
- Doză iniţială → 12,5-50 *
- Doză de întreţinere → 100-150 µg /m2 suprafaţă corporală
-În cancer tiroidian, pentru stoparea creşterii tumorii → 150-300
- În scopul echilibrării nivelurilor de hormoni tiroidieni, când se administrează medicamente antitiroidiene pentru a trata producerea în exces de hormoni ** → 50-100

Uz diagnostic pentru testarea funcţiei tiroidiene ***

Euthyrox 200 µ g
- Săptămâna 2 înainte de test: 1 comprimat/ zi
- Săptămâna 1 înainte de test: 1 comprimat/ zi

Euthyrox 100 µ g
- Săptămâna 2 înainte de test: 2 comprimate/ zi
- Săptămâna 1 înainte de test: 2 comprimate/ zi

Euthyrox 150 µ g
- Săptămâna 4 înainte de test: jumătate comprimat/zi
- Săptămâna 3 înainte de test: jumătate comprimat/zi
- Săptămâna 2 înainte de test: 1 comprimat/ zi
- Săptămâna 1 înainte de test: 1 comprimat/ zi

* Numai în Prospectul de Euthyrox 150 µg /Euthyrox 200 µg se va menţiona: Medicul poate prescrie comprimate de Euthyrox cu o concentraţie mai adecvată pentru aceste doze mici.
** Se va include această indicaţie numai în Prospectul de Euthyrox 25 µg, Euthyrox 50 µg, Euthyrox 100 µg.
*** Se vor include indicaţia şi modul de administrare specific pentru fiecare concentraţie numai în Prospectul respectiv (Euthyrox 100 µg /Euthyrox 150 µg /Euthyrox 200 µg).

La începutul tratamentului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda, în funcţie de situaţie, o formă de administrare cu un conţinut mai mic de substanţă activă.

Mod de administrare
Euthyrox este destinat administrării orale. Doza zilnică totală se administrează o singură dată dimineaţa, pe stomacul gol, cu cel puţin jumătate de oră înainte de micul dejun; comprimatele se înghit întregi, cu suficient lichid (de exemplu, jumătate de pahar cu apă).

La sugari, doza zilnică totală va fi administrată cu cel puţin jumătate de oră înainte de prima masă a zilei. Comprimatele vor fi zdrobite în puţină apă iar suspensia fină rezultată (care trebuie să fie proaspăt preparată pentru fiecare administrare) va fi amestecată apoi cu o cantitate ceva mai mare de lichid.

Durata administrării
De obicei, Euthyrox se administrează toată viaţa în hipotiroidie, după intervenţiile chirurgicale în cancer tiroidian şi pentru prevenirea reapariţiei guşii după îndepărtarea ei prin operaţie (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale.

Durata tratamentului adjuvant în hipertiroidii este condiţionată de durata administrării tratamentului tireostatic.

În guşa benignă la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală, este necesar un tratament cu durata între 6 luni şi 2 ani. Pentru evitarea reapariţiei guşii, se recomandă o profilaxie cu iod în doze mici (100-200 µg pe zi) după reducerea volumului guşii.

Durata tratamentului va fi stabilită de către medic.

Dacă utilizaţi mai mult Euthyrox decât trebuie
Dacă aţi luat o doză mai mare decât cea prescrisă, puteţi prezenta manifestări specifice pentru metabolism crescut precum bătăi rapide ale inimii, nelinişte, agitaţie sau mişcări necontrolate.
La pacienţii care au o boală care afectează sistemul neurologic, de exemplu epilepsie, au fost raportate cazuri izolate de convulsii, când limita de toleranţă individuală la acest medicament a fost depăşită. La pacienții cu risc de tulburari psihotice se pot manifesta simptome de psihoză acută.
Dacă acestea vi se întâmplă dumneavoastră, contactaţi medicul.

Dacă uitaţi să utilizaţi Euthyrox
Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Utilizaţi doza următoare la ora la care aceasta este programată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție EUTHYROX 200 µg comprimate:

- Substanţa activă este levotiroxina sodică. Fiecare comprimat conţine 200 de µg levotiroxină sodică.

- Celelalte componente sunt: amidon de porumb, croscarmeloză sodică, gelatină, lactoză monohidrat şi stearat de magneziu.

Precauții:

Înainte să utilizaţi Euthyrox, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Înainte de începerea tratamentului cu hormoni tiroidieni sau înainte de efectuarea unui test de supresie tiroidiană, este necesară excluderea următoarelor boli:
- insuficienţă coronariană (situaţie în care arterele inimii nu reuşesc să asigure suficient sânge)
- durere la nivelul pieptului (angina pectorală) - bătăi rapide şi neregulate ale inimii (tahiaritmii)
- depozite de grăsimi în arterele dumneavoastră (ateroscleroză)
- valori crescute ale tensiunii arteriale
- secreţie redusă de hormoni ai glandei hipofize
- secreţie redusă de hormoni ai glandei suprarenale.

De asemenea, înaintea începerii tratamentului cu hormoni tiroidieni trebuie exclusă sau tratată funcţionarea independentă a glandei tiroide (autonomia tiroidiană). În timpul tratamentului cu Euthyrox, sunt necesare verificări frecvente ale nivelurilor hormonilor tiroidieni.

La iniţierea terapiei cu hormoni tiroidieni, la pacienții cu risc de tulburări psihotice, se recomandă, ca la începutul tratamentului să se administreze o doză scăzută de levotiroxină, care va fi crescută lent. Se recomandă monitorizarea pacientului. Dacă apar semne de tulburari psihotice, trebuie luată în considerare ajustarea dozei de levotiroxină.

La pacienţii cu funcţia tiroidei redusă, apărută mai târziu (hipotiroidie secundară), este necesară identificarea cauzei bolii înainte de începerea tratamentului cu hormoni tiroidieni şi, în cazul prezenţei simultane a unei eventuale insuficienţe corticosuprarenaliene compensate, este necesară iniţierea tratamentului corespunzător.

Dacă se suspectează leziuni tiroidiene autonome (zone din tiroidă care funcţionează independent), este necesară efectuarea unui test TRH (test pentru hormon eliberator tiroidian) sau a unei scintigrafii de supresie (explorare radiologică).

La pacientele cu hipotiroidie aflate în perioada de după menopauză, care prezintă un risc crescut de reducere a masei osoase (osteoporoză), este necesar un control strict al funcţiei tiroidiene, pentru a se evita creşterea concentraţiilor de Euthyrox din sânge.

Levotiroxina nu trebuie administrată la pacienţii cu hipertiroidie, cu excepţia cazurilor în care este folosită ca adjuvant în tratamentul tireostatic al unei hipertiroidii.

În cazul în care, în timpul tratamentului, se schimbă Euthyrox cu un alt medicament ce conţine tot levotiroxină, este necesară supravegherea parametrilor de laborator şi a răspunsului la tratament, în vederea ajustării la nevoie a dozelor.

Hipotiroidismul și / sau un control redus al hipotiroidismului pot apare atunci când se administrează concomitent orlistat și hormoni tiroidieni (vezi secțiunea “Euthyrox împreună cu alte medicamente”). Având în vedere posibilitatea ca orlistat și hormonii tiroidieni să fie administrați în momente diferite, ar putea fi necesară ajustarea dozei de levotiroxină.

Suplimentar, se recomandă monitorizarea pacientului prin verificarea nivelurilor hormonale plasmatice.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce sau de a folosi maşini.
Dat fiind faptul că levotiroxina este identică cu hormonii tiroidieni naturali, nu se aşteaptă ca aceasta să influenţeze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Euthyrox conţine lactoză monohidrat.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale EUTHYROX 200 µg comprimate:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

În condiţiile administrării conform recomandărilor, nu sunt de aşteptat reacţii adverse în timpul tratamentului cu Euthyrox.

În situaţii individuale, dacă doza nu este tolerată sau în caz de supradozaj, în special dacă doza este crescută rapid la începutul tratamentului, pot să apară semnele tipice ale unei funcţii tiroidiene crescute, de exemplu tulburări de ritm ale inimii (aritmii cardiace, de exemplu fibrilaţie atrială şi extrasistole), bătăi rapide ale inimii (tahicardie), palpitaţii, durere la nivelul pieptului (angină pectorală), dureri de cap, slăbiciune şi crampe musculare, înroşirea feţei însoţită de căldură, febră, vărsături, tulburări de menstruaţie, creşterea tensiunii intracraniene, tremurături, nelinişte, insomnie, transpiraţii abundente, pierdere în greutate, diaree.

Vă rugăm informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul în cazul apariţiei oricărei reacţii adverse chiar şi dintre cele care nu sunt prezentate în acest prospect.

După prezentarea la medic, doza zilnică poate fi redusă sau administrarea comprimatelor poate fi întreruptă pentru câteva zile. Imediat după dispariţia reacţiilor adverse, tratamentul poate fi reluat sub supravegherea atentă a dozelor.

Este posibilă apariţia reacţiilor alergice la oricare dintre componentele Euthyrox. Reacţiile alergice la nivelul pielii şi sistemului respirator pot include şi umflarea feţei sau gâtului (angioedem). Dacă aceasta se întâmplă, contactaţi imediat medicul.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Euthyrox împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente,

Spuneţi medicului dacă luaţi unul dintre medicamentele de mai jos deoarece Euthyrox le poate influenţa efectul:
- Medicamente antidiabetice (medicamente care scad cantitatea de zahăr din sânge)
Euthyrox poate reduce efectul medicamentelor dumneavoastră antidiabetice.
De aceea, glicemia trebuie determinată periodic, mai ales la începerea tratamentului. Dacă este necesar, se vor ajusta dozele de antidiabetice.
- Medicamente utilizate pentru a preveni coagularea sângelui (derivaţii cumarinici)
Euthyrox poate intensifica efectul acestor medicamente ceea ce poate duce la creşterea riscului de hemoragii, mai ales la pacienţii în vârstă. Puteţi avea nevoie de verificări periodice ale valorilor parametrilor coagulării la începutul şi în timpul tratamentului cu Euthyrox.
În timpul tratamentului cu Euthyrox poate fi necesară ajustarea dozelor de Euthyrox.

Vă rugăm reţineţi că aceste precizări pot fi valabile şi în cazul în care administrarea acestor medicamente a încetat de scurt timp.

Asiguraţi-vă că respectaţi intervalele de administrare recomandate, dacă aveţi nevoie să luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
-Colestiramina şi colestipolul (medicamente care scad grăsimile din sânge) blochează absorbţia levotiroxinei în organism. De aceea, Euthyrox trebuie luat cu 4-5 ore înainte de administrarea acestor medicamente.
-Medicamente care conţin aluminiu (antiacide, utilizate pentru scăderea acidităţii stomacului, sucralfat, utilizat pentru tratamentul ulcerului), medicamente care conţin fier şi carbonatul de calciu pot diminua efectul Euthyrox. De aceea, Euthyrox trebuie administrat cu cel puţin 2 ore înainte de administrarea acestor medicamente.

Administrarea concomitentă a următoarelor medicamente poate duce la accentuarea efectului Euthyrox:
-salicilaţi (medicamente utilizate pentru reducerea durerii şi febrei)
-dicumarol (utilizat pentru reducerea coagulării sângelui)
-clofibrat (utilizat pentru reducerea grăsimilor din sânge)
-furosemid în doze mari de peste 250 mg (medicament care ajută la eliminarea apei din organism).

Administrarea concomitentă a următoarelor medicamente poate duce la diminuarea efectului Euthyrox:
-propiltiouracil (medicament utilizat pentru reducerea funcţiei tiroidiene),
-glucocorticoizi (medicamente utilizate pentru tratamentul alergiilor şi inflamaţiilor),
-betablocante (utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale),
-amiodaronă (medicament folosit pentru reglarea ritmului inimii). Din cauza conţinutului său foarte ridicat de iod, amiodarona poate provoca atât o creştere a funcţiei, cât şi o scădere a funcţiei tiroidiane. Este necesară prudenţă în special în guşa nodulară, care poate prezenta zone ce funcţionează independent şi sunt producătoare de hormoni în exces.
-sertralină (medicament pentru tratamentul depresiilor),
-clorochină/proguanil (medicamente pentru tratamentul malariei),
-medicamente care stimulează activitatea unor enzime hepatice cum sunt barbituricele (somnifere) sau carbamazepina (medicament pentru tratamentul epilepsiei, folosit şi pentru reducerea anumitor tipuri de durere şi pentru a ţine sub control unele tulburări afective) pot accentua metabolizarea hepatică a levotiroxinei, ducând astfel la diminuarea efectului acesteia,
-medicamente pe bază de estrogeni utilizate în terapia de înlocuire hormonală la menopauză sau pentru prevenirea sarcinii,
-sevelamer (medicament care leagă fosfaţii, utilizat în tratamentul afecţiunilor rinichiului),
-medicamente denumite inhibitori de tirozin kinază, utilizate pentru tratamentul cancerului şi pentru reducerea inflamaţiilor, orlistat (medicament pentru tratarea obezităţii).

Dacă aveţi nevoie de un test diagnostic cu substanţe de contrast care conţin iod, spuneţi medicului sau farmacistului că luaţi Euthyrox, deoarece veţi primi o injecţie care poate influenţa funcţia tiroidiană.

Spuneţi medicului dacă luaţi oricare dintre medicamentele următoare, deoarece pot influenţa efectul levotiroxinei:
- ritonavir, indinavir, lopinavir (medicamente utilizate în tratamentul infecţiilor HIV),
- fenitoină (medicament pentru tratamentul epilepsiei).
Puteţi avea nevoie de verificări frecvente ale hormonilor tiroidieni. Poate fi necesară modificarea dozei de Euthyrox.

Nu este recomandată utilizarea hormonilor tiroidieni pentru scăderea în greutate. Dozele fiziologice nu duc la scăderea greutăţii la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală. Doze mai mari pot produce reacţii adverse grave sau pot pune în pericol viaţa.
La pacienţii care suferă de insuficienţă coronariană (la care arterele inimii nu reuşesc să asigure suficient sânge oxigenat) sau insuficienţă cardiacă (o incapacitate a inimii de a pompa sângele) sau tulburări de ritm al inimii de tip rapid, este obligatorie prevenirea oricărei hipertiroidii (fie şi uşoară) determinate de levotiroxină.

Euthyrox trebuie dozat cu precauţie la persoanele în vârstă. Trebuie aleasă o doză iniţială mică şi apoi crescută la intervale mai mari, sub controlul repetat al hormonilor tiroidieni.

Euthyrox împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Spuneţi medicului dacă obişnuiţi să consumaţi produse pe bază de soia, în special dacă modificaţi cantitatea consumată. Produsele pe bază de soia pot diminua absorbţia Euthyrox din intestin şi, prin urmare, poate fi necesară ajustarea dozei de Euthyrox.

Administrarea de EUTHYROX 200 µg comprimate în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
În timpul sarcinii şi alăptării este importantă administrarea cu consecvenţă a hormonilor tiroidieni. Cantitatea de substanţă administrată este atât de mică încât nu va afecta fătul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră, deoarece poate fi necesară ajustarea dozei.

Sarcina
În timpul sarcinii nu este, însă, indicată asocierea hormonilor tiroidieni cu antitiroidiene de sinteză în tratamentul hipertiroidiei deoarece, în această asociere ar putea fi necesară creşterea dozei de antitiroidiene de sinteză.
Medicamentele antitiroidiene de sinteză traversează bariera feto-placentară şi pot provoca la făt o scădere a funcţiei tiroidiene.

Alăptarea
Hormonii tiroidieni pot fi secretaţi în laptele matern în timpul alăptării, dar cantitatea, la acest nivel, la dozele terapeutice recomandate, este atât de mică, încât nu poate să facă rău sugarului.

Prezentare ambalaj:

Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie mediană de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu „EM 200” pe una din feţe.
Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.

Este disponibil în cutii cu 4 blistere din PP/Al a câte 25 comprimate și 4 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se ţine blisterul în cutie pentru a fi protejat de lumină.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă levothyroxinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu EUTHYROX 200 µg comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul EUTHYROX 200 µg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.