Prospect Flaxios 500 mg comprimate filmate
Substanța activă: diosminum (combinații)
Producator: ExtractumPharma Co. Ltd., Ungaria
Indicații Flaxios 500 mg comprimate filmate:
Flaxios este indicat la adulți:- pentru tratamentul simptomelor legate de insuficiența venoasă cronică la nivelul picioarelor: greutate la nivelul picioarelor, picioare umflate, durere, crampe musculare nocturne la nivelul picioarelor, modificări trofice (respectiv, dificultăți în nutriția și creșterea țesuturilor).
- pentru tratamentul simptomelor legate de boala hemoroidală acută (de exemplu, dilatații venoase nodulare în regiunea anală, însoțite de mâncărime, durere, sângerare sau umflături).
Contraindicații:
Nu luați Flaxios- dacă sunteți alergic la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
Administrare Flaxios 500 mg comprimate filmate:
Luați întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicului dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Insuficiența venoasă cronică:
Doza zilnică recomandată este de 2 comprimate, care pot fi administrate în doză unică (2 comprimate o dată pe zi) sau în 2 prize separate (1 comprimat de două ori pe zi).
Trebuie să luați acest medicament cel puțin 4 până la 5 săptămâni, înainte de a se aștepta o îmbunătățire.
Boala hemoroidală acută:
În primele 4 zile de tratament, doza recomandată pentru adulți este de 3 comprimate de două ori pe zi (6 comprimate pe zi). În următoarele 3 zile, doza este de 2 comprimate de două ori pe zi (4 comprimate pe zi). În următoarele zile doza este de 1 comprimat de două ori pe zi (2 comprimate pe zi).
Luați aceste comprimate în timpul mesei.
Linia mediană are numai rolul de a ușura ruperea comprimatul dacă aveți dificultăți în a îl înghiți întreg.
Dacă luaţi mai mult Flaxios decât trebuie
Dacă ați luat mai multe comprimate decât trebuie, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Până în prezent, nu au fost raportate cazuri de supradozaj cu acest medicament.
Dacă uitaţi să luaţi Flaxios
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Flaxios 500 mg comprimate filmate:
- Substanța activă este reprezentată de flavonoide micronizate, sub formă de diosmină și alte flavonoide exprimate sub formă de hesperidină. Fiecare comprimat filmat conține flavonoide micronizate 500 mg, conținând diosmină 450 mg și alte flavonoide exprimate sub formă de hesperidină 50 mg.- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină (Tip 102), gelatină, amidon de porumb, talc (E553b), stearat de magneziu, alcool polivinilic parțial hidrolizat (E1203), dioxid de titan (E171), macrogol 3350 (E1521), oxid galben de fer (E172), oxid roșu de fer (E172).
Precauții:
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să luați Flaxios.Boala venoasă cronică:
În cazul insuficienței venoase, tratamentul trebuie să fie asociat cu un stil de viață sănătos pentru a obține cele mai bune rezultate. Evitați expunerea la soare, căldura, statul prelungit în picioare sau să deveniți supraponderal. Mersul pe jos și purtarea unor ciorapi speciali (compresivi) îmbunătățesc circulația.
Dacă starea dumneavoastră se înrăutățește în timpul tratamentului, fapt care se poate manifesta sub formă de inflamații ale pielii sau ale venelor, întărire a țesutului de sub piele, durere severă, ulcerații ale pielii sau simptome atipice, cum ar fi umflarea bruscă a unuia sau a ambelor picioare, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră.
Flaxios nu va ajuta la reducerea umflăturilor de la nivelul membrelor inferioare dacă acestea sunt cauzate de boli de inimă, de rinichi sau de ficat.
Boala hemoroidală acută:
Dacă aveți o criză hemoroidală acută, Flaxios este numai pentru utilizare pe termen scurt.
Dacă simptomele bolii hemoroidale acute nu dispar în acest interval de timp, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Dacă starea se înrăutățește în timpul tratamentului, adică dacă observați o creștere a sângerării rectale, prezența sângelui în scaun sau aveți îndoieli cu privire la hemoroizii care sângerează, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Tratamentul cu Flaxios nu înlocuiește tratamentul specific al altor afecțiuni anale.
Dacă aveți orice întrebări, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Copii şi adolescenţi
Flaxios nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorAcest medicament nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale Flaxios 500 mg comprimate filmate:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 pacienți):
- greață, vărsături, diaree, dispepsie
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 pacienți):
- inflamație a colonului
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 pacienți):
- dureri de cap, amețeală, stare generală de rău
- erupție trecătoare pe piele, mâncărimi, urticarie
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
- edem izolat la nivelul feței, buzelor sau pleoapelor, asociat cu simptome alergice. În mod excepțional poate să apară edem Quincke (edem care evoluează rapid la nivelul feței, buzelor, gurii, limbii sau faringelui, care poate fi însoțit de dificultăți la respirație).
- durere abdominală
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.În prezent, nu se cunosc interacțiuni cu alte medicamente.
Administrarea de Flaxios 500 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Nu a fost stabilită siguranța utilizării Flaxios în timpul sarcinii și alăptării. Prin urmare, utilizarea acestuia în aceste perioade nu este recomandată.
Prezentare ambalaj:
Comprimate filmate alungite, de culoare brun-portocaliu, cu margini rotunjite și cu o linie mediană pe ambele fețe, cu lungime de 18,2 ± 0,3 mm și lățime de 8,2 ± 0,3 mm.Linia mediană are numai rolul de a ușura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale.
Comprimatele sunt disponibile în blistere din PVC/Al, în cutie de carton.
Mărimi de ambalaj: 30, 60, 90, 120 sau 180 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutia de carton și blister după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă diosminum (combinații):
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Flaxios 500 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
- 4 BONES
- 4 BONES Junior
- 4 BONES PLUS
- 4 Cereale cu lapte Bebelac
- 4321 Minceur Ultimate, comprimate
- 8 cereale cu fructe Hero Baby
- 8 Cereale cu Fructe Nestle
- 8 cereale cu miere Hero Baby
- 9 Vita
- A-cerumen solutie auriculara 2 ml
- Abacavir Aurobindo 300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Aurobindo 600 mg/300 mg, comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Glenmark 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan Pharma 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Sandoz 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Stada 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Terapia 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Teva 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Vale 600 mg/300 mg comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Flaxios 500 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!