Prospect Lipocomb 10 mg/10 mg, 20 mg/10 mg capsule
Substanța activă: combinatii
Producator: Egis Pharmaceuticals PLC Ungaria
Indicații Lipocomb 10 mg/10 mg, 20 mg/10 mg capsule:
Lipocomb conține două substanțe active diferite într-o singură capsulă. Una dintre substanțele active este rosuvastatina, care face parte dintr-o clasă de medicamente numite statine, cealalaltă substanță activă este ezetimibul.Lipocomb este un medicament utilizat pentru a reduce valorile din sânge ale colesterolului total, ale colesterolului „rău” (LDL colesterol) şi ale substanţelor grase numite trigliceride. În plus, creşte valorile colesterolului „bun” (HDL colesterol). Acest medicament acționează pentru a reduce valorile colesterolului dumneavoastră din sânge în două moduri: reduce colesterolul absorbit din tractul digestiv, precum și colesterolul produs de organismul dumneavoastră.
La majoritatea persoanelor, valorile mari ale colesterolului nu influenţează starea generală, deoarece nu produc niciun simptom. Cu toate acestea, în absenţa tratamentului, în pereţii vaselor de sânge se pot forma depozite de grăsimi care determină îngustarea lor. Uneori, aceste vase de sânge îngustate se pot bloca, ceea ce poate opri aportul de sânge către inimă sau creier, determinând infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Prin scăderea valorilor colesterolului din sânge, puteţi reduce riscul de a face infarct miocardic, accident vascular cerebral sau alte probleme asemănătoare de sănătate.
Lipocomb este utilizat la pacienţii la care nu se poate obţine un control al valorilor colesterolului numai prin regim alimentar. Pe perioada utilizării acestui medicament, trebuie să continuaţi regimul dumneavoastră alimentar de scădere a colesterolului.
Medicul dumneavoastră vă poate prescrie Lipocomb dacă valorile colesterolului nu sunt controlate cu rosuvastatină singură, sau dacă utilizați deja rosuvastatină și ezetimib, în aceleași concentrații. Lipocomb nu vă ajută să scădeți în greutate.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Lipocomb dacă:• sunteţi alergic la rosuvastatină, ezetimib sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
• aveți afecțiuni ale ficatului.
• aveți insuficienţă severă a rinichilor.
• aveți dureri musculare repetate sau inexplicabile (miopatie).
• utilizați un medicament numit ciclosporină (utilizat de exemplu, după transplantul de organe).
• sunteți gravidă sau alăptați.
Dacă rămâneți gravidă în timpul tratamentului cu Lipocomb, întrerupeți imediat administrarea medicamentului și spuneți-i medicului dumneavoastră. Femeile trebuie să evite să rămână gravide în timpul tratamentului cu Lipocomb, utilizând metode de contracepţie adecvate.
Dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră (sau dacă nu sunteţi sigur), vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Administrare Lipocomb 10 mg/10 mg, 20 mg/10 mg capsule:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.În timpul tratamentului cu Lipocomb trebuie să continuaţi regimul alimentar de scădere a colesterolului şi exerciţiile fizice.
Doza zilnică recomandată la adulți este de o capsulă.
Utilizați Lipocomb o dată pe zi.
Puteți utiliza acest medicament în orice moment al zilei, cu sau fără alimente. Înghițiți fiecare capsulă întreagă, cu o cantitate suficientă de apă. Utilizați medicamentul la aceeași oră în fiecare zi.
Lipocomb nu este indicat pentru începerea tratamentului. Tratamentul cu combinația în doză fixă trebuie început numai după stabilirea dozelor adecvate de rosuvastatină sau a celor două componente separat.
Controale regulate ale valorilor colesterolului din sânge
Este important să vă prezentaţi la medicul dumneavoastră, pentru a vi se efectua controale regulate ale valorilor colesterolului din sânge; în acest mod, vă asiguraţi că valoarea concentraţiei colesterolului a ajuns şi se menţine în limite normale.
Dacă utilizaţi mai mult Lipocomb decât trebuie Adresați-vă medicului dumneavoastră sau unității de urgențe a celui mai apropiat spital deoarece există posibilitatea să aveți nevoie de îngrijiri medicale.
Dacă uitaţi să utilizaţi Lipocomb
Nu vă îngrijoraţi, omiteți doza uitată și utilizați doza următoare la momentul corespunzător. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Lipocomb
Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă doriţi să opriţi tratamentul cu Lipocomb. Este posibil ca valoarea concentraţiei colesterolului din sângele dumneavoastră să înceapă să crească din nou, dacă încetaţi să utilizaţi Lipocomb.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Lipocomb 10 mg/10 mg, 20 mg/10 mg capsule:
- Substanţele active sunt rousvastatina (sub formă de rosuvastatină sare de zinc) și ezetimibul. Capsulele conțin rosuvastatină sare de zinc echivalentă cu 10 sau 20 mg rosuvastatină. Fiecare capsulă conține ezetimib 10 mg.- Celelalte componente sunt: Nucleu Celuloză microcristalină silicifiată (Celuloză microcristalină și dioxid de siliciu coloidal anhidru), Dioxid de siliciu coloidal anhidru, Stearat de magneziu, Povidonă, Croscarmeloză sodică, Celuloză microcristalină, Manitol (E421), Laurilsulfat de sodiu, Hidroxipropilceluloză de joasă substituție
Capsula Lipocomb 10 mg/10 mg capsule: Cap și corp: Oxid galben de fer (E172), Dioxid de titan (E171), Gelatină
Lipocomb 20 mg/10 mg capsule: Cap: Oxid roșu de fer (E172), Dioxid de titan (E171), Oxid galben de fer (E172), Gelatină Corp: Oxid galben de fer (E172), Dioxid de titan (E171), Gelatină
Precauții:
Înainte să utilizaţi Lipocomb, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:• aveţi probleme cu rinichii dumneavoastră.
• aveţi probleme cu ficatul dumneavoastră.
• aţi avut dureri musculare repetate sau inexplicabile, antecedente personale sau familiale de probleme musculare sau antecedente personale de probleme musculare în timpul tratamentului cu alte medicamente care scad colesterolul. Informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă aveţi dureri musculare inexplicabile, în special dacă vă simţiţi rău sau aveţi febră. De asemenea, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveţi o slăbiciune musculară constantă.
• sunteţi de origine asiatică – adică japoneză, chineză, filipineză, vietnameză, coreeană sau indiană. Medicul dumneavoastră trebuie să stabilească o doză adecvată de Lipocomb pentru dumneavoastră.
• luați medicamente utilizate pentru tratatarea infecţiei cu HIV, de ex. ritonavir/lopinavir şi/sau atazanavir, vă rugăm să citiţi „ Lipocomb împreună cu alte medicamente”.
• aveţi insuficienţă respiratorie severă.
• utilizaţi alte medicamente denumite fibraţi pentru a vă scădea colesterolul din sânge.
• consumaţi în mod regulat cantităţi mari de alcool etilic.
• glanda dumneavoastră tiroidă nu funcţionează normal (hipotiroidism).
• aveţi vârsta peste 70 de ani (deoarece medicul dumneavoastră trebuie să stabilească doza de Lipocomb adecvată pentru dumneavoastră).
• utilizați antibiotice care conțin acid fusidic.
Dacă oricare dintre cele de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră (sau dacă nu sunteţi sigur): discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a începe să utilizați orice concentrație de Lipocomb.
La un număr mic de persoane statinele pot afecta ficatul. Aceasta se identifică printr-un test simplu care analizează prezenţa concentraţiilor crescute de enzime ale ficatului în sânge.
Din acest motiv, medicul dumneavoastră vă va recomanda, periodic, aceste analize de sânge (teste ale funcţiei ficatului) în timpul tratamentului cu Lipocomb.
Este important să mergeți la medic pentru a efectua testele de laborator prescrise.
În timp ce utilizaţi acest medicament medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenţie dacă aveţi diabet zaharat sau aveţi risc de a dezvolta diabet zaharat. Sunteți predispus la riscul de a dezvolta diabet zaharat, dacă aveţi o valoare ridicată de zaharuri şi grăsimi în sânge, sunteţi supraponderal şi aveţi tensiune arterială mare.
Copii și adolescenți
Utilizarea Lipocomb nu este recomandată la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorNu este de aşteptat ca Lipocomb să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie luat în considerare faptul că unele persoane pot prezenta ameţeli după ce utilizează Lipocomb.
Dacă vă simţiţi ameţit, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale Lipocomb 10 mg/10 mg, 20 mg/10 mg capsule:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Este important să cunoaşteţi care pot fi aceste reacţii adverse.
Încetați tratamentul cu Lipocomb şi solicitaţi imediat asistenţă medicală, dacă prezentaţi oricare dintre următoarele reacţii: Reacții adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): Reacții alergice cum sunt umflarea feței, buzelor, limbii și/sau gâtului, care pot determina dificultăți la respirație și înghițire.
Dureri neobişnuite ale muşchilor, care se prelungesc mai mult decât vă aşteptaţi. Rareori, acest lucru poate duce la distrugeri musculare care pun în pericol viața, proces cunoscut sub denumirea de rabdomioliză, care poate determina stare generală de rău, febră și insuficiență renală.
Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
Ulcere sau bășici la nivelul pielii, gurii, ochilor și organelor genitale. Acestea pot fi semne ale sindromului Steven Johnson (o reacție alergică ce pune viața în pericol, afectând pielea și mucoasele).
Reacții adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
• dureri de cap;
• constipație;
• stare de rău;
• dureri musculare;
• stare de slăbiciune;
• amețeli;
• diabet zaharat.
Acest lucru este mult mai probabil dacă aveţi un nivel ridicat de zaharuri şi grăsimi în sânge, sunteţi supraponderal și aveţi tensiune arterială mare. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza în timp ce utilizaţi acest medicament;
• dureri de stomac;
• diaree;
• balonare (gaze în exces în tractul intestinal);
• stare de oboseală;
• creştere a valorilor unor teste de laborator pentru funcţia ficatului (transaminaze);
Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
• erupții trecătoare pe piele, mâncărimi, urticarie;
• poate să apară o creştere a cantităţii de proteine în urină – de obicei această situație poate reveni, la normal, fără a fi nevoie să opriţi tratamentul cu rosuvastatină;
• creşteri ale valorilor unor teste de laborator pentru funcţia muşchilor (CK);
• tuse;
• indigestie;
• arsuri la nivelul stomacului;
• dureri la nivelul articulațiilor;
• spasme musculare;
• durere la nivelul gâtului;
• scăderea poftei de mâncare;
• durere nelocalizată;
• durere în piept;
• înroșire trecătoare la nivelul feței și gâtului;
• tensiune arterială mare;
• senzație de furnicături;
• gură uscată;
• inflamație la nivelul stomacului;
• durere de spate;
• slăbiciune musculară;
• durere la nivelul mâinilor și picioarelor;
• umflare, în special la nivelul mâinilor și picioarelor.
Reacții adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane)
• inflamația pancreasului, care determină o durere severă de stomac, și care se poate extinde până în spate;
• scăderea numărului de trombocite din sânge.
Reacții adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)
• icter (coloraţia galbenă a pielii şi a albului ochilor);
• inflamație a ficatului (hepatită);
• urme de sânge în urină;
• leziuni ale nervilor de la nivelul picioarelor şi mâinilor (de exemplu, lipsa sensibilităţii);
• pierderi de memorie;
• creştere a sânilor la bărbaţi (ginecomastie).
Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
• dificultăți la respirație;
• edeme (umflarea extremităților);
• tulburări ale somnului, incluzând insomnie şi coşmaruri;
• disfuncţii sexuale;
• depresie;
• probleme respiratorii, incluzând tuse persistentă şi/sau scurtarea respiraţiei sau febră ;
• afectarea tendoanelor;
• slăbiciune musculară constantă;
• pietre la nivelul vezicii biliare sau inflamare a vezicii biliare (ce pot determina dureri abdominale, greaţă, vărsături).
Interacțiuni cu alte medicamente:
Lipocomb împreună cu alte medicamenteSpuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.
Spuneți medicului dumneavoastră dacă utilizați oricare dintre următoarele medicamente:
• Ciclosporină (utilizată, de exemplu, după transplantul de organe pentru a preveni respingerea organului transplantat. Utilizarea concomitentă determină creșterea efectului rosuvastatinei). Nu utilizați Lipocomb în timpul tratamentului cu ciclosporină.
• Medicamente care subțiază sângele de ex. warfarină, acenocumarol sau fluindionă (efectul de subțiere a sângelui și riscul de sângerări poate fi crescut în timpul administrării concomitente cu Lipocomb), sau clopidogrel.
• Alte medicamente utilizate pentru a scădea valorile colesterolului dumneavoastră numite fibrați, care normalizează, de asemenea, și valorile trigliceridelor din sânge (de ex. gemfibrozil și alți fibrați). Utilizarea concomitentă determină creșterea efectului rosuvastatinei
• Colestiramină (un medicament pentru reducerea colesterolului), deoarece aceasta influenţează modul în care acţionează ezetimib
• Medicamente antivirale, utilizate în tratamentul infecției cu HIV (numite inhibitori ai proteazei HIV, de ex. lopinavir/ritonavir și/sau atazanavir).
• Medicamente pentru indigestie care conțin aluminiu și magneziu (utilizate pentru neutralizarea acidului din stomacul dumneavoastră; aceste medicamente scad concentrația plasmatică de rosuvastatină). Acest efect poate fi diminuat prin administrarea acestui tip de medicamente la două ore după rosuvastatină.
• Eritromicină (un antibiotic). Efectul rosuvastatinei este scăzut în cazul utilizării concomitente.
• Acid fusidic (un antibiotic).
• Un contraceptiv oral (pilula). Concentrațiile de hormoni sexuali absorbiți din pilulă sunt crescute.
• Terapie de substituție hormonală (valori crescute ale hormonilor în sânge).
Dacă mergeți la spital sau aveți tratament pentru altă afecțiune, spuneți personalului medical despre utilizarea Lipocomb.
Administrarea de Lipocomb 10 mg/10 mg, 20 mg/10 mg capsule în sarcină / alaptare:
Nu utilizați Lipocomb dacă sunteţi gravidă, intenționați să rămâneți gravidă sau credeți că ați putea fi gravidă.Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Lipocomb, întrerupeți imediat administrarea acestuia şi spuneți-i medicului dumneavoastră. În timpul tratamentului cu Lipocomb, femeile trebuie să utilizeze metode contraceptive adecvate.
Nu utilizați Lipocomb dacă alăptați, deoarece nu se cunoaşte dacă acest medicament trece în laptele matern.
Prezentare ambalaj:
Lipocomb 10 mg/10 mg capsule: capsule gelatinoase tari, cu sistem de auto-închidere de tip Coni Snap, nemarcate, cu cap și corp de culoare galbenă.Lipocomb 20 mg/10 mg capsule: capsule gelatinoase tari, cu sistem de auto-închidere de tip Coni Snap, nemarcate, cu cap de culoare caramel și corp de culoare galbenă.
Cutie cu blistere (OPA-AL-PVC/Al) conținând 10, 28, 30, 56, 60, 84, 90 capsule.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
A se păstra la temperaturi sub 30°C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină și umiditate.Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Lipocomb 10 mg/10 mg, 20 mg/10 mg capsule(din aceeași clasă):
- 4 BONES
- 4 BONES Junior
- 4 BONES PLUS
- 4 Cereale cu lapte Bebelac
- 4321 Minceur Ultimate, comprimate
- 8 cereale cu fructe Hero Baby
- 8 Cereale cu Fructe Nestle
- 8 cereale cu miere Hero Baby
- 9 Vita
- A-cerumen solutie auriculara 2 ml
- Abacavir Aurobindo 300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Aurobindo 600 mg/300 mg, comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Glenmark 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan Pharma 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Sandoz 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Stada 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Terapia 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Teva 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Vale 600 mg/300 mg comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Lipocomb 10 mg/10 mg, 20 mg/10 mg capsule vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!