Prospect Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate

Substanța activă: combinatii
Producator: Ranbaxy Ireland Limited Irlanda
Clasa ATC: [J05AR]: >> >> >>

Indicații Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate:

- Medicul dumneavoastră v-a prescris Lopinavir/Ritonavir Terapia pentru a vă ajuta în controlul infecţiei cu virusul imunodeficienţe umane (HIV). Lopinavir/Ritonavir Terapia realizează acest lucru prin încetinirea răspândirii infecţiei în organismul dumneavoastră.

- Lopinavir/Ritonavir Terapia este utilizat la copii cu vârsta de cel puţin 2 ani şi la adulţi infectaţi cu HIV, virusul care provoacă SIDA.
Lopinavir/Ritonavir Terapia nu trebuie administrat la copii cu vârsta sub 2 ani decât la recomandarea strictă a medicului lor.
- Lopinavir/Ritonavir Terapia este un medicament antiretroviral. Acesta aparţine unui grup de medicamente numit inhibitori de protează.
- Lopinavir/Ritonavir Terapia este prescris pentru administrare în asociere cu alte medicamente antivirale. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră şi va stabili care medicamente sunt cele mai bune pentru dumneavoastră.

Contraindicații:

Nu luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia
- dacă sunteţi alergic la lopinavir, ritonavir sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
- dacă aveţi probleme severe de ficat.
Nu luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia împreună cu oricare dintre următoarele medicamente:
- Astemizol sau terfenadină (utilizate în mod obişnuit pentru tratamentul simptomelor alergice – aceste medicamente pot fi disponibile fără prescripţie medicală);
- Midazolam administrat pe cale orală (se înghite), triazolam (utilizat pentru scăderea anxietăţii şi/sau a tulburărilor de somn);
- Pimozidă (utilizată pentru tratamentul schizofreniei);
- Cisapridă (utilizată pentru tratamentul anumitor tulburări la nivelul stomacului);
- Ergotamină, dihidroergotamină, ergonovină, metilergonovină (utilizate în tratamentul durerilor de cap);
- Amiodaronă (utilizată în tratamentul tulburărilor de ritm cardiac);
- Lovastatină, simvastatină (utilizate pentru scăderea colesterolului din sânge);
- Alfuzosin (utilizat la bărbaţi pentru tratamentul simptomelor determinate de creşterea volumului prostatei (hiperplazie benignă de prostată (HBP));
- Acid fusidic (utilizat pentru tratamentul infecţiilor pielii determinate de bacterii de tipul stafilococilor, cum sunt impetigo şi dermatita infectată. Acidul fusidic utilizat în tratamentul de lungă durată al infecţiilor oaselor şi articulaţiilor trebuie să fie utilizat sub supravegherea medicului;
- Colchicină (medicament pentru tratamentul gutei) – pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică;
- Vardenafil (utilizat pentru tratamentul disfuncţiilor erectile);
- Sildenafil utilizat pentru tratamentul tensiunii arteriale pulmonare mari (tensiune arterială crescută la nivelul arterei pulmonare). În cazul în care sildenafil este utilizat pentru tratamentul tulburărilor de erecţie, acesta poate fi luat numai cu acordul medicului;
- Preparate care conţin sunătoare (Hypericum perforatum).

Dacă în prezent luaţi oricare dintre aceste medicamente, întrebaţi-vă medicul dacă este necesară schimbarea tratamentului pe care îl luaţi pentru cealaltă (celelalte) afecţiune(i), sau schimbarea tratamentului antiretroviral.

Administrare Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate:

Este important ca Lopinavir / Ritonavir Terapia comprimate să fie înghiţite întregi şi nu mestecate, sparte sau sfârâmate.
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cât şi când trebuie să luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia?
Administrare la adulţi
- Doza uzuală la adult este de 400 mg/100 mg de două ori pe zi, adică la interval de 12 ore, în asociere cu alte medicamente anti-HIV. Pacienţii adulţi cărora nu li s-au administrat anterior alte medicamente antivirale pot lua de asemenea Lopinavir/Ritonavir Terapia o dată pe zi, sub formă de doze de 800 mg/200 mg. Medicul dumneavoastră vă va spune care este numărul de comprimate care trebuie luate. Pacienţii adulţi cărora li s-au administrat anterior alte medicamente antivirale pot lua Lopinavir/Ritonavir Terapia o dată pe zi, sub formă de doze de 800 mg/200 mg, dacă medicul decide că aceste doze sunt adecvate.
- Lopinavir/Ritonavir Terapia nu trebuie administrat o dată pe zi împreună cu amprenavir, efavirenz, nevirapină, nelfinavir, carbamazepină, fenobarbital şi fenitoină. - Lopinavir/Ritonavir Terapia poate fi administrat cu sau fără alimente.

Administrarea la copii - Pentru copii, medicul dumneavoastră stabileşte doza exactă (numărul de comprimate) în funcţie de înălţimea şi greutatea copilului. - Lopinavir/Ritonavir Terapia poate fi administrat cu sau fără alimente.

Pentru pacienţii care nu pot lua comprimate, este disponibil pe piaţă lopinavir/ritonavir soluţie orală.
Dacă luaţi mai mult Lopinavir/Ritonavir Terapia decât trebuie
- Dacă v-aţi dat seama că aţi luat mai mult Lopinavir/Ritonavir Terapia decât trebuie, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
- Dacă nu puteţi lua legătura cu medicul dumneavoastră, mergeţi la spital.

Dacă uitaţi să luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia
- Dacă aţi omis o doză, luaţi-o cât mai curând posibil şi apoi continuaţi tratamentul după schema de administrare obişnuită, prescrisă de către medicul dumneavoastră. - Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia
- Nu întrerupeţi tratamentul sau nu modificaţi doza zilnică de Lopinavir/Ritonavir Terapia fără a discuta mai întâi cu medicul dumneavoastră.
- Lopinavir/Ritonavir Terapia trebuie luat întotdeauna în fiecare zi, pentru a permite controlul infecţiei cu HIV, indiferent de cât de bine vă simţiţi.
- Utilizarea Lopinavir/Ritonavir Terapia conform recomandărilor asigură cea mai bună şansă de a întârzia apariţia rezistenţei la medicament.
- În cazul în care o reacţie adversă vă împiedică să luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia după cum v-a fost recomandat, spuneţi imediat medicului dumneavoastră.
- Trebuie să aveţi întotdeauna suficient Lopinavir/Ritonavir Terapia la îndemână, pentru a nu rămâne fără medicament. În timpul călătoriilor sau când aveţi nevoie de spitalizare, asiguraţi-vă că aveţi suficient Lopinavir/Ritonavir Terapia, cel puţin până când vă puteţi procura din nou medicamentul.
- Continuaţi să luaţi medicamentul până când medicul dumneavoastră vă recomandă altfel.

Compoziție Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate:

- Substanţele active sunt lopinavir şi ritonavir.
Fiecare comprimat de Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg conţine lopinavir 200 mg asociat în aceeaşi formulă farmaceutică cu ritonavir 50 mg ca potenţator farmacocinetic.
- Celelalte componente sunt:
Nucleu Copovidonă, laurat de sorbitan (vezi pct. 2), dioxid de siliciu coloidal anhidru, lactoză monohidrat (vezi pct. 2), stearil fumarat de sodiu.
Film Opadry II galben 85F42187 (alcool polivinilic, dioxid de titan (E171), talc, macrogol/ polietilenglicol 3350, oxid galben de fer (E172)).

Precauții:

Informaţii importante
- Lopinavir/Ritonavir Terapia nu vindecă infecţia cu HIV sau SIDA.
- Persoanele cărora li se administrează Lopinavir/Ritonavir Terapia pot prezenta în continuare infecţii sau alte afecţiuni asociate cu infecţia cu HIV şi cu SIDA. De aceea este important să rămâneţi sub supravegherea medicului dumneavoastră în timpul tratamentului cu Lopinavir/Ritonavir Terapia.
- Există întotdeauna riscul de transmitere a HIV la alte persoane în timp ce luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia. Trebuie luate măsuri de precauţie adecvate pentru a preveni transmiterea bolii prin contact sexual (de exemplu folosiţi prezervativul) sau prin contaminare cu sânge.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi/aţi avut:
- Hemofilie de tip A şi B, deoarece Lopinavir/Ritonavir Terapia poate creşte riscul de sângerare.
- Diabet zaharat, deoarece s-a raportat creşterea zahărului în sânge la pacienţii cărora li se administrează Lopinavir/Ritonavir Terapia.
- Istoric de afecţiuni ale ficatului, deoarece pacienţii cu istoric de boli ale ficatului, inclusiv hepatită B sau C, au un risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse hepatice severe şi potenţial letale.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă prezentaţi:
- Greaţă, vărsături, dureri abdominale, dificultăţi la respiraţie şi slăbiciune severă a musculaturii picioarelor şi braţelor, deoarece aceste simptome indică creşterea valorilor acidului lactic în sânge.
- Sete, urinare frecventă, vedere înceţoşată sau scădere în greutate, deoarece acestea pot indica creşterea valorilor zahărului în sânge.
- Greaţa, vărsăturile, durerile abdominale şi creşterea trigliceridelor (grăsimi în sânge) sunt considerate factori de risc pentru pancreatită (inflamaţia pancreasului) şi aceste simptome pot sugera această boală.
- Modificări ale formei corpului, datorită redistribuţiei grăsimii. Acestea pot include pierderea grăsimii de la nivelul picioarelor, braţelor şi feţei, creşterea cantităţii de grăsime la nivelul abdomenului (burţii) şi altor organe interne, mărirea sânilor şi îngroşarea cefei („ceafă de bizon“). În prezent nu se cunosc cauzele şi efectele pe termen lung ale acestor modificări asupra sănătăţii.
- La unii pacienţi cu infecţie HIV avansată şi cu istoric de infecţii oportuniste pot să apară semne şi simptome de inflamaţie ale unei infecţii precedente, la scurt timp după începerea tratamentului anti-HIV. Se consideră că aceste simptome sunt cauzate de îmbunătăţirea răspunsului imunitar al organismului, ajutând organismul să lupte împotriva infecţiilor care au fost prezente fără simptome vizibile. Dacă observaţi orice simptom de infecţie, vă rugăm să-i spuneţi imediat medicului dumneavoastră, pentru ca acesta să vă stabililească tratamentul necesar.
- Rigiditate articulară, dureri permanente şi durere (în special la nivelul şoldului, genunchiului şi umărului) şi dificultăţi de mişcare, deoarece unii pacienţi care utilizează aceste medicamente pot prezenta o boală a oaselor numită osteonecroză (distrugerea ţesutului osos cauzată de pierderea vascularizaţiei la nivelul osului).
Durata tratamentului antiretroviral asociat, utilizarea corticosteroizilor, consumul de alcool etilic, imunosupresia severă (reducerea funcţiei sistemului imun), indicele crescut al masei corporale, printre altele, pot fi câţiva dintre numeroşii factori de risc privind apariţia acestei afecţiuni.
- Durere musculară, sensibilitate sau slăbiciune musculară, în special în asociere cu utilizarea acestor medicamente. În cazuri rare aceste tulburări musculare au fost grave.
- Simptome de ameţeală, stare de confuzie, leşin sau senzaţie de bătăi neobişnuite ale inimii. Lopinavir/Ritonavir Terapia poate cauza modificări ale ritmului inimii şi ale activităţii electrice ale inimii dumneavoastră. Aceste modificări pot fi observate pe ECG (electrocardiogramă).

Atenționări:

Conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor
Lopinavir/Ritonavir Terapia nu a fost testat în mod specific în ceea ce priveşte efectele sale posibile asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi utilaje dacă prezentaţi orice reacţie adversă (de exemplu greaţă) care vă afectează capacitatea de a efectua aceste activităţi în condiţii de siguranţă. Dacă este cazul, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Lopinavir/Ritonavir Terapia conţine lactoză monohidrat şi laurat de sorbitan.
Lopinavir/Ritonavir Terapia conţine (printre altele) componentele inactive lactoză monohidrat şi laurat de sorbitan. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Poate fi dificil să deosebiţi reacţiile adverse provocate de Lopinavir/Ritonavir Terapia de cele ale altor medicamente luate concomitent, sau de cele determinate de complicaţii ale infecţiei cu HIV. Trebuie să spuneţi imediat medicului dumeavoastră despre aceste simptome sau despre oricare alte simptome. Dacă simptomele persistă sau se agravează, solicitaţi asistenţă medicală.

Reacţii adverse FOARTE FRECVENTE (afectează mai mult de 1 utilizator din 10):
- diaree;
- greaţă;
- infecţii ale tractului respirator superior.

Reacţii adverse FRECVENTE (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100):
- inflamaţie a pancreasului;
- vărsături, mărire a abdomenului, durere în partea inferioară şi superioară a abdomenului, eliminare de gaze, indigestie, scădere a poftei de mâncare, reflux din stomac în esofag care poate provoca durere;
- umflare sau inflamaţie a stomacului, intestinului subţire şi colonului;
- creştere a concentraţiilor colesterolului în sânge, creştere a concentraţiilor trigliceridelor (un tip de grăsime) în sânge, tensiune arterială mare;
- scădere a capacităţii organismului de a controla concentraţia zahărului în sânge, inclusiv diabet zaharat, scădere în greutate;
- număr mic de celule roşii în sânge, număr mic de celule albe în sânge, celule care sunt utilizate de obicei în lupta împotriva infecţiilor;
- erupţie trecătoare pe piele, eczemă, acumulări de cruste cutanate grase;
- ameţeli, anxietate, dificultăţi de somn;
- senzaţie de oboseală, slăbiciune şi lipsă a energiei, durere de cap, inclusiv migrenă;
- hemoroizi;
- inflamaţie a ficatului, inclusiv creştere a enzimelor hepatice;
- reacţii alergice, incluzând urticarie şi inflamaţie a gurii;
- modificări ale formei corpului sau feţei, datorită redistribuţiei grăsimii;
- infecţii ale tractului respirator inferior; - mărire a ganglionilor limfatici;
- impotenţă, sângerare menstruală abundentă sau prelungită sau lipsă a menstruaţiei;
- tulburări musculare cum sunt slăbiciune musculară şi spasme muculare, durere articulară, durere musculară şi de spate;
- leziuni ale nervilor de la nivelul sistemului nervos periferic;
- transpiraţii nocturne, mâncărimi, erupţie trecătoare pe piele inclusiv pustule pe piele, infecţie a pielii, inflamaţie a porilor pielii sau părului, acumulare de lichide în celule sau ţesuturi.

Informaţii suplimentare privind greaţa, vărsăturile sau durerile abdominale
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă prezentaţi greaţă, vărsături sau dureri abdominale, deoarece acestea pot fi sugestive pentru apariţia pancreatitei (inflamaţie a pancreasului).

Informaţii suplimentare privind creşterea colesterolului şi a trigliceridelor
- În prezent nu se cunoaşte riscul complicaţiilor pe termen lung, cum sunt infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral datorită creşterii trigliceridelor şi a colesterolului.
- Medicul dumneavoastră vă va monitoriza şi, dacă este necesar, vă poate prescrie alte medicamente.
- Creşterile mari ale trigliceridelor (grăsimi în sânge) sunt considerate factori de risc pentru pancreatită (inflamaţia pancreasului).

Modificări ale formei corpului, datorită redistribuţiei grăsimii. Tratamentul antiretroviral combinat, care poate să includă Lopinavir/Ritonavir Terapia, poate provoca modificări ale formei corpului, datorită redistribuţiei grăsimii. Acestea pot include pierderea grăsimii de la nivelul picioarelor, braţelor şi feţei, creşterea cantităţii de grăsime la nivelul abdomenului (burţii) şi altor organe interne, mărirea sânilor şi îngroşarea cefei („ceafă de bizon“). În prezent nu se cunosc cauzele şi efectele pe termen lung ale acestor modificări asupra sănătăţii.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă observaţi orice modificări ale formei corpului, datorită redistribuţiei grăsimii.
Reacţii adverse MAI PUŢIN FRECVENTE (afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000):
- vise neobişnuite;
- pierdere sau modificare a simţului gustului;
- cădere a părului;
- o anomalie pe electrocardiogramă, numită bloc atrioventricular;
- formare de plăci la nivelul peretelui interior al arterelor, care pot să determine infarct miocardic sau accident vascular cerebral;
- inflamaţie a vaselor de sânge şi a capilarelor;
- inflamaţie a căilor biliare;
- tremurături necontrolate ale corpului;
- constipaţie;
- inflamaţie a venelor profunde asociată cu un cheag de sânge;
- uscăciune a gurii;
- incapacitate de a vă controla intestinele;
- inflamaţie a primei porţiuni a intestinului subţire imediat după stomac, leziuni sau ulcer la nivelul tractului digestiv, sângerări din tractul intestinal sau rect;
- prezenţa de celule roşii în urină;
- depozite de grăsime în ficat, ficat mărit;
- lipsa funcţionării testiculelor;
- debutul unor simptome determinate de o infecţie inaparentă în organismul dumneavoastră (reconstituire a imunităţii);
- creştere a poftei de mâncare;
- valori neobişnuit de crescute ale bilirubinei (un pigment produs prin distrugerea celulelor roşii din sânge) în sânge;
- scădere a dorinţei sexuale;
- inflamaţie a rinichilor;
- distrugere a ţesutului osos cauzată de aportul scăzut de sânge la nivelul zonei respective;
- leziuni sau ulceraţii la nivelul gurii, inflamaţie a stomacului şi intestinelor;
- insuficienţă renală
- distrugere a fibrelor musculare care determină eliberarea componentelor fibrelor musculare (mioglobină) în fluxul sanguin;
- zgomote în ureche sau în ambele urechi, cum sunt zumzet, ţiuit sau şuierătură;
- tremurături;
- închidere anormală a unei valve (valva tricuspidă a inimii);
- vertij (senzaţie de învârtire);
- tulburări la nivelul ochiului, vedere anormală;
- creştere în greutate.

Alte reacţii adverse care au fost raportate la Lopinavir/Ritonavir Terapia: colorarea în galben a pielii şi a albului ochilor (icter), erupţii trecătoare pe piele şi pustule severe sau care pun viaţa în pericol (sindrom Stevens-Johnson şi eritem polimorf).
Nu se cunoaşte frecvenţa cu care pot apărea aceste reacţii adverse.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Lopinavir/Ritonavir Terapia împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre medicamentele enumerate mai jos, deoarece sunt necesare precauţii speciale:
- Antibiotice (de exemplu rifabutină, rifampicină, claritromicină);
- Medicamente împotriva cancerului (de exemplu majoritatea inhibitorilor tirozinkinazei cum sunt dasatinib şi nilotinib, de asemenea vincristină şi vinblastină);
- Anticoagulante (de exemplu warfarină, rivaroxaban);
- Antidepresive (de exemplu trazodonă, bupropionă);
- Medicamente antiepileptice (de exemplu carbamazepină, fenitoină, fenobarbital, lamotrigină şi valproat);
- Antifungice (de exemplu ketoconazol, itraconazol, voriconazol);
- Medicamente pentru tratamentul gutei (de exemplu colchicină);
- Medicamente anti-HVC utilizate la adulţi pentru tratamentul hepatitei C cronice (de exemplu boceprevir şi telaprevir);
- Medicamente pentru tratamentul tulburărilor de erecţie (de exemplu sildenafil şi tadalafil);
- Acidul fusidic utilizat în tratamentul de lungă durată al infecţiilor la nivelul oaselor şi articulaţiilor (de exemplu osteomielită);
- Medicamente pentru inimă, incluzând:
- Digoxină;
- Antagonişti ai canalelor de calciu (de exemplu felodipină, nifedipină, nicardipină)
- Medicamente pentru corectarea ritmului inimii (bepridil, lidocaină administrată pe cale sistemică, chinidină);
- Antagonişti ai CCR5 HIV (de exemplu maraviroc);
- Inhibitor de integrază a HIV-1 (de exemplu raltegravir);
- Medicamente utilizate pentru scăderea colesterolului din sânge (de exemplu atorvastatină, lovastatină, rosuvastatină sau simvastatină);
- Medicamente utilizate pentru tratamentul astmului bronşic şi al altor afecţiuni ale plămânilor, cum este boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) (de exemplu salmeterol);
- Medicamente utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale pulmonare (tensiune arterială mare în artera pulmonară) (de exemplu bosentan, sildenafil, tadalafil);
- Medicamente care afectează sistemul imunitar (ciclosporină, sirolimus (rapamicină), tacrolimus);
- Medicamente utilizate pentru renunţarea la fumat (de exemplu bupropionă);
- Medicamente pentru calmarea durerii (de exemplu fentanil); - Medicamente asemănătoare morfinei (de exemplu metadonă);
- Inhibitori non-nucleozidici ai revers transcriptazei (INNRT) (de exemplu efavirenz, nevirapină);
- Contraceptive orale sau utilizarea contraceptivelor sub formă de plasture pentru prevenirea sarcinii;
- Inhibitori de protează (de exemplu amprenavir, fosamprenavir, indinavir, nelfinavir, ritonavir, saquinavir, tipranavir);
- Sedative (de exemplu midazolam administrat prin injectare);
- Steroizi (de exemplu budesonidă, dexametazonă, propionat de fluticazonă, etinilestradiol);

Medicamente pentru tratamentul disfuncţiei erectile (vardenafil, sildenafil, tadalafil)
- Nu luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia dacă luaţi în prezent vardenafil. - Nu trebuie să luaţi Lopinavir/Ritonavir Terapia concomitent cu sildenafil utilizat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale pulmonare (tensiune arterială mare în artera pulmonară)
- Dacă luaţi sildenafil sau tadalafil concomitent cu Lopinavir/Ritonavir Terapia, puteţi prezenta risc de reacţii adverse cum sunt tensiune arterială mică, leşin, tulburări de vedere şi erecţie prelungită cu durata de peste 4 ore. Dacă erecţia durează mai mult de 4 ore, trebuie să primiţi imediat îngrijiri medicale pentru a evita lezarea definitivă a penisului. Medicul dumneavoastră poate să vă explice aceste simptome.

Contraceptive
- Dacă luaţi în prezent un contraceptiv oral sau utilizaţi un plasture contraceptiv pentru prevenirea sarcinii, trebuie să utilizaţi o metodă de contracepţie suplimentară sau diferită (de exemplu prezervativul), deoarece Lopinavir/Ritonavir Terapia poate să reducă eficacitatea contraceptivelor orale şi a celor sub formă de plasture.
- Lopinavir/Ritonavir Terapia nu reduce riscul de a transmite virusul HIV la alte persoane. Trebuie luate măsuri de precauţie adecvate (de exemplu utilizarea prezervativului) pentru a preveni transmiterea bolii prin contact sexual.

Administrarea de Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:

- Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau dacă alăptaţi.
- Gravidele sau femeile care alăptează nu trebuie să utilizeze Lopinavir/Ritonavir Terapia decât la recomandarea strictă a medicului.
- Se recomandă ca femeile infectate cu HIV să nu alăpteze deoarece există posibilitatea ca sugarul să se infecteze cu HIV prin laptele matern.

Prezentare ambalaj:

Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate sunt de culoare galben deschis, în formă de capsulă, marcate cu „LR2“ pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă. Comprimatele au lungimea de 20,4 mm ± 0,3 mm şi lăţimea de 10,6 mm ± 0,3 mm.

Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate sunt disponibile în ambalaje de 120 comprimate (1 flacon din plastic cu 120 comprimate) şi 360 comprimate (3 flacoane din plastic cu 120 comprimate). Sunt disponibile de asemenea în blistere sub formă de ambalaje multiple care conţin 120 comprimate (1 ambalaj cu 120 comprimate sau 3 ambalaje a 40 comprimate).

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după „EXP“. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Flacon din polietilenă de înaltă densitate (PEÎD): A se păstra flaconul bine închis pentru a fi protejat de umiditate. Blister: A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
Flacon din polietilenă de înaltă densitate (PEÎD): După prima deschidere: 30 zile. A se păstra medicamentul la temperaturi sub 25°C în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
Cum trebuie aruncat Lopinavir/Ritonavir Terapia neutilizat Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Lopinavir/Ritonavir Terapia 200 mg/50 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.