Prospect Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă

Substanța activă: cisatracurium
Producator: GlaxoSmithKline Manufacturing S.p.A.,Italia
Clasa ATC: [M03AC]: sistemul muscular-scheletic >> miorelaxante >> miorelaxante periferice >> derivati de amoniu cuaternar

Indicații Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă:

Nimbex face parte dintr-un grup de medicamente denumite relaxante musculare.

Este utilizat pentru a relaxa muşchii în timpul unei game largi de operaţii chirurgicale, inclusiv în chirurgia cardiacă.
Se foloseşte de asemenea în terapia intensivă.

Contraindicații:

Nu trebuie să vi se administreze Nimbex dacă sunteţi alergic la cisatracuriu, atracuriu sau acid benzen sulfonic. O reacţie alergică se poate
manifesta prin erupţii pe piele, mâncărimi, dificultăţi în respiraţie.

Administrare Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă:

Nimbex trebuie administrat sub controlul atent şi sub supravegherea unui medic cu experienţă, care cunoaşte utilizarea şi acţiunea medicamentelor miorelaxante.
Medicul dumneavoastră va decide doza şi durata terapiei cu Nimbex adecvată operaţiei
dumneavoastră. Doza de Nimbex se va stabili în funcţie de greutatea dumneavoastră, gradul şi durata relaxării musculare dorite şi reacţia dorită la acest medicament.
Nimbex se poate administra în două moduri, în funcţie de procedura urmărită:
- injectare intravenoasă în bolus;
- perfuzie intravenoasă.
Adulţi şi persoane în vârstă:
Nimbex este administrat în general printr-o injecţie într-o venă în decurs de 5-10 secunde, doza administrată fiind de 0,1-0,4 mg/kg.
Doze suplimentare de 0,03 mg/kg pot fi folosite în timpul operaţiei. Doza este direct proporţională cu durata relaxării musculare.
Nimbex poate fi administrat prin perfuzie lentă într-o venă, diluat cu glucoză sau soluţie salină, cu o rată de perfuzare de 0,06-0,18 mg/kg şi oră. Această doză poate fi modificată în funcţie de efectul pe care îl are Nimbex asupra dumneavoastră.
Copii (între 1 lună şi 12 ani):
Nimbex este administrat în general printr-o injecţie într-o venă în decurs de 5-10 secunde, doza administrată fiind de 0,15 mg/kg.
Doze suplimentare de 0,02 mg/kg pot fi folosite în timpul operaţiei.
Când Nimbex se administrează prin perfuzie, rata de perfuzare în timpul operaţiei este de 0,06-0,18 mg/kg. Această doză poate fi modificată în funcţie de efectul pe care îl are Nimbex asupra copilului.
Nou-născuţi (cu vârsta mai mică de 1 lună)
Nu se recomandă administrarea de Nimbex la nou-născuţi, deoarece nu au fost făcute studii la acest grup de vârstă.
Dacă vi se administrează mai mult Nimbex decât este recomandat
Efectele Nimbex sunt monitorizate atent pe durata operaţiei, iar în cazul în care vi se administrează prea mult, se poate acţiona corespunzător cu promptitudine.

Compoziție Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă:

Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/perfuzabilă
Un ml soluţie injectabilă conţine cisatracuriu 2 mg sub formă de besilat de cisatracuriu 2,68 mg.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când vi se administrează Nimbex
-dacă aveţi miastenia gravis sau alte boli caracterizate prin slăbiciune musculară;
-dacă aveţi dezechilibre ale conţinutului de apă, electroliţi sau acizi anorganici;
-dacă aţi prezentat reacţii alergice la alte relaxante musculare;
-dacă prezentaţi arsuri care au necesitat tratament în ultimele 2 luni.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Poate fi periculos să conduceţi vehicule şi să folosiţi utilaje prea devreme după o intervenţie chirurgicală. Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp trebuie să aşteptaţi până când puteţi conduce vehicule şi folosi utilaje.

Reacții adverse ale Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă:

Ca toate medicamentele, Nimbex poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Unele persoane pot fi alergice la medicamente. Dacă prezentaţi oricare din următoarele simptome dupa operaţie, trebuie să vă anunţaţi imediat medicul:
- respiraţie îngreunată brusc şi durere în piept sau senzaţie de greutate în piept;
- umflarea pleoapelor, feţei, buzelor, gurii sau a limbii;
- erupţii pe piele sau urticarie în orice regiune a corpului.
Spuneţi medicului dumneavoastră cât se poate de repede dacă suferiţi următoarele:
- încetinirea bătăilor inimii, ameţeală, oboseală sau stare de leşin;
- dificultăţi în respiraţie;
- erupţie sau înroşirea pielii;
- oboseală musculară.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine severă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Nimbex poate interacţiona cu alte medicamente. Este important să anunţaţi medicul în cazul în care luaţi unul din următoarele medicamente înainte de a vi se administra injecţia (vă rugăm discutaţi cu medicul dacă nu sunteţi sigur):
- antibiotice;
- medicamente folosite în tratarea tulburărilor de ritm cardiac;
- medicamente folosite în tratarea hipertensiunii;
- medicamente folosite pentru eliminarea lichidelor (diuretice);
- medicamente pentru artrită (sau miastenia gravis);
- steroizi;
- medicamente pentru epilepsie;
- medicamente utilizate în boli psihice: IMAO, clorpromazină, litiu
- medicamente utilizate în boala Alzheimer (anticolinesterazice precum donepezil)
- medicamente care conţin magneziu (precum cele folosite în tratarea indigestiilor sau a arsurilor gastrice etc).

Administrarea de Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Vă rugăm spuneţi medicului anestezist dacă aţi putea fi gravidă sau dacă alăptaţi.

Prezentare ambalaj:

Soluţie limpede, incoloră până la galben pal sau galben verzui.
Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră a câte 2,5 ml soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă.
Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră a câte 5 ml soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă.
Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră a câte 10 ml soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă.
Cutie cu 2 fiole din sticlă incoloră a câte 25 ml soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Nimbex după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la frigider (2-8 grade C).
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
A nu se congela.
Nimbex trebuie folosit imediat după diluare şi orice soluţie neutilizată se aruncă.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi medicul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă cisatracurium:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Nimbex 2 mg/ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.