Prospect Revia 50 mg, comprimate filmate

Substanța activă: naltrexolum
Clasa ATC: [N07BB]: >> >> >>

Indicații Revia 50 mg, comprimate filmate:

Tratamentul cu Revia 50 mg comprimate filmate este indicat ca parte a unui tratament cuprinzător, incluzând un program psihoterapeutic, pentru dependenţa de alcool etilic. Revia 50 mg comprimate filmate scade riscul recăderii, face suportabilă abstinenţa şi reduce dorinţa de alcool etilic.
Tratamentul cu Revia 50 mg comprimate filmate este indicat ca parte a unui tratament cuprinzător, incluzând un program psihoterapeutic, pentru dependenţa opioidă. Revia 50 mg comprimate filmate scade riscul recăderii, face suportabilă abstinenţa şi reduce dorinţa de opioide.

Contraindicații:

Nu luaţi Revia
- dacă sunteţi alergic la naltrexonă sau la oricare dintre celelalte componente ale Revia.
- dacă sunteţi dependent de opioide sau dacă aveţi sindrom de abstinenţă
- dacă luaţi un medicament ce conţine opioide, de exemplu unele medicamnete pentru tuse, antidiareice (caolin cu morfină) şi analgezice.

Notă: Revia nu blochează efectul analgezicelor care nu conţin opioide (ibuprofen, paracetamol, aspirină).
- dacă aveţi hepatită acută, insuficienţă hepatică sau insuficienţă renală.
- dacă sunteţi gravidă, plănuiţi o sarcină sau alăptaţi
- aveţi vârsta sub 18 ani sau peste 65 de ani

Administrare Revia 50 mg, comprimate filmate:

Utilizaţi întotdeauna Revia exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Trebuie să fi încetat administrarea de orice medicament opioid cu cel puţin 7-10 zile înainte de începerea tratamentului cu Revia. Medicul dumneavoastră vă poate face un test care să demonstreze că nu aţi folosit aceste medicamente înainte de începerea tratamentului. Doza uzuală recomandată este de 1 comprimat de 50 mg pe zi.
Medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză diferită. Dacă acest lucru se aplică pentru dumneavoastră trebuie să discutaţi cu medicul.
Dacă aveţi impresia că efectul terapeutic al comprimatelor de Revia este prea slab, sau prea puternic, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.
Dacă luaţi mai multe comprimate Revia decât trebuie
Luaţi legătura cu medicul dumneavoastră sau prezentaţi-vă la camera de gardă a celui mai apropiat spital în caz de supradozaj sau în oricare caz de aport ocazional la copii.
Dacă uitaţi să luaţi Revia
Dacă uitaţi să luaţi Revia, luaţi următoarea doză în mod obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa dozele uitate.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Revia 50 mg, comprimate filmate:

Substanţa activă este clorhidratul de naltrexonă.
Fiecare comprimat filmat conţine 50 mg clorhidrat de naltrexonă şi excipienţi: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, crospovidonă, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, hipromeloză 2910, dioxid de titan (E171), macrogol 400, polisorbat 80, oxid galben de fer (E 172), oxid roşu de fer
(E 172).

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când luaţi Revia
- dacă aveţi boli renale sau hepatice.
- dacă luaţi orice medicament ce conţine opioide sau alte medicamente cum ar fi tioridazina.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje deoarece vă puteţi simţi obosit sau ameţit după ce aţi luat acest medicament.

Informaţii importante privind unele componente Revia:
Revia conţine lactoză. Dacă aţi fost informat despre intoleranţa dumneavoastră la anumite tipuri de zahăr, contactaţi-l pe doctorul dumneavoastră înainte de a utiliza acest medicament.

Reacții adverse ale Revia 50 mg, comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Revia poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Revia este de obicei bine tolerat. Următoarele efecte nedorite au fost raportate în timpul tratamentului cu Revia: tulburări de somn sau somnolenţă, anxietate, nervozitate, crampe şi dureri abdominale, greaţă şi/sau vomă, lipsă de energie, dureri articulare şi musculare, cefalee, scăderea poftei de mâncare, diaree, constipaţie, sete, energie crescută, senzaţie de depresie sau oboseală, iritabilitate, ameţeală, erupţii trecătoare pe piele, ejaculare întârziată, libido redus, frisoane, secreţii nazale, dureri toracice, transpiraţii, secreţie lacrimală crescută. A fost raportat şi un caz de sângerare/vânătăi.
Medicul vă poate recolta o mostră de sânge înainte de începerea tratamentului sau în timpul lui. Acest lucru este necesar deoarece Revia este metabolizat de ficat şi aceste teste arată că el funcţionează bine.

Este important să întrerupeţi imediat tratamentul cu Revia şi să mergeţi la medic cât se poate de repede dacă aveţi dureri abdominale care durează mai mult de câteva zile, mişcări peristaltice intestinale, urină închisă la culoare sau îngălbenirea albului ochilor.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Folosirea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Folosirea Revia cu alimente şi băuturi
Nu ar trebui să aveţi reacţii neplăcute dacă beţi alcool etilic în timpul tratamentului cu Revia. Totuşi nivelul sanguin al alcoolului etilic va creşte şi veţi deveni incapabili fizic şi psihic, dacă beţi alcool etilic în timp ce luaţi Revia.

Administrarea de Revia 50 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Prezentare ambalaj:

Comprimate filmate în formă de capsulă, de culoare slab gălbuie, având gravat pe o faţă “R11”, iar pe cealaltă faţă “50” şi cu o linie mediană.
Revia 10 mg, comprimate filmate este disponibil în cutii cu 1, 2, 4 blistere, a câte 7 comprimate filmate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Revia după data de expirare înscrisă pe cutie/blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25 grade C, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Revia 50 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Revia 50 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.