Prospect UVACTIV capsule
Substanța activă: Extract uscat din frunză de strugurii ursului
Producator: Fiterman Pharma S.R.L., România
Indicații UVACTIV capsule:
UVACTIV este un medicament din plante cu utilizare tradiţională, care se foloseşte exclusiv pe baza utilizării îndelungate, pentru tratamentul simptomelor infecţiilor urinare recurente ale tractului urinar inferior, aşa cum sunt: senzaţia de arsură în timpul urinării şi/sau urinare frecventă, la femei, după ce o afecţiune gravă a fost exclusă prin control medical.Dacă 4 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Contraindicații:
Nu utilizați UVACTIV:- dacă sunteți alergic la frunza de strugurii ursului sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
- dacă suferiţi de afecţiuni renale.
Administrare UVACTIV capsule:
Utilizați întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.Utilizarea la femei adulte şi vârstnice
Doza uzuală recomandată este de 1-2 capsule de 3 ori pe zi.
UVACTIV se administrează oral. Capsulele trebuie înghiţite întregi şi nu trebuie mestecate sau deschise.
Tratamentul nu trebuie să depăşească o perioadă de 7 zile, fără avizul medicului. Tratamentul se poate continua până la maxim 14 zile, cu avizul medicului.
Dacă utilizați mai mult UVACTIV decât trebuie
Nu vă administraţi mai multe capsule de UVACTIV decât este prezentat în acest prospect sau decât vă este prescris de medic. Dacă accidental luaţi o doză dublă, nu apar neapărat efecte adverse.
Dacă uitați să utilizați UVACTIV
Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luaţi doza următoare la momentul obişnuit.
Dacă încetați să utilizați UVACTIV
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție UVACTIV capsule:
- Substanța activă este extractul uscat din frunză de strugurii ursului (Arctostaphylos uva-ursi (L.) Spreng., folium). Fiecare capsulă conţine extract uscat din frunză de strugurii ursului (Arctostaphylos uva-ursi (L.) Spreng., folium) (DER 3,5-5,5:1) corespunzător la 100 mg derivaţi de hidrochinonă, exprimaţi ca arbutozidă anhidră.- Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei - talc, stearat de magneziu, lactoză monohidrat;
capul capsulei - hipromeloză 2910 (E 464), oxid roșu de fer (E 172), dioxid de titan (E 171);
corpul capsulei - hipromeloză 2910 (E 464), oxid roșu de fer (E 172), dioxid de titan (E 171).
Precauții:
Înainte să utilizați UVACTIV, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.UVACTIV nu se recomandă la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, fără avizul medicului.
UVACTIV nu se recomandă la bărbaţi, ca urmare a faptului că, în cazul bărbaţilor infecţiile urinare se pot confunda cu alte afecţiuni ce necesită consult medical.
Dacă aveţi simptome precum febră, dificultate la urinare, crampe urinare, sânge în urină, trebuie să vă adresaţi medicului.
UVACTIV poate colora urina în brun-verzui.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelorNu au fost efectuate studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
UVACTIV conține lactoză monohidrat.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la anumite categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Reacții adverse ale UVACTIV capsule:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Tulburări gastrointestinale
- cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): greață, dureri la nivelul stomacului, vărsături.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478-RO
Tel: +4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente.UVACTIV nu trebuie administrat împreună cu medicamente care acidifiază urina (precum vitamina C, metionina), deoarece este posibil să reducă acţiunea acestui medicament.
UVACTIV împreună cu alimente, băuturi și alcool
UVACTIV nu trebuie administrat împreună cu alimente care acidifiază urina (precum consumul excesiv de carne şi lactate), deoarece este posibil să reducă acţiunea acestui medicament.
Administrarea de UVACTIV capsule în sarcină / alaptare:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Utilizarea UVACTIV nu este recomandată în timpul sarcinii şi alăptării.
Prezentare ambalaj:
UVACTIV se prezintă sub formă de capsule de hipromeloză nr. 00, cu cap și corp de culoare brună, opace, care conțin o pulbere higroscopică, uniform marmorată, de culoare cafenie.Cutie cu 3 blistere din film transparent din PVC/PCTFE și folie din aluminiu a câte 10 capsule.
Cutie cu 6 blistere din film transparent din PVC/PCTFE și folie din aluminiu a câte 10 capsule.
Condiții de păstrare:
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu UVACTIV capsule(din aceeași clasă):
- 4 BONES
- 4 BONES Junior
- 4 BONES PLUS
- 4 Cereale cu lapte Bebelac
- 4321 Minceur Ultimate, comprimate
- 8 cereale cu fructe Hero Baby
- 8 Cereale cu Fructe Nestle
- 8 cereale cu miere Hero Baby
- 9 Vita
- A-cerumen solutie auriculara 2 ml
- Abacavir Aurobindo 300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Aurobindo 600 mg/300 mg, comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Glenmark 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan Pharma 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Sandoz 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Stada 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Terapia 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Teva 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Vale 600 mg/300 mg comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul UVACTIV capsule vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!