Prospect Asthalin Inhaler, suspensie de inhalat presurizata a 100 μg/doza
Substanța activă: salbutamolum
Producator: Cipla Limited, India
Clasa ATC: [R03AC]:
aparatul respirator >>
antiastmatice >>
adrenergice inhalante >>
beta-2-adrenergice selective
Indicații Asthalin Inhaler, suspensie de inhalat presurizata a 100 μg/doza:
Tratamentul simptomatic şi profilaxia crizei de astm bronşic (în acele situaţii recunoscute de pacient ca precipita criza de astm bronşic, de exemplu înainte de efort sau de o expunere inevitabila la un alergen).Tratamentul simptomatic al exacerbărilor bronşitei cronice obstructive, atunci când există o componentă reversibilă.
Tratamentul de întreţinere al astmului bronşic.
Contraindicații:
Hipersensibilitate la salbutamol sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.Pacienţi la care administrarea inhalatorie produce tuse şi/sau bronhospasm paradoxal.
Administrare Asthalin Inhaler, suspensie de inhalat presurizata a 100 μg/doza:
AdulţiTratamentul simptomatic al crizei de astm bronşic şi al exacerbărilor bronşitei cronice obstructive, atunci când există o componentă reversibilă: doza uzuală este de 1 - 2 pufuri Asthalin Inhaler (100 - 200 μg salbutamol) o dată; dacă este necesar, doza se poate repeta la cel puţin 4 ore de la ultima administrare, fără a depăşi 8 pufuri Asthalin Inhaler (800 μg salbutamol) pe zi.
Tratament profilactic al crizei de astm bronşic (înainte de efort sau de o expunere inevitabila la un alergen): doza uzuală este de 1 - 2 pufuri Asthalin Inhaler (100 - 200 μg salbutamol) cu 15-30 minute înaintea efortului sau a expunerii la un alergen.
Tratament de întreţinere al astmului bronşic: 2 pufuri Asthalin Inhaler (200 μg salbutamol) de cel mult 4 ori pe zi.
Copii
Tratamentul simptomatic al crizei de astm bronşic: doza uzuala este un puf Asthalin Inhaler (100 μg salbutamol) o data; dacă este necesar, doza se poate repeta la cel puţin 4 ore de la ultima administrare, fără a depăşi 4 pufuri Asthalin Inhaler (400 μg salbutamol) pe zi.
Tratament profilactic al crizei de astm bronşic (înainte de efort sau de o expunere inevitabila la un alergen): doza uzuală este un puf Asthalin Inhaler (100 μg salbutamol) cu 15-30 minute înaintea efortului sau a expunerii la un alergen.
Tratament de întreţinere al astmului bronşic: un puf Asthalin Inhaler (100 μg salbutamol) de cel mult 4 ori pe zi.
Asthalin Inhaler poate fi utilizat cu Zerostat Spacer sau Cipla Spacer la pacienţii care prezinta dificultaţi în sincronizarea administrarii suspensiei de inhalat presurizate cu inspiraţia.
Masca Baby Cipla poate fi folosita pentru a facilita administrarea medicamentului la copii cu vârsta sub 5 ani.
Instrucţiuni privind pregatirea produsului medicamentos în vederea administrarii şi manipularea sa
Testarea suspensiei de inhalat
Înaintea primei utilizări, se îndepărtează capacul piesei bucale, se agită bine flaconul şi se pulverizează 2 pufuri în aer pentru testarea funcţionării. Dacă flaconul nu a fost folosit timp de câteva zile, se agită bine şi se pulverizează un puf în aer pentru testarea funcţionării.
Utilizarea suspensiei de inhalat
1. Se îndepărteaza capacul de pe piesa bucală prin apăsarea uşoară a părţilor laterale ale capacului şi se controleaza piesa bucală pentru a vedea dacă este curată.
2. Se agita energic flaconul.
3. Se ţine flaconul în poziţie verticală între police şi celelalte degete, cu policele pe bază, sub piesa bucală.
4. Se expira cât mai mult, dar fără a forţa. Se plaseaza piesa bucală în cavitatea bucală, între dinţi, şi se strâng buzele în jurul ei.
5. Imediat după ce pacientul începe să inspire pe gură, se apasa pe capătul superior al flaconului pentru a elibera salbutamolul în timp ce pacientul inspira calm şi profund.
6. În timp ce pacientul îşi ţine respiraţia, se scoate flaconul din cavitatea bucală şi se ia degetul de pe partea superioară a acestuia. Pacientul va continua să îşi ţina respiraţia atât timp cât poate, fără a forţa.
7. Pentru a administra un al doilea puf, se păstreaza flaconul în poziţie verticală şi se aşteapta aproximativ o jumătate de minut înainte de a repeta etapele 2 - 6.
Capacul piesei bucale se reaşază apăsând ferm.
NOTĂ
Pacientul trebuie sa efectueze lent etapele 4, 5 şi 6. Inspirul trebuie început cât mai lent posibil, chiar înainte de a acţiona flaconul. Trebuie sa exerseze la început de câteva ori în faţa unei oglinzi. Dacă observa o "ceaţă" ieşind din capătul flaconului sau din colţurile gurii, trebuie să reînceapa de la etapa 2.
În cazul în care pacientul are dificultăţi în administrare trebuie sa anunţe medicul.
Copii
Copiii mici ar putea avea nevoie de ajutor, astfel încât este necesar ca un adult să manipuleze flaconul pentru ei. Adultul trebuie sa încurajeze copilul să expire şi sa acţioneze flaconul imediat după ce copilul începe să inspire. Trebuie sa exerseze împreună tehnica de administrare. Copiii mai mari sau persoanele debilitate trebuie să ţină flaconul cu ambele mâini, punând cele două arătătoare pe capătul superior al flaconului şi ambele police pe bază, sub piesa bucală.
Curăţare
Flaconul trebuie curăţat cel puţin o dată pe săptămână.
1. Se scoate flaconul de metal din învelişul de plastic al inhalatorului şi se îndepărteaza capacul piesei bucale.
2. Se clătesc învelişul de plastic şi piesa bucală cu apă caldă.
3. Se lasa la uscat într-un loc cald, evitând căldura excesivă.
4. Se pune flaconul şi capacul piesei bucale.
Nu se pune flaconul de metal în apă.
Acțiune:
Grupa farmacoterapeutica: medicamente pentru tratamentul bolilor obstructive ale căilor respiratorii, adrenergice inhalante, agonişti selectivi beta2-adrenergici.Compoziție Asthalin Inhaler, suspensie de inhalat presurizata a 100 μg/doza:
Un puf (o doza) conţine salbutamol micronizat 100 μg şi excipienţi: lecitina, monofluorotriclorometan, difluorodiclorometan.Precauții:
Pacienţii trebuie instruiţi să se prezinte imediat la medic dacă nu observă o ameliorare rapidă după administrarea medicamentului pentru tratamentul crizei de astm bronşic, precum şi atunci când consumul de salbutamol creşte rapid, acestea indicând agravarea astmului bronşic. În acest caz medicul va lua în considerare asocierea unui tratament antiinflamator continuu (de exemplu, un glucocorticoid administrat pe cale inhalatorie sau orala).În caz de infecţie bronşică sau bronhoree abundentă este necesar tratament adecvat, astfel încât medicamentul să se distribuie optim în căile respiratorii.
În timpul tratamentului cu salbutamol pe cale inhalatorie, se recomandă determinarea periodică a kaliemiei, îndeosebi în cazurile severe de astm bronşic. În aceasta situaţie riscul de hipokaliemie este potenţat de hipoxie şi de tratamentul concomitent cu derivaţi xantinici, glucocorticoizi şi diuretice.
Sportivii trebuie atenţionaţi că medicamentul conţine o substanţa activa aflata pe lista substanţelor dopante.
Atenționări:
Salbutamolul trebuie administrat cu prudenţa la pacienţii cu tireotoxicoza.Trebuie acordată atenţie deosebită respectării dozelor recomandate la pacienţii cu coronaropatii, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă, aritmii ventriculare, hipertensiune arterială şi diabet zaharat.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Asthalin Inhaler nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale Asthalin Inhaler, suspensie de inhalat presurizata a 100 μg/doza:
Tratamentul cu simpatomimetice beta-adrenergice poate determina hipokaliemie.Rareori, au fost raportate tremor al extremităţilor, crampe musculare, palpitaţii, tahicardie şi cefalee.
În cazul administrării oricărui produs inhalator este posibilă apariţia tusei sau/şi bronhospasmului paradoxal. În acest caz se recomandă întreruperea tratamentului şi administrarea altei forme farmaceutice.
Supradozajul:
În caz de supradozaj creşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse toxice. Datorita posibilitaţii producerii hipokaliemiei se recomanda monitorizarea concentraţiei serice a potasiului.În caz de supradozaj, tratamentul este simptomatic; se administrează cu prudenţă blocante beta-adrenergice cardioselective.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Salbutamolul şi blocantele beta-adrenergice neselective (de exemplu, propranolol) nu trebuie utilizate concomitent.Deoarece, după administrarea inhalatorie a medicamentului în dozele recomandate, concentraţiile plasmatice de salbutamol sunt neglijabile, nu se aşteaptă apariţia interacţiunilor medicamentoase. Totuşi, se recomandă prudenţă la asocierea Asthalin Inhaler cu medicamente care pot produce hipokaliemie.
Administrarea de Asthalin Inhaler, suspensie de inhalat presurizata a 100 μg/doza în sarcină / alaptare:
Administrarea medicamentului în timpul sarcinii trebuie avuta în vedere numai daca beneficiul terapeutic matern este mai mare decât orice risc posibil asupra fatului.Simpatomimeticele beta2-adrenergice se excretă în lapte. Nu se ştie daca utilizarea salbutamolului de catre mamele care alapteaza are efecte nocive asupra sugarului. Ca urmare, utilizarea salbutamolului în timpul alaptarii se va face numai dupa evaluarea atenta a raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial pentru sugar.
Prezentare ambalaj:
Cutie cu un flacon din Al prevazut cu valva dozatoare şi dispozitiv de administrare conţinând 200 doze suspensie de inhalat, presurizata.Condiții de păstrare:
A nu se utiliza dupa data de expirare înscrisa pe ambalaj.A se pastra la temperaturi sub 25ºC, ferit de lumina directă a soarelui, în ambalajul original.
A nu se congela.
A nu se lasa la îndemâna copiilor.
Alte medicamente cu substanța activă salbutamolum:
- Salbutamol Sandoz 100 micrograme/doză, susp. inhalat presurizată
- SALBUTAMOLUM, compr.
- Ventolin 100 Inhaler CFC-Free, 100 micrograme/doză, suspensie de inhalat presurizată
- VOLMAX, compr.
- SALBOVENT, compr.
- Salbutamol MCC 4 mg, comprimate
- BUVENTOL, compr.
- Salbutamol Sandoz 100 micrograme/doză, suspensie de inhalat presurizată
- BUVENTOL, aerosol
- FARCOLIN, compr.
- Salbutamol Eipico 2 mg/5 ml, sirop
- VENTOLIN, aerosol
- Salbutamol Eipico 2 mg/5 ml, sirop
- VENTODISKS, pulb.inhal.
- Ventolin 100mcg/dz aerosol
- Ventolin 2 mg/5 ml, sirop
- SALBUTAMOL, compr.
- Ventolin 5mg/ml, soluţie de inhalat prin nebulizator
- SALBUVENT, aerosol
- Salbutamol 0,04% sol.or
- Ventolin 0,5 mg/ml soluţie injectabilă
- Ventilastin Novolizer 100 micrograme/doză pulbere de inhalat
- Ventolin 2mg/5ml sirop
- SALBUTAN PAM, compr.
- VENTOLIN, compr.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Asthalin Inhaler, suspensie de inhalat presurizata a 100 μg/doza(din aceeași clasă):
- ATIMOS 0,012 mg/doza soluţie de inhalat presurizată
- Berotec - aerosoli
- BRICANYL TURBUHALER, pulb.inhal.
- BRICANYL, aerosol
- Fortulin Novolizer pulbere de inhalat
- Onbrez Breezhaler 150 micrograme capsule cu pulbere de inhalat
- Onbrez Breezhaler 300 micrograme capsule cu pulbere de inhalat
- Pneumera 12 µg, capsule cu pulbere de inhalat
- SALMETER, aerosol
- SEREVENT, aerosol
- Striverdi Respimat 2,5 micrograme soluţie de inhalat
- Ventilastin Novolizer 100 micrograme/doză pulbere de inhalat
- Ventolin 100 Inhaler CFC-Free, 100 micrograme/doză, suspensie de inhalat presurizată
- Ventolin 100mcg/dz aerosol
- Ventolin 2mg/5ml sirop
- Ventolin 5mg/ml, soluţie de inhalat prin nebulizator
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Asthalin Inhaler, suspensie de inhalat presurizata a 100 μg/doza vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!