Prospect Flavotan 120 mg, comprimate filmate
Substanța activă: ginkgo biloba
Producator: S.C. LaborMed Pharma S.A., Romania
Clasa ATC: [N06DX]:
sistemul nervos >>
psihoanaleptice >>
>>
Indicații Flavotan 120 mg, comprimate filmate:
Flavotan conţine extract uscat standardizat din frunze de Ginkgo biloba. Substanţele active din acest extract sunt flavonglicozidele şi terpenolactonele.Acestea dilată vasele de sânge, ameliorează fluxul sanguin, previn agregarea plachetară îmbunătăţind astfel circulaţia sanguină şi crescând schimbul de oxigen la nivelul ţesuturilor.
Flavotan este recomandat pentru:
- tratamentul simptomatic al insuficienţei cerebrovasculare uşoare până la moderată (sindromul de demenţă din demenţa degenerativă primară, demenţa vasculară şi din formele mixte ale acestora), cu următoarele simptome: deficit de memorie, tulburări de concentrare, stare emoţională depresivă;
- tratamentul simptomatic al tulburărilor funcţiilor cerebrale care apar odată cu vârsta;
- tratamentul simptomatic al claudicaţiei intermitente (crampe dureroase de la nivelul gambei care apar de obicei în timpul mersului), apărute în unele boli ale arterelor de la nivelul membrelor inferioare (arteriopatii cronice obliterante ale membrelor inferioare stadiul 2);
- tratamentul complementar al anumitor tulburări de auz, al vertijului şi acufenelor (percepţia de sunete în urechi fără existenţa stimulilor externi) sau al tulburărilor de vedere, presupuse a fi de cauză vasculară;
- ameliorarea tulburărilor microcirculaţiei din sindromul Raynaud (o boală în care se produce spasmul arterelor periferice care duce la paloarea zonelor afectate, durere şi extremităţi reci).
Contraindicații:
Nu utilizaţi Flavotan- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la Ginkgo biloba sau la oricare dintre celelalte componente ale Flavotan.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Flavotan:
- dacă aveţi predispoziţie la sângerare sau sunteţi în tratament cu anticoagulante sau antiagregante plachetare;
- dacă aveţi tulburări la nivelul ficatului sau intestinului;
- dacă aţi avut convulsii (epilepsie).
Acest medicament nu este un medicament pentru tensiune arterială mare şi nu poate înlocui tratamentul acesteia prin medicamente specifice.
Administrare Flavotan 120 mg, comprimate filmate:
Utilizaţi întotdeauna Flavotan exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Adulţi şi vârstnici
Deficit cognitiv:
Doza recomandată este de 120 - 240 mg extract uscat standardizat de Ginkgo biloba pe zi, administrată astfel:
1 comprimat filmat Flavotan 80 mg de 2-3 ori pe zi sau,
1 comprimat filmat Flavotan 120 mg de 1-2 ori pe zi.
Tulburări ale circulaţiei sanguine la nivel periferic, vertij, tinitus:
Doza recomandată este de 160 - 240 mg extract uscat standardizat de Ginkgo biloba pe zi, administrată astfel:
1 comprimat filmat Flavotan 80 mg de 2-3 ori pe zi sau,
1 comprimat filmat Flavotan 120 mg de 2ori pe zi.
Copii
Nu se recomandă administrarea Flavotan la copii.
Mod de administrare
Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid, după masă.
Durata tratamentului este în funcţie de severitatea afecţiunii; în cazul unor afecţiuni organice cronice ale funcţiei cerebrale, se recomandă o durată de tratament de cel puţin 8 săptămâni.
În arteriopatie obliterantă cronică, durata tratamentului trebuie să fie de cel puţin 6 săptămâni, pentru apariţia efectelor terapeutice.
În vertij şi tinitus, prelungirea duratei de tratament peste 6-8 săptămâni, nu aduce niciun avantaj terapeutic.
După 3 luni de tratament, medicul va reevalua starea clinică a pacientului şi va lua în reconsiderare necesitatea continuării tratamentului.
Dacă aţi luat mai mult Flavotan decât trebuie
Dacă aţi luat mai multe comprimate Flavotan decât trebuie, întrerupeţi administrarea şi contactaţi-l pe medicul dumneavoastră.
Dacă aţi uitat să luaţi Flavotan
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată, dar continuaţi să luaţi medicamentul aşa cum v-a prescris medicul dumneavoastră.
Dacă încetaţi să luaţi Flavotan
Tratamentul cu Flavotan este de lungă durată. Dacă încetaţi sa luaţi Flavotan, simptomele pot reapărea.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Flavotan 120 mg, comprimate filmate:
Substanţa activă este extract uscat standardizat din frunze de Ginkgo biloba. Un comprimat filmat conţine 120 mg extract uscat standardizat de Ginkgo biloba.Celelalte componente sunt:
*nucleu- celuloză microcristalină, amidon de porumb pregelatinizat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc, ulei hidrogenat din seminţe de bumbac, stearat de magneziu;
*film- carboximetilceluloză sodică, maltodextrină, glucoză monohidrat, lecitină de soia, dioxid de titan (E 171), oxid roşu de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172), roşu coşenilă A (E 124)
Precauții:
Înaintea unei intervenţii chirurgicale sau la pacienţi cu factori de risc pentru hemoragie intracraniană, nu se recomandă administrarea Flavotan, datorită unui posibil efect asupra coagulării sanguine.La copii, nu se recomandă utilizarea Flavotan.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorFlavotan nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Flavotan
Flavotan conţine glucoză monohidrat. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Flavotan conţine Roşu coşenilă A (E 124). Poate provoca reacţii alergice.
Reacții adverse ale Flavotan 120 mg, comprimate filmate:
Ca toate medicamentele, Flavotan poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile
Întrerupeţi tratamentul şi contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă prezentaţi oricare dintre următoarele simptome:
- umflarea feţei sau limbii, dificultate în respiraţie, erupţii trecătoare pe piele (aceste simptome pot indica o reacţie alergică gravă),
- sângerări sau vânătăi frecvente sau neobişnuite, precum sângerările nazale (aceste simptome pot indica faptul că Flavotan afectează coagularea sângelui).
Reacţii adverse rare:
- greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree, contracţii musculare, crampe musculare, palpitaţii (bătăi anormale ale inimii).
La vârstnici, în special, pot apărea durere de cap, ameţeli precum şi scăderea tensiunii arteriale la ridicarea în picioare, care poate cauza ameţeli, vedere înceţoşată şi senzaţie de leşin.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală:Înainte de a lua Flavotan, spuneţi-i întotdeauna medicului dumneavoastră dacă utilizaţi anticoagulante sau antiagregante plachetare (medicamente utilizate pentru fluidizarea sângelui) sau medicamente utilizate în tratamentul epilepsiei.
Administrarea de Flavotan 120 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament în timpul sarcinii.Nu utilizaţi Flavotan dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptaţi.
Prezentare ambalaj:
Se prezintă sub formă de comprimate filmate, oblongi, de culoare brun-roşcată, biconvexe, cu structură uniformă.Medicamentul este disponibil în cutii cu 3 blistere a câte 10 comprimate filmate.
Condiții de păstrare:
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.A se păstra la temperaturi sub 25° C în ambalajul original.
Nu utilizaţi Flavotan după data de expirare înscrisă pe etichetă după EXP.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă ginkgo biloba:
- Ginkgo Biloba 40 mg, capsule
- Flavotan 40 mg, comprimate filmate
- Ginkgo Biloba Slavia 80 mg capsule
- Ginkgo biloba 40 mg (Biofarm), comprimate
- Ginkgo biloba 10ml sol.or
- GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg comprimate filmate
- Bilobil Intens 120 mg capsule
- BILOBIL FORTE 80 mg capsule
- Gingium 80 mg, comprimate filmate
- Gingium 40 mg, comprimate filmate
- GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate
- Ginkgo Biloba, Ginseng si Royal Jelly
- Ginkgo Biloba 60 capsule
- Frunză de ginkgo Queisser 120 mg, 240 mg comprimate filmate
- Ginkgo Biloba Slavia 120 mg capsule
- TANAKAN, 40 mg, comprimate filmate
- BILOBIL 40 mg, capsule
- Ginkgo biloba 30+30
- Ginkgo Biloba si Extract de Ginseng
- Ginkgo biloba, comprimate
- Ginkgo biloba 60mg Rotta
- TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml
- Gingium 120 mg, comprimate filmate
- Flavotan 80 mg, comprimate filmate
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Flavotan 120 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
- Axura 10 mg comprimate filmate
- Axura 15 mg, comprimate filmate
- Axura 20 mg comprimate filmate
- Axura 5 mg, comprimate filmate
- Axura 5 mg/doză soluţie orală
- Bilobil 40 mg, capsule
- Bilobil Intens 120 mg capsule
- Cognomem 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Cognomem 5 mg/doză eliberată, soluţie orală
- Ebixa 10mg, comprimate filmate
- Ebixa 15 mg, comprimate filmate
- Ebixa 20 mg, comprimate filmate
- Ebixa 5 mg, comprimate filmate
- Ebixa 5 mg/doza, solutie orala
- Flavotan 40 mg, comprimate filmate
- Flavotan 80 mg, comprimate filmate
- Frunză de ginkgo Queisser 120 mg, 240 mg comprimate filmate
- Gingium 120 mg, comprimate filmate
- Gingium 40 mg, comprimate filmate
- Gingium 80 mg, comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Flavotan 120 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!