Prospect GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate
Substanța activă: ginkgo biloba
Producator: S.C. BIOFARM S.A., România
Clasa ATC: [N06DX]:
sistemul nervos >>
psihoanaleptice >>
>>
Categoria: Circulatie centrala si periferica
Combinaţia de substanţe active conţinute în extractul uscat obţinut din frunzele de Ginkgo Biloba creşte toleranţa ţesuturilor, inclusiv a ţesutului cerebral, la ischemie. Această combinaţie stimulează vasodilataţia, scade vîscozitatea sângelui şi agregarea plachetară, ducând la un flux crescut de sânge prin vasele mici de la nivelul ţesuturilor. Extractul obţinut din frunzele de Ginkgo Biloba neutralizează radicalii liberi şi creşte activitatea neuroprotectivă.
Indicații GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate:
Ginkgo Biloba Biofarm este recomandat în tratamentul simptomatic al:- insuficienţei cerebrovasculare uşoare până la moderată (sindromul de demenţă din demenţa degenerativă primară, demenţa vasculară şi din formele mixte ale acestora), cu următoarele simptome: deficit de memorie, tulburări de concentrare, stare emoţională depresivă;
- deficitului patologic cognitiv la pacienţii vârstnici;
- tulburărilor neurosenzoriale de origine vasculară (hipoacuzie, acufene, tinitus, vertij);
- bolii arteriale periferice ocluzive (claudicaţie intermitentă (stadiul II al arteriopatiei cronice obliterante a membrelor inferioare), sindrom Raynaud, acrocianoză şi sindrom postflebitic).
Contraindicații:
Nu utilizaţi Ginkgo Biloba Biofarm-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la Ginkgo Biloba sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.
Administrare GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate:
Utilizaţi întotdeauna Ginkgo Biloba Biofarm exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Ginkgo Biloba Biofarm se administrează pe cale orală, după masă, cu apă.
Adulţi (inclusiv vârstnici): doza zilnică recomandată este de un comprimat filmat Ginkgo Biloba Biofarm (40 mg extract uscat de Ginkgo Biloba) de 3 ori pe zi.
Copii cu vârsta sub 12 ani: medicamentul nu este recomandat datorită datelor insuficiente privind siguranţa şi eficacitatea.
Primele rezultate se pot observa după aproximativ 4 săptămâni de tratament.
Tratamentul trebuie continuat pentru cel puţin 12 săptămâni.
După 3 luni de tratament, medicul vă va examina starea clinică şi va stabili dacă este sau nu necesară continuarea tratamentului.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Ginkgo Biloba Biofarm
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Ginkgo Biloba Biofarm, adresaţi-vă imediat medicului. Pot apare simptome gastro-intestinale, incapacitate de concentrare şi dureri de cap.
Dacă uitaţi să utilizaţi Ginkgo Biloba Biofarm
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate:
- Substanţa activă este extract uscat din frunză de Ginkgo Biloba (35-45:1) [standardizat în glicozide ginkgoflavonice 9,6 – 11,6 mg şi terpene lactonice (ginkgolide şi bilobalidă) 2,4 – 3,6 mg] 40 mg pentru un comprimat filmat.- Celelalte componente sunt:
nucleu: lactoză, celuloză microcristalină silicifiată, amidonglicolat de sodiu tip A, acid stearic, stearat de magneziu;
film: alcool polivinilic parţial hidrolizat, talc, macrogol 3350, polisorbat 80.
Precauții:
Dacă suferiţi de hipertensiune arterială, trebuie să continuaţi tratamentul specific, deoarece Ginkgo Biloba Biofarm nu îl înlocuieşte. În cazul în care apar reacţii alergice, trebuie întreruptă administrarea medicamentului.Pacienţii cu istoric de convulsii trebuie să evite utilizarea extractului de ginkgo.
Datorită unui posibil efect asupra coagulării sanguine, nu este recomandată utilizarea Ginkgo Biloba Biofarm înaintea unei intervenţii chirurgicale sau la pacienţi cu factori de risc pentru hemoragie intracraniană.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorGinkgo Biloba Biofarm nu afectează capacitatea de a conduce autovehicule şi de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Ginkgo Biloba Biofarm
Medicamentul conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Reacții adverse ale GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate:
Ca toate medicamentele, Ginkgo Biloba Biofarm poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.În cele ce urmează, reacţiile adverse posibile au fost enumerate în ordinea frecvenţei de apariţie:
foarte frecvente (care afectează mai mult de 1 pacient din 10);
frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi);
mai puţin frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi);
rare (care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi);
foarte rare (care afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi);
cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Reacţii adverse mai puţin frecvente:
- flatulenţă;
- greaţă;
- varsături;
- diaree.
Reacţii adverse rare:
- dureri de cap;
- palpitaţii.
Reacţii adverse foarte rare:
- sângerări spontane;
- hemoragii la nivelul creierului, cu diferite localizări (subarahnoidiană, subdurală, intracerebrală);
- hemoragie la nivelul ochiului;
- sângerări prelungite după intervenţii chirurgicale.
- convulsii.
- mici hemoragii sub stratul superficial al pielii;
- sindrom Stevens-Johnson – o formă severă de afectare a pielii şi a mucoaselor, care se înroşesc, se umflă şi apoi formează vezicule care se pot rupe, lăsând loc apariţiei rănilor.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.- disulfiram,
- cefamandol, cefoperazonă, latamoxef (cefalosporine),
- cloramfenicol,
- clorpropamidă, glibenclamidă, glipizidă, tolbutamidă (hipoglicemiante orale),
- griseofulvină,
- derivaţi 5-nitro-imidazolici (metronidazol, ornidazol, tinidazol),
- ketoconazol,
- procarbazină (citostatic).
- acid acetilsalicilic, ticlopidină, clopidogrel, dipiridamol, heparină, warfarină.
- deprimante ale sistemului nervos central.
Dacă Ginkgo Biloba Biofarm 40 mg este utilizat concomitent cu un antiepileptic, pragul convulsivant poate scădea, iar riscul de convulsii creşte.
Administrarea de GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.Ginkgo Biloba Biofarm este utilizat în special la persoanele vârstnice, la care posibilitatea instalării sarcinii este nulă.
Utilizarea medicamentului nu este recomandată în cazul gravidelor sau femeilor care alăptează.
Prezentare ambalaj:
Ginkgo Biloba Biofarm se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, lenticulare, de culoare brun deschis, uniform pigmentate.Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 15 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 15 comprimate filmate
Condiții de păstrare:
Nu utilizaţi Ginkgo Biloba Biofarm după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă ginkgo biloba:
- Flavotan 40 mg, comprimate filmate
- Ginkgo biloba, comprimate
- Ginkgo Biloba si Extract de Ginseng
- Flavotan 80 mg, comprimate filmate
- GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg comprimate filmate
- Gingium 40 mg, comprimate filmate
- TANAKAN, 40 mg, comprimate filmate
- Ginkgo Biloba, Ginseng si Royal Jelly
- Bilobil Intens 120 mg capsule
- Ginkgo biloba 10ml sol.or
- Ginkgo biloba 60mg Rotta
- Ginkgo biloba 30+30
- BILOBIL FORTE 80 mg capsule
- Gingium 120 mg, comprimate filmate
- Frunză de ginkgo Queisser 120 mg, 240 mg comprimate filmate
- Gingium 80 mg, comprimate filmate
- TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml
- Flavotan 120 mg, comprimate filmate
- Ginkgo Biloba 40 mg, capsule
- Ginkgo Biloba Slavia 80 mg capsule
- BILOBIL 40 mg, capsule
- Ginkgo Biloba 60 capsule
- Ginkgo biloba 40 mg (Biofarm), comprimate
- Ginkgo Biloba Slavia 120 mg capsule
Medicamente cu indicații asemănătoare cu GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
- Axura 10 mg comprimate filmate
- Axura 15 mg, comprimate filmate
- Axura 20 mg comprimate filmate
- Axura 5 mg, comprimate filmate
- Axura 5 mg/doză soluţie orală
- Bilobil 40 mg, capsule
- Bilobil Intens 120 mg capsule
- Cognomem 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Cognomem 5 mg/doză eliberată, soluţie orală
- Ebixa 10mg, comprimate filmate
- Ebixa 15 mg, comprimate filmate
- Ebixa 20 mg, comprimate filmate
- Ebixa 5 mg, comprimate filmate
- Ebixa 5 mg/doza, solutie orala
- Flavotan 120 mg, comprimate filmate
- Flavotan 40 mg, comprimate filmate
- Flavotan 80 mg, comprimate filmate
- Frunză de ginkgo Queisser 120 mg, 240 mg comprimate filmate
- Gingium 120 mg, comprimate filmate
- Gingium 40 mg, comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul GINKGO BILOBA BIOFARM 40 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!